Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
  
MarĹŁi, 05 Septembrie 2017 16:07

Naidin AdrianAre o alur? asem?n?toare cu a lui Luciano Pavarotti, dar mai ales o voce de tenor din aceea?i familie cu marele cânt?re? italian. ?i cânt? „O sole mio" mai ceva ca el, a? spune, fiindc? nu o cânt? singur, ci cu o sut?-dou? sute de voci în cor, c?ci ?tie s? antreneze audien?a, invitat? s? foloseasc? în loc de cuvintele can?onetei, pe care nu le ?tie, celebrul „lalala". ?i toat? sala cânt? „O lalala mio". Dar el este mai pre?ios pentru noi decât Pavarotti, fiindc? ne convinge c? este, a?a cum se prezint? la un moment dat, 150 la sut? român. ?i ne-o dovede?te cântând, cu aceea?i fantastic? pasiune, cântece culese din Moldova, Banat, Ardeal, ?ara Româneasc?, dar ?i Bucovina. În momentul când cânt? piesa „Cânt? cucu-n Bucovina", toat? mul?imea cânt? cu el, iar cei mai români plâng de dor ?i jale. Fiindc? harul s?u suprem st? în a provoca aceste sentimente, care au devenit oful propriu al românului de ieri ?i de azi.

Acest fenomen se nume?te Adrian Naidin. Concertul oferit de el, împreun? cu so?ia sa, C?t?lina Naidin, la Festivalul „Bucure?tii lui Caragiale" este antologic. El ne-a revelat ce magic este poporul român când î?i scoate la lumin? un reprezentant de soi. Naidin cânt? la violoncel, este prezentat ca violoncelist, fiind absolvent al Academiei de Muzic? din Cluj-Napoca, sec?ia violoncel ?i muzic? de camer?, la care adaug? o specializare cu maestrul leton Mischa Maisky („Paganini al violoncelului"), pe care l-am admirat nu o dat? la Festivalul „George Enescu", dar harul lui Naidin este multiplu, de la a face ca instrumental s?u s? scoat? ce sunete vrea, ca un prestidigitator la violoncel, la talentul de povestitor, ca un autentic aed, ?i mai ales la vocea sa, care este de o complexitate f?r? egal, fiindc? el cânt? parc? pe mai multe voci, î?i desf??oar? vocea pe o gam? foarte larg?, de la ?oapte alese la strig?te de durere ?i disperare.

Dac? Zavaidoc, marele Zavaidoc, c?ruia i-a cântat un cântec, se desf??ura în aceea?i not? stilistic?, Naidin cânt? aceea?i melodie pe toate registrele sonore, dovad? c? el se plictise?te s? cânte pân? la cap?t un cântec, muzica clocotre?te în el, are un neastâmp?r de Ariel, e ca un om-orchestr?, cânt? în acela?i timp mai multe cântece, plus c? ?i mai poveste?te ce cânt?, de unde vine, ce ?i cum se cânta ?i cum trebuie cântat pe viitor, f?când un fel de educa?ie muzical? publicului, ca un rapsod sui-generis. Vocea sa frumoas?, pe care ar invidia-o orice cânt?re? de oper?, nu este doar o voce natural?, este o voce cultivat?, extrordinar de rafinat?, dat fiind c? esen?a acestui artist este totu?i Poezia. Îl cânt? ca nimeni altul pe Nichita St?nescu, dar ?i pe al?i poe?i, dar mai ales se cânt? pe sine, a?a cum a f?cut-o de câteva ori, cântând pe versuri proprii unele melodii, cum ar fi o pies? rupt? din rai, spunând c? a adaptat o melodie dintr-un film american la care a colaborat.

Dar românismul lui Naidin st? în marile lui piese, în bocetele pe care le cânt?, în balade, precum „Iancu Jianu", în piese din folclorul vechi românesc, ca „Mugurel, Mugurel", sau de pe alte meleaguri, în special spaniole (aici o las? pe C?t?lina s? se desf??oare, care are ?i ea o voce soprano divin?). Dar mai presus de toate, fiindc? la el exist? un mai presus de sus, este umorul. Are un umor superior. Umorul s?u e alc?tuit din cuvinte de spirit. Mereu î?i prezint? cântecele ?i între ele adaug? anecdote ?i un mod de prezentare foarte familiar, carismatic, care îl face s?-?i fie pentru totdeauna prieten. Este funciar un optimist. Îl define?te foarte bine titlurile pe care le d? concertelor sale, precum „Tare ca piatra" sau „Antitristul", o splendid? replic? la Antichristul care ne demonizeaz?. ?i-e ?i team? ca acest t?v?lug, acest vertij, acest bulg?re de foc, geniu na?ional, s? nu se risipeasc?, s? nu se pulverizeze, cum s-a întâmplat cu mul?i avangardi?ti, precum un Mircea Ciobanu. El este pl?mad? din Iu?irea de sine, concept definitoriu pentru specificul muzicii române?ti, pe care l-am definit pe larg în cartea „Istoria Festivalului Enescu".

So?ia sa, C?t?lina, are ?i ea o voce de aur, cum am spus, dar în toate cântecele îl acompaniaz? pe Adrian la vioar?, ?ine un fel de backsound, de pi?icato, de parc? l-ar acompania la ?ambal. Acest cuplu creeaz? un spectacol unic, de neuitat, iar o or? ?i jum?tate trece imediat, pare o clip?, nici nu sim?i c? se las? noaptea, ai vrea s? cânte pân? în zori, mereu, s? nu se mai termine, la infinit, ca Izvorul lui Eminescu din Ci?migiu. Este absolut fenomenal. Mi-a pl?cut enorm felul cum a cântat o pies? culeas? de la Anton Pann, „Pân? când nu te iubeam", el oferind ni?te sonorit??i arhaice, greu de egalat. Acela?i cântec l-am ascultat interpretat tot pe aceea?i scen? de Maria R?ducanu, cum am scris anterior, dar registrele sunt total diferite. Maria a prelucrat cântecul, l-a stilizat la maximum, l-a f?cut de nerecunoscut, dar Naidin a c?utat s? ne redea parfumul s?u original, combinând ritmul oriental cu frumuse?ea pur româneasc? a melodiei. A ie?it ceva de o rar? noble?e, de un mare rafinament.

?i cred c? aici st? marca acestui artist. Tot ce cânt?, tot ce face pe scen? este rezultatul unei munci de o via??, iar acest rezultat este rafinamentul. A?a cum este ?i folclorul românesc. Numai popoarele vechi ajung la rafinament, la ceea ce în art? înseamn? Stil inconfundabil. Strat peste strat, sute, mii de ani, el s-a sedimentat ?i a ajuns la forme alese. Iar azi tr?im o adev?rat? rena?tere a folclorului autentic, ca o replic? la manelizarea galopant? de dup? revolu?ie, în care muzicinei de elit?, ?coli?i, de mare talent, îl culeg ?i îl scot la suprafa??, îl prelucreaz? în forme culte, foarte rafinate. A?a cum au f?cut George Enescu, Bela Bartok (n?scut pe p?mânt românesc), Tiberiu Brediceanu, Aurel Stroe ?i al?i compozitori români care au pus la baza muzicii lor folclorul, care s-au inspirat din comoarile lui.

Naidin nu a cântat nimic dedicat lui Caragiale, dar sunt sigur c? Nenea Inacu a plecat mul?umit de la acest concert profund românesc, în care am putut asculta unele dintre cele mai alese cântece care i-au f?cut nemuritori e români. ?i mi-a mai pl?cut ceva colosal, faptul c? Naidin a invitat ?i ciorile, miile de ciori care zburau deasupra Ci?migiului, a?a cum fac sear? de sear? când vin aici la culcare, s? ia parte la concert. ?i mereu în cântece, unde versul îi permitea, ar?ta cu mâna spre cer, spre Dumnezeu. Nu m-am mirat când i-am citit crezul, care spune totul.

Crezul lui Naidin: „Muzica este o aspira?ie c?tre mântuire, o cerere de iertare a omului fa?? de Dumnezeu ?i fa?? de copacul t?iat pentru a fi transformat în instrument muzical. Nu exist? muzic? f?r? iubire ?i nu exist? iubire f?r? iertare. Sunt sunete pe care nu le pot exprima prin violoncel, pian sau orice alt instrument. Cel mai mare artist este natura, dar deasupra ei este Dumnezeu. Apoi vin oamenii. Noi, arti?tii, suntem ni?te intermediari între teluric ?i celest".

footer