Un eveniment deosebit care trebuie obligatoriu consemnat este expoziția „Weaving Time" de la Korean Cultural Service, care a organizat un eveniment unicat, al artiștilor coreeni care trăiesc în America. Lucrările expuse de cei 46 de artiști fac parte din Arhivă Artiștilor Coreeni din America. Iată o idee care a prins viață la coreeni, nu la români, deși au trecut mulți ani de când am propus Institutului Cultural Român din New York să organizeze o expoziție cu lucrări ale unor artiști români din America. Nici o inițiativă din afară, liberă, necomandata, nu a prins viață la osificatul I.C.R. Această idee se află în cartea mea, Artiști români la New York, pe care am propus-o editurii I.C.R. de la București să o publice, dar au refuzat cu celebra opinie a vicepresedintelului acestei instituții: „Cum, dragă, după ce că au fugit din țara, acum să le facem și reclamă?". Totul se îngroapă la noi, cu mentalități de comună primitivă, pe când alții fac evenimente memorabile. Institutul corean se află pe Park Avenue, la intersecția cu 57 St, deci o poziție privilegiată, într-un bulding impresionant. Atmosferă a fost cu adevarart de elită, fiindcă frumusețea coreencelor nu are egal. Totul a strălucit de eleganță, de lume bună, de un party regal. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu AHL Foundation, o fundație renumită, care ajută tinerele talente, inițiativele care se înscriu în acest program. Iar coreenii au o activitate culturală impresionantă la New York. Nu știu de câte ori nu am scris despre faptele lor de artă, cum ar fi cele promovate sistematic de Doosan Gallery. Și recentă expoziție te întâmpina cu lista evenimentelor culturale coreene din ultimii 10 ani. Totodată, sunt amintite și galeriile și muzeele americane care le-au organizat expoziții unor artiști coreeni. Am scris nu o data despre artă multora dintre ei, dar în prim plan au ieșit expozițiile de la Guggenheim Museum, organizate unor mari artiști, fără de asemănare, despre care am scris pe larg, cum ar fi originalul sculptor Lee Ufan. În expoziție se află și trimiteri la evenimente plastice ale altor mari artiști străini care s-au referit în lucrările lor la artă coreeana, preecum italianul Maurizio Cattelan sau japonezul On Kawara.
O mare revelație în arta fotografiei vine de la o galerie nouă, „Waterhouse & Dodd", de pe Madison Avenue, în zonă vadului marilor galerii, fiind, de fapt, un mesager londonez aterizat pe bulevardul simezelor newyorkeze. Iar această punte London-New York impune, dovadă evenimentul cu care s-a inaugurat galeria, expoziția unui celebru fotograf francez, Jean-Francois Rauzier, cunoscut prin ceea ce el numește hyperphotos. Tablourile sunt uriașe, de doi și trei metri. Câteva exemple: În lucrarea Made în New York vedem o aglomerare de buildinguri în stil englezesc, cu scările la vedere. Toată impresia este de supra-etajare și supra-aglomerare urbană. Iar în acest labirint de scări, uși, ferestre și etaje, sunt plasați oameni în miniatură. Dar nu sunt oameni oarecare, sunt vedetele Manhattan-ului, cei care locuiesc aici, care iubesc acest oraș: Woody Allen, Diane Keaton, Mel Brooks, Robert de Niro, Al Pacino, Joe Peschi, Marlon Brando, Audrey Hepburn și James Grandolfini. În Lower East Side Vetude, vedem o suprapunere formidabilă de orașe, New York, Paris, Madrid, Veneția, Amsterdam etc. Parcă toate marile orașe ale lumii sunt concentrate în această fotografie, în acest conglomerat urban. Este o presiune formidabilă, salvată esthetic, prin această filigranare de imagini unitare. Apare și ideea suprapopulării pământului, a concentraii umanității în câteva mari orașe, care devin neîncăpătoare. Totul este hyper-bolizat. Cum este și lucrarea „Harem", în care haremul Sultanului este multiplicat, are o boltă cerească, devine că o Cale Lactee a pământului, cosmică, infinită. La fel, „Vestibule", interiorul muzeului Metropolitan. Ca și Luxuriance, o fabuloasă grădină exotică, luxuriantă, ca un peisaj floral. Dar ceea ce m-a copleșit, cu adevărat, este lucrarea Longue Histoire (2013), în care vedem parcă întruchiparea Biblotecii Babel imaginată de Borges. Mii și mii de volume, pe un perete întreg. Totul e copleșitor, sub o presiune intelectuală enormă, de parcă toate cărțile umanității s-au adunat aici. La bază uriașei biblioteci a lumii, a universului, se află, greu sesizabil, un om, desigur, scriitorul, creatorul, care stă la un birou, având de o parte și altă două globuri pământești. El seamănă cu Sisif, care duce pe umeri nu globul pământesc, ci uriașa bibliotecă, milioanele de cărți, care formează tabloul propriu-zis. Ecce homo, am zice, fiindcă din creierul omului au ieșit toate aceste cărți, în creierul lui ele se află sau se întorc.
Un alt eveniment rarisim s-a petrecut la Joan B Mirviss Gallery, de pe 78 St., o galerie japoneză, remarcând amprenata ei cu totul aparte în peisajul galeriilor americane. Și notă cu precădere, cum ar spune Călinescu, o da sacralitatea implicată în lucrările artiștilor japonezi. Dinspre lumea asiatică vine mereu un suflu proaspăt, tocmai fiindaca inspitatia este atinsă de sacralitate. Dimpotiva, ceea ce se expune curent în galeriile americane este lipsit de orice element sacru, religios. Totul e desacralizat, stors de orice picătură de dumenzeire sau credința. În galeria japoneză însă te impresionează tocmai atmosferă de cult, de liniște și pace a pieselor expuse. Ele aparțin lui Akiyama Yo și Kitamura Junko, doi artiști în vârstă, aflați la apogeul carierei. Amândoi sunt ceramiști. Expoziția are titlul „A Moment în Time". Akiyana Yo (n. 1953) este lider de școală, el a mai avut aici o personală în 2011. Artistul japonez explorează tensinile dintre suprafața și formă, își plasează operă între experiment și natural. Formele sale au expresii organice, precum cochiliile de melci, că Untitled MV 151. Iar Untitled MV 1423 este chiar o cruce frântă, în care se vede golul făcut de lamă unei săbii. Impresionante sunt și piesele care reproduc obiecte familiare, precum o lingură uriașă. Este știut că arta asiatică, încă din antichitate, conferă obictelor familiare sacralitate. Toate sunt executate că operă de artă. Iar unele piese, care au forme ce amintesc de tăietură directă, parcă ar fi din atelierul lui Brâncuși, precum este lucrarea „Melavoid 28 sau Untitled MV" 1420. Dimpotrivă, Kitamura Junko (n. 1956) realizează tot din ceramică vase ornamentale, de o frumusețe decorativă totală, care concurează pictografia japoneză. Totul este floral și armonic, de o geometrie poetică. Ea transpune artă decorativă a picturilor clasice în formele desăvârșite ale unor vase care pot avea și funcții practice, precum Vessel 13 „F, Vessel 14 -, Vessel 14 Q sau Vessel 15. Maniera sa de a lucra face parte din tradiția secolului al XV-lea, numită puncha ong. Formă perfectă a vaselor este impregnată cu frumoase decorații geometrice. La fel, sentimentul de venerație a naturii este deplin. În timp ce Akiyama oferă formelor tensiunea brută a materiei, Kitamura o stilizează complet, o duce la forme plastice fără cusur, perfect șlefuite, lustruite, ermetizate. Operele ei se află la mare respect în multe muzee ale lumii, inclusiv la British Museum și la Brooklyn Museum.
Corespondenţă de la New York