Revista Art-emis
„Context”-ul artei viitorului (1) PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Miercuri, 11 Mai 2016 19:13

Context 2016Dacă „Armory Show" a fost un târg de artă elitist, „ArtExpo" comercial, dominat de arta kitsch, „ADAA", un târg al dealer-ilor de artă, iată că acum avem un târg al artei viitorului, un târg neasemuit de spectaculos, foarte îndrăzeț chiar și pentru America. Un târg dezlănțuit, aș spune, parcă o replică la celelelte târguri enunțate mai sus. El se numește „Context" și se află la prima ediție! Să-i urăm din start viață cât mai lungă. Fiindcă merită. Este organizat de „Art Miami", un focar al artei americane, la un nivel neatins de celelalte târguri, dovadă și marea afluență de vizitatori, care au asediat culoarele celebrului „Pier 94", unde și-au prezentat minunile cele peste 150 de galerii participante. Este un târg al colecționarilor, galeriștilor și artiștilor care au rămas pe dinafară la celelalte târguri. De aici îți dai seama de potențialul enrom al artei, de resursele creatoare ale omului, de cantitatea enormă de valori pe care nu le putem vedea și cântări frecvent. E imposibil să acoperi o asemenea arie a producției mondiale, dar astfel de târguri de artă ne prilejuiesc posibilitatea să acoperim lipsurile. Am discutat cu artista de la „Greenwich Gallery", care spunea că e greu să ajungi la „Armory Show", trebuie să faci parte dintr-o echipă („mafie"), să ai relații și bani, să fii favorit al marilor galerii, după cum la fel de greu este să pătrunzi și la târgul dealer-ilor, iar la „ArtExpo" nu mă interesează, spunea, fiindcă e prea jos, nu are ținută estetică. Dar mai e ceva, faptul că „Armory Show" stă cu fața spre trecut, spre marile valori care au fost, spre clasici, spre capodoperele istoriei. „ArtExpo" și „ADAA" privesc în special prezentul, dar

„Context" este un târg care privește spre viitor, spre arta de mâine. Și e fascinant. Totul e la superlativ, în primul rând prin calitatea materialelor și a tehnicilor folosite, ar fi un târg care îmbină elitismul cu populismul, arta de mare valoare cu arta kitsch, inevitabilă. Dar nota dominantă este noutatea. Toate galeriile aduc ceva nou. Oriunde privești, vezi ceva ce nu ai mai văzut. Iată câteva exemple. Vedetă este video-sculptura. Pretutindeni, tablouri cu imagini în mișcare, în care personajele, de regulă balerine sau nuduri, se mișcă în funcție de distanța privitorului față de tablou. La o distanță mai mare, persoanjele apar în basorelief. Excelează în acestă tehnică galeriile „Shine Artists" și „Pantone" din Londra. Ciclul de tablouri se numește „Nightfall" și este creat de artistul Jeff Robb. El este absolvent al „Royal College of Art" și al „Fine Art Holography" din Londra și s-a specializat în experimente tridimensionale, realizând un imaginar seducător, de mare efect, precum Alexander McQueen în modă. Hologramele sale se află în toate muzeele mari ale lumii, fiindcă sunt atractive, sunt opere sincretice, îmbină frumusețea feminină cu dansul, cu moda, cu mișcări abstracte ce rezultă din trecerea interspațială, o pendulare între bidimensional și tridimensional.

Spectacolul video-sculptural este copleșitor. Foarte multe galerii prezintă astfel de lucrări, care au devenit un fel de peisaj mobil cu rol decorativ, aflat și în spațiile de trecere, de conferințe și simpozioane sau în cele de relaxare. Dar absolut nou este ceea ce ne prezintă o galerie din Basel, „Licht Feld". Femeia din imagine stă pe un podium suspendat și privește spre un pendul uriaș, care vine din cer. E foarte atentă, fiindcă, altfel, pendulul o poate lovi și omorî. Când pendulul se mișcă, ea se așează la pământ, pe podium, iar pendulul trece razant deasupra capului său. Nu asta e viața, în funcție de cum ne raportăm la timp? Femeia trece din dreapta în stânga podiumului, și invers, în contrasens cu balansul pendulului. Și mișcarea aceasta se repetă la infinit. Impresionantă este imaginea vie a femeii, care pare ca un pitic față de măreția pendulului implacabil, ca o forță a destinului.

Într-un alt tablou, o femeie se străduie să meargă ca un șarpe printre niște butoane, fără să le atingă. Dacă le atinge, este proiectată în afara tabloului. Și ea trebuie să reia urcușul. E mereu speriată și nădușită. Și acesta este un model al încercărilor vieții. Și această femeie este vie. Ceea ce dă acest sentiment naturalist de viață este spațialitatea. Femeile sunt tridimensionale, de aceea par reale. Însă ele sunt iluzii, iluzii cinematografice, create de un aparart de proiecție special. Artistul, cel care realizează astfel de sculpturi în mișcare, se numește Marck și e născut la Zürich în 1964. Cu lucrări de-ale lui, cu subiect acvatic, de data aceasta, a defilat și Galerie von Braunbehrens din Stuttgart. Evident, video-sculpturi specific nemțești, de pildă, o cutie de conserve transformată în piscină, în care o femeie face exerciții subacvatice!

Impresionante au fost galeriile din Miami, gazda acestui târg, numeroase, am numărat peste 10, care au venit cu piese eclatante. Așa vedem la „Ascaso Gallery", lucrări una și una, surprize de proporții, precum alăturarea unor sculpturi de Botero și Deredia, doi coloși ai sculpturii moderne, ceva fantastic! Sau la „Bernice Steinbaum Gallery", care alătură în chip senzațional video-sculptura lui Troy Albot cu insolita galerie de animale împăiate, operă a lui Enrique Gomez de Molina (n. 1963, Havana), care a îmbrăcat leul, de pildă, în colorate pene de păun, cu o spinare de crocodil. Sau combină un iepure cu un cangur, un elefant cu o morsă, un tigru cu o pasăre exotică. De altfel, el este considerat cel mai mare taxidermist exotic. Artistul cubanez, care trăiește și lucrează la Miami, este înzestrat cu o fantezie debordantă, de natură fantastică, plină de umor, prin amestecul dintre regnuri, creând noi făpturi adăugate naturii, precum struțocămila lui Dimitrie Cantemir. Dar fantezia lui merge și mai departe, ca în specia născută dintr-o felină, o căprioară și un vultur. Sau o broască țestoasă cu o rață moțată? Ne putem imagina un rinocer cu aripi? Dar ce spuneți de combinația dintre o caracatiță și un popândău? Iar dintr-un trup de capră cu două gâturi și capete de lebădă rezultă o totală nouă armonie. Trebuie spus însă că Molina realizează o artă de mare risc, deși el declară că păsările și animalele pe care le folosește sunt pe cale de dispariție. Dar tocmai acest lucru este ilegal. A fost adesea amendat de organizațiile de animale, iar ultima oară, după ce a achitat 80 de mii de dolari, a făcut 20 de luni închisoare. Speciile create de el, în care îmbină, de pildă, păsări cu rozătoare, nu sunt pe placul poliției. Dar la un tîrg de artă succesul este enorm, fiindcă din târg fac parte și senzaționalul, numerele de circ sau de magie. Dovadă porumbeii și papagalii „reali" ai lui Albot, care creează un contrast formidabil cu imageria lui Molina întrucât taxidermistul inventează o realitate nouă. Oricum, mereu ne surprind raportările artei față de natură.

Există în „Context", ca trăsătură de demarcație între natural și supranatural, această spectaculoasă manifestare naturalistă. Omul redescoperă miracolul naturii. Reproducerile sunt uimitoare, precum peisajele solare de la „Licht Feld Gallery", ce amintesc de Zeuxis, marele pictor al antichității, despre care se spune că a pictat niște ciorchini de struguri atât de perfect, de natural, încât au venit păsările să-i ciugulească. Corespondenţă de la New York
- Va urma -

Grafica - Ion Măldărescu

footer