Revista Art-emis
Cazul Van Gogh ?i imitatorii PDF Imprimare Email
  
Duminică, 04 Martie 2018 17:45

Loving VincentCum se ?tie, Van Gogh ?i-a creat Valoarea în afara Succesului, a goanei nebune dup? vânz?ri, pe care începuser? s? o practice asiduu colec?ionarii timpului. El nu a vândut în via?? lui decât un tablou, fratelui s?u, care l-a cump?rat ca s?-i încurajeze munca. Succesul de pia?? a ap?rut postum, i l-au stabilit treptat colec?ionarii ?i casele de licita?ii. Azi, to?i care îl imit? pe Van Gogh câ?tig? mai mult decât a visat el vreodat? c? va câ?tiga, dac? a visat a?a ceva. Dar nu se gândea la bani, nu s-a gândit nicodat? s? vând? mai mult decât s?-?i asigure un acoperi? ?i masa zilnic?.

Aceste idei le g?sim ?i în filmul „Loving Vincent", o opera unicat, care a ambi?ionat s? realizeze imposibilul, ceea ce au visat pionierii care au prev?zut filmul color, atunci când au pictat fototgram? cu fotogram? imaginile unor filme. Dar acest film este complet pictat de 100 de arti?ti plastici. ?i cum l-au pictat? Imitiând tablourile lui Van Gogh. Filmul este o produc?ie polonez?, regizat de Dorota Kobiela ?i Hugh Welchman ?i se concentreaz? pe circumstan?ele mor?ii lui Van Gogh, f?când mereu racorduri cu via?a sa, cu anii tinere?ii, dar insistând pe obsesii ?i pe flash back-uri. Acestea sunt generate de perioada când Vincent era bolnav, dup? încercarea de suicid ?i st?tea în patul s?u, din camera de hotel unde a murit. Mereu aveam înl?n?uite întoarceri în trecut, gânduri care îl obsedeaz? pe Vincent. Sunt câteva loca?ii fixe, care se repet?, precum o bodeg?, unde el bea mereu absint, locuri de filmare, ca malul m?rii sau în barc?. Sau este o scen? pe ploaie, el se adaposte?te într-o cafenea unde nu exist? decât o fat? ?i de aici se leag? o idil?. Mereu se fac racorduri, din aceast? faz? a tinere?ii la scen? din camera lui mic? din Arles, unde Vincent zace r?v??it pe un pat.

Personajele filmului sunt cele din tablourile pictorului. Filmul este ca o ilustra?ie a picturii marelui artist. Multe cadre sunt alb-negru, foarte expresive, de o mare picturalitate cinematografic?. Totul e pe baza de umbre ?i lumini. Persoanjele sunt redate prin vocile actorilor, prin scene care reconstituie, c? într-o anchet? poli?ist?, moartea pictorului. Ele au rolul de a crea ambian?a, un fel de tipaj sui-generis, care aminte?te izbitor de ?coala rus?, de Pudovkin, în special. Se realizeaz? contraste puternice între secven?ele alb-negru ?i cele color. O plimbare cu barca în peisaj color se contrapune unui pescuit în ambient alb-negru. Întâlnirea cu Paul Gauguin se petrece la pescuit. Sunt dou? planuri, o îmbinare între prezent ?i flash-back, prin combinarea de imagini color ?i alb-negru. Dar totul este pictat, având o unitate stilistic? perfect?, dat? de pictura lui Van Gogh. Toate scenele din film sunt ilustra?ii ale tablourilor sale. O opera experimental?, desigur. Filmul a fost realizat întâi ca un film artistic normal, cu actori, apoi a fost pictat fotogram? cu fotogram?. Efectul visual este de desen animat. Indiscutabil, acest film este un omagiu adus marelui artist olandez.

Recent, artistului român Adrian Ghenie i s-a vândut la Londra, de c?tre Casa de licita?ii „Sotheby's", o lucrare de mari dimensiuni care imit? un tablou al lui Van Gogh „Sunflowers", reprezentând un vas în care se afl? mai multe plante de Floarea soarelui, la suma de 3.117.000 lire sterline. Mai an, la „Peace Gallery" din New York, Adrian Ghenie a fost prezent cu o expozi?ie în care tabloul central era o imita?ie dup? un alt celebru tablou al lui Van Gogh, „Self-portret". Erau ?i alte imita?ii dup? Van Gogh. Scriam atunci c? în loc s? fie el însu?i, artistul modern imit? pe al?ii, în general pe clasici. Exist? o tendin?a puternic? azi în America, de fapt, în toat? lumea plastic?, aceea de a face altfel decât ce au f?cut clasicii. Tr?im epoca pe care am numit-o „Altfelmania". Cu tehnici moderne, fotografice ?i digitale, în special, arti?tii lumii se întrec în imit??ii. Imit? pe Rembrandt, pe Vermeer, pe Arcimboldo, pe Goya, pe Van Gogh, este o concuren?? impus? de casele de licita?ii ?i colec?ionari. Ca ?i cum nu mai au ce crea nou, ca ?i cum realitatea de azi, a?a de generoas? în subicte, nu-i mai inspir?, ei plonjeaz? în arta secolelor trecute ?i o actualizeaz? cu noi mijloace.

E bine, e r?u? Nu ?tim. Dar este o realitate a zilelor noastre. Tonul l-a dat Picasso, care a f?cut câteva lucr?ri dup? clasici, precum tabloul dup? Cranach. Da, dar Picasso a fost el însu?i, ?i-a impus opera, ?i-a ar?tat întâi valoarea, apoi a venit succesul de pia??. A?a s-a întâmplat ?i în cazul lui Salvador Dali, al lui Paul Gauguin ?i al?ii. De la valoare la succes era drumul normal. Dimpotriv?, arti?tii moderni, mai ales cei tineri, vâneaz? direct succesul. Nu-i mai intereseaz? Valoarea. Ei cred, a?a cum le spun colec?ionarii, c? succesul înseamn? Valoare, oricum, dac? ai success de pia??, valoarea vine de la sine, va fi recunoscut?. Nu este a?a. Genera?ia pop-art, de pild?, din America, s-a impus datorit? ideii de grup, coalizat? în jurul lui Andy Warhol, pe criterii extra-artistice, precum eroticul, dar unii dintre arti?ti, desprin?i de aceast? mi?care, nu rezist? din punct de vedere estetic.

O, cât de departe era un Brâncu?i de aceast? realitate! El abia avea cu ce s? tr?iasc? atunci când ?i-a ar?tat lumii opera care a marcat definitiv arta secolului al XX-lea, care i-au f?cut pe americani s? spun? c? Brâncu?i este fondatorul artei moderne. Adic? opere ca : „S?rutul", „Cumin?enia Pamântului", „Rug?ciunea", „Pas?rea m?iastr?", „Domisoara Pogany" ?i altele din perioada primilor ani parisieni erau create, i-au impus viziunea, l-au impus ca reper al artei moderne. Iar ceea ce i s-a achizi?ionat, i s-a cump?rat cu sume modeste. De pild?, o „Pas?re în spa?iu", de o frumuse?e rar?, care a devenit ?i obiectul procesului cu departamentul vamal al ora?ului New York, Brâncu?i i-a vândut-o prietenului sau american Edward Steichen cu echivalentul a... 600 euro! Pe când Adrian Ghenie, nu are înc? o oper?, nu ?tim care este identitatea sa plastic?, dar are succes, el vinde o imit??ie dup? Van Gogh cu peste patru milioane de euro. Adic? nu el, ci casa de licita?ii. El a devenit o „valoare" (cite?te victim?) a casei de licita?ii. Cas? de licita?i ?i colec?ionarii ii decid de acum înainte „valoarea", dac? el va continua s?-?i numere zero-urile, pe aceast? cale a succesului de pia??.

Americanii au impus ideea succesului ca valoare. Ai succes, ai valoare, nu ai success, po?i s? fii geniul geniilor, nu ai valoare!
E bine, e r?u? Nu vreau s? fiu nostalgic, dar prefer s? am satisfaca?ie estetic? atunci când privesc un tablou, nu s?-l judec cu ra?iuni negustore?ti. Sunt convins c? valoarea estetic? bate succesul. Mai devreme sau mai târziu, ea umile?te succesul de ocazie ?i devnine lider ?i în acest top. Am analizat anterior, „Top 10" în arta plastic? mondial? ?i am v?zut c? unele locuri sunt ocupate de lucr?ri mediocre sau f?r? valoare, dar sus?inute de milionari, care vor s? demonstreze c? artistul american este „cel mai tare din parcare" ?i la acest capitol. Dar anul trecut aceast? mentalitate a primit o grea lovitur?, când la „Christie's" tabloul Salvator Mundi de Leonardo da Vinci a devenit, ?i la capitolul succes de pia??, lider mondial absolut.

Aranjament grafic - I.M.

footer