Revista Art-emis
Haz de necazul evreiesc PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Joi, 13 Noiembrie 2014 21:17

TES-Mazl-tovÎn cadrul Festivalului Naţional de Teatru (F.N.T.) a fost programat şi spectacolul „Mazl-Tov and justice for all!” de la Teatrul Evreiesc de Stat (T.E.S.), numit odinioară „Baraşeum”[1], unde, ori de câte ori am mers, mă întâmpina figura surâzătoare a lui Harry Eliad. Acum Harry Eliad nu mai e, în schimb te întâmpină Annie Mary. Cine e Annie Mary? O plasatoare care se dă şefă, altfel nu mi-ar fi răspuns cu obrăznicie când i-am arătat ceasul: „Dacă nu vă convine, puteţi să plecaţi!” Adică eu îi arătam că ora de începere a spectacolului a trecut de mult, spectatorii stăteau ca o trurmă de oi în hol, iar ea „”rezolva” problema, ca la aprozar, când îi arăţi vânzătorului mărul stricat! Dacă nu vă convine, luaţi de la vecini! Şi evreii de pe la noi s-au stricat, domnule!? Ultima oară când am fost la TES s-a întâmplat la un medalion Mihail Sebastian, venisem cu Teşu Solomovici, direct de la Târgul de carte „Gaudeamus” şi ne-a întâmpinat, cum v-am spus, Harry Eliad, fostul director sufletist al teatrului Baraşeum. Acum am cunoscut-o pe Annie Mary, care degeaba rimează cu Romanie Mary, românca devenită celebră în anii 1910 prin salonul cu acelaşi nume din Greenwich Village, New York, unde veneau artişti faimoşi, intelectualitatea epocii. A trecut pe acolo şi Brâncuşi cu prietenii săi francezi, în special cu Matisse. Lui Romanie Mary i-au fost dedicate şi cărţi. Cine să-i dedice cărţi lui Annie Mary? Poate Teşu, fiindcă el e specialist în Bulă şi Holocaust! Oricum, îi sugerez că Annie Mary rimează cu anomali(e). Anomali(e) a fost şi spectacolul în chestiune, care a început cu o întârziere de 25 de minute. Eu îmi fixasem o întâlnire importantă după spectacol cu graficianul care urma să-mi facă afişul pentru lansarea cărţii Brâncuşi în America şi nu bănuisem că voi fi nevoit să nu fiu punctual.

Sigur, întârzierea nu a atins recordul de 35 de minute, deţinut de recitalul demolatorului Coloanei lui Brâncuşi, Ion Caramitru, de la Shopping City, cel care afirmase, ca ministru, că „am să ridic o plecăciune”. Cu astfel de perle ne-a onorat marele actor, care a confundat munca (şi scena!) cu „fă-te că lucrezi”. De unde şi România lucrului bine desfăcut! Acum eram la Shaopping TES. Să nu-i mai recunosc pe actori. Maia, care a devenit directoarea teatrului, în locul lui Eliad, nu mai e Maia din filmul lui Mel Gibson, nici din alte spectacole care m-au făcut să scriu eseul Sărbătoarea Maia din volumul Compendiu de cultură evreiască (2012). E o altă Maia, ca un gangster-boss din filmul lui Gondry, Viespea verde! Singurul care mi s-a părut că a rămas neschimbat e Nicolae Călugăriţa, fostul meu coleg de la I.A.T.C., care îşi păstrează silueta şi umorul. De altfel, el e singurul din tot spectacolul care se mai apropie de teatru, în rest, ce am văzut, spectacolul lui Andrei Muntenu este un potpuriu de momente cântate şi dansate (o prefăcătorie de dans), sparte de câteva anecdote evreieşti, uzuale, pe care le-am auzit şi în alte spectacole evreieşti, cum ar fi anecdota cu evreul care vrea să-şi mărite fata cu un milionar, iar argumentul lui suprem este că fata lui e şi „puţin însărcinată”. Sau bancul cu Einstein şi Weinstein, când un evreu îi demonstrează altuia teoria relativităţii şi rămâne fără suta de dolari cu care vrea să-şi convingă partenerul. Iar culmea hazului de necaz este celebra anecdotă care defineşte evreii: „Evreii sunt acuzaţi că au făcut Primul Război Mondial. Evreii sunt acuzaţi că au făcut şi Al Doilea Război Mondial. Evreii sunt acuzaţi că au adus Comunismul. Evreii sunt acuzaţi că au făcut Fascismul. Evreii sunt acuzaţi că iau toate premiile Nobel şi toate premiile Oscar. Ba sunt acuzaţi că tot ei au scufundat vaporul Titanic. Ai dracului evrei! Nu ştiam că domnul Aisberg a fost evreu!”

Ei da, nu o dată am scris că nu există popor mai înzestrat decât cel evreiesc la capitolul autoironiei. Evreii se disculpă prin culpabilizare. Cum ştiu ei să facă haz de propriul necaz nu mai ştie nimeni. Autoironia evreiască e o mască perfectă, sub care se ascund adevăruri grele. A prins-o genial Shakespeare, în Neguţătorul din Veneţia. Sigur, ea poate fi găsită şi în spectacolul Mazl-Tov..., care nu este însă teatru, este o peltea, un fel de estradă, divertisment de voie bună, care putea avea loc de Halloween în faţa teatrului sau într-un gang-târg de pe Lipscani, fiindcă actorii sunt puşi să coboare în sala de spectacol şi să ia la dans spectatorii sau să facă împreună o horă, rotindu-se pe lângă pereţi. Specificul evreiesc este total alterat. El se află acasă, la Ierusalim. Am văzut acolo spectacole de folclor evreiesc. Dar aici folclorul se îmbină cu cântecele de pahar, cântece de lume, tot felul de triluri, şi multe of-uri. Dar dacă actorilor le place ce fac, treaba lor. Mă bucur pentru ei. În orice caz, mai e mult până la un spectacol de tip folcloric sau coregrafic în genul lui OuiBaDa al lui Căciuleanu, să spunem. Dar istoria teatrului evreiesc este mare, nu poate fi alterată de asemenea întâmplări.

Grafica - Ion Măldărescu
-------------------------------------
[1] Baraşeum - Singurul teatru evreiesc din Europa şi din lume care a funcţionat la Bucureşti pe toată durata celui de-Al doilea Război Mondial - n.r.
footer