Revista Art-emis
La ce le folosesc românilor filmele americane PDF Imprimare Email
Grid Modorcea, Dr. în arte   
Duminică, 17 Februarie 2013 22:26
Grid Modorcea, art-emisMă uit adesea la programul filmelor care se difuzează pe piaţa românească. Sunt numai filme americane, cu premiere sincron. Adică tot ce se găseşte pe piaţa americană, tot ce se produce aici, se poate vedea şi la noi, la cinematografele din Bucureşti şi din ţară. Nu mai vorbesc de televiziuni, pline de filme americane non-stop. Nici în plin stalinism filmele ruseşti nu se bucurau de o asemenea răspândire şi comercializare, pentru simplul motiv că nu exista libertate şi, implicit, atâtea Mall-uri şi televiziuni. Nu existau deloc. Dar îndoctrinarea sovietică, timp de peste 50 de ani, prin film - metoda leninista - a prins oare? Sunt românii cât de cât rusificaţi? Aceleaşi întrebări pot fi puse şi acum. Oare după 50 de ani, romţnii vor fi, cţt de cţt, americanizaşi? Dacă la prima întrebare se poate răspunde cu NU, e sigur că la a doua avem sau vom avea un DA. Evident, mai e mult până atunci, 50 de ani, fiindcă deocamdată sălile de proiecţie sunt aproape goale, deşi romanii au din plin „pâine şi circ".

Dar îngrijorător este altceva: faptul că ceea ce prezintă filmele americane, realitatea şi ficţiunea lor, nu se atinge cu ceea ce se întâmplă în România. Atât timp cât România nu va evolua economic, social, cultural şi politic, nu există şansa unui dialog real între filmul american şi spectatorul român. Românilor le-ar putea folosi enorm filmele americane dacă ar avea suporturi reale de dezvoltare. Altfel, într-o Românie suspendată, nu văd ce legaturi, ce puncte comune pot exista între realitatea românească şi cea reală sau fictivă din filme ca Inception, Hugo, The Help, Ted, The Dark Knight, Spider-Man, Barry Lyndon şi multe, multe alte filme pe care vi le-am prezentat deja în corespondenţa mea.

Media românească, subculturală, şi spectatorul de rând acuză filmul american, spun că el le-a dat românilor violenţa, drogul, prostituţia, înjurătura. Exact ce spuneam, ce tangenţe să aibă un film din categoria Hugo sau Inception cu realitatea romanească? Fiind la subsol, suburbană, populaţia cinefilă vede în filmul american exact ceea ce românii au: mizerie, violenţă, înjurătura, prostituţie. Fiindcă acest nivel de jos l-au cultivat posturiile de televiziune, din care s-au imbogăţit. Deci imoral nu este salariul de la TVR al unui antiromân ca Pataharbici, 26 de mii de lei!, imoral este filmul american, de fapt, un anumit gen de filme, cultivat de televiziuni, filme mediocre sau submediocre, pentru ţărani şi primarii lor!

Pe de altă parte, nu veâi găsi în filmele americane, chiar cele de categoria B, vulgare, făcute expres, înjurături ca în filmele româneşti. In nici un film american nu veti auzi porcăieli de limbă ca în „Marfa şi banii", al lui Cristi Puiu, sau ca în dejecţia numita „Turn of the Lights", în regia lui Ivana Mladenovici, cu care România s-a prezentat la New York, la Tribeca Film Festival, cel mai mare festival de film al lumii. De unde au luat aceşti autori înjurăturile şi mizeria? De la filmul american sau din realitatea românească? În două sute de filme câte am vazut la TFF, nu am găsit nicio înjurătură, nimic porcos şi cred că toată producţia de la Hoolywood pe un an nu are atâtea înjurături câte gasim în filmul lui Ivana. Limba engleză e prea saracă la acest capitol. Până şi Shakespeare se dă învins în fata lui „Turn of the Lights"! Aşa că stingeţi luminile la acest capitol! Mai mult, nu veţi vedea la TV filmele aflate acum pe piaţă. Fiindcă una e ce se dă pe marile ecrane şi alta pe posturile TV, care iau scursura, pe bani puţini, după ce filmelor li s-au epuizat exploatarea în cinematografe. Aşadar, planează o mare prejudecată în privinţa filmului american, prejudecată întreţinută în primul rând de televiziuni, care nu mai fac cultură cinematografică, adică nu mai vine un critic care să dea informaţii, să fixeze un film sau altul în istorie. De aceea, orice film văd aici şi circula şi pe piaţa românească, mă întreb, la ce foloseşte românilor, a căror probleme sunt de cu totul şi cu totul altă natură, grija lor fiind acum pământul care moare, aşa cum, politic, România e o ţară suspendată sau interimară. E incredibil! În asemenea hal de cârpeală, de improvizaţie, nu a fost nici pe vremea fanarioţilor!

Şi ce de mai filme americane! Unul şi unul. Câte nu ar putea învăţa românii din ele! Şi au de ce să se prindă, de poveşti! Fanteziile inventate de americani sunt fantastice, îţi bucură spiritul. Povestea este un cârlig universal. Dar românii nu mai au timp de poveşti. Astfel că realitatea din ele le este inaccesibilă, implicit idealurile. Filmul american este efectul unei societăţi aşezate, fără colapsuri la tot pasul. De aceea, el prezintă o alta realitate, mai ales o realitate a viitorului. La astfel de filme americanii stau la cozi kilometrice, mai ales tinerii. Pe când la noi nici tinerii nu mai vor să mediteze la un viitor îndepărtat, la o realitate post-apocaliptică sau să participe la nişte aventuri greu de imaginat în Romania, fiindcă nu există un asemenea suport ficţional, de date reale!

Să luam alt film de succes american, „The Bourne Legacy" (Moştenirea lui Bourne) (2012), aflat şi pe piaţa românească. Premiera a avut loc pe 10 august, concomitent, în S.U.A., ca şi în Romania şi alte ţări. Tony Gilroy, artizanul francizei „Bourne", reia aici datele acestui serial de spionaj, început cu 12 ani în urmă, şi care a avut încasări de aproape un miliard de dolari! Ce i-a adus enormul succes? Modalitatea de a povesti, foarte rapidă, după tehnica videoclipului, fapt care necesită sute de locuri de filmare din unghiuri mereu insolite. La un moment dat se petrec în paralel câte cinci sau şase acţiuni. Povestea este ca un paienjeniş, ca un ghem foarte încurcat, o structură polistratificată, cu planuri diverse, real, S.F., medical, psihologic, geografic, de spionaj militar, un veritabil labirint, din care poate să iasă doar cine are firul Ariadnei.

Acesta ar fi spionajul genetic şi teleghidat. Care poate garanta un control total asupra spionilor, prin injectarea de viruşi mortali, bine controlaţi de la centru. Se prezintă la modul foarte sofisticat în ce constă moştenirea lui Bourne, unul din artizanii acestei metode, care a fost sacrificat. E vorba de programul Treadstone, care, în acest film, scapă supervizoriulor de la C.I.A. de sub control şi se dă ordin să fie închis. În acest moment, se pune în mişcare o vânătoare de oameni impresionantă. Toţi sunt vânaţi şi eliminaţi. Cu excepţia eroului acestui film, Aaron Cross (Jeremy Renner), a cărui supravieţuire este legată de eliminarea dependenţelor care îl leagă de moştenirea lăsată de Bourne, medicamente, injecţii, virusarea organismului în general. Vedem cum el se luptă să scape de toate aceste dependenţe, cum este senzaţionala secvenţă când îi transferă din corpul său unui lup semnalul de urmărire electronică! Iar de virus îl ajută să scape chiar doctoriţa care i l-a administrat, Marta Shearing (Rachel Weisz), pe care o salvează de la moarte în imprejurarea în care C.I.A. îşi elimină şi savanţii, deţinătorii secretelor programului. Dar rădăcina virală se află într-un laborator din Manila. Cei doi trebuie să ajunga acolo. Tot acest episod, al urmăririi lui Aaron şi Marta din America în capitala filipineză, apoi în acest oraş ca un labirint superaglomerat, este cea mai palpitantă aventură creata vreodată. Ideea acestui film este opera lui Robert Ludlum, scriitorul care a inventat personajul Bourne şi universul lui. Până unde ţine realitatea şi de unde începe sau se termina ficţiunea e greu de spus. Oricum, o astfel de realitate la orizont e posibilă şi te infioară. Nu mai vezi spioni care te „trag de limba" sau ascund microfoane sub birouri. Este epoca unui altfel de spionaj în care victime nu sunt ţări ca România, ci chiar Pentagonul şi alte organisme internaţionale sau megacorporaţii, ca în filme precum „The Departed", „The International", „State of Play" sau „Inception". Din aceasta categorie face parte şi „The Bourne Legacy". E uşor să observăm că un asemenea film nu are nici o tangenţă cu realitatea românească, poate cu pasiunea câtorva rătăciţi interesaţi de ciberspionaj, de ciberspaţiu, unde se desfasoară spionajul electronic şi genetic, departe chiar de romantismul atacurilor informatice lansate odinioară de China. Vezi cazul Donfan Chung. Azi, într-o singura zi, prin spionajul digital sau tehnologia „cloud", se fură mai multe date decât într-un întreg an în urma doar cu patru ani! Cât de rapid este transferul şi cantitatea de informaţii, se vede în secvenţa depistării celor doi fugari din filmul lui Tony Gilroy. Dar e limpede că realitatea spionajului cibernetic bate filmul, bate orice ficţiune. footer