Revista Art-emis
Alter ego Guernica PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Miercuri, 04 Mai 2016 21:50

Un-GuernicaDin nou galeria românului Ștefan Stux, care e mereu în avandagardă, ne face o surpriză cu expoziția „Unguernica", a lui Ray Smith, un artist din Texas născut în anul 1959. M-am dus împins de o mare curiozitate, fiindcă una este să-l imiți pe Picasso, cum am arătat ce am văzut la ArtExpo, unde Picasso era reprodus, copiat, imitat abuziv, și cu totul alta este să i te opui sau să-l continui, să ai acest tupeu, să pui acest „Un" în fața celui mai faimos tablou al lumii. Văzusem „Guernica" (1937) pe viu la muzeul Reina Sofia de la Madrid, am filmat acest monument mural și l-am inclus în filmul meu „Oglinda și Masca" (2008). Lucrarea este un simbol al războiului, al distrugerii, Guernica fiind o localitate unde a avut loc un masacru, o crimă de război, un bombardament nimicitor al aviației naziste asupra orașului basc Guernica, la 26 aprilie 1937, ucigând sute de oameni nevinovați, fiind un oraș fără apărare, fără ținte militare. Șocat, Picasso a început imediat să lucreze la acest tablou mural, de mari dimensiuni, pe care l-a terminat peste două luni. Mai mult, spre expoziția lui Smith m-a atras și informația că voi vedea lucrări care au fost prezentate de artist în anul 2013 la Museo „Casa Natal", casa copilăriei lui Picasso din orașul în care s-a născut, Malaga. Tabourile expuse acolo mi le-a indicat galeristul Ștefan Stux. Alte piese sunt noi, realizate de curînd. Sunt pentru prima oară expuse în Statele Unite, iar Smith lucrează de 13 ani la acest proiect.

Trebuie să știm că o copie a tabloului „Guernica" se află la O.N.U., servind ca fundal pentru vorbitorii de pe podium. În februarie 2003, a fost acoperit cu o perdea de un albastru opac, iar secretatrul de stat al Americii, Colin Powell, a pledat pentru invadarea Irak-ului. Smith a fost martor la ipocrizia acestui act, care i-a declanșat ideea unui ciclu pictural numit „Unguernica", văzut ca un marș continuu într-un război împotriva rațiunii. Smith a tradus figurile în mutilare ale lui Picasso în ceea ce el numește „undoing of the undoing", un fel de destrămare a destrămării, ca în expresia lui Solomon „deșertăciunea deșertăciunilor". El precizează că folosește limbajul vizual al jocului de salon „Cadavres Exquises", configurând imagini noi din cioburile victimelor din Guernica. Rezultă un spectacol preponderent surrealist. Întregul este decupat, treansformat în schițe. În fond, Smith reface drumul creației, de la întreg la schițe, ca într-un act critic. Dar orice vizitator adevărat, când privește un tablou, reface acest drum al creației, altfel nu există o percepție autentică, profesionistă. „Cadavre Exquises" însă este un gen plastic de natură ludică, s-a născut la Paris, în jurul lui André Breton, artizani de soi fiind românii Victor Brauner și Jacques Hérold. Pe o foaie de hârtie, câțiva prieteni fac un desen în grup, fiecare colaborează la aceeași piesă cu un fragment. Conceptul este impropiru folosit de Smith, dar el se referă aici probabil la faptul că a luat câte un detaliu din tabloul lui Picasso și a creat din el un tablou de sine stătător. Trebuie să ținem seama în judecata acestei creații și de faptul că Smith este un practicant al tehnicii murale, el studiind în Mexic, la o școală de meserii, fiind influențat de muralismul mexican, preponderent politic. Nu întmplător, artistul a ales să trăiască la granița dintre Texas și Mexic. Lucrările sale au fost expuse în peste 50 de expoziții din întreaga lume. Sigur, ceea ce vedem este colosal. Ray Smith este un desenator remarcabil, iar culoarea o compune tot în stil caligrafic. Pictează strălucit, dar în stil picassian. Totul este minunat și ar fi fost și mai și dacă viziunea corespundea titlului. Nu poți să trăiești cu pretenții de mare artist pe spinarea unui clasic.

„Unguernica" ar fi ceva opus ca viziune războiului, ar trebui să fie o viziune a păcii. Dar nu, este tot o viziune a războiului, a figurilor denaturate, distruse. E ca și cum Picasso nu și-a terminat opera „Guernica", și Ray Smith o continuă fiindcă o consideră o operă neterminată. Dacă am interpreta astfel lucrurile, expoziția sa ar trebui să se afle la „The Met Breuer", ar face prefect parte din Unfinished. Da, dar aristul ne explică faptul că a vrut să exprime cu totul altceva, să exprime o atitudine politică față de Colin Powell. Sigur, istoria asta ar fi trebuit să fie scrisă pe un panou la intrarea în expoziție, vizitatorul să fie avertizat despre ce este vorba, altfel ni se pare expoziția o pastișă picassiană. Este aici o caricatură a războiului, o parodie? De ce? Pe de altă parte, dacă Guernica este neterminată, dacă realitatea războiului se continuă, ca să nu mai fie nici un dubiu, expoziția ar fi trebuit să se numească Alter ego Guernica, fiindcă modelul, opera lui Picasso Guernica, este trecut prin viziunea sa. Este o altă Guernica. Mai exact, variațiuni pe acceași temă, cum se spune în muzică. De altfel, Ray Smith a declarat cu alt prilej: „Unguernica is a painting about something falling apart. It's a metaphor of a time where it's the un-Guernica or the Un-„Guernica". / „"Unguernica este un tablou despre ceva care se destramă. Este o metaforă a unui moment în care este ne-Guernica sau „Guernica O.N.U.". Așadar, „Un" se referă la United Nations.

Sigur, fixată la momentul O.N.U., se justifică această manieră de a face din nou ceva ce s-a mai făcut, dar altfel. Orice se poate justifica. Faci o cruce și scrii pe ea un-Pietà. Sau un cerc și-l numești un-Mona Lisa. Totul poate fi Unfinished. Și cred că operele pe care le imiți nu se supără, fiindcă ele rămân în fond intangibile. Din acest punct de vedere, expoziția lui Smith îmi amintește de expozițiile lui Michael Zansky de la Stux, care erau variațiuni pe teme lansate de Bruegel, Bosh și Goya. Vedeam temele acestor neasemuiți artiști trecute prin ochiul lui Zansky, la fel de mare meșter imitator. Un desenator excelent. Și Smith la fel. Dacă analizezi și compari Guernica lui Picasso cu tablourile sale, vezi ceva clar, cum a decupat părți din tabloul lui Picasso și le-a dat o independență propire. Și, dintr-un tablou, a făcut zece, douăzeci, fiecare detaliu din tabloul marelui pictor spaniol a devenit un tablou de sine stătător. E de așteptat ca Ray Smith să fie șocat și de alte invazii, ca invazia Crimeii, invazia vietnameză sau iugoslavă, și să se raporteze la alți pictori. Dar e de preferat să fie el însuși, fiindcă cu astfel de cârje nu ajunge nicăieri. Doar dacă nu urmărește gloria deșartă, să-și lege numele de un mare artist. Și epigonii au soarta lor. Să nu uităm însă ce a spus Brâncuși când l-a părăsit pe Rodin: „În umbra marilor arbori nu crește nimic". Există această tendință în arta americană de a-i adapta pe clasici, de a-i continua, cu tehnici noi, de a face experimente, ca niște aplicații ale sensibilității moderne pe marele front al artei consacrate. Această tendință pregătește, desigur, artistul de mâine, artistul care va veni cu o viziune radical nouă, când vom spune că de la el începe arta, că arta cunoaște o nouă geneză.
Corespondenţă de la New York

footer