Revista Art-emis
Nebunia lui Lear PDF Imprimare Email
  
Miercuri, 06 August 2014 20:22

King Lear - Dir. Daniel SullivanDup? spumoasa comedie „Much Ado about Nothing”, comentat? anterior, normal, urmeaz? o tragedie. A?a cum însu?i Shakespeare î?i alterna piesele. ?i a?a ?i este. Al doilea spectacol al verii la „Shakespeare in the Park” este dup? piesa „King Lear”, în regia maestrului Daniel Sullivan, care începe cu o scen? ce nu exist? în Shakespeare: ca într-un ritual, pe podeaua goal? este pus un vas, se toarn? ap? în el cu o can? de metal, apoi vine un personaj cu înf??i?area lui Iisus Hristos, având pe cap o coroan? de spini, care, cu un m?nunchi de busuioc (sfe?toc), sfin?e?te apa, o preface în agheazm?, busuiocul având însu?iri magice, t?m?duitoare, dup? care înmoaie sfe?tocul în apa din vas, strope?te în cele patru puncte cardinale spa?iul scenic, ca s? alunge spiritele rele. El sfin?e?te locul, aruncând cu ap? sfin?it? (agheazm?), pentru a purifica scena, platforma central?, pe care se va desf??ura tragedia. Cam a?a cum se petrece ritualul în casele cre?tinilor în Ajunul Bobotezii, când vine preotul cu „boboteaza”. Coroana cu spini va reapare pe capul lui Lear spre final, unde se petrece Golgota lui, nebun, ?i a lui Gloucester, orb. Deci spectacolul este pus din start sub semnul acestui simbol cre?tin, christic.

O alt? interven?ie a lui Sullivan se petrece în timpul monologului lui Gloucester, când pe fundalul scenei, pe peretele din fundal, marcat de o ?es?tur? de spini, se proiecteaz? imagini post-apocaliptice, cam ceea ce vedem zilnic pe Internet transmis din Gaza, Ucraina sau alte locuri unde se petrec crime ?i dezastre. De altfel, scena orbirii lui Gloucester, când i se scot ochii, este de o violen?? la marginea naturalismului, ca toate scenele de marasm ale acestei tragedii. Totul e cumplit în istoria Angliei, nimic nu se petrece firesc. Însu?i basmul aflat la baza piesei degenereaz? repede în co?mar istoric. Sigur, aceste complet?ri sau actualiz?ri sunt o mare surpriz?, fiindc? specificul mont?rilor Shakespeare în America e dat de fidelitatea fa?? de text. Dou? componente sunt tabu: textul ?i actorii. Respectarea integral? a textului ?i rostirea lui de c?tre mari actori. Evident, aceste componente str?lucesc în spectacolul lui Sullivan. Este poate cel mai m?re? spectacol Shakespeare pe care l-am v?zut vreodat?, care pune în eviden?? frumnuse?ea limbii engleze, printr-un text semnificativ, cu substrat filosofic, ca un avertisment testamentar, rostit de mari actori.

John Lithgow face în Lear un rol antologic, are grandoare ?i suple?e, mi-a amintit de George Constantin în primul Lear pe care l-am v?zut în via?a mea, ca student la I.A.T.C., într-o viziune neconven?ional? a lui Radu Penciulescu. Apoi am v?zut zeci de mont?ri ale piesei. Nu uit dou? dintre ele, spectacolul lui Lev Dodin de la „Maly Teatr” din Sankt Petersburg, cu Piotr Semak în Lear, ?i montarea londonez? a lui Michael Grandage, cu Derek Jacobi în rolul b?trânului rege. Dar Lithgow are o statur? impun?toare ?i toate subtilit??ile unui astfel de personaj, care este model pentru ceea ce înseman? rol de transformare, o formidabil? trecere de la rege la nebunie ?i la o stare de ce?etor. El î?i d? m?sura renumelui s?u, fiind un excelent actor de teatru ?i film, care i-a adus dou? premii Tony, trei premii Drama Desk, cinci Emmy, dou? Golden Globe, dou? Screen Actors Guild (S.A.G.), dou? nominaliz?ri la Oscar ?i patru premii Grammy! Ceva fantastic! John Lithgow realizeaz? personajul dup? legea unei curbe, întâi joac? statuar, în costumele împ?r?te?ti, cu corona pe cap, ca, treptat-treptat, dup? umilin?ele îndurate la curtea fiicelor mari, s? se încline, s? înnebuneasc? ?i s? ajung? ca un cer?etor, coroana de aur devine o coroan? de spini, iar c?ma?a de noapte din final ia locul costumelor regale. De fapt, dezechiparea lui de aceste costume se petrece când devine frate de suferin?? cu Tom Nebunul, care nu este altul decât Edgar, fiul bun al lui Gloucester, deghizat. A?a se deruleaz? ?i mecanismul piesei, urmând mecanismul istoriei: trecerea de la basm la istorie, de la mecanismul fanteziei la cel al realit??ii.

Fiindc? piesa poate fi povestit? ca un basm. A fost odat? ca niciodat? un rege, care ?i-a spus c? i-a venit sorocul ?i trebuie s? lase grijile împ?r??iei pe umeri mai tineri. A?a c? le cheam? pe cele trei fete ale sale ?i le pune s? m?rturiseasc? cât de mult îl iubesc. Regele are harta împ?r??iei în fa?? ?i, în func?ie de aceste m?rturisiri, î?i împarte mo?ia. Dup? ce le d? partea fetelor mari, Goneril ?i Regan, care l-au gratulat peste m?sur?, urmeaz? surpriza. Cordelia, mezina, fiica lui cea mai iubit?, dezgustat? de lingu?elile surorilor ei, tace, nu are de adus nici o laud?, a?a c? Lear, furios, o dezmo?tene?te, f?r? s?-i dea nimic nici pentru nunta pe care urmeaz? s? o aib? cu regele Fran?ei. Curtea, în frunrte cu Ducele de Kent, fidelul regelui, r?mâne stupefiat?. Când Kent îi replic? despre nedreptatea pe care a f?cut-o, este ?i el surghiunit. Regele a înnebnit? Înc? nu. Cum va tr?i el de acum înainte?

Conven?ia este ca s? mearg? ?i s? stea alternativ la Goneril ?i Regan, care s?-i între?in?, pe el ?i suita lui. Dar din momentul când Goneril ?i Regan se v?d st?pâne pe avere, limba lor de miere se transform? în otrav?, din supuse devin scorpii ?i îi fac via?a regelui de neusportat, îi impun s? renun?e la suit?, îi aresteaz? oamenii, îl schingiuiesc pe Kent, lui Gloucester îi scot ochii, învinuindu-l c? îl sus?ne pe regele Fran?ei, pun la vale tot felul de mâr??vii, cum ar fi îns??i uciderea lui Lear. Apar în scen? ?i personajele secundare, care devin lideri infernali, în frunte cu Edmund, fiul bastard al lui Gloucester, care este un Iago al piesei. Pentru a-i lua averea tat?lui s?u, el vrea s?-l piard? pe Edgar ?i însceneaz? un conflict imaginar între Gloucester ?i Edgar. Ca s? scape, Edgar fuge, se deghizeaz? în Tom Nebunul, va deveni c?l?uza orbului Gloucester ?i a b?trânului Lear, care înnebune?te ?i r?t?ce?te prin coclauri. Personajele malefice, Goneril, Regan, Edmund, Osvald, slujitorul lui Goneril, pun presiune asupra personajelor bune, care sfâr?esc în moarte ?i umilin??. Iar ca tragedia s? fie deplin?, sfâr?esc în moarte ?i tic?lo?ii, mor pe rând Oswald, Goneril î?i otr?ve?te sora, pe Regan, apoi se sinucide, Edmund, dup? ce înfrânge trupele franceze, care debarcaser? la Dover, într-un final e nevoit s? dea o lupt? dreapt? cu Edgar ?i este învins. Înainte de a muri îns?, Edmund d?duse porunc? s? fie spânzurat? Cordelia. O tragedie pe toat? linia, cu finalul mor?ii lui Lear, care o plânge pe Cordelia, dup? ce în?elege c? e singura care l-a iubit. În aceast? scen?, John Lithgow e numai vaiet, scoate un strig?t repetat de fiar? r?nit?, fiin?a lui se transform? într-un boget cosmic, ca în tragediile antice. Imaginea lui cu mezina în bra?e este rupt? din Pietŕ a lui Michelangelo. Sigur, în cele din urm?, dup? ce îl ucide pe Edmund, lui Edgar i se ofer? coroana.

Povestea lui Lear este o metafor? a lumii, a istoriei. Basmul care sfâr?e?te în marasm. Montarea lui Sullivan este perfect?, fiindc? a g?sit mijloace pe m?sur? s? redea tot acest text zguduitor într-un ritm ame?itor. Spectacolul dureaz? peste trei ore, dar nu sim?i când trece timpul, fiindc? scenele se deruleaz? în iure? crescendo, culminând cu furtuna cu care se identific? soarta lui Lear ?i cu agonia personanjelor, cu nebunia lor. Starea nebuniei este jucat? magistral de actori, ceea ce dovede?te c? ea este consubstan?ial? naturii umane, mai ales artei. În aceste ipostaze, de nebuni, de victime sau de dedubla?i, se afl? mai toate personajele piesei, Lear, Goneril, Regan, Albany, Cornwall, Gloucester, Edmund, Edgar, Oswald, pe lâng? nebunia c?rora Nebunul lui Lear pare cel mai normal personaj al piesei. To?i se întrec în exager?ri, în devieri de la normalitate. Însu?i firul basmului este rupt odat? ce intr? în scen? Edmund ?i ne spune ce are de gând s? fac?. Aceast? manier? de a-i lua martori ai tic?lo?eniilor pe spectatori, a?a cum fac ?i Richard al III-lea ?i Iago, este cheia distan??rii, care are un efect de catharsis. Artizanii acestei nebunii sunt în primul rând actorii John Lithgow (Lear), Clarke Peters (Gloucester), Chukwudi Iwuji (Edgar), Eric Sheffer Stevens (Edmund), Steven Boyer (Nebunul). Dar ?i Anette Bening (Goneril) arat? surprinz?tor la cei aproape 56 de ani ai s?i, aminindu-ne de faimoasa primadon? a filmului american, nominaizat? la Oscar, star în 34 de filme, antologice fiind American Beauty (1999) ?i Being Julia (2004). Remarcabile partituri sus?in ?i Jessica Hecht (Regan), actri?? de Broadway, în special în roluri dramatice, încununat? cu mai multe premii Tony, ?i Jessica Collins (Cordelia), cunoscut? ?i de români din serialul Law & Order. A fost nominalizat? la Oscar pentru rolul din „Zero Dark Thirty” (2012), filmul lui Kathryn Bigelow despre Al-Qaeda. To?i actorii sunt profesioni?ti, roda?i în mari ?i multe spectacole, cu o carte de vizit? impresionant?. Ei vin s? joace în aceste spectacole ale verii, spectacole free, care sunt ale publicului, a?a cum spune crainicul la începutul fiec?rui spectacol.

Tragedia se împline?te prin simplitate. For?a simplit??ii este dat? de Actor, zeul care joac? pe scândura goal?, fa?? în fa?? cu publicul. Recuzita este minimal?. Scena este un podium de lemn, din bu?teni, înconjurat de pietri? ?i de dou? ?ine laterale, pe care curg din când în când dou? pode?e pe care intr? personajele. Funadul, care m?rgine?te scena de lac ?i de castelul Belvedere, este un perete cenu?iu marcat de mii de ace lungi, care îl fac un fel de stup s?lbatic. Istoria ca un ghem plin de ace. Peretele are ?i rol de ecran, fiindc? pe el se proiecteaz? tot felul de imagini colorate, care prelungesc în actualitate ceea ce se petrece pe scen? in illo tempore. Decorul este semnat de John Lee Beatty, specialistul în mont?ri Shakespeare, colaboratorul constant al lui Daniel Sullivan. Costumele apar?in lui Susan Hilferty, cu experen?? acumulat? la peste 300 de spectacole produse în toat? lumea, din Broadway pân? în Japonia.

Fenomenal? este muzica original? a lui Dan Moses Schreier, care accentueaz? remarcabil momentele majore ale piesei, precum Furtuna, mutilarea lui Gloucester, schimbarea identit??ii lui Edgar, pseudopr?bu?urea lui Lear în pr?pastie, lupta dintre Edgar ?i Edmund, scena Pietŕ din final. Sunetele sunt combinate cu zgomotele live, produse pe scen? cu ajutorul a dou? perdele de tabl?, fixate lateral ?i lovite cu ciocane de percu?ie. Sunt ?i momemnte când se puncteaz? mi?c?rile scenice, prin lovituri caden?ate, ce amintesc de C?lu?arii” românilor. ?ocante sunt închiderile u?ilor decupate în peretele din fundal. Izbirea lor e metalic?, sugerând o închisoare, o cetate de fier. Adesea personajele intr? ?i ies pe aceste u?i. Schreier a compus muzica la zeci de spectacole pe Broadway, dar ?i pentru spectacole Shakespeare, cum ar fi The Merchant of Venise, cu Al Pacino în Shylock, spectacol montat aici, la The Public Theater, tot de Sullivan, Julius Caesar, cu Denzel Washington în rolul principal sau The Tempest, cu Patrick Stewart în Prospero. A ob?inut trei Drama Desk, patru nominaliz?ri Tony, care este Oscar-ul teatrului, ?i multe alte premii de excelen??.

Evident, Daniel Sullivan a colaborat ?i acum, la King Lear, cu aceea?i echip? cu care a realizat ?i celelalte spectacole dup? piese de Shakespare (8 spectacole). Dar acest spectacol cred c? este o adev?rat? sintez? a c?ut?rilor lui, a îndr?znelii de a g?si sensuri noi. Actualitatea Regelui Lear este neîndoielnic?, iar Daniel Sullivan a sugerat pân? unde poate ajunge p?catul. Mesajul general are îns? r?d?cini particulare, la nivelul familiei, fiind r?spândit? fapta pe care o reclam? Lear atunci când se plânge de Goneril: „Mai t?ios decât dintele de ?arpe este/S? ai copii nerecunosc?tori”.

Un spectacol memorabil, pe m?sura piesei lui Shakespeare, plin? de replici în?elepte, de gânduri cu dou? în?elesuri, de butade, de vorbe de spirit, de adev?ruri valabile ?i azi: „Asta-i boala timpului,/ Nebunii c?l?uzesc pe orbi”.

Coresponden?? de la New York

footer