Revista Art-emis
Alexandru Lăpușneanul… revine PDF Imprimare Email
Ing. dr. Mihai Sporis   
Marţi, 15 Martie 2011 15:57
Sporis MihaiRecursul la istorie însemnă scormonirea în memorie pentru a afla soluțiile momentului, în faptele trecute și restauratoare de ordine. Din lumea noastră, într-o tranziție fără sfârșit, putem plonja într-o vreme cu tumultul ei, cum a fost Moldova secolului al XVI-lea, grație cronicilor scrise, literaturii istorice și inspirației unor regizori în actul lor artistic, actualizator. În pur stil clasic, adică fără forțarea imaginativului dincolo de canoanele genului dramatic, izvorul istoric, împreună cu descifrarea prezentului, s-au pus laolaltă și ne-au sugerat că acel deja vu, cu... a fost odată... că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, este o posibilă și necesară sugestie, cu valențe estetice și morale. O schimbare radicală a lumii, cum este începutul de mileniu trei, și-a ales referința unui secol bântuit prin răsăritul Europei, de dihonia disoluției puterii și de lăcomia unor boieri, gata oricând să-și trădeze neamul și Domnul, pentru vremelnica și nemernica lor mărire. În Rusia, scăpată din supunerea tătărească, Ivan, cel în mod nemeritat numit cel groaznic, va fi scurtat de cap boierii uzurpatori și va fi consolidat puterea țarului. În Țara Românească, Domnul Mircea Ciobanu, împreună cu Doamna sa Chiajna (fiica lui Petru Rareș), în aceiași perioadă vor fi venit de hac boierilor, în confruntarea de la Milostea, (județul Vâlcea) obligându-i să se pribegească prin Ardeal, ori peste Dunăre. Moldova, după lunga domnie a lui Ștefan cel Mare, va fi intrat și ea în caruselul feudal al schimbărilor dese de domni. Între regate și imperii partizane, partidele boierești aveau orientări diferite, ca și polarizarea politică modernă. Ecuațiile de putere aveau în prim plan boierimea și dorințele ei de a accede la dregătoriile din stat. Toate schimbările înroșeau pământul cu sângele perdanților și aruncau în jale și sărăcie pe toți truditorii pământului, plătitorii tuturor notelor de plată. Sânge, groază, văduvii, spoliere, sărăcie, traiul sub bocet, unul îndoliat, retragerea în lumea rugăciunilor pentru mântuirea... păcatelor, toate acestea cotropeau pământul ca un blestem ce trebuia ispășit. Perioada istorică a domniilor legitime ale lui Alexandru Lăpușneanul, vorbește de Heraclit Despot Vodă, care îl va fi alungat pe Alexandru de pe tronul Moldovei, proclamându-se prinț al celor trei Dacii .

Despot, după spusa cronicarului Miron Costin: „ales-au patru boieri de credință, pe care au lăsat toată cârma țării, pe Stroici vel logofăt, pe Barnov Hatmanul, pe Moțoc vel vornic și Grigore Leveles..." (Let.II.437) Teatrul Ariel - LapusneanulMoțoc însă trădează; împreună cu alți boieri intră în partida lui Tomșa Hatmanul. (Așa cum apar după alegeri... partide, care denunță opțiunea... electoratului, determinând crizele de autoritate și abuzarea democrației!). Spune cronicarul, despre... moțocii tuturor vremurilor, dintotdeauna boierii uzurpatori, că cei mulți, cinstiți și săraci nu prea contează nici astăzi: „ care aveau vicleșug ascuns în inima lor asupra Domnului lor Despot Vodă". În 1564, după ce omorâse „într-un mod mizerabil pe Despot", spune o altă cronică, Tomșa ( și el nelegitim, nefiind urmaș al mușatinilor!) ia tronul, dar va trebui să fugă alungat de „viteazul Alexandru Lăpușneanul". „Și au trecut în țara Leșească cu Moțoc Vornicul, cu Spancioc și Veveriță Postelnicul... " și s-au așezat la Liov. Tomșa este ucis de poloni, la cererea lui Lăpușneanu și împreună cu el vornicul Moțoc și Veveriță (altfel decât știm din nuvela lui C. Negruzzi, unde Moțoc este linșat de... popor). Ordinea peste tot, în Rusia, Moldova, Valahia, se va restabili la fel. Boierii uzurpatori au fost vânați, pribegiți... Opoziția se elimina prin mijloacele... evului mediu. Măcelul celor 47 de boieri moldoveni potrivnici, se va fi vădit nu un leac împotriva fricii Doamnei Ruxandra, ci modalitatea vremii de a pedepsi potrivnicii și a consolida autoritatea Domnului, ca uns al lui Dumnezeu pe pământul moșilor, din osul cărora venea. Sânge domnesc cursese peste tot, în secolul acesta. În Valahia partida boierilor craiovești, va fi luat capul lui Vlăduț Vodă, în 1512 și-l va fi înscăunat pe Neagoe Basarab. Apoi ginerele acestuia, Radu de la Afumați, împreună cu fiul, vor fi fost uciși în altarul bisericii din Cetățuia Vâlcii, în 1529. Sângele se răzbuna cu sânge.Lupta pentru putere, în spiritul timpului, însemna peste tot același lucru, intuit de celebrul secretar florentin, Nicolo Machiavelli: scopul atins cu orice mijloace! Nici astăzi lucrurile nu s-au schimbat. Sunt doar mai rafinate, și măștile au altă putere de seducție. „Nebunii" au intuit, că într-o lume cu două fețe, adevărul neaoș este un pericol mortal. Crima în public, la vedere, are nevoie de prezumția de nevinovăție, până la pronunțarea instanței, absentă de la eveniment...! Instanţele cu credibilitatea, intrată în duhul care nu cercetează, chiar cu aparenţa slujirii lui Dumnezeu, au hangerele sub sutană, şi otrăvurile necesare, în vinul de cuminecare. Decadenţa umanităţii, hrănită de sânge şi lacrimi, groază şi blesteme, miroase a hazna pe roţi, ca un ciubăr în care rufăria politicilor din totdeauna se impregnează, maculând ceea ce doar pare curat. Ciudată zestre blestemul! Ciubărul privit și ca o vâltoare, o vârtelniţă de ape înspumate, este un vehicul al istoriei care nu-și modifică rostogolirea, el poate fi tras de proțap în direcția dorită, după cum bate vântul... puterii, ultimului înscăunat. În economia vieții, albul veșmintelor copiilor, exuberanța lor rămân speranțe, până când și ei, cu mult sârg, învață jocul de-a războiul. Lucrurile au tâlcul lor! Nebunul satului, bufonul, parabola, simbolul, într-un balans periculos, cu destinul tuturor profeților, prezicătorilor vizionari, de a nu fi crezuți, precum o tragică eroină a unei lumi și mai vechi, Casandra, ori presa neangajată partizan de azi, rămân posibilități disponibile, să ne arate unde ne aflăm.

Seară de noiembrie 2010. Știrile ne anunță că în țară vremea e urâtă, că boierii politichiei se ceartă și uneltesc strategii de mult mai bine, cu căderea domnului, care și el ne-a poruncit... „să trăim bine". Ba, se spune, de la divanul cel mare, că veștile venite din împărățiile megieșe, care ne sunt sfetnici aleși, că ar fi mult mai bine pentru țărișoara noastră, dacă s-ar aduna de la poporul cu cei mulți și... proști, parale mai multe. Suntem invitați la comedie, una nouă, de însuși Alexandru Lăpușneanu. Venea de departe și nu se cădea, cu orice risc, să-i refuzăm invitația. Vine lume multă. Mulți poartă barbă și sosesc direct de la parastasele, nu puținilor plecați din cauza unui trai prea bun. Toți au murit de moarte bună, spun cei ce au moștenit cele lăsate de grăbiții către tărâmurile celelalte, să scape Teatrul Ariel - Lapusneanude grijile iernilor noastre reci. Aproape toți spun că morții au fost frumoși, că au avut pomeni îmbelșugate și că au dat consistent de pomană. Nu toți au apucat însă ceva de pomană! Comedie?! Oamenii din foaierul sălii Flacăra, unde urmează spectacolul Teatrului Municipal Ariel, par veseli și freamătă parfumați, plini de temenele reciproce, indiferent de taberele cărora le aparțin. Râsu-plânsul? În sală, tot o căutare de scaune, invitații fiind persoane... importante, dintotdeauna. Mă așez între familii de Popești și Moțoci. Să fie vreun semn de happy-end? Că Lăpușneanu Vodă a reușit să popească pre mulți și că l-ar fi grațiat de data aceasta pe Moțoc? Ori că mulțimea a renunțat să-i mai ceară capul? Este chiar lângă mine dorul-dor, și îl salut cu multă bucurie. Are capul pe umeri și în el mult teatru imaginativ, poezie, actorie, regie, publicistică, multă pedagogie. S-au schimbat vremurile! Mă amăgesc eu, pornind doar de la un exemplu pozitiv. Cine mi-o fi permis o inducție incompletă? Da! Cred că este vorba de o schimbare de macaz. Azi nu se mai sacrifică individul corupt, ori grupul infracțional, se sacrifică direct poporul. Cei 47 de boieri uzurpatori uciși de un domn justițiar, mai mulți din cauza inflației decât hoții din povestea cu Ali Baba, s-ar plimba azi glorioși, prin instanțele cu dregători în piele de oaie, până la prescrierea din lipsa probelor pierdute ori până la dispariția subită a acuzatorului. Pe măsură ce lumea se așează, dinspre scena din față, cu un decor întunecat, răzbate geamătul, ca o tânguire sfâșietoare. O umbră, ca o prelungire a întunericului de afară, venit din istoria fără fund, mătură obsedant, cu negru, semiobscuritatea. Deslușesc un ciubăr imens, spuneam mai sus, ca o vâltoare în care istoria și-ar putea spăla izmenele și și-ar putea ispăși păcatele râurilor de sânge vărsat. Dar încă nu bătuse gongul spectacolului. Credeam naivi noi, cei luați în captivitate, de regizorul Doina Migleczi. Gongul venit doar ca semn, că timpul pornește cu noi împreună, cum suntem de altfel în marea și nebuna corabie, în povestea spusă cu mare talent și multă trudă de actorii teatrului, alături de mulți parteneri voluntari. Suntem și noi spectatorii acolo, ca popor înmărmurit, la cele ce este ursit să pătimească mereu, mereu.

Teatrul Ariel - LapusneanuCum să te poți desluși, în propria-ți țară, în care metehnele pozează în virtuți, minciuna stă cu regele la masă, încă de pe vremea regilor, că mai este loc de îndreptare? Arta, cu cheile ei, și cu puterea să își ocrotească crainicii, peste vremuri potrivnice a rămas o soluție verificată. Să ne amintim de teatrul antic, de fabulele lui Esop, La Fontaine, Krâlov, Gr. Alexandrescu. Să ne amintim de genul satiric, de caricatură, epigrame. Genul dramatic va fi rodit pe plaiurile noastre puterea rostirii adevărului incomod și o va fi făcut cu geniul și inspirația unor dramaturgi, regizori și actori de mare forță. Deși spusul adevărului, acela omenește posibil, pare în ziua de azi, fie o prostie, fie o mare neghiobie, evident în orizontul îngust al lui acum și aici, se găsesc nebunii cei frumoși să ni-l tălmăcească, uneori administrându-ni-l cu puterea seducției și ținerii sub ascultare prin forța etichetei, lucru învățat și de cei parveniți în lumea frumos gătită și suleimenită. Înțelepciunea, aceea care știe să spună oricând adevărul își găsește posibilitatea. Așa se face că Alexandru Lăpușneanu revine, cu boierii lui cu tot, cu povestea lui întreagă, să ne vorbească de contemporanii noștri, la fel de intriganți, iubitori de mărire, cu același dispreț pentru oamenii mulți din preajmă, considerați la fel de proști și cu spinările pregătite de noi taxe și impozite, de noi corvezi. Umbra vremii, bocet neostoit vreo dată, va fi cuprins și povestea spectacolului la care am fost invitați. O poveste-problemă, cu dezlegarea cunoscută apriori. Mâine se va găsi alt povestitor, așa cum cu trei decenii în urmă, cu alte mijloace, permise de realismul de atunci, presiunea manierei moderniste și de o cenzură atee profesionistă, o va fi făcut și regizorul Dan Micu. Doina Migleczi pătrunde sensul istoric al povestirii, îi respectă scenariul și ne arată tâlcurile ascunse, acordându-ne la o nouă creație, proaspătă, respirând aerul vremii noastre. Ne provocă mirarea și uimirea, bucuria, că a găsit o cale subtilă, să strige adevărul în cetate și noi nebunii să ne mulțumim că adevărului nu îi poate închide gura, spre disperarea celor ce văd în jur un popor prost, în răbdarea și suferința lui fără leac. Actorii îi vor fi deprins limbajul, ne vor fi vorbit nouă, și noi îl vom fi dus acasă fiecare, așa cum l-am priceput din punerea în scenă a Teatrului ARIEL din Oltenia de sub munte. footer