Revista Art-emis
Frica de umbre PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Duminică, 24 Februarie 2013 22:58
SkyfallSkyfall

O lecţie de profesionalism este filmul Skyfall, numit şi Coordonata 007 fiindcă este vorba despre James Bond, noul James Bond fiind interpretat de actorul Daniel Craig. Alături de care fac roluri memorabile Judi Dench, în M, şefa lui Bond de la Serviciile secrete britanice, şi Javier Bardem, în Silva, rol de transformare foarte original. Mai joacă Ralph Fiennes, în Mallory, noul preşedinte al serviciului de securitate, iar peisajul este pigmentat cu două frumuseţi de invidiat, Naomie Haris, în Eve, şi Berenice Marlohe, în Severine. Un rol eposodic, dar pregnant, îl are în final şi Albert Finney.

O asemenea distribuţie preţioasă se explică prin devizul enorm pe care l-a avut acest film, peste 200 milioane dolari. Suma se justifică datorită faptului că o mare parte din acţiune se petrece în Shanghai, care arată după modelul lui Times Square, cel mai luminat şi elegant loc de pe pământ. Dar chinezii vin tare din urmă, s-au apropiat şi e posibil ca mâine să fie ei înainte.
Ideea majoră a filmului, cu o acţiune în spiritul spionajului englez, este că toate conflictele actuale nu mai au loc între ţări, ci între indivizi, care sunt necunoscuţi şi ei ameninţă siguranţa unor state şi chiar a fiecăruia dintre noi. Personajul M, foloseşte adesea cuvântul „shadow", fiindcă, zice ea, totul se petrece în spatele nostru, din umbră, nu ştii cine atacă sau cum arată. Umbra este ceea ce planează asupra siguranţei oamenilor, cea care introduce şi întreţine starea de teamă. Oare nu ne este o permanentă frică de umbrele noastre?

Bond - Agentul 007

Aceste gânduri ea şi le spune atunci când este anchetată în urma pierderii unoir agenţi importanţi a a unei liste de agenţi saprecuraţi în spinonajul mondial. M este încolţită şi ameninţată cu demisia. Însăşi loialitatea lui Bond faţă de M este pusă la încercare atunci când trecutul acesteia începe să o urmărească. Povestea începe cu relatarea ultimelor misiuni Bond, nereuşite, care pun astfel în pericol anonimatul agenţilor secreţi din întreaga lume. Sediul MI-6 este atacat, iar M este astfel forţată să mute agenţia. În urma acestor evenimente, autoritatea şi funcţia sa sunt ameninţate de Mallory, noul preşedinte al Comitetului de Inteligenţă şi Securitate. În aceste condiţii, M rămâne cu un singur aliat de încredere: Bond. Agentul 007, alături de Eve, porneşte în misiune, pe urmele lui Silva, ale cărui motivaţii periculoase şi ascunse trebuie dezvăluite cu orice preţ.
Motivaţiile ascunse ţin de trecut, de faptul că M, Bond şi Silva se cunosc de mult, din tinereţe, au avut multe în comun şi acum Silva vine să se răzbune. Finalul se petrece chiar în acest trecut, la castelul din Skyfall, un ţinut din Scoţia. Aici are loc lupta dintre cei trei eroi, o luptă dură, iar în viaţă rămâne numai James Bond, evident, fiindcă altfel cum s-ar mai continua aventurile Agentului 007?! Regizorul englez Sam Mendes, cunoscut prin filmul „American Beauty", propus la cinci premii Oscar, a realizat un film perfect, ireproşabil din punct de vedere profesionist, mergând pe studiul personajelor în medii de clarobscur, un black noir, poate cu excepţia scenei finale, când M moare în braţele lui Bond şi figura ei este prost luminată. Un film de 144 de minute te ţine cu sufletul la gură, cum se spune, e o performanţă care desparte şi mai adânc filmul românesc de filmul american.

Fantoma guvernului ameninţă cinematografele

Directoarea cinematografului „Patria", Maria Bikfalvi, îmi spunea că guvernul ameninţă cu desfiinţarea cinematografelor. Din nou? Da, din nou. vor să scoată bani şi din piatră seacă. Mai ales din ceea ce nu este opera lui. Tot ce a construit poporul înainte de actualii guveranţi, le stă în gât. Umbra guvernului e ca o sperietoare. Ca o fantomă. Umbrele ameninţă. Presiunea lor e tot mai mare. Aşa cum în film se vorbeşte despre faptul că James Bond şi M sunt „expiraţi", că e nevoie de un nou val de agenţi, tineri, puternici, rapizi, viguroşi, şi vechile cinematografe sunt ameninţate cu dispariţia. Salariaţii Centralei RomâniaFilm sunt de mai mult timp în grevă. Ei pichetează la Ministerul Culturii şi îşi cer drepturile. Ei strigă: „Salvaţi cinematografele, salvaţi culura!"Doamna Bikfalvi, care este şi preşedintele Sindicatului Liber „RomâniaFilm", spunea că noua generaţie de cineaşti este total nepăsătoare faţă de această situaţie. Şi se plângea de Cristian Mungiu, care a avut premiera cu După dealuri la „Patria" şi că s-a comportat ca un mitocan, sfidător. Incomparabil cu vechea generaţie, şi l-a citat pe Sergiu Nicolaescu, care a însemnat mult pentru „Patria", cinematograf care ar merita După dealurisă-i poarte numele. Şi nu a înţeles purtarea lui Mungiu, mai ales că acesta nu are cu ce se mândri, fiindcă filmul lui, de o calitate tehnică execrabilă, e slab, a auzit numai vorbe grele de la spectatori, cică niciodată nu a auzit de atâtea ori repetat cuvântul „ruşine". Aşa cum ne e ruşine şi de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, care îşi dă cu părerea despre film de parcă nu a citit declaraţia episcopului de Vaslui şi face glume iconoclaste, când biserica e suspectată de milioane de euro fraude! Muncesc prea sfinţiile lor, mungesc!

„După dealuri" - Un scuipat în cădelniţa Ortodoxiei

Vă semnalez o replică a bătăiosului ziarist Victor Roncea dată unui anume diacon Hulpoi (având evidente rădăcini de Vulpoi): „Am remarcat pe «Doxologia» un comentariu « elitist », de adevărat « hulpoi » ascuns sub o haină de diacon. Critici firave şi laude cu toptanul la adresa filmului. « După dealuri » este un scuipat în cădelniţa Ortodoxiei, pentru a reproduce un citat celebru, din apanajul realismului-socialist, în care se înscrie şi «ficţiunea-non-ficţiune» a lui Mungiu, «întâmplator» chiar fratele blasfemiatoarei cu « Evangheliştii ». De remarcat că acelaşi « hulpoi » îi face propagandă electorală lui Baconschi pe un site ce, din câte ştiu, nu-şi are această menire. Ba chiar dimpotrivă! O întrebare la care aştept răspuns: Înaltul ştie?"

Clearview Cinemas Ziegfeld

Cultura se face prin lucruri noi, înseamnă a aduce înnoire, într-adevăr, dar şi prin conservarea tradiţiei. „Patria" e un etalon al filmului românesc. Ca şi „Scala". Cine a fost în Italia, Germania sau Spania a văzut la ce mare preţ sunt vechile clădiri, locurile cu tradiţie, implicit oamenii cu experienţă. E un interesant dialog, la un moment dat, între James Bond şi tânărul Q, care îi este încredinţat să-l monitorizeze. Din schimbul de replici reiese că tinereţea nu poate suplini experienţa, inteligenţa rodată. Dovadă că în final, Mallory, care iniţial îi ceruse lui Bond să se retragă, îl solicită să primească o nouă misiune. „With pleasure", răspunde Bond. La New York am fost în zeci de cinematografe, noi, moderne, mall-uri nemaipomenite, dar în nici unul nu m-am simţit ca în Clearview Cinemas Ziegfeld, de pe 54 St., cel mai vechi „teatru de cinema" al oraşului, pe scena căruia au păşit gloriile filmului american, toate starurile lui, care au făcut istorie. Şi spectatorul resimte această greutate, acest fior al trecutului. Ceea ce este un mare lucru pentru viitor. footer