Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
  
Miercuri, 17 Ianuarie 2018 14:46

TNB 2018A fost ziua lui Eminescu. Zi sfânt?. Cu gândul la el, la teatrul lui Eminescu, total necunoscut ?i nejucat, am s? emit câteva gânduri despre starea actual? a teatrului românesc, visat de poet ca o mare tribun? na?ional?, ca o construc?ie în?l?at? „pe baze române?ti solide-vechi", el însu?i dând pild? ?i construind adev?rate „Coloane pentru un Templu teatral", cum mi-am subintitulat piesa „Masca lui Eminescu" (1998). O astfel de pies?-fluviu, ivit? din literatura dramatic? a lui Eminescu, am visat a fi demn? de Teatrul Na?ional. Dar Teatrul reprezentativ pentru România, pentru cultura ei, care ar trebui s? fie Teatrul Na?ional din Bucure?ti (T.N.B.) ?i a c?rui nou? cl?dire a beneficiat de dou? temelii istorice : e ridicat de Ceau?eascu ?i rafistolat de Caramitru, e departe de un astfel de ideal. Pe dinafar? arat? str?lucitor, dar chestiunea r?mâne a teatrului românesc, c?ci T.N.B. are un repertoriu preponderent str?in, rupt de realitatea României, f?r? autori noi, f?r? piese de actualitate române?ti, care s? fie o expresie a ceea ce se întâmpl? azi în România. Ce actual? este medita?ia lui Eminescu dintr-o scrisoare c?tre revista „Familia": „Cestiunea mea e ciudat?, ea e ce are d-a se numi a teatrului na?ional. Teatru na?ional! Nume frumos, dar care sun? a batjocor? acolo unde nici nu exist?".

Doar cu Hor?ele ?i pantomime puric-ate nu se poate face teatru na?ional

T.N.B. este o institu?ie de muzeu, în care vedem numai copâr?ee, ve?nicile epave de tip Vi?niec (ce are na?ional acest autor, numai el ?tie!), nimic nou, care s? arate pulsul ??rii. Nu acesta e rostul teatrului? Nu îl citeaz? Caramitru mereu pe Hamlet care spunea c? rostul teatrului este s? pun? lumii oglinda în fa??? Nu era T.N.B., pe vremea când s-a n?scut, acum166 de ani, un seismograf al realit??ii? Ce rol enorm a avut Teatrul Na?ional, când era condus de Ion Ghica sau Alexandru Odobescu, întru promovarea dramaturgiei române?ti! ?i nu a f?cut Caragiale din el oglinda ??rii? Este repertoriul actual al T.N.B. oglinda României? Nu este. El pune poate oglinda în fa?a unor epoci trecute, varii orglindiri, dar pentru ce se întâmpl? azi în România, este repetent. Dac? cineva ar vedea toate cele 40 de piese din repertoriul actual, nu ?i-ar da seama c? se afl? în România de azi sau c? ar fi un teatru finan?at de poporul român, finan?at nu s? fie o ilustrat?, o vitrin? goal?, un cavou, ci o tribun?. Nici for?ele teatrale care îl compun nu repezint? adev?ratul „EU" al României profunde. Numai cu alde Hor?ele (cum îi spun eu lui Hora?iu M?l?ele) ?i pantomime puric-ate nu se poate face teatru na?ional.

Teatrul românesc este o uzin? care falimenteaz? în paralel cu ?ara

?i ce teatru din ?ar? reprezint? din punct de vedere spectacular, artistic, realitatea corupt? ?i semianalfabet? din România? Autorii români care se joac? sunt total pr?fui?i, anacronici. Unde este geniul mult a?teptat al teatrului românesc? Nu po?i s? defilezi în fa?a unui public nou, pe care vrei s?-l formezi pentru civiliza?ia de mâine, cu puerilit??i de tipul „Lumini?a de la cap?tul tunelului", cu clovni mereu reangaja?i ori cu personaje Anapoda! Chiar ?i piesele lui Victor Eftimiu sunt relicve, f?r? nici un impact contemporan serios. Voiam s? v?d o pies? nou?, s? v?d pulsul artei teatrale în ac?iune, s? v?d un autor nou, un text exploziv, ivit de un condei eminescian, de un talent din vinele acestui popor român tare h?ruit, pe cât e de h?ituit! Ce regizor a dat teatrul românesc de azi? Tot defileaz?, ca debusolatul Festivalul Na?ional de Teatru (F.N.T.), cu accidentul numit „Aferim", care ?i-a pierdut de tot identitatea (aferim, halal, Doamne fere?te!) de când tot experimenteaz? pe banii ?i r?bdarea publicului român! Unde se vede un semnal de înnoire, care s? dea o replic? de la în?l?imea tribunei Na?ionale a teatrului st?rii de plâns a clasei politice? Nu exist?. Fiindc? teatrul românesc este o uzin? care falimenteaz? în paralel cu ?ara. Un repertoriu st?tut, îmb?trânit, anchilozat.

Penibili în spectacolele de la Sâciuan ?i Palilula, Purc?rete sau Andrei ?erban apar doar când vor s? mai încaseze ceva din punga s?racilor

Ei nu-i dau o gur? de aer proasp?t teatrului românesc, dimpotriv?, îi confirm? derizoriul. Oricât de geniali ar fi actorii, dac? viziunea asupra teatrului este mecantil?, dac? ideile, ceea ce se comunic?, sunt déjŕ vu, rutiniere, tot degeaba, batem pasul pe loc sau d?m înapoi, într-un provincialism care face de ru?ine libertatea pe care o avem ?i posibilitatea de a ne racorda la valorile lumii. Sau apar Purc?rete sau Andrei ?erban, când vor s? mai încaseze ceva din punga s?racilor ?i ne mai ofer? câte o mostr? de cum v?d ei Epoca de Aur, din care se hr?nesc cu spor, ca ?i cinea?tii noului val! Critic?, persifleaz?, de unde m?nânc?. Sunt total penibili în spectacole care se petrec fie în Sâciuan, fie pe undeva, în Palilula! Ei nu-i dau o gur? de aer proasp?t teatrului românesc, dimpotriv?, îi confirm? derizoriul. Am în fa?a ochilor imaginea unor spectacole recente, dar nu le mai pomenesc, fiindc? nu vreau s? îmboln?vesc pe nimeni. Se face un teatru mai prost decât teatrul lui B?se, Adrian Scârbu, Fecali, Nu?i din Ple?coi et co. Ce generoase patologii pentru teatru, cazuri ca un Ponta-giu care plagiaz? ?i ajunge prim-ministru, ca un Turc?flea?? turcit care 20 de ani minte poporul cu televizorul ?i, drept „pedeaps?", e ales palamentar, un Patahârb care falimenteaz? I.C.R. ?i ajunge director la Artmark, o ?ar? corupt? pân? în m?duva oaselor, deprofesionalizat?, dar care are o emisiune „Profesioni?tii", cum nu are nici Norvegia. Da, fiindc? acolo nu exist? mitomani ca Vod?-n Lobod?!

Toate teatrele au un repertoriu déjŕ vu

Teatrul trebuie s? fie în avangard?, s? scoat? din ?â?âni istoria. Este a?a ceva T.N.B.? Sau poate Teatrul de Comedie? Mai poate face ceva nou un George Mih?i??, care c?l?re?te de ani de zile aceea?i mâr?oag?, tot pe Hor?ele? Toate teatrele au un repertoriu déjŕ vu. Am plecat de zece ani din România, am l?sat un teatru care promitea, dar totul a r?mas pe loc, nici un pas înainte, ba s-a depus un strat ce?os dup? care se ascund kleio?ii.

Dac? merge?i la T.N.B., lua?i-v? haine groase, m?nu?i, fular, c?ciul?. ?i neap?rat ghete !

Suntem mai r?u ca pe vremea când mergeam la teatru ca la înmormântare, iarna, fiindc? atunci eram avertiza?i s? st?m în sala de spectacol cu cizme, paltoane ?i c?ciuli, dar acum nu ne avertizeaz? nimeni. Am fost deun?zi la spectacolul „Lut" (Klei), dup? o pies? a olandezei Marijke Schermer, scris? în 2002, o autoare necunoscut? la noi, cunoscut? la ea acas?, în Amsterdam, unde s-a n?scut. Spectacolul a avut loc la Sala Atelier. Aten?ie, dac? nu ave?i ce face ?i vre?i s? merge?i la teatru, acolo, în cavoul T.N.B., lua?i-v? haine groase, m?nu?i, fular, c?ciul?. ?i neap?rat ghete. Eu nu mi-am luat ?i a ie?it prost, ca ?i pentru al?ii care dârdâiau lâng? mine, fiindc? nimeni nu ne-a avertizat c? acolo e ghe??rie. Vestibulul era de poveste, vopsit în c?r?miziu, totul mirosea a proasp?t, ca în Times Square. Dar în?untru... Brrr! Spectacolul a ?inut o or? ?i 40 de minute. Dac? mai dura o or?, m? ducem direct la spital. Afar? era mai cald ca în sala de spectacol. S-au b?gat milioane în rafistolarea pere?ilor, dar nimeni nu s-a gândit la om. La actor ?i spectator! Cum accept? actorii s? joace în frig? Probabil c? sunt c?li?i. Ce eroism! Pe vremea lui Eminescu, nici când juca la ?ir?ec, nu se întâmpla a?a ceva!

Cu un comportament schizoid, cu paharele sau sticlele din mân?, personajele se spovedesc publicului la ramp?

Nici piesa nu te înc?lze?te, dimpotriv?. Fiindc? nu are „lut", nu are spirit. Ea ne relateaz? un caz patologic, al unei femei, Dora (Irina Movil?), care s-a retras din lume în urm? cu 15 ani, dup? ce a p?r?sit-o b?rbatul iubit. Totul este ira?ional, fiindc? în acest autoexil au urmat-o so?ul ei (Claudiu Istodor), fiica lor (Cristina Constantinescu) ?i sora Dorei (Natalia C?lin). Mai mult, apare ?i b?rbatul iubit, Vink (Mircea Rusu), care pare venit direct de la pu?c?rie, dar este adorat de fiic?, de parc? ar fi fiica lui, plus c? rela?ia cu Dora pare c? se reaprinde, ca în vechile melodrame americane. Dar spre final, când apare pe scen? un hârle?, Dora are ideea s?-l urm?reasc? pe Vink, care plecase în spatele arenei cu public, ?i b?nuim c? i-a dat cu hârle?ul în cap, fiindc? se reîntoarce f?r? hârle?, satisf?cut?, fericit? c? a încheiat o socoteal?. L-o fi îngropat în lut, odat? cu b?rbatul iubit! ?i familia se rea?eaz? la mas? ?i m?nânc? la fel de satisf?cut?, cu un aer complice. De altfel, tot timpul se bea ?i se m?nânc?. ?i din când în când personajele vin la ramp?, f?r? s? lase paharele sau sticlele din mân?, ?i se spovedesc publicului. E un verfremdungs (distan?are) f?r? efect. Evident, Dora este alcoolic?, fiindc? are un comportament schizoid.

Atmosfera de ?antier a acestui spa?iu de joc nu are logic?

Te întrebi din ce tr?iesc ace?ti oameni, dac? î?i permit s? bea non-stop whisky, dac? m?nânc? ou? la tigaie, gr?tare, pr?jituri ?i alte cele. Dar nu merit? s? fac o analiz? a acestei piese, fiindc? este o abera?ie, ilogic? ?i prost scris?, cu personaje cel mult suprarealiste. A?a cum este ?i decorul, cu proec?ii ce ne arat? mereu un labirint, iar marea idee proast? a regizorului (Vlad Massaci) este s? înconjoare spa?iul scenic de miniscule macarale, escavatoare ?i alte ma?ini electrice, poate spre deliciul feti?ei, care se joac? cu ele. Normal, s? se înc?lzeaz?. Ea mai are ideea s?-?i hr?neasc? ?i ursule?ul înghe?at, c?ci celelalte personaje sunt îmbr?cate gros, cu hanorace ?i flanele. Deci ele erau preg?tite pentru frig. Singura despuiat?, care joac? mereu într-un furou, este Dora, care ne arat? c? ?i-a pierdut talia! So?ul ei, Titus, este cel mai rezistent, nu numai psihic, c?ci el asist? ca un mut la intruziunea str?inului în casa sa, ci ?i fizic, fiindc? rolul s?u e s? cur??e cartofi ?i s? pun? mereu masa, ceea ce înseamn? un fel de sport, care îl înc?lze?te. Nu-i plângeam de mil?. Atmosfera de ?antier a acestui spa?iu de joc nu are nici o logic?, la fel ?i alura comic? a jocului actorilor, mai ales a cuplului Dora-Vank. Ei doi se mai înc?lzesc cu glumele.

Lipsa de viziune regizoral? stric? textele

Aceast? viziune tr?deaz? complet ceea ce scrie Marijke Schermer în caietul-program despre „melancolia ca sindrom" ?i despe „peticul de p?mânt cel mai gol din Olanda", unde ?i-a plasat ac?iunea piesei. La T.N.B. vedem un decor vesel, în total? contradic?ie cu ce scrie în program, c? Dora „s-a retras într-un ?inut pustiu, cu un nesfâr?it cer cenu?iu deasupra capului ?i înconjurat? de o nesfâr?it? mla?tin? de lut"! Dimpotriv?, aici parc? am fi în high life, dac? îl vedem pe fiul r?t?citor cum se bâ?âie dup? muzica de la un patefon sau dac? ne lu?m ?i dup? sticlele de whisky care nu se mai termin?! Desigur, a? putea fi nedrept cu autoarea, despre care aflu c? ?i-a f?cut un teatru, unde î?i monteaz? singur? piesele pe care le scrie, fiindc? nu am citit piesa, dar din spectacol rezult? o abera?ie. Lipsa de viziune regizoral? se afl? ?i aici în buna tradi?ie a f?c?torilor români, aceea de a strica textele, de a „contribui" cu teribilismele lor.

O pies? provenit? dintr-un text teoretic rupt de realitate

Cum rezult? din acest lutos spectacol, aceast? pies? nu este reprezentativ? nici pentru Olanda, care „are teatre, dar nu are dramaturgi" (Ben Stroman), nici pentru România, care degeaba are ?i teatre, ?i dramaturgi, este o non-valoare, mai proast? chiar decât piesele lui Eugen ?erb?nescu, din repertoriul T.N.B., desigur. Iar spectacolul este o ?i mai mare eroare! Nimic nu motiveaz? prezen?a lui în repertoriul unui Teatru Na?ional, poate doar s? ne aminteasc? faptul c? olandezii, proveni?i din nordicii vikingi, de?in locul 1 la investi?ii în România (un oladez mi-a spus odat?, când zburam cu K.L.M. spre Amsterdam, „degeaba ave?i tehnologie de ultim? or?, dac? la voi to?i iau mit?"). Oricum, în spectacolul „Lut" nu exist? nici un fel de klei. E dezlânat, lent, plictisitor, nimic nu se lipe?te! Noroiul ar fi fost o idee, o adeziune regizoral?. Dimpotriv?, avem ceva cu totul opus ?i exterior. T.N.B. are un spectacol dup? o pies? cu un subiect asem?n?tor, „Neîn?elegerea" lui Camus, nu mai era nevoie de o spoial? cu lut. Acolo joac? ?i Irina Movil?, rolul unei surori uciga?e, care, împreun? cu mama sa, î?i ucide fratele, care se întoarce dup? mul?i ani de absen??. Este „Lut" o pies? existen?ialist?? Nu este. Este prea fantezist? ?i tezist?, dac? vrea s? ne arate ce înseamn? o fericire ratat?. Ne afl?m clar în fa?a unui Malentendu. A?a cum tot un malentendu este s? se cread? c? T.N.B. este un Teatru Na?ional, în concept eminescian.

Publicul? Care public?! O mân? de r?t?ci?i

În „Neîn?elegerea", mama ?i sora îl omoar? pe fiu/frate, a?a cum îi ucid pe toi cline?ii, pentru a-i jefui, cu gândul la o alt? via??, departe de lutul în care tr?iesc acum, pe malul m?rii. Deci ?i universul lui Camus este o groap? existen?ial?, din care personajele vor s? evadeze, dar prin crim?. Îns? Camus a fost inspirat de colabora?ionismul din anii r?zboiului, ai ocup?rii Fran?ei de c?tre Germania nazist?, când crima era puntea c?tre iluzia fericirii. Dar aici, la autoarea olandez?? Ea spune c? sursa inspira?iei sale a fost un text al unei filozoafe olandeze, Patricia de Martelaere. O fi interesant acel text, dar nu-l cunoa?tem. O pies? provenit? dintr-un text teoretic, nimic mai rupt de realitate. Qui prodest un asemenea spectacol? Cel pu?in piesa lui Camus era inspirat? dintr-un caz real, fiindc? r?zboiul a produs asemenea monstruozit??i. Dar aici? Poate c? o fi vreo parabol? despre România actual? ?i nu am în?eles-o noi, vreo lec?ie despre frig, despre o ?ar? de lut sau ca un Lut (se putea specuala aceast? idee) cu care nu mai po?i repara/rafistola nimic!? Dar de ce e nevoie de a?a sc?rpin?ri pe dos, când se poate azi vorbi mult mai simplu, mai direct ?i adev?rat? Cazul din pies? este prea particular, f?r? semnifica?ie general?. Nu ne intereseaz?. Intereseaz? publicul? Care public?! O mân? de r?t?ci?i.

T.V.R. - cel mai mare paradox al României : cu salarii de mini?tri se produce vorb?real? ?i o fac pe „profesioni?tii"

Acest jalnic compromis cu publicul, cu un teatru pentru public, un teatru de succes, este piatra de moar? a teatrului românesc, inclusiv a T.N.B.. Este absurd s? ai o viziune comercial? despre teatru între-o ?ar? în care teatrul este finan?at. Ca ?i T.V.R. Cel pu?in T.V.R. este cel mai mare paradox al României, fiindc? supravie?uie?te în stil comunist, de?i este o institu?ie falimentar?. Au salarii de mini?tri, dar nu produc nimic, decât vorb?real?. ?i, ironia soartei, o fac pe „profesioni?tii", într-un stil total neprofesionalist. Teatrele se prefac c? nu sunt falimetare, dar sunt, toate sunt falimetare. Dac? ar fi s? tr?iasc? dup? regulile în care tr?iesc teatrele în America, unde de zece ani cunosc bine pulsul pe Boadway, ar fi moarte. De mult ar fi sucombat dac? nu ar fi existat fina?area de la buget. Cred c? nu ?i-ar scoate nici banii cu care s? pl?teasc? salariile actorilor. Ce teatru tr?ie?te f?r? subven?ie de la stat? Nici unul. Ce s-a schimbat? Nimic. Doar denumirea. Ieri erau finan?ate de partidul comunist, azi de prim?rii sau ministerul culturii. Ieri st?team la spectacol în paltoane ?i cu c?ciulile pe cap, azi la fel. Ce s-a schimbat? Nu s-a produs nici o revolu?ie în cultur?. E un sistem mort rafistolat, adic? cu ambalaj nou, care s?-l fac? viu, chipurile. Nu exist? nici un record profund la realitate. În statutul T.N.B. scrie: „Cu o vechime de peste 160 de ani, Teatrul Na?ional I.L.Caragiale din Bucure?ti este o institu?ie - reper pentru cultura româneasc?, un adev?rat brand cultural na?ional, fiind totodat? unul din principalii generatori de imagine a României".

Imaginea teatrului românesc actual este ca a unei mort?ciuni. Nici Iisus dac? ar veni, nu l-ar putea învia

Brand, auzi! Nici cel mai mare bard medieval dac? ar veni, cu armur? cu tot, n-ar putea rezista în cavolul unde joac? actorii în Sala Atelier. O fi tot a?a ?i în celelalte ?ase s?li ale T.N.B.? M? apuc? cl?n??neala când m? gândesc la ghe??ria din Sala Mare! De ce nu-?i pun alde Caramitru, Tomoroveanu ?i ceilal?i amploaia?i superiori ai T.N.B. birourile în spa?iile de joc, s? lucreze ei în frig, pe ?antierul imaginat de luti?ti? Aceasta este imaginea pe care o genereaz? „principalul generator de imagine a României", T.N.B., a unui cavou. De altfel, în afar? de baruri ?i tot ce este vitrin? comercial?, T.N.B. nu ofer? decât o imagine de ghiveci. Brandul cultural na?ional este un altoi, plin de o maculatur? interna?ionalist?. Piese de doi bani actuale ?i piese din repertoriul clasic, care s-au toot montat. Nimic nou. Oamenii care vin aici, vin din snobism sau din curiozitate pentru cl?dire, s? vad? rafistolarea. În mic, toate teatrele arat? la fel. Au baruri, au restaurante, au un nou „look", dar dup? gardul vopsit, nu exist? nici un leopard. E o pisic? moart?. Ca la popa la poart?. Imaginea teatrului românesc actual este ca a unei mort?ciuni. Nici Iisus dac? ar veni, nu l-ar putea învia.

Cum este ?ara, a?a este ?i teatrul ei

Trebuie o schimbare radical?. Ceea ce nu se poate. Cum este ?ara, a?a este ?i teatrul ei. Dar de ce n-ar fi teatrul înaintea ??rii, înaintea politicii, s?-i fie c?l?uz? ?i îndemn? Nu a?a vedea Eminescu teatrul national, el, care este Shakespeare al României ?i c?ruia Teatrul Na?ional nu-i monteaz? nici o pies?!? ?i are piese colosale, c?ci dramaturgul l-a n?scut pe poet (vezi vol. nostru „Shakespeare ?i Eminescu", care se afl? la baza unui proiectat serial TV). O astfel de revolu?ie m? a?teptam de la teatrul românesc actual, nu s? se bazeze pe acelea?i piese pr?fuite, pe un repertoriu ?ubred, total nepotrivit pentru un public nou, pe care îl are acum România. Teatrul trebuie s? ia pulsul realit??ii, s?-i pun? oglinda în fa??, dar s?-i fie totodat? ?i c?l?uz?.

Grafica - I.M.

footer