Revista Art-emis
Căutări PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Joi, 05 Martie 2015 12:53

Art Gallery, art-emisVernisajele nu țin seamă de iarnă, de frig. Ele se desfășoară vertiginos, în ciudă gerului. Oamenii se adună în sutele de galerii ale New York-ului parcă să se încălzească, să uite de lungă vreme friguroasă. Și exact pe 1 martie a nins cum trebuia să ningă de Crăciun, ore întregi, până tot New York-ul a fost acoperit de un covor alb, iar a două zi, Central Park era cel mai vizitat loc de pe pământ datorită frumnuseţii lui hibernale. Chiar și noaptea arată divin. S-a întâmplat să fie o noapte călduroasă, pe un cer senin, brăzdat de stele şi de miile de ferestre luminate de la zgârie-norii din jurul parcului concurau cu stelele cerului, de parcă stelele căzuseră pe pământ, printre oameni. In galerii se expunea o varietate de nedescris. Aceeaşi infinită căutare a unui fel nou de a exprimă ceva foarte vechi. O făcuse primul Brâncuși. Și cel mai bine. De la el, ca pionier al artei moderne, lucrurile s-au tot degradat. Nu mai sunt artiști de anvervgura lui. Nici un vizionar. Numai pitici. Că la „MacGill Gallery”, unde expun japonezele Ken Kitano și Tomoko Sawada fotografii în stilul lui Andy Warhol de acum 50 de ani. De pildă, o serie de 50 de imagini cu cutii de ketchup, replică la faimosul „Campbell Soup”. Și japonezii îi imită pe americani. Deși, la „Marianne Boeski Gallery”, de pe 64 St., unde expune originale tablouri care creează un efect optic fascinant, prin jocurile de trunghiuri colorate, artistul Yuichi Higashionna nu a rezistat tentației și a instalat în galerie niște baraje de carton sau a agățat de tavan un fel de avion îmbrăcat în staniol, care se roteşte pe un suport metalic, adică a făcut instalații, care să fie în ton cu modă generală a expozițiilor americane.

La „Van Doren Waxter Gallery”, de pe 73 St., expunea Joe Goode. Cu un titlu ingenios „There’s always Tomorrow”, el prezintă o serie de tablouri care imită cerul, sugerând un fel de hartă albastră frântă de nori gri. De fapt, aceste lucrări fac parte din seria numită „Vandalism” și par că niște vandalizări ale cupolei albastre a cerului. Semnificativă pe linia căutărilor este expoziția lui Pețer Saul numită „From Pop to Punk”, prezentată de Venus Over Manhattan în locația lui Gagosian, de pe Madison Avenue, un eveniment care leagă Manhattan de Los Angeles. Saul (n. 1934, Sân Francisco) este un artist celebru al „culturii” pop, modalitatea lui de a picta fiind un surrealism aplicat la persoanje S.F. Rezultă un grotesc fantastic, îmbinând existențialismul cu abstract-expersionismul. El a generat o școală. Un emul al lui este și Aaron Johnson, care expune chiar zilele acestea la Stux Gallery. Arta lui Saul este teribilistă, fauvistă, viu colorată, model de comicsbook. Se ia la întrecere cu filmele Pixar. Totul este şocant, non-conformist, mai mult Punk decât Pop.      

Una dintre cele mai luxoase galerii din lume este „Hirschl & Adler Modern” de pe Fifth Avenue, care intră în categoria palatelor, fiindcă expoziția propriu-zisă, numită „Endgame” de Martin Mull, este un pretext, o invitație de a vedea fantasticul spațiu al galeriei, împodobit cu opere ale secolului al XIX-lea, tablouri și mobilier francez, parizian. Și așa și este. Eleganță și atmosferă din acest loc păr în afară de timp, din alt spațiu, de pe altă planetă, din alt secol. Fenomenal a fost vernisajul de la Edward Tyler Gallery, tot din zonă elitei, de pe 57 St., expoziția numindu-se „No Such Place: Contemporary African Artists în America”. Într-adevăr, e greu să mai găsești un asemenea loc! Aici nu părea a fi o expoziție, ci un bar, o discotecă, un loc exploziv al întâlnirii negrilor. Nu ce se expunea conta, ci expozanții și prietenii lor, oamenii de culoare, de o frumusețe și o distincție remarcabile. Cred că modiştii de la gala Oscar ar fi avut ce invidia. Cu adevărat „rasa superioară a pământului” și-a dat întâlnire aici.

O notă aparte în ceea ce privește cultivarea valorilor face, că de obicei, „Pace Gallery”, o mare galerie, care se respectă și unde se poate vedea un remarcabil artist spaniol. Expoziția se numește simplu: „Tàpies”, după numele lui Antoni TA pies (1923 - 2012), celebrul artist catalan, care a trăit la Barcelona, dar a expus în toate marile muzee ale lumii, cele mai multe expoziții avându-le în America. Dominnata în lucrările sale este crucea creștină, plasată în varii contexte. Ea e de regulă neagră, iar fundalul pământiu, cleios, că lutul galben. E o atmosferă mistică, de gravă rugăciune, care, plastic, emană multă poezie, sugestie, copleșitoare forme care sugerează moartea și formă ei nebună, crucificarea. Sunt și tablouri care amintesc de Picasso, de figurile sale rubensiene, altele amintesc de tehnică graffiti a lui Jean-Michel Basquiat, dar totul e dominat de pete de culoare, de semne simbolice, de forme informale. În contrast cu aceste căutări moderniste am văzut două expoziții-reper. Prima la „The Cooper Union”, faimoasa Universitate de arhitectură, unde se derula în cadrul ciclului „Cities of the Dead”, expoziția „The Ancestral Cemeteries of Kyrgyzstan”, o fantastică serie de fotografii realizate de Margaret Morton, în chiar Kyrgyzstan, revelând frumusețea de neimaginat a unor cimitire vechi, concurând în miniatură piramidele Egiptului sau fiind similare cu celebrul „Greenwood Cemetery” din New York, privind formă capelelor, a monumantelor, a cavourilor. Dar în timp ce Greenwood e plasat într-o imensă pădure seculară, cimitirele din Kyrgyzstan sunt plasate într-un peisaj selenar, între dealuri netede. Iar micile capele sau castele sunt, de fapt, mici minarete, căci suntem în plină religie musulmană, care a generat astfel de adăposturi eterne pentru morți. Evident, efectul este de o plasticitate arhitecturală unică, fără egal.

Al doilea eveniment de neuitat l-am trăit la „John Molloy Gallery”, de pe 78 Street. John Molloy este un colecționar singular. Colecția lui se numește „19th Century Plains Indian Art”. El a adunat ani de zile folclor al vechilor băștinaşi ai Americii. Evident, pentru acești oameni, tot ce a însemnat viață, existența, s-a transformat în artă. Obiectele cel mai simple, uzuale, sunt lucrate cu un gust artistic desăvârșit. Portul, la fel, plin de culoare și eleganță. O armă de vantoare sau un scut de luptă sunt lucrate și pictate cu har artistic. Această moștenire colosală a amerindienilor este conservată la Metropolitan Museum of Art, desigur, precum se poate vedea în expoziția curentă „The Plains Indians Artists of the Earth & Sky”, dar, printre sutele de galerii ale New York-ului, ea poate fi văzută numai la John Molloy Gallery. Piesele sunt unicate, de o valoare muzeala care mi-a amintit de colecțiile filmate de mine la Bucium, Sâmbătă și Breaza Făgărașului, în colecții private, gospodărite de țărani intelectuali, că Radocea, sau de preoți inimoși, precum Ioan Naftanaila și Ștefan Popică. Există o legătură de rudenie folclorică între aceste obiecte, între aceste zone îndepărtate ale pământului. Fiindcă tot ceea ce este folclor autentic poartă pecetea ritualului. John Molloy mi-a arată un scut pictat aparținând unui războinic Cheyenne, care ținea un adevărat ritual, din care își hrănea viziunea de luptă. El căpăta forță numai după o perioadă de post și izolare. Și fiecare obiect colecționat cu trudă are această încărcătură magică. Sunt și tablouri ale unor pictori anonimi, care realizează imagini cu păsări și animale fantastice, surrealiste, care mi-au amintit izbitor de viziunea lui Victor Brauner din tabloul „Prelude to a Civilization” (1954), aflat la MET.
Tradiția, rădăcinile ancestrale, permanentele spirituale, reperele sacre constituie calea cea dreaptă a artei, hrănită din credința, unită cu viață, o simbioză între cer și pământ.
Grid Modorcea
Corespondența de la New York
footer