Revista Art-emis
Hindemith PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Miercuri, 20 Septembrie 2017 15:40

Festival Enescu 2017 O mare surpriză a Festivalului „George Enescu" a fost programarea celebrei opera „Mathis der Maler" de Paul Hindemith (1895-1963), compozitor german de mare anvergură, polivalent, cu lucrări culte de toate genurile. A scris 11 opere, dar cea mai cunoscută este aceasta, „Mathis del Maler". Mathis pictorul, este Oedipe-ul lui, dat fiind că și personajul său, Mathis-pictorul (e vorba de pictorul Matthias Grünewald), seamănă până la un punct cu Oedipe, mai ales spre finalul vieții, când rătăcește, ca un exilat, când își caută lumina în întuneric, când se împacă cu soarta și se stinge. Cele două opere, scrise cam în același timp, cu premiere apropiate, 1938 „Hindemith", se termină în note joase, sugerând treecerea dincolo de lume. Numai că în cazul lui Enescu este vorba despre OM, despre soarta umană, pe când la Hindemith este vorba despre soarta ingrată a Artistului. Opera lui Hindemith este despre condiţia Artistului într-o epocă extrem de tulbure a Germaniei, a catolicismului, marcat de reforma lui Martin Luther. Toată acea perisoadă istorică foarte tulbure este evocată în primele tablouri ale operei, care are 7 tablouri. Iar Mathis (interpretat de baritonul american Lester Lynch) trece prin această frământată istorie, și ca om, și ca artist. El întâi pictează la Mănăstirea Sf. Antoniu, dar este înterupt de căpetenia țăranilor răsculați, Schwalb (Norbert Ernst, tenor vienez) și a fiicei lui, Regina (Katerina Tretyakova, soprană rusă), pe care îi ajujă să scape de urmărirea armatei, oferindu-le calul său.

Mathis este acuzat că i-a ajutrat, dar, fiind pictorul ofical al Cardinaluui (Torsten Keri, tenor dramatic german, wagnerian), este iertat. Confruntările religioase dintre catolici și luterani, marcate de arderea cărților luterane din ordinul papei, îl determină pe Mathis să lase penelul și să pună mâna pe armă. El se va alătgura armatei țărănești. Violența țăranilor însă îl face pe Mathis să părăsească lupta, împreună cu Regina, rămasă orfană, căci tatăl ei a fost ucis într-o confruntare cu armata federală. De aici, totul este deplasat spre personalitatea Cardinaului, care vrea, prin căsătoria lui cu Ursula (Brigitte Pinter, soprană austriacă), iubita lui Mathis, să-i apropie pe catoloci de protestanți. Mathis își dă acordul, dar cardianlul refuză. Urmează ample dezbateri filosofice pe teme religioase. Toate privesc Reforma și condiția omului, aflat în mare cumpănă. Se spune că de la alungarea primului om din Rai, omul tot rătăcește. Și acum caută o ieștire din nefericire. Ultimele două acte sunt dezbateri de esență filosofică, muzica fiind bazată numai pe cugetări despre om, Dumnezeu și lume. Totul seamănă cu epoca lui Augustin, când se căutau cu sabia și Biblia răspunsuri la haos. În final, Hindemith ilustrează muzical opera picturală a lui Mathis, care s-a retras în atelierul său și pictează, precum tabloul răstignirii lui Iisus aflat pe Altarul de la Ierusalim, ca și alte portrete, precum chipul tatălui reginei, care va muri fericită. La fel se stinge și Mathis, după un ultim dialog cu Cardinalul, în care își exprimă credința în puterea artei sale, dincolo de cuvinte.

Opera, în versiune concertantă, a fost cântată pe scena Sălii Palatului de Orchestra Națională Radio și de Corul Academic Radio, dirijor amercanul de origine română Lawrence Foster, care a făcut o greșeală de neiertat. Între tablourile 4 și 5 s-a întors spre public și i-a ținuit o prelegere. Numai el știe ce a spus și poate câțiva spectatori din rândurile din față, care înțelegeau engleza. Nu poți să vorbești unei săli de 3.500 de locuri fără microfon. Cei din spate nu am auzit nimic. Noi știm că muzica de aceea este făcută, să vorbească ea în locul compozitorului, dirijorului sau orchestrei. Dar dl Foster a vrut să ne contrazică. Să fie atipic. Nu a reușit, dovadă că după pauză, sala a rămas aproape goală. Au rămas doar iubitorii împătimiți ai muzicii, cei ce voiam să auzim acestă muzică până la capăt. Totul a durat circa 5 ore. Un adevărat maraton muzical, precum mai an, tetralogia lui Wagner, cu care Hindemith are tangențe. Opera sa are același suflu legendar și același tip de discurs filosofic, goethean, de fapt, specific german.

Opera are o construcție baroc, cu ecouri renascentiste, fiindcă este dominată de structuri polifonice, pe alocuri, chiar de contrapunctul melodic. Hindemith, care este și autorul libretului, a declarat că muzica aceste opere „se hrănește din vechile cântece populare, din cântecele războinice ale Reformei și din fondul coral gregorian". Totul a fost însă greoi, extrem de obositor, fiindcă trebuia să urmărești mai multe planuri, orchestral, literar, coral, dirojoral, solistic (senzaționali căntăreți) și plastic, fiindcă tot acest spectacol muzical a avut și o componentă cinematografică. Pe ecrenul uriaș din spatele scenei, s-au proiectat imagini iliustrate, exact ca la „Oedipe". Numai că aici, imaginile erau copiate după pictura lui Grunewad, după Bruegel și Bosh, după pictorgrafia luterană, a ilustrărilor medievale, de sorginte zoomorfă și după multre alte surse din epoca reformei lui Luther. Când în text ni se spune că trei îngeri veghează lupta și se urcă la cer, acest lucru ni-l arată și autorarea filmului, aceeași ca și la „Oedipe", Carmen Lidia Vidu. Sunt și momente forțate, foarte descutabile, care te scot în afara discursului muzical, precum imaginile de arhivă din timpul nazismului, când soldații germani dădeau foc la cărțile marxiste. De ce nu și din timpoul refomei lui Badea Cârțan, când cărțile pe care el le căra peste munți, ca să menţină limba română în Ardeal, erau arse de ocupanții maghiari?! Cred că era mai dramatic. Oricum, indiferent de rezultatul estetic, este necesar să existe un post-genrric, în care autoarea să indice sursele, fiindcă ea nu este creatoarea imaginilor folosite, ea le-a copiat, le-a preluat și este obligatoriu să indice sursele, altfel poate fi acuzată de plagiat.
Cu un cuvânt, un eveniment monumental al festivalului „George Enescu", care îi definește ambiția.

footer