Revista Art-emis
Salt la „Multiplu” PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Miercuri, 07 August 2013 19:27
Gallery multiplyAmericanii, poate ca toţi pământenii, au o atracţie specială spre multiplu, spre evenimentele de grup, multinaţioanale. O vreme au oscilat între unicitate şi multiplicitate, dar de ceva vreme, există o tendinţă de evadare din solitudinea artistică. Foarte multe galerii, inclusiv Gagosian, marile galerii, desigur, au cultivat numai expoziţiile solo. Artişti remarcabili, unicate. Galeriile mici, în schimb, precum cele de pe Orchard, Norfolk, Suffolk, Rivington sau Hester, s-au axat pe expozitii de grup, prelungind galeria În stradă. Arta a devenit „artă”. Un pretext pentru ca mari grupuri să se întâlnească, să petreacă timp de două ore, înăuntru li pe trotuarul din faşa galeriei. Aşa s-a făcut saltul de la Jean-Michel Basquiat la multiplu, deşi şi teribilul artist al străzii a tânjit mereu după un grup. Dar istoria culturii o formează unicatele. Au venit însă avangardiştii, care au simţit tendinţa spre multiplu. Sigur, există şcolile, marile curente, dar ele trăiesc tot prin unicate. Precum abstract-expresionismul american, din care face parte şi Helen Frankenthaler, căreia tocmai „Gogasian” i-a dedicat o retrospectiva. Ce sa mai spun de Ed Ruscha, cu unicatele sale cărţi multiplicate? La fel, „Pace Gallery”, axată pe asiatici, în special chinezi. Până şi chinezii, colectivişti ca mentalitate socială, în artă cultivă diferenţa. Tot ce fac marile galerii, dedică o perioadă sau alta câte unui mare artist. Aceasta formulă este constantă.
 
Dar, iată că am trăit un eveniment rarissim legat de John Baldessari, fondatorul curentului „Conceptual Art”. Deşi am scris un studiu amplu despre acest artist special,[1]  nu mi-am imaginat niciodată că o expoziţie John Baldessari poate fi vidă, neatractivă, aşa cum s-a întâmplat recent la „Marian Goodman Gallery”, de pe 57 St. În buricul târgului, cum se spune, la vernisaj era doar o mână de oameni. Iată că şi la New York se confirmă faptul că valorile sunt accesibile elitei, nu marelui public, deşi Baldessari expunea lucrări cu totul spectaculoase, fotografii mari cu animale, urşi, zebre, rinoceri, o imagine western, cu căruţe, cămile şi călăreţi în Grand Canyon, apoi, în sala mare a expoziţiei, pe un singur perete un rinocer, cu uriaşa sa umbră pe zidul opus, dar şi pitici, personaje de clowni. Curat Show, din care nu lipseau nici fotografii-kitsch, în cateva colaje
.
În general, corespondente foarte spectaculoase, precum această combinaţie pitic-rinocer, numită „Dwarf and Rhinoceros” (with Large Black Shape). Imaginati-vă un pitic uimit în faţa unui rinocer. Piticul e îmbracat în costum, are papion şi pălărie, aratând cu un deget spre namila din faţa sa. Rinocerul e o alcătuire monstruoasă, nu ştii dacă vede, dacă aude, ce are de gând, să dea cu cornul, să-l arunce pe pitic în cele zări?! La fel, lucrări realizate în „Guadelupe” sau expuse la „Museo Reina Sofia” de la Madrid. Pe un scaun roşu, pictat, se află imaginea unor cărţi şi partea de jos a picioarelor unui om, desigur, un pitic, întrucât e sugerat faptul că el încearca sa ia ceva de pe un suport înalt. Sunt trimiteri la Goya, la celebra „Quinta del Sordo”, la „Asmodeus”, un fel de Mefistofel cu puteri invizibile. O pintura negra. E singurul racord cu „Conceptual Art”, curent care se axează pe asocieri.
 
 
Spectatorii lui Baldessari erau câteva personaje exotice, venite tocmai din preeria mexicana, precum Rudy Hernandez, din Los Angeles, care l-au ajutat pe artist să realizeze aceste fotografii exotice. Ni se vorbeşte despre magicieni, despre juxtapuneri cinematografice, despre hipnotism şi instalaţii amintind de „Voyage au Congo” de André Gide, dar toate fără audienţa scontată.
La câteva străzi de „Marian Goodman Gallery”, pe 62 St., la doi paşi, deci, a avut loc şi vernisajul de la „Camera Club” (C.C.N.Y.), de pe 25 Central Park West, unde, incredibil, nu vă vine sa credeţi, americanii, atât de comozi şi pretenţioşi, au rezistat într-o sală de expozitie fără aer condiţionat, dar, drept contrapunct, în mâini cu pahare de vin şi vodka (contribuţia lui The „Museum of Russian Art”), au împânzit strada, adică au ieşit afară, unde aerul, ce venea dinspre Central Park, era adevăratul aer condiţionat. Aici însă se desfasura Group Show „International Festival”, adică o vastă expoziţie dominată de kitsch-uri, de maculatură cu ştaif de artă. Zeci de lucrări, sute, îngramădite pe pereţii labirintici ai galeriei, fără niciun efect artistic, ci doar strict comercial, toate lucrările având în dreptul lor şi preţuri. Nici un nume important. Parcă era o expoziţie anonimă. E posibil ca cineva să fi cumparat, întrucţt „Camera Club” are experienţă în această direcţie. O imensă expoziţie-ghiveci, ca o măcelarie, în contrast cu expoziţia lui John Baldessari, care era aerisită, având o viziune alpină, dominată de urşi polari pe gheţuri, de zimbri în flacări sau de clowni în stare de prostraţie. Remarcabilă lecţie!
 
La „John Baldessari” bătea vantul în galerie, fiind o mână de vizitatori, mai mult zombi, iar la „Camera Club” batea vântul afară, adică era o abundenţă de neimaginat, vizitatori unul şi unul, eleganţi, veniţi mai mult să se întâlnească între ei decât dornici să vadă exponatele. Era imaginea multiplului planetar. Omenirea a pierdut din specificul ei cultural preponderent naţional. De la Bucureşti la New York, toate marile metropole ale lumii sunt amestecuri de naţii, ghiveciuri multinaţionale, fără patina proprie. Dacă acum câteva decenii exista un exod al planetei spre America, acum americanii au descoperit Europa şi lumea, trăind mai mult la Paris decât la New York. De ce? Fiindcă Parisul s-a americanizat.
Încotro se îndreapta oare lumea? Spre abatoare şi zona kitsch a culturii? Sau spre măreţie şi frumuseţi nebănuite încă?
 
Grid Modorcea, Corespondenţă de la New York
Grafica - Ion Măldărescu

[1] vezi „Fine Arts in America”

footer