Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
  
Duminică, 06 Septembrie 2015 21:36

Festival George Enescu-2015De?i pre?edintele onorific al Festivalului „George Enescu", vienezul Ioan Holender, e la toart?, cum se pune, cu muzicienii germani, totu?i pân? acum nu a reu?it s? conving? faimoasa orchestr? „Berliner Philharmoniker" s? vin? la Bucure?ti. ?i reu?e?te acum, când pleac?. De ce pleac?? A spus-o pubic fanul s?u declarat, muzicologul Viorel Cosma, motivând de ce pre?edintele nu i-a onorat lansarea c?r?ii sale despre Ateneu: fiindc? nu mai poate, cic?, s? fie directorul unui Festival care nu are o sal? de concerte pentru marile orchestre, fiindc? Sala Palatului e pentru ?edin?ele P.C.R. Adic? a descoperit acum acest lucru, în 2015? Dar muzicienii români ?i ai lumii ?tiu acest lucru din 1961, când a fost inaugurat?, la edi?ia a doua a Festivalului. Nu ?tia acest lucru când a acceptat s? conduc? Festivalul? De ce nu a renun?at din capul locului? Ar fi tras un semnificativ semnal de alarm?! Dar ne-ar spune c? el nu e Vasile Roait?. Sigur c? nu e, fiindc? Vasile Roait? e un simbol al semnalului de revolt?, pe când Holender ce simbol e? De m?sc?rici, cum a dovedit ?i prin discursul din seara concertului berlinez (nu s-a putut ab?ine, nu-i în firea lui ?eap?n? de a fi prezent prin absen??). Iar de când e dânsul pre?edinte, din 2003, to?i s-au plâns de Sala Palatului ?i i-au cerut s? for?eze mâna guvernului care l-a numit, apoi nesim?i?ilor de la Prim?ria Capitalei, Ministerul Culturii (Iorgulescu) ?i alte firme cu granguri (?iriac) care au b?tut toba cu promisiuni, c? fac o sal? nou? de concerte, mult a?teptatul Templu al Muzicii.
Acum afl?m c? muzicienii mari îl refuz? când aud c? trebuie s? vin? la Bucure?ti, s? cânte într-o sal? improprie! Acesta s? fie motivul pentru care nu a venit la lansarea cu pricina? Dar de ce acum „Berliner Philharmoniker" nu refuz?? ?i a venit! ?i de ce Radu Lupu, care declarase de câteva ori c? el nu mai vine la Festival atâta timp cât e obligat s? cânte în aceast? sal?, a venit totu?i în 2013 ?i a cântat, chiar în aceast? sal?!? Încurcate mai sunt c?ile min?ii unora, care nu sunt c?ile Domnului. Cauza real? sunt banii ?i faptul c? domnul Holender nu mai este dorit de nimeni. ?i-a umplut traista, gata, inaf (enough)! Arogan?a sa nu e pe potriva modestiei genialului nostru compozitor, care d? numele Festivalului.

A?adar, dup? zeci de ani de negocieri, cum afl?m de la directorul „Artexim", Mihai Constantinescu, „Berliner Philharmoniker" a venit. Nu venise din alte motive, din ra?iuni practice, de deplasare, legate de probleme organizatorice: „Pân? nu au fost convin?i c?, în România, putem s? le oferim toate condi?iile în ceea ce prive?te organizarea unui concert nu au acceptat s? vin?, invocând motive". ?i apoi, ace?ti muzicieni sunt foarte solicita?i ?i ocupa?i. Dovad? c? nu au stat în România nici 24 de ore. ?i, deci, nu au oferit ?i un al doilea concert, cum fac de regula celelalte orchestre, s? aib? timp s? ne cunoasc?... ospitalitatea. Dar poate vor reveni la edi?ia viitoare.
Unii spun c? „Berliner Philharmoniker", cu data de na?tere 1882, nu ar fi o orchestr? mobil?, flexibil?, ci un colos cu picioare de lut, care se deplaseaz? anevoie, ca ursul german ce se las? greu mânat din bârlog. A?a se spune ?i despre „Concertgebouw", din acela?i top. Dar nu conteaz? astfel de ra?iuni, important este c? ne-am aflat fa?? în fa??, în hulita Sala a Palatului, cu berlinezii de la Filarmonic?! Dar ei nu au venit singuri, au venit cu un „Sir", cu dirijorul englez Sir Simon Rattle (n. 1955, Liverpool), o legend? vie, care nu ne-a prezentat muzic? german?, cum ne-am fi a?teptat, ci din alte z?ri, în primul rând de la el de acas?: Varia?iunile pe o tem? de Frank Bridge op. 10 de britanicul Benjamin Britten ?i Simfonia nr. 4 în Do minor de Dmitri ?ostakovici, o partitur? cu totul special?, rareori cântat?.

Sigur, Sir Simon Rattle a venit aici, la „Sala Palatului", ca la „Covent Garden" sau „Carnegie Hall". El ?i orchestra berlinez? cânt? pretutindeni la capacitate maxim?, indiferent de condi?ii. Germanii î?i respect? cota (printre ei se afl?, de 32 de ani, ?i românul Lauren?iu Dinc?, violonist, care cânt? pe o vioar? Guarneri, proprietatea orchestrei). Sir Simon a preluat celebra Filarmonic? berlinez?, dus? pe culmi de Herbert von Karajan ?i Claudio Abbado, din 2002 ?i a cl?dit cu ea sonorit??i inegalabile.
?i, într-adev?r, când a atacat Varia?iunile lui Benjamin Britten (1913-1976), ne-am trezit c? a?a ceva nu a mai auzit nimeni la Sala Palatului. Piesa respectiv? este un portret f?cut de Britten maestrului s?u Frank Bridge. Ea a fost scris? în 1937 pentru Festivalul de la Salzburg. E o lucrare numai pentru instrumente de coarde. Are 10 p?r?i care exprim? personalitatea mentorului:
1. Adagio - integritatea;
2. Mar?ul – energia;
3. Romance - farmecul personal;
4. Aria italian? - umorul;
5. Bourrée - respectul pentru tradi?ie;
6. Valsul vienez - entuziasmul;
7. Moto perpetuo - vitalitatea;
8. Mar?ul funebru - compasiunea;
9. Melodia - lirismul;
10. Fuga final? - m?re?ia ?i exuberan?a.

Britten a mai fost cântat în festival de multe ori, inclusiv cu Varia?iuni ?i Fug? pe o tem? de Purcell. Apoi, la edi?ia 2013 i s-a cântat celebrul War Requiem, influen?at de Simfonia a III-a de Enescu. Rela?ia dintre Enescu ?i Britten a fost ca de la profesor la elev, de o mare c?ldur? ?i în?elegere sufleteasc?. Amândoi compozitorii au for?at grani?ele modernismului. Îns? acum Varia?iunile lui Britten au sunat ca o pies? clasic?, aproape liniar?, cu o structur? perfect?, datorit? rigorii nem?e?ti a interpret?rii, de?i aveai sentimentul c? germanii au cântat-o în stil englezesc, parc? erau de la „London Philharmonic Orchestra". Sigur, experien?a britanic? a lui Sir Simon ?i-a spus cuvântul. S? nu uit?m c? el a fost ani de zile directorul orchestrei simfonice din Birmingham. Sigur, marii arti?ti se transpun în ceea ce joac?. ?i adesea nem?ii îi joac? bine pe englezi ?i invers. Dar Filarmonica din Berlin a redat Varia?iunile ca pe o simfonie de o unitate des?vâr?it?, cu totul diferit decât le aveam în memorie. Nici o varia?iune, nici o improviza?iune. De ce? Datorit? acurate?ii sunetului. Fiecare not? era perfect redat?, avea personalitatea ei distinct?, de?i orchestra de coarde dubla sunetul, cânta la unison, dar se auzea de parc? fiecare instrument î?i cânta în parte partitura, cum se întâmpl? în muzica atonal?. Culmea sau paradoxul perfec?ionismului. Totul era de o fine?e extrem?, ca o sabie ninja. De altfel, crezul artistic al lui Britten a fost „claritatea perfect? a expresiei".

Când Sir Simon a atacat simfonia lui ?ostakovici (1906-1975), totul s-a pr?bu?it. De ce? Fiindc? simfonia e gândit? ca o lung? sonat? într-un registru minor. E dominat? de armonii funebre, sumbre. A? numi-o Simfonia ?oaptelor. Peste 50 la sut? din ea se cânt? pe note joase. Totul este silen?ios ?i din când în când, ca într-un vis frumos ce trece printr-un tunel de groaz?, ansamblul orchestral se treze?te, sufl?torii ?i percu?ioni?tii emit sunete înalte, pân? la cer, ca apoi totul s? recad? în surdin?, într-o t?cere de m?n?stire. Parc? e?ti la Athos. Scris? în plin stalinism, la 29 de ani, Simfonia nr. 4 a fost scoas? oficial de pe afi?e pentru „formalism", „confuzie" ?i alte abera?ii. Dar ea este una dintre cele mai personale ?i intime crea?ii, model de autobiografie sufleteasc?. Parc? a fost scris? de Stravinski în str?in?tate. ?ostakovici a fost considerat „copilul teribil" al muzicii sovietice, totul la el este imprevizibil, ca finalul simfoniei, în care minute în ?ir se petrece un fel de pizzicato instrumental, ca în Simple Symphony a lui Britten, pe care Sir Simon îl dorea ?i mai jos, ?i mai ?optit, de parc? spunea c? trebuie s? ne auzim sunetele din l?untrul nostru, din corzile sufletului.

Programul lui Sir Simon Rattle a fost pentru Ateneu, nu pentru Sala Congreselor. A venit s? ne uluiasc? cu o interpretare super-rafinat?, pentru elite, pentru muzicieni sub?iri, s? vedem c? a?teptarea lui „Berliner Philharmoniker" nu a fost zadarnic?. Oare nimeni s? nu-i fi spus c? în acest loc totul se f?cea supra-magistral, cu discursuri kilometrice, la microfon, cu aplaudaci dresa?i, c? spa?iul ne e potrivit pentru ?oapte, pentru o atmosfer? silen?ioas?, de m?n?stire? Mai ieri, pe locul unde acum se afl? pupitrul dirijoral, era tribuna tovar??ului, care striga s? se aud? pân? dincolo de Potomac River! ?i azi loja lui Ceau?escu e plin? de „potomaci" ca Iliescu, N?stase et co. Potrivit? este muzica de parad?, cu fanfar?, dar ?i muzica imnic?, muzica lui Wagner, Verdi, Mahler, ultimele simfonii ale lui ?ostakovici, pentru Carmina Burana, cum s-a dovedit în concertul de deschidere ?i în serile lui Zubin Mehta. A?adar, am avut o lec?ie de ceea ce înseamn? perfec?ionismul, dar cred c? a fost o lec?ie ?i pentru „Sir" et co. Mul?i spectatori regretau acest adev?r ?i spuneau c?, dac? nu se face o nou? sal?, m?car s? se îmbun?t??easc? Sala Palatului, s? se refac?, s? vin? acusticieni mondiali ?i s?-i dea renumele c? exist? ?i la Bucure?ti o sal? mare demn? de orchestre ca „Berliner Philharmoniker".
Dar eu cred c? nu se mai poate face nimic, deja zarurile au fost aruncate. Însu?i marele rebel, Zubin Mehta, a fost convins s? fie directorul onorific al Festivalului la edi?ia 2017. Au îmblânzit leul. El ar fi trebuit s? refuze, dac? organizatorii nu ridic? Templul Muzicii. Poate la Sfântu' A?teapt?. Trebuie s? lu?m realitatea a?a cum e. Tr?im într-o lume dystopic?, care ne umple de perplexitate. Trebuie s? ne închipuim c? Festivalul este o oaz? din alt? lume.

footer