Revista Art-emis
Camerata New York PDF Imprimare Email
  
Miercuri, 05 Iulie 2017 19:55

Camerata New YorkLa ultima liturghie de la Catedrala Saint John Baptiste, l-am cunoscut pe ambasadorul Austriei în America. Era cu so?ia s? ?i cei doi copii mari, un b?iat ?i o fa??. Am discutat mult cu domnia s?, întâi despre muzic? liturgic? interpretat? magistral, c? de obicei, de cuplul Kate (voce) ?i Richard Owen (org?, pian), fapt pentru care cei doi muzicieni americani sunt constant invita?i s? cânte în Austria, apoi am vorbit despre prezen?a muzicienilor austrieci la Festivalul „George Enescu". Muzicienii din Austria ?i Germania sunt ca acas? la Bucure?ti, nu exist? o prezen?a mai puternic?, poate doar muzicienii ru?i/sovietici s?-i întreac?, îns? numai înainte de 1990. Cei mai cânta?i compozitori la Festivalul enescian sunt de departe austriecii Mozart ?i Gustav Mahler. Mai ales la ultimele edi?ii, Mahler a dep??it cu mult locul lui Beethoven, care în alte timpuri era imbatabil. Dar puternic sunt prezen?i ?i Haydn, Schubert, Bruckner, Richard Strauss, Alban Berg ?i chiar Arnold Schönberg, mereu adus în prim-plan, cum s-a întâmplat acum dou? edi?ii, când regina a fost în premier? româneasc? faimoasa lui lucrare vocal-simfonic? Cântate Gurre-Lieder.

Ce înseamn? Viena muzical?, toat? lumnea ?tie. Eu am adus un singur argument, pe Jorjac, micul Enescu, pe care, când avea 7 ani, p?rin?ii lui l-au trimis cu tr?sura din Liveni pân? la Viena, unde ?i-a însu?it tot ce avea nevoie copilul-minune, care la 10 ani ?inea un jurnal ?i d?dea note tuturor muzicienilor, forma?iilor de camera ?i orchestrelor pe care le ascult? acolo, în cetatea muzicii. Cu bagajul vienez, a zburat la Paris, unde a dovedit cu primele sale compozi?ii c? este deja un maestru.

Richard Owen mi-a f?cut apoi surpriz? s? m? invite în studioul s?u din incinta bisericii. Am ajuns acolo mergând c? printr-un labirint, pe culoare foarte înguste, întortocheate, cu sc?ri în sus ?i în jos, cu o curte interioar? ?i o gr?din?, cu tot felul de u?i ?i intrânduri. Parc? eram în aba?ia din Melk, care l-a inspirat pe Umberto Eco s? scrie romanul „Îl nome de la rosa". Am trecut ?i prin sala de oaspe?i, unde am cunoscut ?i doi tineri din Oklahoma. Ei mi-au vorbit de ?ara lor, iar eu de ?ar? mea. Erau extraordinar de interesa?i s? afle cât mai multe despre România, o insula latin? într-un ocean slav, cu un golf mongoloid (maghiar). La un moment dat, m-au întrebat cum de poporul acesta latin are un pre?edinte ne-latin, un german? De fapt, un sas. C? mâine vom avea un pre?edinte ungur, ceea ce va fi ?i mai greu de r?spuns.

Apoi Richard m-a dus în studioul s?u, unde se afl? un pian marca „Knabe", din 1926, d?ruit de mama sa, Lynn Owen, care a fost cânt?rea?? la Metropolitan House din New York. La fel, oglinda vene?ian?, tot mo?tenire de la dânsa. Pe perete e ?i o poz? cu doamna Lynn costumat? într-un rol dintr-o oper? de Puccini, compozitorul preferat, care are acolo un portret teribil, deasupra bibliotecii, plasat? central ?i burdu?it? de c?r?i de muzic?, printre care, spre mândria mea, se aflau ?i Istoria Festivalului Interna?ional „George Enescu" ?i „Inocentopia"! Nu depare de Puccini, troneaz? ?i portretul lui Wagner, alt compozitor preferat. În rest, fotografii de familie. Tat?l, Richard Owen Sr., care a fost compozitor, e prezent cu mai multe poze. El avea r?d?cini daneze. P?rin?ii lui Richard jr. nu mai tr?iesc. O lume aparte, de muzicieni pur sânge, din genera?ie în genera?ie. Iar Kate, care este ?i violoncelist?, a venit din lumea lui Chopin. La fel, cei trei copii ai lor, urmeaz? muzica. Familia Owen are aici o ?coal? de muzic?, la care participa b?trâni ?i copii, iar suprema for?? este „Camerata", forma?ia orchestral? pe care a înfiin?at-o Richard ?i care func?ioneaz? permanent.

La plecare, Richard Owen mi-a oferit C.D.-ul cu debutul „Cameratei", o înregistrare live din 2002, de la „Abraham Goodman House", cu dou? piese faimoase, de mare curaj interpretativ, pe care le ascult acum. Întâi, Concertul nr.1 în La minor, op. 33, pentru violoncel ?i orchestrea de Saint-S?ëns, cu Richard Owen la pupitru ?i Nathaniel Rosen la violoncel, un cellist American faimos, câ?tig?tor al premiului interna?ional „Ceaikovski".

E o pies? scris? în 1872, când Saint-S?ëns avea 37 de ani. Este concertul care marcheaz? un reper în istoria violoncelului, prin independen?a relativ? a instrumentului de orchestra, Rahmaninov ?i ?ostakovici considerând acest concert cea mai mare realizare a timpului. Saint-S?ëns imprim? aceastei pies? un suflu simfonic, o grandoare ?i o amplitudine minor? sfâ?ietoare.

?i acum am în urechi famioasa Simfonie cu org? a magicului compozitor francez, care necesit? peste o sut? de instrumenti?ti, cu un moment memorabil de pian, o frazare la patru mâini. Dar Camerata are alt? for??, care vine din delicate?e, dintr-un rafinament pe care numai un musician pur sânge ca Richard Owen îl poate percepe. Este o pies? tulbur?toare. Are trei mi?c?ri. În Allegro non troppo, multicolor?, orchestra are un moment central de prim-plan, în rest acompaniaz? cu mare fine?e violoncelul, care are la un moment dat o partitura c? de vioara ?i face s? auzi t?cerea cântând. Fluiditatea se converte?te în ceea ce a? numi abisalitatea sonor?, care la un Enescu avea s? duc? la acea cosmic? ?i inconfundabil? nelini?te metafizic?. Partea a dou?, Allegretto con moto, este un menuet, care con?ine ?i cadenza violoncelului, iar finalul, Tempo primo, vine ?i închide cercul execu?iei, c? o recapitulare a motivelor de la început, dar cu o idee nou? pentru violoncel. Indiscutabil, concertul impune prin dialogul original dintre orchestra ?i solist, dar ?i prin partitura plin? de virtuozitate a violoncelului. M? gândesc ce poate scoate Kate Owen din aceast? partitur?, fiindc? ea l-a avut profesor pe un elev al lui Rostropovici, faimosul muzician rus, pe care în tinere?e l-am auzit intrepretând acest concert.

A dou? pies? str?lucit? de pe C.D.-ul „Cameratei" este Simfonia nr. 4 în La major, op. 90 de Mendelsshon-Bartholdy, cunoscut? c? Simfonia „Italian?", care debuteaz? mozartian, cu un lait-motiv melodic ce o plaseaz? în categoria „?lag?r simfonic", cu o mare deschidere, ca în Simfonia nr. 9 („Din Lumea Nou?") a lui Dvorak sau asemenea peisajelor Romei descrise de Respighi în poemele sale simfonice. Este o muzic? pitoreasc?, inspirat? de un tur al Europei, inclusiv al Italiei, pe care Mendelsshon l-a întreprins în anii 1829-1831. Sigur, a?a a v?zut el Italia, vesel?, fast?, plin? de culori meridionale. În jurnalul sau de c?l?torie, Mendelsshon arat? cât este de fericit, îi scrie ?i surorii sale c? tocmai compune o simfonie a bucuriei! A terminat-o la Berlin, a dirijat-o prima oar? la Londra în 1833, iar în S.U.A. a fost cântat? în 1851. Este o pies? scris? pentru instrumente de coarde, timpani ?i sufl?tori - flaut, oboi, clarinet, fagot, corn, trompet?, fiecare câte dou?.

Simfonia are patru p?r?i. Prima parte, Alegro vivace, are form? de sonata, a dou? parte, Andante con moto a fost influen?at? de o procesiune religioas? pe care a v?zut-o la Napoli, a treia parte, Con moto moderato, este un menuet, sus?inut de cornul francez, ca mi?carea final?, în cheie minor?, Presto e Finale: Saltarello, s? încorporeze dansul român cu acest titlu, saltarello, ?i o tarantella napolitan?.

Am ascultat aceast? simfonie în multe interpret?ri, inclusiv la Festivalul „Enescu", la Ateneu, cântat? de Camerata Salzburg, nu întâmpl?tor, pentru c? seam?n? cu Mozart ?i Liszt, compozitorul hamburghez fiind considerat de speciali?ti "un continuator clasic ?i un novator romantic". Dar Camerata New York aduce o prospe?ime specific? muzicienilor de peste ocean, unde bucuria ?i virtuozitatea se îmbin? cu un lirism sui-generis.

Înfiin?at? în 1999 la Viena, „Camerata N.Y." a primit din start elogiul criticilor vienezi, care au scris: „It's unbelievable how good they are". Da, este de necrezut cât de buni sunt ace?ti muzicieni! De altfel, Richard Owen, n?scut la New York, dup? ce a absolvit Dartmouth College ?i ?coal? de muzic? din Manhattan, a studiat la Universitatea de Muzic? ?i Arte ale spectacolului din Viena. Cu sediul la New York, la Catedrala St. Jean Baptiste, „Camerata" a cântat la Carnegie Hall ?i St. Paul's Chapel, la Sf. John the Divine ?i Columbia University, la Merkin Hall ?i Manhattan School of Music. A participat la prestigiosul „Beethoven Festival", interpretând Imperialul beethovenian. Unele concerte sunt adev?rate spectacole musical-coregrafice, prin colaborarea cu tineri dansatori de la Alvin Ailey, impunând un spirit tipic american, prin „lustrous tone-quality" (calitatea str?lucit? a tonului) ?i „near-definitive performances" (spectacole aproape perfecte). Prestigiul „Cameratei NY" este dat ?i de dirijorul ei, care este invitat s? conduc? orchestre din America, cum ar fi New York Philharmonic, când a fost solicitat de maestrul Kurt Masur, dar ?i în multe ora?e din Germania ?i Austria. Aceast? este „Camerata New York" ?i muzicienii americani, pe care i-am recomandat directorului executiv al Festivalului „George Enescu".
Corespondenta de la New York

footer