Revista Art-emis
„Ana” lui Alexa Visarion şi Ana noastră PDF Imprimare Email
Prof. Carmen Irimia, Grecia, Atena   
Sâmbătă, 19 Aprilie 2014 11:59

ANA, Alexa Visarion, afişScenariul de film scris nu pentru a place ci pentru a zgudui, pentru a prinde de umeri şi zgââi puternic spectatorul, determinîndu-i un crash-test al întregii sale filosofii existenţiale. Autorul transformă, prin prisma propriei experienţe de viaţă, întrebările fundamentale: Cine suntem?, „De unde venim? şi „Încotro mergem?”.Le frământă pe cale, coborând sau urcând, pe jos sau călare (pe bicicletă), bătând sub tălpi apa sau pământul, într-un ritm ce se schimbă continu. Drumul ca simbol central, e o provocare continuă. Trebuie să faci faţă. E drumul vieţii, calea ce duce spre o ţintă aflată-n neclaritatea înceţoşată de la orizont. Începe odată cu apariţia eroului principal, un bărbat trecut de prima tinereţe,erou despre care nu ştii cine e, nici de unde vine şi nici unde se merge. Drumul ce duce spre necunoscut îi oferă şansa spre marea întâlnire şi confesiune purificatoare. Spălarea de păcat, dătătoare de putere pentru a înfrunta trecutul şia continua spre viitor. Dar este oare suficientă?! Acesta e unul din semnele de întrebare care planează de la început nă la şfârşit, semn de întrebare-provocare pentru fiecare dintre spectatori. Astfel de întîlniri nu sunt niciodată întîmplătoare. Au loc dintr-un motiv anume. Şi, motivul marilor întîlniri se dezvăluie, gol şi lipsit de păcat, într-o absurdă împerechere, doar după ce acestea s-au împlinit. Atunci apar şi întrebările. Marile întâlniri sunt predestinate! Tocmai o astfel de întâlnire e şi întîlnirea Lui cu Ea, fata fără nume sau cu... Ana(?).

Nu vom afla niciodată cine sunt de fapt personajele principale. Sunt un EL şi o EA. Sunt un nimeni, un zero şi-o prostituată, tânără, frumoasă dar lipsită de talent pentru această „meserie”. Sunt ei cu adevărat ceea ce mărturisesc a fi, nu fără o doză mare de autoironie, de autopsie dureroasă?Să fie o alegere deliberată a scenaristului? Nu! Categoric nu! Tocmai în această anonimie constă toată magia: personajele îşi descoperă din identitatea printr-o confesiune gradată, uneori continuă, alteori întreruptă brusc, cu un ritm când frenetic, când lent, aş spune de Ciuleandră inversată. Aparenta anonimie este mâna întinsă spectatorului, de către scenarist. Cuprinde o întreagă diplomaţie filosofică. Ecranul sugerează, face trimiteri, transpune codificat imaginea prin simboluri pe care, noi suntem chemaţi a le descifra. Se construieşte astfel o legătură spirituală, o legătură multiplă, complicată dar de suflet. Suntem chemaţi fiecare, prin propria experienţă acumulată şi filosofie a vieţii dobândite să găsim răspunsurile. Sunt,oare, întrebările scenaristului sau ale noastre?!

Ana lui Alexa Visarion e o sublimă poveste de dragoste, învăluită de misticism interpătruns când de-o rezonanţă cosmică cu rădăcini în Balada populară Meşterul Manole, când de ecouri biblice: Izgonirea din Paradis, Adam şi Eva, şarpele, Iisus şi Maria-Magdalena, arca lui Noe. O poveste de dragoste pură, între doi păcătoşi, reîntorşi la origini. Şi-aici intervine paradoxul: o poveste de dragoste, dar fără scene erotice? Dragoste fără erotism? Alexa Visarion ne spune că există aceste scene provocându-ne să deschidem mari ochii minţii şi ai sufletului nostru.Motivul Baladei româneşti, al realizării unei creaţii durabile, spirituale, doar prin sacrifiul absolut al dragostei, nu e de loc întâmplător. Toţi, suntem în căutarea...Anei noastre, a jertfei noastre.

Scenariul împleteşte într-o structură unică, de geometrie spaţio-temporală a perpendicularităţii, mai multe planuri tematice. Astfel, de zidul gri şi urât al uneiAna, art-emis realităţii socialo-politice asupra căreia planează o altă întrebare, se loveşte mod sistematic dorinţa împlinirii actului de creaţie a artistului. Zidirea speranţei, a motivaţiei pentru mâine, cărămidă cu cărămidă, sacrificând totul pentru un crez. Filmul e un îndemn,răspunsul rămîne pe buzele şi în atitudinea spectatorului spectatorului. Atingînd planul socio-istoric,întrebările existenţiale vor îmbrăca o nouă formă, retorico-modală: „şi dacă ce?”, „şi dacă, cum?, şi dacă, unde?, insinuând un pragmatism al nepăsării, al indiferenţei şi al dispreţului nebunesc. Un strigăt plin de durerea dezamăgirii neîmplinirii idealurilor la care s-a sperat. Strigăt timid, speriat, aproape cu vinovăţie pentru curaj, un suspin sfânt, pentru ideal şi pentru cinste. Strigăt îngemănat cu răcnetul puternic al hoţiei, minciunii al laşităţii, sub numitorul comun Ţară! Un strigăt al revoltei spre o Casă a Poporului. Un strigăt ce iese din sufletul lăsat în paragină, dintr-o viaţă rămasă la nivel scheletal, în gri,neîmplinită, o viaţă a dezamăgiţilor! „Vocea naţiunii din cavoul acesta istoric!” cu gust de dezamăgire, îmbinat cu un sentiment al zădărniciei,se simte ameninţătoare sub imboldul din Imnul Naţional: Deşteaptă-te Române!

Descoprerirea şi cunoaşterea propriului ego, accceptarea şi împăcarea cu sine, sunt lucruri greu de împlinit şi necesită un drum lung. Parcurgerea lui nu e întotdeauna o linie dreaptă, ci duce spre un orizont ce pare de neatins, neclar. Traseul poate devia spre dreapta sau spre stânga, poate lua întorsături sinuoase, e un du-te vino continuu, întrerupt tocmai când nu te-aştepţi, tăiat în felii, de verticala zidul birocraţiei de sus în de jos şi vice-versa. E precum apa: tumultuasă,domoală sau statică, dar indispensabilă existenţei.

Ana e un film în care limbajul e încărcat de greutatea semnificaţiei, spus bine şi sănătos dar în nici un caz vulgar. Ana e un film care trebuie văzut. E un film al condiţiilor celor mai absurde, dar care lasă să se întrevadă chiar şi prin ceaţa transparentă lumina.Un poem metaforic ce îmbină suspansul cu romanticul, iraţionalul cu raţionalul şi uneşte destinul celor două personaje principale. Iraţional ca sărutul mâinii pentru a mulţumi victimei pentru plăcerea furată prin viol.Purificarea prin creaţie implică jertfă iar zidirea fericirii prin creaţie, durere. Multă durere sufletească dar nu în sens tragic.Cert e că trăim într-o lume nebună, în care doar banii pot acoperi duhoarea ce vine vine din toate părţile, într-o lume integrată global, în care cetăţeanul model trebuie să aibă mintea curată, limpede şi ascultătoare.

Grafica - Ion Măldărescu
footer