Revista Art-emis
„T.E.F.A.F.”, un cimitir al elefantilor? PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Duminică, 13 Mai 2018 17:26

TEFAF 2018O demonstrație de putere, de bogăție, de sfidare a oricăror limite estetice, este marele târg anual T.E.F.A.F. New York Spring, un târg al ambițiilor deșarte, i-aș spune, fiindcă ceea ce am văzut acum, la acesta ediție, am văzut exact și la ediția precedentă. Cf. „Banchetul suprarealist” (I, II), unde am arătat că „T.E.F.A.F.” este târgul cel mai cuprinzător de artă modernă și antichități din lume. Înființat în 1988 la Helvoirt, Olanda, el pomovează, așa cum scrie în statut, „arta de cea mai bună calitate de-a lungul veacurilor, creând o comunitate a dealerilor și experților din întreaga lume, care să inspire iubitorii și cumpărătorii de artă de pretutindeni”. Inițialele exprimă titulatura „The European Fine Art Foundation” aka „The European Fine Art Fair”, târg care a căpătat amploare și a ajuns să fie încorporat de americani în formă pe care o vedem acum la Park Armory, locația obișnuită a târgurilor de artă newyorkeze. Ce am scris atunci despre conținutul târgului, rămâne valabil.

Dacă expozițiile se repetă, dacă ceea ce am văzut la Armory Show, la The Art Show (târgul Dealerilor de artă), la A.I.P.A.D. (târgul de artă fotografică) și mai ales aici, la T.E.F.A.F., se repetă, constituie o nouă dovadă că istoria artei a ajuns la un mare grad de saturație. Omenirea a podus o cantitate uriașă de valori estetice, a trecut printr-o serie infinită de experiențe artistice și pare epuizată, pare să nu o mai intereseze viitorul. Stă cu față spre trecut, spre ce s-a creat deja. Am scris anterior despre galeria Di Donna. Tot ce am văzut la ea acasă (vezi „Masca suprarealismului”), am văzut și la T.E.F.A.F. E un fel de repetir fatal. La fel, am consemnat acest fapt și la galeriile Reza, Tambaran, Beck & Eggeling, Hans P. Kraus jr., Berggruen, Goodman, Hauser & Wirth, Sean Kelly, Sur, Tornabuoni, Bernard Dulon și la mai toate cele 90 de galerii prezente, reprezentând marile centre culturale ale lumii.

Istoria artei pare că s-a terminat la T.E.F.A.F. Aici s-au adunat toate minunile artei moderne și contemporane. Dar și opere de moblier, bijurerii și antichități. Toți corifeii au fost prezenți. Istoria artei s-a transformat într-un uriaș „cimitir al elefanților”, un muzeu de opere devenite antichități. Marii galerişti, marii colecționari sunt niște strângători de relicve. Aleargă după potcoave de cai morți. Un Di Donna, de pildă, nu creează nimic, el doar adună, doar profită de ceea ce au creat alții. Altfel spus, trăiește de pe urmă morților, fiindcă, așa cum îmi spunea un critic, „cei vii nu sunt rentabili”. El preferă să scrie o carte despre Van Gogh, deși s-au scris sute, decât despre un viu „fără perspecivă”. De unde știe el? Necunoscutul de azi poate fi mâine o glorie, i-am zis. E incert, mi-a răspuns. Și eu nu merg pe incertitudini, ci numai pe certitudini. Un necunoscut nu se vinde. Morții sunt siguri. De ce crezi că pe Broadway marile succese sunt deținute de muzicalurile vechi, care se tot reiau? Fiindcă sunt o garanție sigură. La fel și la Hollywood, remake-ul este formulă de succes. Noutatea înseamnă risc.

Toată istoria artei vine pe tavă, așadar, și îi îmbogățește pe acești colecționari, unii foarte perverși, care au devenit mai importanți decât artiștii. Nu mai vorbesc de casele de licitații, care sunt formă extremă a imperialismului în artă. Nu se poate imagina un loc mai potrivit pentru o paradă a „elefanților”. Tot ce a creat omenirea, a devenit o tarabă în care schimbul se face în milioane de dolari. La fel și târgurile, o poartă către afacerile cu licitații. Așa este și T.E.F.A.F. Dovadă luxul în care își expun marfă dealerii și nivelul exorbitant al fațadei, în care șampania de cea mai bună calitate este băutura curentă. Jerbe mari de flori fac târgul să arate ca un rai. Cele mai somptuase toalete sunt purtate de galerişti. Mâncărurile cele mai alese sunt serivite de chelneri special îmbrăcați în lojele faimoasei clădiri Park Armory. Caviarul și preparatele din scoici și alte moluște oceanice sunt gustările rafinate pe care și le permit acești oameni de afaceri, care au transformat arta într-un mijloc de petrecere, într-un eveniment de salon. De fapt, arta a devenit secundară. Nu-l mai remarcăm pe Andy Warhol la Stellan Holm Gallery, nici măcar pe Picasso, aflat peste tot, la zeci de galerii, ni se pare depășit, față de vestimentația epatantă a galeristei.

Personalul galeriilor e nou, e singură noutate a târgului. De ce e nou? Că să nu știe că în galeria pe care o supraveghează, anul trecut erau aceleași piese. S-au deplast de la San Francisco sau Paris, cu exact aceleași lucrări, de parcă nici nu au despachetat! E foarte frumos să revezi o opera de artă, este chiar indicat să revezi periodic marile valori. Iar T.E.F.A.F., pentru un novice, pentru un învățăcel, este un miracol, o vitrină a minții umane, a ceea ce a produs mai inspirat imaginația omului. Totul e delicat, că piesele de ikebana a lui Yayoi Kusama. Dar nu acest gând face rațiunea T.E.F.A.F. Gândul exact este bogăția care trebuie să se reverse, să se consume, să se arate. Ceea ce se vede la TEFAF nu se poate vedea nicăieri pe pământ. Poți să trăiești două mii de ani în Bangladesh, să ziceam, acolo n-ai să vezi o asemenea sinteză a operelor omenirii, nici chiar la Paris, aș spune, n-ai să vezi o asemenea risipă de bunuri, fiindcă acest fapt reflectă o realitate unică, având la baza ideea de comunitate planetară, America fiind țară tuturor popoarelor. Așa cum aici întâlnești galeristi și artiști de pretutindeni, așa întâlnești o diversitate de nații și pe stradă, și în parcuri, și în galerii, și la restaurante, și într-un bazin de înot. Iar în cazul unui târg de artă, risipă se constituie dintr-o veritabilă colecție muzeală, dintr-o mare arhivă artistică.

Desigur, nu se mai creează nimic nou. Este o saturație ce duce la o înfundătură, totul e déjà vu, doar ambalajul se mai schimbă, adică decorul în care se desfășoară vânătoarea cu obiecte de artă. Revărsarea de bogăție însă nu este propice artei. Artiștii avangardei, de pildă, cei mai mulți prezenți în boxele târgului, și-au creat operele lor în chinuri existențiale, să nu spun în sărăcie. Mulți s-au luptat să supraviețuiască, nu puțini s-au sinucis, de aceea lucrările lor sunt așa de paupere, executate pe materiale ordinare, pe hârtie obișnuită, precum desenele lui Schiele și Klimt de la „W & K Gallery”. Evident, T.E.F.A.F. este un incredibil muzeu de studiu, unde poți face delicate analize, nuanțări ale curentelor artistice, o sofisticarie de asocieri și demarcatii, dar Calder rămâne tot Calder, Niki de Saint Phalle e la fel la Paris și la New York, Lucio Fontana e inconfundabil peste tot, poate de aceea interesul vizitatorilor este mai mult orientat spre bufetele somptuoase decât spre boxele pline de opere déjà vu. Un cimitir al elefanților este interesant însă pentru istorici și pentru căutătorii de comori. Iată, aici găsiți dovadă urmelor prețioase la care a ajuns omenirea!

Corespondenţă de la New York

footer