Revista Art-emis
În amurg PDF Imprimare Email
Tudor Ghideanu   
Duminică, 08 Iulie 2012 20:45
In amurgCu cea de-a doua carte de poezie „În amurg", Iaşi, Editura Timpul, 2004, Emilia Ţuţuianu urcă pe treptele consacrării..." unui stil care-i rememorează pe Dimitrie Anghel, alături de Şt. O. Iosif, iar mai aproape de noi, pe George Mărgărit şi Dan Laurenţiu. Este stilul unei adoraţii a Erosului, sub toate faţetele lui. Iluziile plinătăţii iubirii se împletesc cu genele arse ale plânsului unei decepţii stelare: Rugăciune şi Aşteptare, Blamare şi Resurecţie a ceea ce nu mai poate fi înviat. Revelatoare pentru trezirea din somnul floral este poezia-centru a dezvăluirii pudice „Iluzii":

„Când căzut o petală,/ m-am bucurat/ Am crezut că va creşte/ Fructul/ Am aşteptat..., dar/ el n-a mai apărut/ Atunci mi-am dat seama/ Cât de mult am cerut."//

Aidoma revelaţiei lui Dan Laurenţiu regretatul poet-filosof cu ale sale „Poziţia aştrilor" şi mai ales „Ave Eva", Emilia Ţuţuianu pluteşte între astral şi teluric, între solar şi floral, între ardere şi îngheț, într-un monism de creaţie ce-şi serbează, deopotrivă, triumful şi neliniştile de amurg:

„Tristeţile nopţilor sunt/ neîngăduitoare./ Ele se nasc din trăirile zilelor,/ şi mor din dorurile neîmplinite,/ De aceea nu ne iartă,/ ci ne împovărează.../ cu dorinţa cunoaşterii de sine".//

Deci, Heanton ti morumenos, cum a zis inegalabilul Charles Baudelaire, pentru vecie în vers Socraticul delphic: „Cunoaşte-te pe tine însuţi"...Aşa o rosteşte poeta, aflată pe drumul fără întoarcere al creaţiei: de pădure. de câmp, de ispită: Holzwege!
„Păcatul Evei" dezvăluie multitudinea de întrebări pe care poeta şi le pune pentru a descifra eternul feminin. Este ea, Eva vinovată pentru că i-a oferit lui Adam mărul?! Sau este cea aleasă să poarte în sine acuzele pierderii paradisului, rămânând ca un simbol al dăruirii, al inocenţei, al iubirii şi bunătăţii...

„Dumnezeu i-a dăruit lui Adam pe Eva;/ - ca să nu fie singur/ Din dragoste, a făcut-o frumoasă,/ Cu ochii iscoditori şi trup mlădios./ Şarpele s-a supărat.../ numai el trebuia să-şi unduiască trupul./ Şi viclean,/ s-a prefăcut c-o iubeşte pe Eva,/ dăruindu-i un măr din pomul oprit./ Ea,/ iubitoare şi bună, l-a îndemnat şi pe Adam/ să muşte din fructul minunat... Şi Adam./ a gustat.../ şi i-a plăcut.// Care e păcatul Evei?"

Sub flăcările umbroase ale divinei Interogaţii se construiesc în joacă, simulacre de „Iubire pe internet", „Nostalgie" între ..Viaţă şi Moarte", aspiraţiile ludice: de pietricele azvârlite în apa Scaldei îndrăgostiţilor fără viitor, cele patru feluri de pietricele: „albe şi negre, maro, cenuşii" care s-ar putea crede cu ardoare şi sfinţenie poeta: să-şi recapete strălucirea, să redevină, flori roşii-aurii, autentici „maci roşii", precum la marele poet. de azi. Dan Grosu cu a sa Vânătoare a lui „Pan ".
În Jocul ei celest-teiuric, poeta re-trăieşte continuu şi cotidian, un Viitor care să re-întemeieze Copilăria, un imposibil care să instituie fiinţial Realităţii. Ea spune cu o sinceritate derutantă. aproape stinsă dar mereu, veşnic revigorată:

„De mică, am visat să merg pe valul apei înspumat,/ S-adun în ochi mişcarea lui şi reflectarea cerului,/ Să simt răcoare-i la picioare,/ Să simt că-ntregul corp mă doare. / Şi într-o zi..." (Joc) //
Iată că se poate: Sic itur ad Astra, aşa posibilul şi realul merg împreună... footer