Revista Art-emis
Contemporani cu Leonard Cohen PDF Imprimare Email
Ana-Maria Păunescu   
Duminică, 29 Septembrie 2013 17:45

Leonard Cohen, art-emisLeonard Cohen a transformat o banală seară de sâmbătă într-o seară de poveste

„Sunt foarte bucuros că sunt din nou în România. Nu pot spune când va fi o nouă întâlnire, dar vă promit că în seara asta vom oferi tot ce avem mai bun.[...] Am avut atât de multe să vă spun, dar e ora închiderii. Nu am apucat să vă spun cât de frumoşi sunteţi. Mulţumesc pentru primirea călduroasă, a fost un privilegiu să cânt pentru voi, conduceţi cu grijă. Noapte bună, prieteni!”.(Leonard Cohen)

Leonard Cohen, poetul, cântăreţul, s-a întors în România. A transformat o banală seară de sâmbătă într-o seară de poveste, cu muzică nobilă şi versuri tandre. Pentru mai bine de trei ore, Piaţa Constituţiei din Bucureşti ne-a fost tuturor domiciliu, pentru mai bine de trei ore, vocea gravă a artistului ne-a îngânat elegant sentimentele, dorurile, tristeţea.

„Dance me to the end of love”

Ce m-a impresionat? Totul. Nu e un clişeu, nu e un fel banal de a spune cât a fost de frumos şi de onorant să-l ascult pe Leonard Cohen cântând şi recitând, vorbind cu publicul şi aşezându-se în genunchi pe scenă. Spectacolul a început la ora 20, fără nici un fel de întârziere, chiar dacă pe unele bilete era anunţată ora 20.30. Tristă şi nemeritată greşeală! La ora când se auzeau deja acordurile superbei piese „Dance me to the end of love” [1] ,prima din concert, mulţi, nepermis de mulţi spectatori încă nu se aşezaseră la locurile lor, ci îşi căutau rândul, zona şi aşa mai departe, cu pahare de suc sau de bere în mâini, cu câte un hot-dog îndesat în şerveţele, uitând, parcă, pentru ce veniseră. Bănuiesc că nu pentru mâncare şi nici pentru băutură, ci pentru Leonard Cohen, care şi-a început extraordinarul recital fără să ţină cont de agitaţia din public, de cei care păşeau buimaci prin semi-întuneric. După ce alergătura după locuri s-a încheiat, noaptea care se aşternea discret peste privirile noastre a adâncit emoţia şi ne-a permis tuturor să intrăm în atmosferă, să ne dăm seama cât de norocoşi suntem pentru că ne cântă un mare, incredibil de mare artist.

Aveam senzaţia că am ajuns în altă lume

Mă uitam în jur, mai ales în partea a doua a concertului (la un moment dat s-a anunţat o scurtă pauză), şi aveam senzaţia că am ajuns în altă lume, într-o lume în care Leonard Cohen, prin vocea sa eternă, prin versurile lui sensibile, are grijă de noi, de cei mai puţin înzestraţi sau doar mai puţin norocoşi, mă uitam în jur şi-mi venea să plâng de emoţie, pentru că mii de oameni aplaudau în picioare zece artişti excepţionali. Abia când am ajuns acasă am priceput de ce violonistul a fost în permanenţă aplaudat cu mult entuziasm, aproape după fiecare intervenţie. Nu numai pentru uriaşul său talent, ci şi pentru că e moldovean de peste Prut, deci e, cum se spune, de-al nostru.

Nu-mi mai era nici frig, nici somn, nici frică de lumea tristă în care trăim

Aş fi stat să-l ascult pe Leonard Cohen încă o oră, încă cinci ore, încă o viaţă. Mă usturau palmele de la atât de multe aplauze, nu-mi mai era nici frig, nici somn, nici frică de lumea tristă în care trăim. Pentru trei ore şi jumătate (atât a durat concertul susţinut, fără nici un fel de artificii tehnice, de un om care tocmai a împlinit frumoasa vârstă de 78 de ani), am uitat de politică, de tragediile sociale, de problemele personale şi de dorul de trecut. Pentru trei ore şi jumătate, am avut impresia, pentru prima oară după mult timp, că şi prezentul poate să ne aducă linişte, siguranţă şi lacrimi de bucurie, indiferent dacă între noi şi cei mai dragi stau continente, lumi sau doar câţiva paşi. Încă mă urmăreşte entuziasmul mulţimii. Încă-l aud pe Leonard Cohen recitând. Încă îl am în minte, cu pălăria pe cap şi cu ambele mâini pe microfon, cântând şi împărţind cu noi lumina pe care o poartă pe chip şi eternitatea pe care o duce în glas...

Notă: Leonard Cohen a început să cânte la chitară la vârsta de 13 ani. A urmat cursurile Universităţii McGill, unde a câştigat premiul McNaughton pentru creaţie, înainte de absolvire. Şi-a publicat primul volum de poezie, "Let Us Compare Mythologies" la un an după aceea, cu un succes răsunător. Judy Collins, nume de top al folk-ului anilor '60, înregistrează o versiune a piesei "Suzanne", care ajunge rapid un hit. Solista îi propune lui Cohen să o urmeze în turnee şi astfel debutul lui are loc în vara anului 1967, la The Newport Folk Festival. Au urmat două concerte cu casa închisă în New York şi o apariţie la CBS Network, unde Cohen îşi interpretează cântecele şi îşi recită poeziile. Cohen semnează un contract cu studioul de înregistrări Columbia şi, în 1968, lansează primul său album, „The Songs of Leonard Cohen”, un material devenit hit folk şi care stârneşte vâlvă în mediile muzicale, asigurându-i un renume inegalabil printre cântăreţi şi textieri. Au urmat, printre altele, „Songs From a Room"(1969), „Songs of Love and Hate”(1971), „New Skin for Old Ceremony” (1974), „Death of a Ladies' Man” (1977) şi „I'm Your Man” (1988). Artistul a părăsit scena muzicală la începutul anilor '90, pentru a se stabili şi trăi într-o mănăstire budistă din California, unde a devenit călugăr şi a primit prenumele Jikan, care înseamnă „tăcere”.

Leonard Cohen a cules aplauze furtunoase din partea spectatorilor cuceriţi definitiv de muzica sa. Odată cu lansarea albumului „Old Ideas”, L.C. s-a clasat pe primul loc în topurile din întreaga lume. Este o premieră chiar şi pentru un artist atât de iubit cum este Leonard Cohen. În anul 2011, Leonard Cohen a fost recompensat cu Helpmann Award pentru concertul său susţinut în Australia, la Hanging Rock, cu premiul „Prinţul Asturiei” pentru Litere şi cu „Glenn Gold” Award pentru contribuţia adusă artelor.
Sursa - Jurnalul Naţional[2] 

[1]  Dance me to the end of love - Leonard Cohen vizionaţi/ascultaţi aici:  http://www.youtube.com/watch?v=ye6JssTdnvw#t=45
footer