Revista Art-emis
Florin Gheorghiu - „Sentimente în Chihlimbar” PDF Imprimare Email
Dr. Valentina Teclici, Noua Zeelandă   
Sâmbătă, 04 August 2012 20:10
Sentimente în chihlimbarSpiritul diasporei a devenit mai bogat prin apariţia volumului de versuri „Sentimente în chihlimbar", semnat de Florin Gheorghiu. Cine este Florin Gheorghiu? Un vechi prieten, din perioada adolescenţei, cu care m-am regăsit după 38 de ani, graţie altei vechi prietene şi internetului. Cine este Florin Gheorghiu? Un om de ştiinţă şi cultură, născut la 22 februarie 1951, în orasul Huşi, judetul Vaslui. A absolvit, ca şef de promoţie, Facultatea de Biochimie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi a finalizat şi susţinut un doctorat în Biochimie în cadrul aceleiaşi facultăţi. A debutat cu versuri în revista „Literatorul" (1992), redactor şef Marin Sorescu. Cu sprijinul scriitorului Eugen Uricariu, a fondat în anul 1992, revista „Ateneul Eleno-Român". A colaborat şi colaborează cu versuri şi articole la „Literatorul", „Curierul Românesc", „Ateneul Eleno-Român". Cine este Florin Gheorghiu? Un om care, aşa cum mi-a mărturisit, are două patrii pe harta inimii şi care întotdeauna se întoarce cu mult drag la rădăcini, să simtă că-şi umple bateriile până la următoarea întoarcere. Căsătorit cu Vasiliki, de origine greacă, Florin Gheorghiu a emigrat în Grecia în urmă cu 28 de ani şi locuieşte în Atena, unde este co-patronul unei firme de analize medicale. Cine este Florin Gheorghiu? Un om generos, care a donat drepturile de autor ale acestei ediţii Fundaţiei Prietenii Iaşului „Emil Alexandrescu", în vederea acordării de burse unor copii valoroşi, fără posibilităţi materiale.

Volumul de versuri „Sentimentele în chihlimbar", apărut la Iaşi, Editura PIM, în urmă cu câteva luni, este un omagiu adus iubirii, creaţiei, vieţii, umanităţii. Ilustraţia de pe prima copertă, semnată de Codrin Lăcătuşu, este sugestivă şi se doreşte o chintesenţă a întregii cărţi. Adam şi Eva, mărul, şarpele, paradisul claustrat într-o roată a norocului, care este protejată de curcubeu, ca un sigiliu, „Ca un Arc de Trimf colorat/ Pe sub care trece existenţa/ Cu învinşi şi învingători". Deasupra, jucătorul/ destinul, învârtind roata, perpetuu, ca viaţa să meargă înainte „Cu păgubiţi şi câştigători/ Cu mai mulţi păgubiţi/ Şi mai puţini câştigători."

Volumul cuprinde 28 de poeme de dragoste şi filosofie a vieţii. Este vorba de dragoste în sens complex, ca spectrul luminii care este ca un leit motiv în majoritatea poemelor: dragostea plină de recunoştinţă pentru istoria, cultura şi valorile neamului, dragostea pentru cultura care l-a adoptat, dragostea sfântă pentru bunici şi părinţi, dragostea protectoare pentru natură, pentru oameni şi univers, dragostea profundă şi pătimaşă pentru femeia iubită, copie la indigo a Evei, dragostea pentru viaţa trăită intens, cu întregul spectacol de sentimente şi culori. În acest volum, omul de ştiinţă şi poetul lucrează în deplină armonie, creând din sentimente un muzeu, o legătură vie între trecut şi viitor ca să aducă lumină şi sens amintirilor şi experienţelor vieţii şi să descifreze împreună misterul vieţii.

„Mult mai târziu/ După-ntâmplarea lui Adam/ Cu mărul şi păcatul/ Înmuguriră sentimentele" (...) „Mult mai târziu/ Au apărut muzeele/ Ca să adăpostească, să păstreze/Comori de artă, colecţii şi trofee./ Şi din senin m-am hotărât şi eu/ Să fac din sentimente/ Ah, da! Din sentimente un muzeu./ Deoarece vorbesc la viitor? Eu le-am închis în ambră/ Să aibă viaţă lungă/ Să le cuprinzi în inimă şi-n palmă/ Apoi ca orbul cu o mângâiere lină/Atunci pe loc, sau mai târziu/Mult mai târziu/ Să simţi lumina." („Sentimente în chihlimbar")

În poezia „Indigo" poetul şi omul de ştiinţă se întrec să explice metodic şi metaforic declanşarea atracţiei „între femeie şi bărbat", a Atracţiei universale, având cauza în „mărul lui Adam" şi invenţiile lui Newton, care „în prealabil a inventat/ culoarea indigo între albastru-violet" din dorinţa ca spectrul să aiba şapte culori „un număr magic într-un set complet", aşa cum sunt zilele săptămânii şi notele muzicale. „Iar tu erai o copie fidelă, trasă la indigo/ Exercitând o atracţie irezistibilă/ Ca Sonata lunii cântată de Sirene/ Ca o mare cu fluxul şi refluxul/ Într-un du-te vino de sentimente şi resentimente." Unele teme apar frecvent, ca şi viziunea dualistă, unde contrariile alcătuiesc întregul şi armonia. Roata este unul din motivele cu care poetul filosofează, fascinat parcă de versalitatea cuvântului: „Bătrânul olar/ Povestea copiilor/Strânşi roată în jurul lui/ Cum desprinse el meşteşugul/ Din roata tatălui...", „Din roţile Cucuteniului" (...) „Ca revoluţia dansantă a Pământului/ Cu alternanţă de cald şi rece/De lumină şi întuneric/ Aşa merge viaţa înainte/ Ca o roată măiestrit de rotundă/ Rotundă ca hora în care/ Se prind flăcăii şi codanele/Dimpreună cu ţâncii şi bătrânii/Rotundă ca roata Pământului/ Ca învârtirea Pământului/ Ca roata Soarelui/ Ca rotirea Soarelui"/ Ca învârtirea Planetelor/ Ca rotirea Galaxiilor/ Hora noastră învârtită rotund/ De la naştere până la naştere" („Roata"); „În hora magnetică a Căii Lactee."(„Nimbul Nemuririi")

„Noi, opuşii, nefraţii, bărbatul şi femeia/ Strâns lipiţi ca polii unui magnet/ Când ne-am născut a doua oară/ Ne-am prins firesc/ În hora magnetică a Căii Lactee/Contopiţi mână în mână, ochi în ochi/Inimă în inimă/ Înfiorându-ne în câmpul magnetic/Al porţii Sărutului/Eram fraţi siamezi de sentimente/ Noi, opuşii, aşa de lipiţi/Inseparabili ca polii unui magnet/Iradiind nimbul nemuririi."(„Nimbul Nemuririi")

Sentimentele de dragoste, un amalgam, o îmbinare de sacru, puritate, încredere, speranţă, patimă, adulaţie, dans al culorilor, vibraţia luminii, trăinicie şi veşnicie.
„(„Trepte vii") În aceeaşi strofă, mister, nostalgia copilăriei, iubirea pătimaşă: „Acum ciocnesc cu Zeus şi-s orb pe îndelete/ Nectarul din pocale vrăjit mi-aprinde sete/ Îmi pare o minune din noaptea de la ţară/ Cu sfânta de bunica când mă ţinea în poală/ Încerc să-mi sting văpaia cu-nghiţituri febrile/ Şi carnea ta m-atrage cu foamea de feline. [...] Când fascinate/ De pata de lumină/ De după ploaia caldă am tânjit/ Am despuiat iubita-mi castă/ De straie pe retină/ Şi-am ospeţit înfrigurat/ În sufletu-i torid." („Spectru")

În „Bagheta magică", o bijuterie de poezie, scena casnică, obişnuită, a pregătirii „mâncării binecuvântate" are putere magică şi măreţie şi se cuvine răsplătită printr-un alt gest de miracol. Poetul-om de ştiinţă devine un prestidigitator, căruia, ca şi Soarelui după ploaie, îi reuşea trucul desenării pe cer a curcubeului: „Eu luam o prismă/ Şi dezghiocam o rază/ Într-un evantai de culori/ Să ne bucurăm privirea/ Şi ca să-ţi mulţumesc/ Pentru mâncarea binecuvântată/ Pentru noi." Bogata cromatică crează plusuri de frumuseţe şi stimulează imaginaţia cititorului. Poetul celebreazăculorile şi ca titluri ale poeziilor.

Verdele, se pare, este culoarea preferată a poetului.
„Bolnav de verde"; „De verdele de lumină"; „Speranţa vie de verde şi de mâine" ; "pădurea verde"; „În sânii ei/ Musteşte clorofila/Cu lapte verde/ Doamne, verde/ „Acum şi totdeauna" („Verde-Verdele fecioarei de lumină") „Cum albul iei mamei cu pruncul adulat/Lumina de iubire, fecioara de lumină/Încrezător în tine, robit de strălucire/ Scânteie de-mplinire, mereu te-am căutat." („Alb") „Pe faţa ei, câmpuri cu flori de maci/ Când cleştele iubirii în clocot prinde raci/ şi jarul lor de roşu dogoritor arzând/ Deşteaptă-n mine tauri la roşu delirând." („Roşu") „În visul meu obsedant/ Inima ta era un semafor/ Care clipea între galben şi roşu/Portocaliu, portocaliu, portocaliu.../ Aştept răbdător, de-o viaţă.../Să se facă verde./ Să se facă verde magic/În inima ta,/ Iar eu cu lumina mea/ Să mă lipesc de verde/ Cum îmbrăţişează lumina clorofila./ Să ne legăm organic/ Cu sentimente de lumină." („Portocaliu")
„Pe braţe lanuri de flori galbene-nfloresc/ Şi strâns şi credincios mă-ncolăcesc./ Van Gogh le salută etern, cu pălării de floare/ Şi-ncolăcirea ta era ruptă din Soare." (...) „Coroana de lumină,/ Coroana sclipitoare/ Aşa era încolăcirea ta, sclipire-n sărbătoare." („Galben") „În ochii tăi, adevărate grădini suspendate/ Una din cele şapte minuni de acum,/ronduri de irişi par să-nvie/ Şi irişii ochilor tăi/ Au nuanţa Judecăţii de apoi/ Albastru din Capela lui Michelangelo/ Culoarea cerului care strecoară lumină de-ntuneric/ Albastrul meu etern, albastru fără preţ/ E-mbălsămat în rugă, în zid de Voroneţ." („Albastru")

Păsările-cuvinte-sentimente-idei, căutările, zbaterile, durerile, eşecurile, victoriile, truism, genialitate, continuitatea creaţiei, destinul poetului. „Eliberate din colivia inimii poetului/ În zbor neobosit aşteptate de generaţiile viitoare/ ca păsările migratoare..." („Păsările") În „Rugul organic" poetul se întoarce la rădăcini, să se reîncarce energetic şi spiritual: „Se scufund-adânc, adânc poetul/ În visul abisal ca-n rugăciune/ Şi îi pulsează prin vene în genune/ Marea şi munţii cu doina de dor" (...) „Livada mănoasă cu fructele-n pârg/ Adie-n artere când marea zvâcneşte/ Aprinde un foc arzând nebuneşte/ E setea de viaţă la mieii când sug/Şi flăcări spre lume din inim-irump/ O lume-nfăşată în Sori arde rug."

Lirica din „Sentimente în chihlimbar" este presărată cu nestemate ale adevăratelor valori ale poetul. În „Arborele genealogic" poetul urcă trepte să ajungă la „sfânta de bunica" ţesând la „războiul care ţese pace", „Scoarţele care erau nişte tapiţerii aşa de vii/De parcă desenau nemurirea. " Pe „...prima treaptă/ Cea mai uşoară" poetul ajunge la părinţi „care o spun sfâşiat de durere, stau acum printre sfinţi ". Tatăl, „şcolit de-nţelepciunea lui Socrate" folosea „aforisme în loc de poveţe". Bunicul şi tatăl l-au învăţat „cuvântul ubicuitate", credinţa, onestitatea, puterea şi speranţa jertfei. Poetul urcă în „Templul recunoştinţei" rugându-se să „Ardă veşnic vie flacăra recunoştinţei noastre/Pentru eroii de pretutindeni în lupta pentru libertate" , elogiindu-l pe Brâncuşi şi sculpturile lui geniale. Apoi coboară alte trepte în „Cutiile Pandorii ", dezvăluind mizeria materială şi morala generate de corupţie, puterea malefică a banului şi poluare, gândind, plin de speranţă că Domnul „Va concepe şi a unsprezecea porunca : Nu poluaţi! Nici natura, nici sufletele. "
Poezia „Negru" , în care culoarea este asociată cu „pisica neagră" (o metempsihoză a banului), doliul, ţigara, Grecia „unde imediat după o înmormântare/ Se bea cafea neagră, cafeaua consolării", banul, cel mai negru dintre zei, vidul si mormântul. „La El se închină cu un total devotament/ Adoratorii care au în minte noaptea/Şi o gaură neagră în suflet în care se afundă banii/ Ca într-o prăpastie fără fund". Poetul plânge „ca la înmormântare" şi filosează cu amărăciune : „Ironia sorţii este că toţi sfârşim într-o gaură neagră/ Iar diamantele devin cărbune."

Însă în lirica acestui volum, în mod dominant, Lumina şi curcubeul, sunt esenţa, viaţa, continuitatea, întrebarea şi răspunsul: „Să simţi lumina" (mângâind sentimentele) ; „Lumina-n jungla cernută din înalt"; „Verdele lumină", „lumina de iubire", „fecioara de lumină"; „pata de lumină", „Doream clipa de lumină", „coltuc de lumină", „orb cătând lumina-n pârg"; „Şi căutam lumina îmbobocind senin,/ Buchet de curcubeu în legământ divin", „coroana de lumină."

Claritate, profunzime, prospeţime a ideilor şi metaforei, expresivitate, combinaţie de stil clasic şi modern dau personalitate acestui volum de debut, care-mi place să cred, deschide lista viitoarelor apariţii, pentru că Florin Gheorghiu este un poet autentic, sensibil, matur, plin de forţă şi substanţă şi are ce oferi în poezie. footer