Vă propun sa evadăm din subteran. Mă refer la realitatea din România. De câte ori citesc site-urile din ţară, mă indispun. Nu le mai citi!, mi-a spus o voce străină, care nu înţelege că acest lucru e greu, dacă nu imposibil, fiindcă nu te poţi rupe de rădăcini. Te rupi o vreme, dar mereu revii la ele. Şi mă întristez când dau peste mereu aceleaşi veşti rele, peste aceleaşi personaje nesătule, care au transformat scena politică, nu în mijloc de armonie, de model pentru oameni, de binefacere pentru ţară, ci în lupte de circ politic, pentru furtişaguri, pentru posturi vremelnice, în carnaval sinistru, în subterană. Nu mai ieşim odata din subterană? Nu mai există în ţara nimic frumos, nimic demn de semnalat, chiar cu riscul de a pierde cititorii, acei cititori care oricum nu contează, fraieriţi la infinit cu umpluturi de tip Bianca, bătaia de joc a unor subdezvoltaţi, în frunte cu ea, care ar trebui să se oprească, să înţeleaga că nu e vedetă, că o vedetă nu e de mucava, e o valoare, are fapte, realizări pentru oameni. Nu mai vorbesc de cazuri, precum cel de la TVR, când un fost „dizident” a ajuns sa cocoloşească falimentul postului naţional, să acopere mizeriile, să introducă liberul arbitru, cenzurează emisiuni, plăteşte un măscărici cu 40 de mii de euro pe lună, în timp ce salariul unui profesor este de 700 lei! Apoi cere ştergerea datoriilor TVR (122 de milioane euro!) în loc să fie traşi la răspundere cei care au făcut aceste pagube imense: alde Nicolau, Hagiculea, Săftoiu şi toţi ceilalţi. Sau în loc să găsească soluţii, să termine cu abuzurile, cu salariile nesimţite şi cu incompetenţii. Şi-a început mandatul, cu o amendă de 70 de mii de lei, pentru cenzurarea unui serial în care apărea istoricul american Larry Watts. Cine plateşte? Liberul arbitru?! Mulţi cer chiar desfiinţarea TVR, ca fiind un post inutil, păgubos şi blestemat. Aceste pagube se datorează condiţiei de cenuşăreasă politică a televiziunii, unor manevre care ţin de o realitate subterană, nefiind posibile într-o lume normală.

Românii au uitat să mai privească şi spre cer.

Dar să ieşim din astfel de subterane. Românii au uitat să mai privească şi spre cer. Recent, la New York, s-a desfăşurat, faimosul târg anual „Art Dealers Association of America” (A.D.A.A.), un târg al negustorilor de artă americani. Nu o dată am scris că în România criza artei se datorează, înainte de toate, lipsei colecţionarilor, inexistenţei unei astfel de asociaţii puternice, care să fie ca un reper călăuzitor pentru artişti, un suport temeinic, care să le dea încredere că se vor împlini. A.D.A.A., asociaţie înfiinţată în 1962, reflectă tocmai o astfel de realitate puternică, e un etalon de prosperitate. Evenimentul are loc în istorica clădire Park Avenue Armory. România are astfel de spaţii monumentale, precum cele din Palatul Parlamentului, unde s-ar putea organiza, într-un viitor pe care îl visam mai bun, un târg al galeriilor de artă, al marilor proprietari de colecţii de artă. Sigur, e drum lung, care trebuie pavat mai întâi cu galerii. România are talente, dar nu are mijloace. Ori fără ele, talentele se pierd, după ce, unele, ajung vedete de mucava. Exact la extrema opusă este A.D.D.A., care de 26 de ani, în fiecare martie, organizează targul numit The Art Show, un titlu ce pare banal, care nu spune nimic despre valoarea artistică a acestui eveniment, despre înalta calitate a operelor expuse.

La „The Art Show” nu e loc pentru kitsch!

În acest an, se afla la start peste 70 de galerii, majoritatea din New York, dar şi din alte mari oraşe: Chicago, San Francisco, Minneapolis, Boston, Cincinnati sau Los Angeles. Bucuria a fost mare, când m-am reîntâlnit cu galerii cunoscute, ca James Cohan, Nancy Hoffman, Sean Kelly, David Nolan, Lelong, Matthew Marks, Metro Pictures, Pace, Petzel, Tanya Bonakdar, Tibor de Nagy si altele, despre care am scris pe larg in volumul „Fine Arts in America”. Uluitor că toate au scos la vedere ce aveau mai bun. David Nolan, de pildă, i-a inchinat spaţiul lui Gavin Turk, un artist englez, care a expus şi in sediul din Chelsea al galeriei, dar aici e de nerecunoscut, a etalat piese pline de imaginatie şi spirit. Un cub uriaş din metal presat, colorat, în stilul lui Chamberlain, contrasta cu o pipă imensă având forma unui angrenaj de maşina pus pe un soclu alb. Sean Kelly, aşa cum ne-a obişnuit, expune fantastice creaţii în care efectele estetice se realizează prin ingenioase construcţii de oglinzi incluse în suprafete mişcătoare. O altă veche cunostinţă, Cheim & Read Gallery, ne asteaptă cu o surpriză de proporţii: interferenţa a doi coloşi: Gaston Lachaise şi Louse Bourgeois. Un efect fantastic. Arta grandgiugnolescă, forme rubensiene, trecute prin experienţa lui Botero, până la fantasticele torsuri amintind de primatul lui Brancuşi. Un racord cu Brancuşi am făcut şi la Adler & Conkright Fine Art Gallery, unde există un Jean Arp, puternic marcat de arta artistului român. De altfel, aici, la acesta galerie, am putut vedea ceva cu totul nou, nemaivăzut de mine în sutele de galerii newzorkeze: futurismul italian, toata mişcarea lui Marinetti, cu toata şcoala lui, cu toţi pictorii care s-au remarcat în anii 1910. Ceva incredibil! Şi totul culminând cu celebrul manifest pro-fascist al mişcării din 1932. Sigur, citat este însuşi Musollini, care a vorbit despre viitor în stilul futuriştilor.

Aceste lucrări expuse la A.D.D.A., nu se pot vedea la galerie. Se pot vedea numai acasă, la colectionară, în urma unui „appointment”. Am cunoscut-o şi pe doamna Rachel Adler, proprietara galeriei, o colecţionara aparte, cu aplicaţie în arta modernă europeană şi latino-americană, specializată în avangarda europeana a anilor ’10, ’20 si ’30. Ceea ce ar trebui subliniat cu majuscule este faptul că la acest regal al artei plastice nu a existat nici un aspect kitsch, deşi arta kitsch este dominantă în America, datorită accesibilităţii, la „The Art Show” nu e loc pentru kitsch. Aici respiră numai arta elevată, fără cusur. Chiar şi ornamentaţia de la Lelong Gallery, cu mari trandafiri în care se află prinse păsări, lebede sau păuni, face parte dintr-un rafinament baroc. „The Art Show” este un regal de mari artişti moderni. Vizitatorul se poate întâlni cu valori intrate în conştiinţa cunoscătorilor, cum ar fi: Joshua Abelow, Lucky DeBellevue, Joseph Montgomery, Jackie Saccoccio, Davina Semo, Brendan Smith, Devin Troy Strother sau Daniel Subkoff, ca să pomenesc doar câţiva dintre pictorii abstracţionişti, care sigur nu formează teme de studiu la şcolile noastre de artă.