Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
  
Joi, 04 August 2016 06:03

Troilus si Cressida ParcAm a?teptat cu ner?bdare premiera spectacolului „Troilus ?i Cressida" de la Public Theater („Shakespeare in the Park"), dat fiind c? regia e semant? de cel mai mare shakespirian al timpului, Daniel Sullivan, c?ruia i-am v?zut aproape toate mont?rile Shakespeare, cum ar fi „King Lear, „Cymbeline, „The Merchant of Venice", „The Comedy of Errors", „All's Well That Ends Well" sau „As You Like It. ?i acum nu se dezminte, ba a? spune c? în „Troilus ?i Cressida" a reu?it s? ne ofere o viziune terifiant?, poate cea mai concludent? imagine a absurdit??ii r?zboiului. ?i în acest spectacol, Sullivan reu?e?te performan?a de a respecta întocmai textul lui Shakespeare, dar în acela?i timp de a ne oferi o viziune care face s? te întrebi, oare acesta mai e Shakespeare? Nu e prima oar? când un text clasic genial este luat ca pretext pentru a crea o imagine actual? ?i universal?. Se spune adesea c? americanii nu au istorie, dac? e s? o compar?m cu istoria Fran?ei, de pild?, dar ei nu au nici o vin? pentru acest handicap, ba ajung s?-l dep??easc? prin altceva, prin ceea ce noi, europenii, nu putem, fiindc? vedem mai bine copacii decât p?durea. Ei au o vedere de ansamblu asupra istoriei, o concentreaz? ?i ofer? o imagine de o mare actualitate. Ce e istoria? Un timp foarte scurt. A?a cum spunea Seneca despre via??. De la r?zboiul troian ?i pân? azi, Sullivan ne dovede?te c? nu s-a schimbat nimic, doar c? s-au perfec?ionat mijloacele de a ucide. R?zboiul troian, circa 1250 î.Hr., dup? Herodot, a?a cum este descris de Homer, ?i a?a cum l-a preluat Shakespeare, se petrece ?i azi, sub ochii no?tri. Sigur, nu mai este local, este plantar. Confruntarea dintre troieni ?i greci devine, în viziunea lui Sullivan, confruntarea dintre americani ?i terori?ti. Americanii sunt prezenta?i ca ni?te troieni civiliza?i, cu reguli ?i moral?, pe când grecii sunt v?zu?i ca ni?te s?lbatici. Ahile tr?ie?te cu Patrocle în destr?b?lare, este un be?iv ?i b?t?u? notoriu, ba, când îl ucide pe Hector, în final, se dovede?te ?i la?, fiinc? î?i pune myrmidonii s?-l ucid?, el doar des?v?r?e?te masacrul, tr?indu-i gâtul. Barbaria culmineaz? în felul cum este tratat? Cressida, ca o prostituat?. Scena s?rutului este antologic?. Sigur, aici este respectat geniul lui Shakespeare, care în povestea cunoscut? a r?zboiului troian introduce aceast? minunat? poveste de dragoste dintre Troiulus ?i Cressida. Dar, ca în „Romeo ?i Julieta", ?i aici iubirea este ucis?, nu de familiile rivale, ci de r?zboiul dintre dou? armate antagoniste. Iubirea e sacrificat? f?r? mil? pe altarul r?zboiului, fiindc? grecii o cer pe Cressida în schimbul eliber?rii unui prizonier troian, Antenor, pe care îl vor troienii.

Tot ceea ce ?tim despre r?zboiul troian este respectat, dar Sullivan a tradus toate faptele în cheia r?zboiului modern. El a g?sit acolo, în antica poveste, toate elementele care se deruleaz? azi pe p?mânt sub ochii no?tri. Spectacolul începe ca o parodie, toate elementele sunt tratate în mainer? pamfletar? ?i comic?, dar treptat, dup? ce te obi?nuie?ti cu conven?ia - s? vezi pe biroul lui Pandarus un computer, s? vezi iPad-uri în mâinile solda?ilor, arme ?i echipamente sophisticate în locul s?biilor -, totul decurge firesc ?i converge spre cea mai cumplit? tragedie. Finalul este o balt? de sânge pe scena goal?, pe care în zadar se munce?te un servitor s? o ?tearg?. Ea r?mâne acolo, r?mâne în ochii ?i sufletul nostru, a?a cum r?mân toate petele de la mascarele moderne, fie de la Boston, Nisa, Paris sau Istanbul (de ce nu ?i cele din Irak, Iugoslavia, Libia, Afganistan - n.n. I.M.). Lupta dintre o armat? ordonat? ?i una dezordonat? nu elimin? teroarea, dimpotriv?. Nici o solu?ie nu se întrevede. Nimic. Sullivan devine constatativ. El constat? c? a?a arat? istoria omenirii, concentrat? la crim?, la crima absurd?, ce las? în urm? o pat? uria?? de sânge. Sigur, acest spectacol ar fi bine s?-l vad? to?i oamenii politici, militarii, ba chiar ?i terori?tii, s? mediteze la imaginea istoriei pe care Homer-Shakespeare-Sullivan ne-o spun în 2h 50 min. Ba te înfioar? scena în care un consilier le prezint? comandan?ilor troieni situa?ia inamicului, a armatei grece?ti. Ei asist? la prezentarea du?manului pe un ecran, printr-o proiec?ie, a?a cum vedem curent atunci când li se face instructaj poli?i?tilor, când li se prezint? inamicul pe care trebuie s?-l caute, s?-l recunoasc? ?i s?-l lichideze. Sunt prezentate imagini porno cu Ahile ?i Patrocle, cu ceilal?i „eroi" greci, care au b?rbi ?i aspectul libidions al terori?tilor de azi. Unii sunt vulgari ?i retarda?i, precum Ajax, remarcabil jucat de Alex Breaux. Evident, aceast? prezentare lubric? este de tot hazul, spectatorii râd în hohote, dar imediat se înfioar?, mai ales când v?d c? acei comandan?i parc? ar fi imaginea reconstituit? a lui Stalin, Churchill ?i Roosevelt (poate ?i Eisenhower) la Yalta! E demoniac? aceast? apropiere.

Astfel de racorduri între istorie ?i prezent se fac neîncetat. Odat? conven?ia stabilit?, totul curge, imagina?ia func?ioneaz? irepro?abil. Ca ?i fantastica mi?care a decorului, redus la un num?r de panouri mobile, prin care se creeaz? toate spa?iile de joc. Scena central? e smolit?, având în laturi resturi, urme ale unei civiliza?ii distruse, ca un fel de mostr? dystopic?, post-apocaliptic?. Scenografia arat? ca o hal? sau un tronson de metrou, din grinzi de fier, cu u?i uria?e, care o transform? în hangar, în saloane de elit?, în birouri moderne, în spa?ii de lupt?, în labirintul ora?ului modern, unde au loc curent luptele de gueril? între poli?ie ?i terori?ti. Iar actorii sunt impecabili, unul mai potrivit ca altul. To?i au experien?? scenic? sau filmic?, sunt actori de Broadway, super?coli?i, unii titra?i cu Tony Award. Distribu?ia lui Sullivan este perfect?. S? amintim câ?iva dintre protagoni?ti: Andrew Burnap (Troiulus), Ismenia Mendes (Cressida), Bill Heck (Hector), David Harbour (Ahile), Tom Pecinka (Patrocle), Zach Appelman (Diomede), Max Casella (Thersit), Miguel Perez (Priam), dar mi-au pl?cut to?i. Formidabil cum a rezolvat Sullivan rolurile duble, cu actori care joac? în ambele tabere, ca s? introduc? deliberat confuzia, a?a cum se întâmpl? pe scena mare a tr?d?rilor. Tr?darea joac? un mare rol în istorie, în culisele r?zboiaielor. În afar? de scenele poetice dintre Troilus ?i Cressida, totul este violent ?i malefic, ca prevestirile Cassandrei (Nneka Okafor), ca ticluirile lui Ahile, mereu procupat de gloria persoanl?, de aprovizionarea cu droguri ?i butoaie cu bere, la fel precautul Agamemnon (John Douglas Thomson), iste?ul Nestor (Edward James Hyland) sau vicleanul Ulise (Corey Stoll), totul fiind ca u?ile rabatabile ale decorului, labirintic, alunec?tor. Teribil? este ?i ideea de a face din Pandarus (John Glover), unchiul Cressidei, un rezoneur al piesei, un alter ego al naratorului nev?zut. ?i numeroase alte detalii sunt de un mare rafinament, precum garda Elenei (Tala Ashe), din doi intelectuali gemeni, scalvul asiatic care e nedezlipit de Cassandra, jucat? de actri?a de culoare amintit?, plasarea generalilor troieni în ipostaza de comandan?i greci etc.

Parc? nu a fost un spectacol, s? te bucuri, s? ai distan?area necesar?. De ce? Pentru c? realitatea din afara scenei se afl? pe scen?. Semnificativ este ?i alt fapt, c? la sfâr?itul unui spectacol în America nu se aplaud? furtunos ca la noi. Actorii nu sunt sco?i nici m?car o dat? la ramp?. N-am în?eles de ce. Acum am în?eles. S? nu existe nici o distan?are. S? pleci din sal? (aici din arena în aer liber), cu gândurile declan?ate de pies?, aplauzele, succesul de moment, s? un te scoat? din stare. Starea continu? pe tot drumul spre cas?, în noapte, prin Central Park, ?i mai departe. Aici ?i acum se petrece totul. Nici m?car somnul nu te poate scoate din starea de medita?ie trist? a acestei lecturi americane f?cut? piesei lui Shakespeare, care mi-a amintit de primul spectacol v?zut de mine în România dup? aceast? pies?, spectacolul lui David Esrig de la Teatrul de Comedie, din 1965, cu Gheorghe Dinic? ?i Marin Moraru protagoni?ti. ?i acel spectacol era o medita?ie despre r?zboi, cu racorduri în realitatea imediat?. Nimic nu se schimb? când este vorba despre istorie. Istoria se repet? implacabil ?i tragic.
Coresponden?? de la New York

footer