Revista Art-emis
Focul imaginației PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Duminică, 20 Iulie 2014 19:02

Stux Gallery, art-emisDin nou „Stux Gallery”, galeria românului Ștefan Stux, la noua sa locație de pe 57 St., ne face surpriza prezentării unor lucrări originale ale unor artiști consacrați, cultivați de-a lungul anilor de această galerie. De data aceasta, expoziția are titlul Burning Bright: Tiger, tiger, inspirat de un vers al poetului William Blake: „Tiger, tiger, burning bright/ In the forests of the night,/ What immortal hand or eye/ Could frame thy fearful symmetry?” (Tigru, tigru, arde luminos/ În pădurile nopții,/ Ce mână sau ochi nemuritor/ Ar putea încadra simetrica ta frică?). De fapt, titlul este împrumutat de la lucrarea omonimă a lui Heide Hatry, care sugerează focul ce a cuprins o pădure și nu vedem decât un tigru care încearcă să se salveze. Tigrul este împăiat, artizanal, aplicat pe un panou din lemn, pe care se află lipite mai multe bețe sau crăci arse. Imaginea amintește de celebra butadă a lui Picasso, care, întrebat fiind dacă ar vedea operele sale luate de o inundație și alături de ele o pisică, ce-ar face? „Aș sări și aș salva pisica”, a răspuns Picasso. Desigur, inundația și focul, incendiul, sunt la fel de nimicitoare. Dar compoziția lui Hatry mai amintește de celebra lucrare „Canyon” (1959) a lui Robert Rauschenberg, mândria colecționarei românce Ileana Sonnabend, donată la MoMA, care a expus-o recent cu prilejul unei retrospective dedicate donatoarei. Dar dacă Rauschenberg a aplicat pe scandură un vultur împăiat, Hatry a imaginat un tigru. Sigur, un tigru miniatural, o păpușă, în fond, rănită, atinsă de flăcări, disperată, scăpată din incendiu, fiindcă în jurul ei se văd numai crengi arse.

Ideea expoziției este remarcabilă, căci vrea să exploreze variatele funcții și incantații ale focului în arta plastică. Sigur, cele câteva lucrări (16), create de artiștii Sokari Douglas Camp, Wei Dong, Margaret Evangeline, Akikazu Iwamoto, Anna Joelsdottir, Aaron Johnson, Yves Klein, Dana Melamed, Kosyo Minchev, Shimon Okshteyn, Rúri, Kathy Ruttenberg, Lydia Venieri, Barnaby Whitfield și Michael Zansky, nu pot cuprinde toate aspectele acestei teme ambițioase, care e prezentă în arta lumii din timpuri străvechi. Și să ne gândim numai la acele tablouri care ilustrează năucitoarele incendii care au mistuit orașe întregi sau chiar civilizații. Cel mai adesea este citată lucrarea „Ultimele zile ale orașului Pompei”, capodopera lui Karl Briullov, inspirată de eruperea vulcanului Vezuviu, dar artiștii de la Stux Gallery vin cu soluții de altă natură, apropiată de arta abstractă sau de instalații. Astfel, Rúri, în „Rainbow I-IV” (1983), ne prezintă patru ipostaze ale curcubeului care ia foc, o fantastică instalație, fotografiată, după o realizare reală a unui curcubeu din pânză, plasat într-un spațiu montan, lângă o apă, pânză căreia i se dă foc, iar rezultatul sunt aceste imagini fotografice de un mare efect. Bineînțeles, este vorba și despre o metaforă deosebită, fiindcă un curcubeu în flăcări e ceva care se va întampla probabil atunci când vine apocalipsa. Curcubeul este simbolul pacii, al seninătății, al liniștii care vine după furtună, după ploaie. Curcubeul sugerează prezența divină pe cer. Dar un curcubeu în flăcări e deja ceva faustic, o viziune interioară, o proiecție subiectivă căreia Rúri i-a dat concretețe, a făcut-o materie tangibilă.

Focul este nimicitor, așa se simte din sculptura lui Minchev „Study of Implosion” (2013), care reprezintă un portret devastat de foc, o ruină sculpturală, în care figura personajului este doar vag sugerată. E ca o demolare din care nu mai rămâne decât o amintire a întregului. Din grămada de moloz, de materie, doar cu imaginația mai poți să refaci ce a fost distrus.

În „Fire is born”, un titlu ce amintește de elementele primordiale, Iwamoto imaginează un univers păpușăresc cuprins de flăcări, ca într-o secvență de film animat. Tot la desenul animat ne trimit și lucrările „The piano”, „Chaos”, „Planet Deer” in „Forest Fire” sau „Twilight”. Doar Dana Melamed propune în „Engine” o imagine post-apocaliptică, de parcă ne-ar spune, iată ce a rămas din civilizație după un incendiu devastator!

În Girls (2014), Shimon Okshteyn a imaginat o fotografie afumată, iar la intrare, pe un ecran, se proiectează două spectacole cu personaje care își dau foc, care sunt cuprinse de flăcări, creația lui Yves Klein, intitulată suprarealist „Anthropometries of the Blue Period and Fire Paintings” (1960). De altfel, imaginile au un aer suprarealist, cu efect ludic, nu-ți dau sentimentul realist al focului, nu trezesc adică acel impact pe care îl au unele tablouri clasice, precum cele inspirate de Marele incendiu al Londrei, de pildă, din 1666, când au ars 13 200 de case și 85 de biserici, sau de incendiul devastator din 1847 de la București, în care au fost devastate 1 850 de clădiri și 12 biserici („turlele bisericilor ardeau ca niște torțe”).

Numeroși artiști plastici, de-a lungul istoriei artei, s-au întrecut să reprezinte astfel de dezastre. Piromanția a făcut parcă parte din arta picturii. Se spune chiar că un tablou bun este ca o privire care arde. Tablourile lui Van Gogh, bunăoară, sunt ca niște torțe, liniile și culorile au această fascinantă mișcare a flăcărilor. Se poate spune că avem în acest caz o pictură a focului interior, a arderilor mentale. Van Gogh a văzut lumea ca un piroman. Însuși cerul lui arde, e o furtună de flăcări. Pământul o fost mereu încercat de inundații, cutremure, de tot felul de dezastre, care nu i-a lăsat indiferenți pe artiști, care au imaginat adesea și sfârșitul lumii, iar fiara apocaliptică este reprezentată ca un balaur scoțând pe gură foc și pară. Cred că M.E.T. are suficiente opere prin care să ilustreze o astfel de temă. Imaginile de la Stux Gallery nu sunt deloc înspăimântătoare, ba unele, cum am spus, au un aer ludic, aproape nevinovat. Până și urmele de gloanțe, prin trei găuri într-o placă de oțel aurie, ca în I’ll Be Your Mirror (2013) de Margaret Evangeline, ne arată același sens, ne face să ne privim într-o oglindă sinucigașă. E poate un ecou al faptului real că orice incendiu distruge tot, în afară de un tablou incendiar, care a fost cauza dezastrului.

Corespondență de la New York

Grafica - Ion Măldărescu

footer