Revista Art-emis
George Petrone - „Potcoave de cai verzi” PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Miercuri, 04 Iulie 2012 01:42
George Petrone Potcoave de cai verziGeorge Petrone scrie epigrame, potrivit declaraţiei din prolog, de cînd purta pantaloni scurţi şi trăgea cu praştia după vrăbii. Născut pe 14 aprilie 1936 la Paşcani, Iaşi, a fost preşedintele Grupării umoristice „Academia Liberă Păstorel" şi a predat ştafeta în 2007. „Gata, nu se mai poate, odată cu intrarea în Europa, mă retrag. Treizeci de ani îmi sunt de ajuns". Dar se întîlneşte periodic cu epigramiştii ieşeni la Anticariatul lui Dumitru Grumăzescu, pe Lăpuşneanu.

Dincolo de latura epigramei, George Petrone este un scriitor serios care nu face greva foamei în faţa primăriei, nu deturnează avioane şi nu-şi înşeală nevasta după ieşirea la pensie, pune toamna castraveţi la murat, face vin din cacadâr, cară cartofi cu sacoşa de la piaţă. Pe stradă şi în literatură, spune autorul, se strecoară fără a fi băgat în seamă şi este perceput cu indulgenţă atunci cînd nu este privit chiorîş. Modest, cărturarul George Petrone se scuză în prolog că face umbră pămîntului de cînd a venit pe lume. Am citit însă că onorabilul profesor abordează toate genurile literaturii umoristice, de la epigramă la proză scurtă, şi că este publicat în majoritatea antologiilor şi culegerilor editate în ultimii treizeci de ani. Deţine numeroase premii la concursuri, distincţii şi trofee, a publicat în presă de specialitate articole şi comentarii despre starea umorului, a prefaţat peste cincisprezece volume, a publicat alte cincisprezece volume individuale.

Volumul de schiţe şi tablete umoristice - „Potcoave de cai verzi" iese de sub tiparul Editurii „Timpul" într-o formulă impecabilă. Autorul ne-a obişnuit deja cu eleganţa cărţilor şi cu umorul „sănătos" şi ne oferă prin acest volum o (re)întîlnire cuceritoare, prin trimitere polemică la contextele politico-sociale ale prezentului şi la exponenţii acestora. În atmosfera schiţelor transpar ecouri din Rafael Perez („Estrada"), un pic mai mult pigmentate de tonalitatea gravă a autorului, de umorul sobru şi stăpînit, ferit de stridenţele comicului violent. George Petrone consideră umorul un tip de literatură (puternic ancorat în social, în politic) care presupune nu doar simţ estetic, ci şi cunoştinţe care ţin de realităţile culturale şi politice ale mediului vizat de autor.

Curaj, aciditate, săgeţile umoristice ale lui Petronius („simplă apropiere de nume") au mize coborîte din principiul lui Swift: „rîsul este o terapie morală". Potcoavele verzi sînt un fel de etică aplicată moravurilor, vremurilor trăite de autor, pe care le critică fără menajamente. Nu le lipseşte sarea, nici piperul şi pot fi citite în galop. Cartea este o veritabilă „radiografie" a societăţii de „dinainte", şi de „după" 1989. Umoristului George Petrone nu-i scapă nimic. „Taxează" cu aciditate comportamente, situaţii şi cazuri care atrag atenţia prin nefiresc şi imoralitate. Una din plăcutele lecturi ale acestei veri ar putea fi cartea cu douăzeci şi opt de „potcoave de cai verzi", pe care ne-o propune cu emoţie şi cu sfială, cum spune autorul. Curat Caragiale, în „Cum am câştigat concursul pentru ocuparea unui post de răspundere", în „Întristătoarea poveste a onestului funcţionar Ţâmpău Costică", sau în schiţa „Din ce pricini a cenzurat «Dumnezeu» presa comunistă" etc. Ei, da, „umoriştii sînt oamenii veşnic cu zîmbetul pe buzele... altora". footer