„John Molloy Gallery" este tipic americană. O galerie de familie, aș spune, cu vizitatori de-ai casei, foarte prietenoși, care îți dau sentimentul că te cunoști cu ei de-o viață. Comunicarea este liantul spre înțelegerea misterului. Fiindcă John Molloy păstrează aerul amerindienilor, al băștinașilor pe care s-a ridicat America și cărora el le conservă urmele, cât a putut să adune. Arta primitivă de pe platourile triburilor americane este extrem de bine conservată de John, prin piese semnificative, prin obiecte arhaice, așa cum am arătat cu alt prilej. De data aceasta, John Molloy a venit cu o idee nouă, să ne arate cum văd unii artiști americani de azi Vestul spălbatic. Cum se vede istoria în „epoca lui Trump", cum o numesc unii ziariști? Să privești imagini landmark, adică standard pentru America, cu umor. Deodată vedetele Vestului sălbatic, cei care au cucerit călare și cu pistolul, ca în filmele western, locuri mitice, pe care trăiau amerindienii, ne apar ca și dezbrăcate, fiind pictate pe ambalaje, pe cutii de carton, luate de la gheenă. Este ironia istoriei. Cowboy-ul călare pe un capac de cutie, demitizat, aflat la limita aruncării la lada cu gunoi, marfă pentru homeless.

Expoziția se numește „ReVisions of the American West" și e semnată de trei artiști contemporani, Ric Haynes, Lou Beach și Walter Robinson. Hayness ne prezintă desene colorate. Acuarelele sale sunt pline de spirit, au mult umor, precum desenul în care un taur se înalță și încearcă, cu picioarele din față, să prindă o pasăre, în timp ce pe spatele lui o vrăjitoare tatuată, o apașă, cântă la chitară. Lucrarea se numește Oh The Coo Coo! Umor găsim și în desenul Boat Load, în care doi cowboys merg într-o gondolă și cântă la chitară. Nimic mai opus spiritului sălbatic. Sau în Jump Rope Twins, două fete gemene sar coarda în timp ce tatăl lor tocmai a prins un animal preistoric, un fel de dinozaur! Lou Beach, prin tehnică mixtă („mixed media"), prezintă adevărate viziuni sincretice. Lucrarea „Westward Ho, Oh Wilderness" (Spre Vest, oh, ce pustiu!), reprezentând un animal preistoric înțesat de simboluri, îmi amintesște de celebra pictură „Prelude to a Civilization" a lui Victor Brauner de la M.E.T. O altă piesă, „Good George from Clara" ne trmite la Dali, având accente surrealiste. Ca și acuarelele lui Haynes, de altfel. Replica lui Robinson este nemiloasă, de ironie superioară, fiindcă el prezintă simbolurile Vestului sălbatic, faimoșii cowboys, ca pe niște staruri hollywoodiene, remacabil desenate, însă pe ambalaje, prin tehnica acrylic pe carton. Este o evidentă degradare a mitului realizată în chip deliberat.

Timpul trece și eroii ne apar în altă lumină, în funcție de generația de azi, care îi privește cu distanțare, de acea apare elemental ironic, satiric. Semnificativ pentru acest vernisaj este și faptul că, la un moment dat, printre vizitatori, a apărut o doamnă foarte frumoasă cu un papagal mare pe un umăr. Parcă era ieșit din „The Coo Coo" lui Beach. Sigur, mai potrivit ar fi fost poetul Paul Daian, care la târgul Gaudeamus e mereu prezent cu un cocoș pe umăr. Cocoșul e vestitor, dar papagalul? Cârcotaș sau prevestitor? De altfel, dacă vorbești cu galeristul, John Molloy, nu există altă cale de a privi trecutul, de a privi tragedia pe care s-a înălțat America, prin uciderea a mii și mii de băștinași. El conservă arta lor, obiectele uzuale care sunt realizate cu o aleasă măestrie, care le scoate din context și le dă eternitatea pe care o merită.
Corespondenţă de la New York