Revista Art-emis
Arta de lângă Chinatown PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Joi, 09 Iunie 2016 17:56

ChinatownNu am mai fost de mult la geleriile din Soho. De fapt, Soho, faimosul cartier al New York-ului, zona Downtown Manhattan, a cam murit, trăiește mai mult din legendă. Ca și Little Italy, cartierul în care s-au născut atâtea vedete și care a dat subiectele despre mafie. De ce? Fiindcă de ani de zile există în această zonă presiunea chineză. Chinezii au stat în coasta acestor două cartiere vechi și au creat Chinatown, care s-a tot mărit, s-a întărit, a prosperat, încât acum văd până și pe Orchard St. restaurante chinezești. Firmele scrise în limba chineză, ca și ziarele în limba chineză, aflate aici la fiecare colț de stradă, arată cum se desfășoară caracatița chineză, care o să înghită tot. Și aceasta este povestea doar a unui Chinatown, fiindcă în New York sunt 9 cartiere chinezești, 9 Chinatowns! Nu chinezii trebuie să învețe limba engleză, ci americanii vor trebui să învețe chineza. De altfel, acum, când Taipei/Taiwan are un președinte femeie, e posibil ca mâine să vedem la Casa Albă un președinte chinez. Vechile galerii de artă sunt prinse ca în clește în această nouă realitate, dar ele își văd de programul lor, fără să țină seama de concurență. Sigur, chinezii încă nu au deschis galerii de artă, deocamdată ocupă tot ce însemană piața de alimente și îmbrăcăminte. Însă galeriile americane nu se adaptează la realitate, par desprinse total din context. De pildă, la Lesley Heller și Foley, de pe Orchard St. domină kitsch-ul de natură pop-art creat de un grup de artiști în frunte cu Devan Shimoyama. Peisajele lor sunt influențate de curentul german „Landschaft", iar vizavi, la Foley Gallery, vedem ceva ce nici Malevich n-a visat, fiindcă grupul de artiști care expun ne spune că „Black is the New Black". Ce poate fi mai negru decât negrul?

De asemenea, la Marc Straus de pe Grand St. un alt grup de artiști o comemorează pe Bella Abzug, o cunoscută activistă născută în Bronx în 1920, o luptătoare pentru dreptate și pace, pentru demnitate și drepturile omului. Ea a dezvoltat mișcarea feministă în America. A fost o vreme activă și în Congresul S.U.A. Imaginile de la etajele expoziției sunt tot în maniera pop-art, a graficii vizuale, a instalațiilor, vrând să amintească tinerei generații cine a fost „Batting Bella". Printre cei 22 de artiști care expun sub titulatiura „If Only Bella Abzug Were Here / Numai în cazul în care Bella Abzug era aici", am remarcat piesele semnate de Nicole Eisenman, Liliane Tomasko, Shara Hughes, în stil fovist, Eleanor Ray și iranianul Shirin Neshart, prezent cu un interesant video numit „Pulse", cu o dramaturgie în care o femeie singură, care cântă, devine un simbol al puterii, identificată cu personajul comemorat. Sigur, a fost o surpriză când am descoperit, în apropiere, tot pe Grand St. o galerie absolut nouă, ramură a celebrei galerii James Cohan din Chelsea, de pe 26 St. O splendidă locație în care expune Kirk Mangus remarcabile opere din ceramică în expoziția numită „A pot, a joke, a rhythm, a theory" (O oală, o glumă, un ritm, o teorie). În acest spirit sunt vasele cu patină antică din central galeriei, sugerând un grup de cactuși în deșert cu forme omenești. Dar șocul cu adevărat îl produce expoziția „The Heart of the Matter" (În miezul problemei) de la WhiteBox, o galerie care ne-a obișnuit cu extravaganțele, cu instalațiile, cu arta kitsch, cu nonconformismul, dar care acum expune un adevărat „clasic în viață", un artist de marcă a artei internaționale, pe columbianul Carolo Salas. Nu demult, în comnetariile mele la celebrul Context Fair, am arătat ce înseamnă prezența artei sud-americane în America, în contextul artei kitsch, a suficienței și saturației întreținute de pop-art, de generația Andy Warhol, care se pare că este coșciugul artei americane, din care nu mai poate ieși. Vin europenii, vin chinezii și mai ales artiștii din America Latină cu un suflu proaspăt, cu arta lor născută numai din talent și cu rădăcini vechi, de invidiat. Deși Carlos Salas atacă arta abstractă, în care americanii sunt campioni, totuși patina lui este originală, el vine cu un aer insolit trecut prin eul său ancestral. Tablourile lui Salas sunt introspecții, expresii ale psihicului, emanații ale unei gândiri și concepții ce vin din psihologia abisală și psihanaliza lui Freud via Carl Jung. Carlos Salas (n. 1957), după ce a absolvit Universiatea de los Andes din Bogota, a studiat pictura la École des Beaux-Arts din Paris, ori acest lucru și-a spus cuvântul asupra orientării sale în direcția abstracționismului. El face o figură cu totul aparte și în zona europeană, a abstracționismului francez, în primul rând. Poate fi asociat mai degrabă cu expresionsmul german, dar nota cu precădere o dă modernismul viziunii, felul cum mânuiește linia și culoarea. Nici englezii,cu Hirst în frunte, nu au o asemnea căldură, o asemenea poezie a culorii. Parcă Salas ambiționează să facă o ArtNexus, să arate vârtejurile care se petrec în psihicul nostru, acolo, în adâncul insondabil al inimii, care este miezul existențial al problemei. Prezența unui artist ca Salas este o raritate în America, de care furnicile numeroase din Chinatown sunt departe de a fi conștiente.
Corespondenţă de la New York

footer