Revista Art-emis
Efectul comic PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Joi, 04 Octombrie 2018 20:32

Lethal WeaponCele mai bune filme de acțiune, filme polițiste (genul thriller), sunt cele care au un „Verfremdungseffekt", cum ar spune Brecht, adică un efect de distanțare. Iar acest efect este umorul. Americanii au introdus acest element și în cele mai tensionate momente, în stări limită, unde deodată apar replici detensionate între adversari, care, deși se bat pe viață și pe moarte, parcă ar fi doi amici într-un bar. Contrastul dintre acțiunea proximă, tesnsionată, și dialogul banal, banalitarea replicii, plină de rumoare, potolește violența, are darul să ne anunțe că suntem la un film, că trebuie să privim răul ca pe o convenție și să ne asigurăm că până la urmă binele învinge. Așa se întâmplă în serialul „Lethal Weapon" (Arma mortală -patru episoade,1987-2016) , în care doi polițiști, Martin Riggs - un alb rebel și cam sărit de pe fix - care, de când i-a murit soția, se aruncă în tot felul de acțiuni riscante fără să-i pese de viață, și Roger Murtaugh - polițist de culoare, aflat în prag de pensie, familist convins, tatăl unei fiice superbe pe nume Rianne, de care se îndrăgostește Riggs.

În numai 24 de ore, cei doi devin parteneri și trec împreună printr-o nesfârșită cavalcadă de aventuri; ucid mai mulți băieți răi, supraviețuiesc unei curse în deșert, mânuiesc toate armele posibile și imposibile, sar de pe clădiri, o salvează pe Rianne, care fusese răpită, trec cu mașina prin ziduri, sunt torturați, tot tacâmul de parcă regizorul a vrut să epuizeze genul, ba chiar să realizeze parodia lui. Film plin de suspans, care ține încordat spectatorul de la început până la sfârșit, dar accentele comice ale acestui thriller au contribuit din plin la succesul imens al filmului. Cooperarea celor doi polițiști iese mereu cu scântei, fiindcă, deși sunt puși pe fapte mari, au mereu întorsături de frază în momentele cele mai dramatice. Ei par că se ceartă continuu, deși se înțeleg de minune și toate acțiunile le reușesc.

Cele patru filme de lung-metraj ale seriei sunt pigmentate cu de toate pentru toți, violența este în prim plan, șiruri nesfârșite de bătăi și urmării de mașini, cascadorii periculoase, morți, învieri, senzații tari, salvări în extremis, scufundări în apă și zboruri-limită, libertinaj și familie, iubire și ură, dar toate sunt strunite de regizorul Richard Donner prin chinga umorului. La fiecare pas dramatic, există câte o ieșire, ca un balon gata să exploadeze, care deodată are o supapă de aerisire. Ar putea ieși un fâs general, dar nu iese, fiindcdă actorii sunt la înălțime, Danny Glover și Mel Gibson, aflat la primele sale filme, când arăta subțitel ca tras prin inel și se impunea ca starul nr. 1, alături de Brad Pitt. Era vedeta în ascensiune.
„Arma mortală", episodul 1, este unul dintre cele mai apreciate thriller-uri din toate timpurile, fiind cel mai vizionat film în 1987, cu încasări de peste 65 de milioane de dolari. Coloana muzicală a filmului îi aparține legendarului Eric Clapton.

Un cu totul alt gen de umor, mai sec, mai straniu, aș spune, practică în filmele lor de acțiune frații Ethan și Joel Coen, ca în pelicula „No Country for Old Men" (Nu există țară pentru bătrâni, 2007), în care goana după o geantă cu două milioane de dolari, găsită întâmplător de un cowboy ce a nimerit într-un loc pustiu, după o încăierare mortală între bandiți, devine un adevărat lanț de suspans. Tensiunea este creată de atmosfera jafului și de faptul că nu se știe cine sunt făptașii. Un mare rol are banda sonoră. La început, totul se petrece lent și în liniște. Există un mister greu de pătruns, dacă nu ai ști că în lumea aceea de la capăt de lume nu se poate petrece altceva decât jaful. Norocosul, pe nume Moss (Josh Brolin), presimte că este urmărit, de aceea fuge cu geanta în alt oraș și o ascunde într-o instalație de deasupra camerei de la hotel. Dar tensiunea este întreținută de un personaj misterios, jucat de Javier Bardem, care este ca un spectru de groază, un ucigaș fără scrupule, luat din manualul crimelor. Personajul pare frate cu gangsterul pe care îl joacă în Skyfall (2012), filmul cu James Bond, plin de efecte de distanțare. Când vezi figura spectrală a personajului jucat de Bardem, evident te aștepți la umor negru. El dă cu banul când cineva trebuie să moară sau să trăiască. Și aici, peste tot, apare așa numitul gag sec. Spectatorul trebuie să fie inițiat și să găsească iute legătura dintre fragmente disparate.

Acest suspans permanent este spart, chiar prin umor și vorbe de spirit, de șeriful mucalit, bătrân și ramolit, care tebuie să rezolve și acest caz. Actorul Tommy Lee Jones joacă perfect contrapunctul, e omul care a văzut multe, a mai trecut prin așa ceva, nu-și mai face iluzii, e chiar plicitsit că știe dinainte cine, ce și cum se va termina povestea.

Umorul este o notă generală în acest film, în care totul e realizat ca și cum s-a petrecut o catastrofă nucleară. Tensiunea pare ca un fel de dispariție iminentă a pământului. Așa tratează frații Coen povestea unui cowboy, care descoperă în noapte o camionetă părăsită, înconjurată de câțiva soldați morți, dar în care se mai află o cantitate apreciabilă de heroină și două milioane de dolari bani-gheață! Așadar, comicul apare din această disproporție, un efect catastrofic și o cauză de nimic, banală în lumea în care ne aflăm.

Filmul este tras după un roman al celebrului scriitor american, distins cu premiul Pulitzer, Cormac Mccarthy. Acțiunea se petrece în vremurile noastre, când traficanții de droguri își fac de cap, iar orășelele au devenit poligoane de tragere în aer liber. Filmul atinge esența cutremurătoare a răului contemporan, fiindcă se suprapune peste aceleași teme biblice, inumane, care se regăsesc în spatele titlurilor sângeroase, oripilante, din ziare.
Corespondență de la New York

footer