Revista Art-emis
Europenizarea filmului american? PDF Imprimare Email
  
MarĹŁi, 19 August 2014 20:17

The Grand Budapest Hotel film, art-emisDac? istoria filmului mondial este o continu? agresiune a filmului american fa?? de toate celelalte ?coli de film ale lumii, reciproca e mai pu?in vizibil?, adic? filmul american nu a fost influen?at aproape de nici o mi?care cinematografic? str?in?. Rare au fost cazurile de influen??, iar ele au venit in special din direc?ia filmului japonez, filmului asiatic în general, mai ales când e vorba de genul ac?iune. Din Europa, a f?cut excep?ie ?coala englez?, dar produc?ia britanic? este asimilat? firesc, ca frate de sânge, de filmul american. ?i invers. Cazul etalon se nume?te Stanley Kubrick, care a tr?it 40 de ani în Anglia ca la el acas?. A?a cum, prin ultimele sale filme, Woody Allen s-a lipit total de Europa, de?i el o americanizeaz?. E adev?rat, o atrac?ie în plus americanii o au fa?? de opera lui Fellini, fa?? de cinematograful italian, dat fiind c? mul?i cinea?ti americani sunt de origin? italian?. Sigur, sunt ?i excep?ii. Ele sunt de ordin experimental. Una dintre ele s-a produs de curând. E vorba de filmul lui Wes Anderson, „The Grand Budapest Hotel” (2014), care a avut pân? acum numai aprecieri superlative (cinci stele) din partea presei interna?ionale, cu excep?ia românilor, care îl blameaz?. A?a cum am ar?tat c? au f?cut ?i în cazul lui „Noah”. M? a?teptam s? avem cinefili serio?i, dar comentariile la filmul lui Wes Anderson scot în eviden?? marea criz? prin care trece receptarea la noi, alt semn al crizei reale a cinematografului românesc. Cum sunt filmele, a?a ?i spectatorii. În peste 50 de cometarii ale acestui film nimeni nu-?i explic? stilul lui, adic? forma povestirii. Am r?mas cu totul surprins s? nu g?sesc cuvântul suprarealism, ca ?i cum acest concept lipse?te total din cultura român?, de?i noi avem o tradi?ie de invidiat în aceast? direc?ie, ?coala surrealismului românesc fiind nu numai apreciat? în cadrul avangardismului mondial, dar nici nu s-ar putea concepe acest curent, cu focarul în Fran?a, în jurul lui André Breton, f?r? contribu?ia arti?tilor români. La care se adaug? ?i mi?carea absurdului, pe linia Caragiale-Urmuz-Eugčne Ionesco. Cu acest bagaj de cuno?tin?e, un privilegiu pentru orice român, e simplu s? recuno?ti în filmul lui Wes Anderson, un regizor special, care a dezvoltat în toate cele13 filmele ale lui acest stil, limbajul surrealist-absurd al artei avangardiste.

Filmul nu poate fi în?eles f?r? acest bagaj de cuno?tin?e fiindc? a fost conceput dup? logica vizual? a limbajului pictural. Înainte de a fi film, „The Grand Budapest Hotel” este un tablou în mi?care, o vast? pictur? mural? ca o oglind? care, a?a cum definea Stendhal romanul, este plimbat? de-a lungul realit??ii, al unei epoci, epoca interbelic?. Aici, trebuie s? ai informa?ii despre sursa inspiratoare, scrierile lui Stefan Zweig (1881-1942), autor austriac, tradus ?i la noi, care a fost un opozant f??i? a dictaturii naziste, tr?ind mul?i ani în exil ?i murind în Brazilia. Fiind „evreu din întâmplare” (Juden aus Zufall), a dus o via?? nereligioas?, crescând la Viena într-o familie evreiasc? prosper?. A tr?it ca un mare burghez, a c?l?torit în toat? lumea, a corespondat cu marii scriitori ai timpului (era colec?ionar de autografe), a fost un înve?unat ziarist împotriva na?ionalismului german, sfâr?ind la 61 de ani în urma unei supradoze cu Veronal, un somnifer puternic. So?ia sa, Lotte, i-a urmat în moarte. Au fost g?si?i în pat unul lâng? cel?lalt. Zweig avea o existen?? asigurat?, deci cauza suicidului trebuie pus? numai pe seama depresiei c? ?ara sa era distrus?, la fel Europa spiritual?. El era un pacifist necondi?ionat, cum a spus Thomas Man, adic? accepta r?ul dac? se putea evita r?zboiul, pe care îl ura. El a desp?r?it total politicul de spirit, ceea ce i-a fost fatal, neputând în?elege lumea, istoria, de pe pozi?ia absolutului. În acest? sfer? intr? ?i un personaj ca Gelu Ruscanu din Jocul ielelor lui Camil Petrescu. Stefan Zweig a fost îndr?gostit de marile personalit??i ale Europei, c?rora le-a dedicat nuvele ?i povestiri. Cartea sa despre Marie Antoinette a fost un bestseller ?i la noi, în România. Prin el l-am descoperit pe Emile Verhaeren, ca ?i tragedia Mariei Stuart sau via?a lui Erasmus. Spiritul s?u riguros se îmbin? cu un sentiment tragic, iar toatre scrierile sale se termin? cu un ton de resemnare, de neputin??. A fost influen?at de Arthur Schnitzler ?i mai ales de Sigmund Freud. Teoria lui Goethe c?, fa?? de povestire, nuvela trebuie s? relateze o întâmplare pân? atunci nemaiîntâlnit?, l-a maract total, a?a cum se vede ?i în filmul lui Anderson, unde ni se prezint? o poveste chiar nemaiîntâlnit?.

Conform sinopsis-ului s?u, „The Grand Budapest Hotel” descrie „aventurile lui Gustave H., un legendar administrator la un mare hotel european din perioada interbelic?, ?i ale lui Zero Moustafa, hamalul hotelului, care devine cel mai bun prieten al s?u. Povestea include un furt de propor?ii ?i recuperarea unei picturi renascentiste, dar ?i lupta pentru o avere de familie, totul pe fundalul schimb?rilor bru?te ?i dramatice ce afecteaz? via?a pe continent”. Filmul este realizat pe baza conven?iei „poveste în poveste”. De fapt, se ajunge la un lan? de pove?ti în poveste. Din poveste în poveste, începând cu îns??i prezen?a autorulului, care nareaz? faptele. Filmul se deschide chiar cu imaginea statuii lui Stefan Zweig, plin? de medalii ?i suveniruri ale admiratorilor. ?i tot aici se termin? filmul, când Agatha, personajul principal feminin, închide cartea pe care a citit-o ?i care con?ine ce am v?zut, povestea Hotelului Budapest, a proprietarilor lui, pe fundalul ascensiunii naziste. Acest fundal a devenit umbrela parabolic? sub care se deruleaz? întâmpl?rile ?ocante ale filmului, în care intr? anumite aspecte istorice, în primul rând fascismul, reprezentat prin poli?ia militarizat? ZZ (aluzie clar? la SS-ul nazist). Din acest punct de vedere, filmul seam?n? cu La vita č bella, al lui Roberto Benigni, de?i pentru mul?i comentatori e un mister de ce autorii au plasat ac?iunea într-o ?ar? imaginar?, Republica Zubrowka! O asemenea protec?ie era necesar? în timpul regimului nazist. De regul?, scriitorii ?i arti?tii care au tr?it în ??ri ce au cunoscut diferite forme de dictatur? s-au folosit de aceast? arm?, parabola, ca s? vorbeasc? despre realitatea din timpul vie?ii lor.

Acum, în 2014, de ce un cineast simte nevoia s? se foloseasc? de aceast? arm?? Se fere?te el de adev?r? Nu poate s? ne spun? direct ce crede despre nazism? Sigur c? poate. Numai c? Anderson nu a f?cut un reportaj, nu a urm?rit s? ne dezv?luie acest aspect, c? prin povestea unui hotel el face o parabol? despre dictatur?, a?a cum a f?cut Dan Pi?a în „Hotel de lux” (1992), iar înainte Michael Curtiz în „Casablanca” (1942) ?i mul?i al?ii. Nu, parabola e folosit? pentru a ne oferi o oglind? universal?, peste toate timpurile, pe ideea c? a?a ceva este posibil ?i în viitor. Punctul special, forte, al filmului st? în alt? parte. La urma urmei ?i nazismul este un pretext pentru o formul? cinematografic?. Fiindc? Wes Anderson a realizat un film de art?, de art? politic?, un gen experimental, foarte specios, pentru un public ales. Evident, un public cu totul special. Fiindc? un astfel de public exist?, dovad? c? filmul lui Anderson a avut la lansare încas?ri de 60 de milioane de dolari! Un astfel de public special am v?zut ?i eu la Tribeca Film, un festival axat pe filme experimentale, filme independente, o pepinier? a c?ut?rilor artistice. Americanii au spectatori forma?i pentru orice gen de filme. Din p?cate, cinefilii români au o mare prejudecat?, fixeaz? filmul american numai la ?tacheta hollywoodian?, îl încadreaz? într-o formul? nefast?, strict comercial?, axat? pe mari vedete. Dar tradi?ia cultural? româneasc?, mai ales în perioada interbelic?, este o remarcabil? surs? de în?elegere a lumii moderne, a felului cum a evoluat arta mondial?. Este cât se poate de semnificativ faptul c? americanii au pus opera lui Brâncu?i, pe care au descoperit-o în 1913, la temelia artei moderne. Ei au fost mereu deschi?i pentru nou. Iar filmul le-a hr?nit aceast? nevoie, pe toate c?ile, dovad? c? America a ajuns ?ara cinematografului, ?i ca inven?ie, prin Edison, ?i ca putere artistic? ?i comercial?.

Toate genurile de filme au avut aici reprezentan?i str?luci?i, începând cu marii cinea?ti ai „Mutului”. Wes Anderson ?i-a dezvoltat aderen?a la genul surrealist-absurd pe acest fond, marcat în primul rând de Chaplin. Pân? la un punct, The Grand Budapest Hotel este un film chaplinian, dar aria sa cultural? este mai vast?. Dac? ?tim c? arta plastic? american? asimileaz?, la ora actual?, toate tendin?ele artei europene clasice, nu ne va fi greu s? în?elegem afilierea limbajului lui Anderson la universul lui Kafka ?i Hašek. De altfel, ei au fost contemporani cu ?tefan Zweig ?i era firesc s? pulseze sincron, dup? natura lor de scriitori autentici, n?scu?i, nu f?cu?i. Iar Zweig anticipeaz?, cu o nuvel? ca „Juc?torul de ?ah”, ?i literatura S.F. a viitorului. Apoi acest limbaj a fost impus de al?i autori, de alte filme, precum Addams Family (1964-1966), un serial tr?snit, o comedie horror într-un limbaj suprarealist. Din acela?i substrat surrealist î?i trag seva ?i Woody Allen, ?i fra?ii Coen, ?i Luc Besson, ?i Roman Polanski, ?i Ji?í Menzel, ?i Sacha Baron Cohen, ?i mul?i, mul?i al?ii. Se pare c? surrealismul este un curent etern, de la „M?garul de aur” al lui Apuleius la picturile lui Victor Brauner. Surrealismul este un fel de experiment al fiin?ei, care simte nevoia s? ias? de pe fix, s? articuleze altfel rela?iile dintre situa?ii, în mod nea?teptat. Exist? un instinct natural al expresiei surrealiste, pe care îl descoperim la marii cinea?ti, de la Antonioni la Bergman, de la Buńuel la Kubrick. Se folose?te ?i Fellini de surrealism, ?i Woody Allen, ?i Benigni, ?i mul?i al?i cinea?ti, dar de data aceasta regizorul Wes Anderson (n. 1969, Houston, Texas) a excelat printr-o rigoare nem?easc? (film?rile au avut loc în Saxonia, la al doilea produc?tor al filmului, Germania). Fa?? de „La vita č bella”, de pild?, unde pamfletul ?i parodia sunt chiar elemente de distan?are, limbajul lui Anderson are o unitate conven?ional? perfect?, parodicul fiind încorporat în nota general?, surrealist-absurd?. La Benigni, sentimental de via??, de real, este puternic, dominant, pe când aici, la Anderson, totul e artificial, ca un experiment de laborator, totul este superc?utat, barochist, am?nun?it controlat, povestea fiind ?ocant? cu fiecare nou cadru.

„The Grand Budapest Hotel” este realizat în stilul filmelor mute, cu aceea?i rigoare pentru cadrul unicat. Faptul este extrem de dificil, fiindc? o secven?? compus? din 20 de cadre, s? spunem, are pentru fiecare cadru alt decor, alt? costuma?ie, alt machiaj, al?i actori, alt? figura?ie, alt sunet, alte replici scurte, absurde, t?ioase, ca totul s? fie mereu surprinz?tor („amazing”, cum zic americanii). ?i, la urma urmei, reu?ita se datoreaz?, în esen??, ?tiin?ei de a mânui actorii, cam aceia?i actori cu care Wes Anderson a colaborat constant la filmele sale. Cred c? merit? s? amintim aceast? distribu?ie de excep?ie ?i s? a?tept?m s? vedem cine va fi nominalizat la Oscar (un test pentru oscario?i): Ralph Finnes (M. Gustave), F. Murray Abraham (Mr. Moustafa), Adrien Brody (Dmitri), Willem Dafoe (Jopling), Harvey Keitel (Ludwig), Jude Law (Young Writer), Bill Murray (M. Ivan), Edward Norton (Henckels), Tom Wilkinson (Author) Jason Schwartzman (M. Jean), Owen Wilson (M. Chuck), iar pentru rolurile feminine Tilda Swinton (Madame D.), Léa Seydoux (Clotilde), Saoirse Ronan (Aghata). Sau poate va ob?ine Oscarul Tony Revolori, o mare surpriz?, în rolul lui Zero tân?r, numit a?a fiindc? nu avea nimic, era nimeni, era un „ziro”. Un „lobby boy”.

Numai ?i în?irarea acestor nume ?i ne spune totul despre viziunea interpretativ?. Sigur, presa nu ezit? s? apropie cuvântul homosexual de aceast? echip?. To?i actorii sunt ale?i s? fie cât mai neobi?nui?i, cu totul speciali. Lipse?te din acest film doar Jack Nicholson, poate fiindc? el nu este homosexual, de?i unele scene sunt tratate de parc? ar fi el în cadru. Multe tr?sn?i amintesc de „The Witches of Eastwick” (1987) ?i de „As Good as It Gets”, unde Nicholson face un rol fantastic, pentru care a ob?inut marele Oscar, cum am ar?tat anterior.

Ceea ce aduce acest film nou este picturalitatea lui ivit? din expresionismul german. Avem în „The Grand Budapest Hotel” o mostr? de ceea ce am numi europenizarea filmului american. Dar este un caz aparte, o excep?ie de la regul?, fiindc? Anderson a tr?it ?i tr?ie?te mult timp în Europa, el se consider? chiar parisian. Hotelul din filmul s?u este ca un labirint, unde se desf??oar? o metamorfoz? kafkian?. Limbajul surrealist admite orice tip de experiment, de asociere, el hr?ne?te ideal nevoia artistului de absolut.

Grafica - Ion M?ld?rescu

Coresponden?? de la New York

footer