Revista Art-emis
Selectia naturală PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Joi, 10 Aprilie 2014 08:10

Asia Week, art-emisUn savant american a demonstrat ca evoluţia umană a încetat întrucat a dispărut selecţia naturală. Progresele fantastice ale medicinei, ale ştiinţei în general, fac ca oamenii să trăiască mai mult şi mai egal decât dacă ar trăi în condiţii naturale. Lumea e tot mai dependentă de medicamente şi alte binefaceri ale civilizaţiei, care conduc la o rezistenţă tot mai mare, dar artificială, a omului în faţa naturii. Aceasta idee nu este însa aplicabilă la artă. S-a desfăşurat, la New York, un mare evenimnt, „Asia Week”, săptămâna artei asiatice, sărbătorită de mai multe galerii şi muzee. Cea mai prestigioasă galerie americană, Gagosian, a organizat ceva fantastic, expoziţia „Matter and Memory: Ancient Chinese Art Treasures”, cu concursul faimosului dealer belgian Gisèle Croës, specialistă în arta Extremului Orient, care a prezentat piese semnificative ale artei chineze, de la perioada târzie a Dinastiei Shang (1600-1050 B.C.) la Dinastia Ming (1368-1644).

Vernisajul a fost o mare sărbătoare, atât prin calitatea nemaivazută a exponatelor, cât şi prin atmosfera selectă, dominată de prezenţe şocante care dublau evenimentul cu o paradă a modei. Erai înconjurat de tot felul de frumuseţi ale lumii de o eleganţă epatantă. Da, dar această lume e formată prin selecţie voluntară, fiindcă intrarea la un astfel de eveniment este liberă, poate să intre oricine de pe stradă, dar nu intră. Se produce o selectie naturală, adică intră numai oameni care au tangenţă cu arta, care aspiră să facă artă, care fac artă, care se ocupă de artă, care traiesc în această realitate suprasensibilă. Acest lucru se întamplă în ciuda faptului paradoxal că, ceea ce se expune, este accesibil pentru toată lumea, mai ales pentru omul obişnuit. Dar nu a intrat nici un om obişnuit, nici un neica-nimeni, nici un homeless, nici un neavizat. Toţi erau avizaţi sau curioşi să descopere ce a creat omul cu sute şi mii de ani în urmă, căci uimitoare în această expoziţie a fost concreteţea operelor. Fiindcă şi arta veche chineză păstrează caractetisticile tuturor artelor antice, adică este o artă manufacturieră, inspirată dintr-o realitate cotidiană. La baza ei stă o tehnică perfectă. Cu adevărat uimitoare este execuţia unor obiecte având trebuinţe foarte concrete. Nu o dată am scris că un artist adevărat este dublat de un meştesugar. Şi l-am dat, constant, exemplu pe Brancuşi. Truda lui a fost în aceste două direcţii, a lucrat şi ca artist, şi ca meşteşugar. Evident, meşteşugarul l-a ajutat pe artist să se exprime mai bine. Plus că meşteşugarul era cel care îl întreţinea pe el şi familia lui. Mai ales la începutul carierei. În timp ce el lucra la o „Pasăre măiastră”, sa spunem, cioplea şi o cornişă sau o policioară. Şi mereu am asociat „Sărutul” cu ingenioasa vioară pe care a confecţionat-o şi la care a cântat melodii populare sau cantece de lume.

Aşa se petreceau lucrurile şi în antichitate. Iar ceea ce vedem în expoziţia de la Gagosian Gallery e o dovadă imbatabilă. Toate minunile pe care le admirăm azi ca fiind opere de artă, au fost iniţial obiecte practice, domestice, folositoare, precum o lingură, un cuţit, o cană, un dulap, o încuietoare, fel de fel de vase de băut sau gătit, o monumentală sculptură, care reprezintă un soldat din garda imperială, braţări, diademe, agrafe de păr etc. O simplă lingură, dar ce lingură!, într-o vitrină arată ca o regina pe tron. Inseşi personajele religioase au funcţie practică. Majoritatea obiectelor şi sculpturilor sunt creaţii din bronz, cu varii ornamente extrem de rafinate, reprezentând flori, păsări exotice sau animale.

Sigur, există şi un Buddha din marmură albă, precum şi un vas de portelan alb, un model de formă pură. Totul însa avea o întrebuinţare. Până şi caii fantastici, caii raiului, făceau parte din anumite ceremonii. Chiar şi piesele mai târzii, din dinastiile Han şi Tang. Ca o acoladă cu prezentul, este expus şi un fantastic peisaj al artistului contemporan Zeng Fanzhi, o alegorie în spirit tradiţional, prezentată însă ca un contrapunct la comoara istorică.

Cu Zeng Fanzhi aveam să mă reîntâlnesc şi la Metropolitan Museum of Art, care a onorat evenimentul Asia Week cu o amplă expoziţie, inclusă în aripa rezervată artei asiatice. Expoziţia se numeşte „Inkart” şi are ca idee faptul că tehnica ink (cerneală) este o permanenţă a artei chineze, fiind asociată cu caligrafia, cu pictogramele, pe care artiştii contemporani o folosesc în noile viziuni asupra lumii. Şi aici, ca şi la Gagosian Gallery, întâlnim acelaşi contrast între vechi şi nou, dar, datorită amplasării expoziţiei, experienţele contemporane par că se scufundă în oceanul trecutului, par în prelungirea fabuloasei istorii a artei chineze, antice şi clasice.

Sunt prezenţi 35 de artişti contemporani cu peste 70 de lucrări. Bannerul de la intrare are chiar acest slogan: „Past as Present in Contemporary China”. M-am reîntâlnit cu toţi artiştii chinezi importanţi, de la Wei Wei la Fanzhi. Desigur, contrastul cu arta tradiţională e pe alocuri izbitor, fiindcă artiştii contemporani cultivă cu precădere arta abstractă. De fapt, expoziţia e structurată pe patru mari capitole tematice: Cuvântul scris, Noi peisaje, Abstractizare şi Dincolo de Brush (perie).

Desigur, expoziţia propune viziuni noi, care reflectă schimbările radicale, sociale şi economice, ale Chinei de azi, cu consecinţele lor, cum vedem în lucrarea lui Qiu Zhijie, ce face parte dintr-un amplu proiect: Suicidology of the Yangtze River Bridge in Nanjing (2009), care explorează sinuciderile de pe podul Yangtze, prima construcţie modernă a Chinei contemporane. Transformările prin care trece ţara se văd mai ales în secţiunea „Noi peisaje”, cum ar fi „Vedere de pe Tide” (2008), în care artistul Yang Yongliang face o trecere subtilă de la un peisaj cu munţi şi văi la un mediu transformat de om, cu drumuri, reţea electrică şi zgârie-nori. Sau vedem o serie de fotografii care descriu un trunchi gol tatuat cu munţi, păduri şi scene tradiţionale chinezeşti. Iar experimentele lui Wei Wei fac deja legatura între inkart şi popart, pe care a studiat-o chiar la New York, unde a expus alături de Warhol şi Marcel Duchamp.

Într-o alta sală, un film de desen animat ne arată în chip foarte ingenios, didactic, ce legături există intre tradiţie şi arta contemporană, cheia fiind scrierea, ajunsă la forme ale peisajului uman, în care chipurile sunt imprimate cu pictograme. Aşa este lucrarea „Family Tree” (2001) a lui Zhang Huan, o serie de nouă chipuri ale aceluiaşi personaj, care trăieşte tot atâtea transformări datorită scrierilor cu cerneală neagră de pe faţa lui. Nu lipseşte nici Song Dong, celebrul pictor-cineast, cu o imensă operă gândită ca o oglindă cinemascopică de fotograme, în care un personaj, aflat într-o râu, încearcă să scrie pe apă. Lucrarea se şi numeşte „Tipărit pe apă”. Este o replică la celebra aserţiune a lui Heraclit, că „nu te poţi scufunda de doua ori în apa aceluiaşi râu”. Sunt 36 de fotograme, în care artistul a imprimat pe apele râului Lhasa un sigiliu mare de lemn gravat cu cuvântul apă, scris cu caractere chinezeşti. Derularea mişcărilor personajului aminteşte de celebrele inovaţii ale lui Mulbridge. Lucrarea se numeşte „Printing on Water” (Performance in the Lhasa River, Tibet), datată 1996.

Dar capodopera expoziţiei este „Cartea cerului” (1955), o instalaţie creată de Xu Bin între 1987 şi 1991, constând din cărţi scrise de mână pe pergamente care acoperă lungimea întregii săli. Pe plafon se derulează pânze uriaşe ca velele unei corabii, iar jos vedem zeci de matriţe de cărţi scrise cu litere chinezeşti. Totul este ca un ocean de cuvinte, în care vizitatorul se află cufundat. Această operă chiar este semnificativă pentru ceea ce înseamna Inkart şi în care se reflectă în mod ideal ideea selecţiei naturale. Este simbolul unei arte milenare care trăieste o nouă vârstă prin spiritul creativ al artiştilor contemporani. Expoziţia este demnă de un mare muzeu, este prima de acest fel organizată aici, la M.E.T., un muzeu enciclopedic, care de data aceasta ne arată tipografii uimitoare, peisaje şi fotografii realizate cu cerneala neagră.

Sigur, expoziţia de la Gagosian Gallery se bazează nu pe tehnica ink, ci numai pe forme sculpturale, pe obiecte şi personaje tradiţionale. Trecutul trăieşte prin sine, contemporan este doar privitorul, care îl aduce la el, care îl face prezent. Şi astfel se releva ideea că arta a fost iniţial o activitate practică, fiind legată de nevoi cotidiene ale omului. Iar ceea ce este metafizic, în aceste zeci de piese expuse, este arta cu care au fost executate variatele comenzi. Adică meşteşugarii s-au întrecut pe sine, au fost artişti.

Aşa s-a petrecut şi în artă selecţia naturală. Din sute de meşteşugari, s-au ales cei mai înzestraţi, care au trecut pragul concret şi au avut atingere cu divinitatea, au creat dincolo de timp, au sugerat simboluri eterne. Şi cel mai mare dintre toţi s-a dovedit a fi Brancuşi, definit ca artistul naturalităţii.

Corespondenţă de la New York
Grafica - Ion Măldărescu
footer