Revista Art-emis
Paul Gauguin, metamorfozele unui experiment unic PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Duminică, 06 Iulie 2014 18:33

Paul Gauguin, art emisOriunde m-au dus pasii, in marile muzee ale lumii, m-am intalnit cu panzele lui Paul Gauguin. Aici, la New York, tablouri semnate de Gauguin găseşti peste tot în marile muzee, la Metropolitan, la Guggenheim sau la MoMA. În general, picturi, reprezentând femei din Tahiti. Se ştie că pictorul a trăit ultimii 12 ani din viaţă pe aceste indepărtate insule din Pacific, colonizate de Franţa, care le-a impus şi limba oficială. Toate tablourile tahitiene trezesc în privitor nedumeriri, întrebări, uneori o admiraţie specifică operelor purtătoare de mister. Un mister de nedezlegat însă, fiindcă sunt izolate şi peste tot prezentate ca pete de culoare, ca exotism sau întoarcere la arta primitivă, tendinţă majoră în avangarda franceză, de care a fost cuprinsă toate suflarea artistică, însusi Brancuşi fiind asociat cu influenţele arhaice. Acum, la MoMA, are loc un miracol: expoziţia „Metamorphoses”, prima expoziţie de acest gen în care se vede toată creaţia tahitiana a lui Paul Gauguin, desigur, toate pânzele din Muzeul care îi poartă numele în Tahiti. E ceva incredibil! Cum a fost posibil aşa ceva? Datorită Departamentului de Desene şi Printuri al muzeului, la care se adugă organizatorii principali, Starr Figura, Phyllis Ann, Walter Borten şi Lotte Johnson, experţi în materie. Expoziţia este susţinută şi de alte forţe care au făcut posibil să se expună,  pentru prima oară, toate sculpturile în lemn şi ceramica ale lui Gauguin, cât şi peste 130 de lucrări pe hârtie. Desene, picturi, sculpturi, o selecţie de printuri rare şi extraordinare, care conferă o privire de ansamblu şi în profunzime a acestui neasemuit artist al lumii.

Densitatea lucrărilor în spaţiul de la etajul 6 al muzeului, dedicat expoziţiilor de excepţie, transmite esenţa artei lui Paul Gauguin: misterul unei culturi arhaice, magia unei mitologii necunoscurte în Europa, bazată pe dualitatea dintre Femeie şi Diavol. O serie de lucrări asociază femeia tahitiana spiritului demonic, numindu-se chiar aşa, precum acest desen faimos datat in 1900: „Tahitian Woman with Evil Spirit”. În mod cu totul surprinzător este urmărită ideea metamorfozelor, de parcă Gauguin s-ar fi inspirat din opera lui Ovidiu. E vorba despre un transfer special, de la un desen la altul, de la desen la pictură, de la pictură la sculptură, de la un material la alt material diferit, angajând lemnul, ceramică, hartia, apoi tehnici ca litografia, cioplirea directă, monotipia. Toate cele peste 160 de lucrări expuse formează o gridophanie, adică reveleaza o reţea de forme de o unitate colosală, totul fiind conex, legat, din una într-alta, ca o plasă cu aceleaşi ochiuri. Picturile, de pildă, au legături indestructibile cu sculpturile, iar desenele par crochiuri ale lor. Impresionantă este atmosfera din tablouri, grea, otrăvitoare, datorită culorilor închise, întunecate, combinaţiile negru cu verdele, maroul cu albastrul, contrastele fiind plasate în acelaşi registru, în acelaşi plan, abolind complet spaţiul şi perspectiva. Aceste piese au fost realizate în mai multe „explozii” de creaţie, începând din 1889 şi până la moartea lui Gauguin, survenită în 1903, la Atuona, Insulele Marchize din Polinezia franceză.

Ne aflăm într-un laborator sui-generis, artistul experimentand varii tehnici, pe o gamă largă de medii, de la gravuri pe lemn la bijuterii pictate, lansate ca monotipuri de acuarelă şi desene de mari dimensiuni, seriale, în fond, toate într-un permanent transfer misterios. Evident, asemenea spiritului locului, al artei primitive, constant este elementul repetitiv, artistul repetă aceleaşi linii, aceleaşi culori, aceleaşi figuri, permitându-le totuşi să evolueze. Se petrece astfel o metamorfoză în timp şi spaţiu. Grafica, arta care implică multiplicarea imaginilor, i-a oferit artistului multe posibilităţi de transpunere a unor imagini vechi în altele noi şi fertile. Gauguin a acoperit subtil suprafeţele cu culori nuanţate, a marcat accidentele care au rezultat din procesele complicate pe care le-a conceput. Totul a fost ca o goană nebună de a surprinde necunoscutul, de a capta tot ce e misterios din viaţa Pacificului de Sud, pe care a adus-o în Europa şi a arătat-o lumii prin arta sa simplă, marcat naivă, de o expresivitate dezarmantă. Gauguin-Moma

Fenomenal în acestă expoziţie este că descoperim deodată un alt artist. Pual Gauguin e asociat adesea cu Van Gogh, implicit cu ideea pioneratului, ca precursor al artei moderne, dar acum ne apare ca de pe alta planetă, fără nicio legătură cu ceea ce este contemporan în miscarea artei, cu impresioniştii, expresioniştii şi alte isme ale timpului. Ca prin miracol, Paul Gauguin ne apare rupt de context, de contextul picturii create în Franţa la vremea sa, el pare atempotral, mistic, adânc, tenebros, obsesiv, legat de mituri ancestrale, de trăiri adevărate, deloc idilice sau exotice, aşa cum ne-a obişnuit o anume receptare a criticii franceze sau o anumită prezentare superficială a artistului. Mulţi l-au taxat ca precursor, care i-a influentat pe fauvişti şi pe nabişti! Mai ales s-a speculat la maximum condiţia de aventurier al lui Paul Gauguin, vocaţia sa de călător peste mări şi oceane.

După cum se ştie, Paul Gauguin a avut o viaţă extrem de aventuroasă, trăită la extreme, între lux şi mizerie, elan şi epuizare, sete de cunoaştere şi disperare, trăind o mare parte din viaţa ca negustor sau comerciant, că să sfârşească în ipostaza de artist, care redă o viziune senzuală asupra vieţii. Dar care viaţă? O viaţă neobisnuită, care ea însăşi îl copleşea şi pe care încerca s-o imortalizeze ca un fotograf. De mic copil a avut o viaţă aventuroasă, a trait în Peru, a fost ofiţer secund pe un vas care a ajuns la Rio de Janeiro, iar ca locotenent pe un alt vas a făcut înconjurul lumii în 13 luni. S-a căsătorit cu fiica unui înalt funcţionar danez, cu care a avut cinci copii. A ajuns un prosper om de afaceri. Dar în curând îi descopera pe impresioniţti, intra sub influenţa lui Pissarro, îl cunoaşte pe Cézanne, cu care comunică perfect, şi, peste noapte, îşi părăseşte familia şi viaţa de funcţionar, dedicându-se total picturii. Normal, ajunge şi la Arles, la Van Gogh, rezultatul fiind o ceartă din care olandezul iese cu o ureche mai puţin. În 1891, Paul Gauguin se îmbarca pe un vas spre Pacific şi ajunge la Papeete, Tahiti. Aici începe o muncă titanică, din care Parisul nu va cunoaşte decat celebrul tablou „De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?”(1897), o compoziţie impresionantă, de patru metri. Se mută apoi pe insula Hiva-Oa, unde îşi construieşte celebra Casă a plăcerilor. Aici trăieşte voluptăţi deosebite cu noua sa vahine, muza tahitiană. Faimos în acesta perioadă este celebrul tablou „Calul alb” (1898), care devine verde, de aceea cel care l-a comandat îl refuză, fiind taxat de artist drept „imbecil”. Superba metamorfoză este prezentă în expoziţia de la MoMA, iar ideea o vom regăsi splendid exploatată de Roberto Benigni în filmul sau „La vita è bella”, când eroul îşi vopseste calul alb în verde şi spune ca e un cal evreu, o superbă metaforă pentru a ironiza nazismul. Categoric, Paul Gauguin a fost un aventurier pur sânge şi un artist de geniu, având vocaţia schimbărilor radicale, a saltului în absolut.

Toate biografiile artistului amuţesc, rămân în gol, în fata realităţii artistice, rezultate din trăirile sale extreme, pe care nu le-a mai avut nici un alt pictor modern. La capătul lumii, el a creat un univers fără de asemanare. O experienţă unică. Este artizanul unui experiment pur, pe care l-a făcut concomitent, şi din propria-i viaţă, şi din arta sa.

Corespondenţă de la New York

footer