Revista Art-emis
Serată muzicală pentru Iosif Sava PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Duminică, 06 Octombrie 2013 18:25

Stagiunea Iosif Sava, 2013Deunăzi, graţie unui mare meloman, Iancu Zuckerman (91 de ani), un ferment pentru tinerii muzicieni, unii superdotaţi, pe care îi îndruma, am fost invitat la o comemorare a lui Iosif Sava (1933-1998), „după cincisprezece ani” de la plecarea sa într-o lume mai bună, eveniment organizat de Fundaţia ACCUMM, la Palatul Şuţu. În fapt, a fost o serată muzicală, un spectacol extraordinar, la care au participat Ion Bogdan Ştefănescu (flaut), Isabela Ghergu (violoncel), Costin Soare (chitară), Diana Jipa (vioară) şi Verona Maier (pian), care a fost şi gazda evenimentului, o distinsă amfitrioană. Sala de la parter a palatului a fost plină de pasionaţi ai muzicii şi aleşi oaspeţi, în frunte cu doamna Marghit, soţia celui comemorat. Mulţi dintre cei prezenţi l-au cunoscut sau iubit pe Iosif Sava. Am fost invitat să spun şi eu câteva cuvinte, dat fiind că Iosif Sava mi-a fost şef la TVR, la redacţia „Viaţa spirituală”, când am lucrat acolo ca realizator, calitate în care am făcut peste 50 de filme, majoritatea docudrama. Am evocat momentul legat de filmul „George Enescu - Alesul lui Dumnezeu”. După premiera lui pe TVR 1, Iosif Sava m-a chemat a doua zi în biroul său şi mi-a spus că a primit un mesaj de la Ion Voicu, mirat că în arhiva televiziunii există imagini color cu George Enescu. Nu există, dar actorul-muzician Louis Haritver, elev al lui Enescu, care a jucat rolul principal semăna atât de izbitor cu George Enescu încât nu mă mir că Ion Voicu, marele violonist, el însuşi elev al lui Enescu, a putut face această confuzie. Eu am ajuns la Lulu, cum i se spunea de către prieteni, datorită recomandării lui Radu Beligan, cu care tocmai terminasem filmul despre Ion Creangă, care mi-a spus că Haritver e persoana ideală, fiindcă seamănă leit, e şi muzician, excelent violonist şi dirijor, care trăia în Canada, dar visa să joace odată acest rol. Mi-a dat toate coordonatele, l-am căutat şi a venit într-un suflet, mi-a dat tot sprijinul pentru realizarea filmului. Şi filmul a convins, a fost difuzat de mai multe ori la TVR, iar nu mai puţin de 7 ori la Festivalul „George Enescu”. De asemenea, a avut o deosebită carieră internaţională. Am relatat şi alte întâmplări legate de relaţia mea de muncă şi de spirit cu Iosif Sava. Ba a exista şi un ataşament mai special, dovadă că el, când am plecat să realizez serialul despre istoria comunităţii româneşti în America, mi-a încredinţat un pacheţel, pe care să i-l duc fiului său, Eduard Sava, aflat la New York. În el se afla ultima lui carte.

Metoda lui Sava era încrederea

După filmul despre Enescu, Iosif Sava mi-a aprobat cu ochii închişi toate scenariile. El era ca Maiorescu, care spunea că o personalitate trebuie să se înconjoare de oameni valoroşi. Metoda lui Sava era încrederea. Odată convins că un subaltern de-al său era valoros, îi dădea toată libertatea, necondiţionat. De altfel, în cazul său nu exista relaţia şef-subaltern, el se purta ca un coleg. Egal. Ba se întâmpla şi un fapt rar. Când ne întâlneam pe culoarul din faţa bibliotecii TVR, el îmi deschidea uşa şi spunea:
- După dumneavoastră, maestre! Iar eu îi răspundeam uimit:
- Nu e cazul, dimpotrivă, eu ar trebui să vă spun „maestre”. De ce îmi spuneţi aşa?
- Fiindcă, a zis el, ştiu ce condei ai şi nu aş vrea să rămân consemnat în istorie cu o cronică rea semnată de dumneata.

Acest respect nu putea veni decât de la un evreu (numele său real era Segal) de mare spirit. Imaginea mea despre Iosif Sava seamănă cu a unui chiliast, un om retras în biroul său, ca într-o chilie, fără secretară, cu uşa deschisă oricând pentru oricine, dar pe care nu-l deranja nimeni, fiindcă toţi ştiam că el lucrează, aşa cum călugărul se roagă, ştiam că îşi pregăteşte următoarea emisiune. Acesta şi este secretul pentru care se înconjura de oameni pricepuţi, ca să fie lăsat în pace, să fie ocrotit, să i se lase tot timpul pentru munca sa preţioasă, pentru emisiunile sale antologice. Graţie lui, am putut realiza majoritatea filmelor mele, până în momentul în care au venit noii hingheri, când TVR a devenit o instituţie politică, manipulată, şi Iosif Sava, apoi toţi realizatorii „incomozi” au fost daţi afară fără nici o explicaţie. Mai multe amănunte şi evocări ale lui Sava aveam să ofer la emisiunea lui Iancu Zuckerman de la Radio Shalom România. Şi Ionuţ Bogdan Ştefănescu, care a debutat la 14 ani într-o emisiune a lui Iosif Sava, a relatat despre cauza morţii neanunţate a acestui om rar, cu multe proiecte pe masa de lucru, pe care le-ar fi putut realiza (nu avea decât 65 de ani când a murit). Ionuţ a spus că moartea lui Sava se leagă de numele directorului TVR, Stere Gulea, care a făcut această crimă.

Mesagerul lui Bach, Mozart şi Beethoven în România

Nu o dată, mai ales în cartea mea despre TVR numită „Teroriştii din Turn”, am relatat de ce a murit Iosif Sava. Chiar el mi-a spus odată, când l-am întâlnit pe str. Brezoianu, cam în locul unde se află acum bustul său, respectiv Piaţa Iosif Sava, că nu se simte în apele sale la ProTV, care îl angajase imediat după darea afară de la TVR. Sigur, acest eveniment trist pentru istoria culturii noastre, este de neînţeles şi va rămâne de neînţeles atâta timp cât Stere Gulea nu va oferi o explicaţie publică. Nu se poate ca omul cel mai important privind cultura muzicală, personalitate fără egal a muzicii culte, mesagerul lui Bach, Mozart şi Beethoven în România, omul de neînlocuit, să fie dat afară ca ultimul incompetent, ca un „neica-nimeni”. Stere Gulea are mâinile pătate ca ale lui Iuda, fiindcă a semnat darea afară a unui om care, aşa cum spunea doamna Marghit, şi-a dedicat toată viaţa muzicii şi publicului său. Iosif Sava a murit de inimă rea, de supărare. El mi-a spus că viaţa lui înseamnă TVR, unde a muncit neîntrerupt. Şi-a legat viaţa de această instituţie pe care a slujit-o şi căreia i-a fost fidel. Emisiunile sale erau evenimente. Ora la care era programată Serata muzicală”, ora 17, sâmbăta, era cea mai urmărită transmisie a TVR. Ionuţ Ştefănescu a relatat cum îşi lăsa toate treburile şi alerga să fie prezent la acea oră în faţa televizorului. Toţi iubitorii muzicii o urmăream cu sufletul la gură.

De la Ceaikovski la Poemul lui Chausson

Doamna Marghit a povestit cum îşi pregătea Iosif Sava o emisiune, cum muncea neîntrerupt, cum se documenta şi venea la emisiune cu braţul plin de cărţi, din care cita. Surprinzător a fost şi momentul când Ionuţ Ştefănescu a imitat vocea inconfundabilă a lui Iosif Sava. Deşi îl cunosc de mult ca muzician, l-am ascultat şi la Festivalul „Enescu”, acum mi s-a revelat ca poet şi histrion. Nu-i de mirare dacă ştim că el este fiul altui cunoscut histrion, Eusebiu („Sebi”) Ştefănescu. Evident, Ionuţ şi-a făcut show-ul, a recitat, a vorbit, a cântat. Şi a cântat partituri de excepţie, pe care ni le-a arătat, adevărate pictograme, scrise anume pentru flauţii săi, de diferite forme, dimensiuni şi materiale. Ceilalţi muzicieni doar au cântat muzică aleasă, care i-ar fi plăcut şi lui Iosif Sava, de la Ceaikovski la Poemul lui Chausson. Am remarcat-o în mod special pe violoncelista Isabela Ghergu. E uluitor cum într-o ţară de patibulari politici se mai întâlnesc atâtea talente! Probabil că e singura soluţie de supravieţuire demnă, prin muzică, în primul rând, aşa cum era şi crezul lui Iosif Sava.

Emisiunea „Viaţa spirituală”, regal de spirit, muzică şi audienţă

A fost o serată de neuitat, adică o seară în spiritul celui comemorat, care a fost simbolul normalităţii spirituale în România. El a lăsat un gol uriaş. Nimeni azi nu mai face o emisiune ca asta. Şi nici nu sunt semne că se va mai face. Ţi-e şi ruşine să te uiti la emisiuni. Sunt otova. Decrepite. Posturile Tv practică în corpore o prostituţie greu de imaginat atunci când TVR nu avea concurenţă, iar emisiunea lui Iosif Sava era un regal de spirit, muzică şi audienţă.

footer