Revista Art-emis
Dadaforia postmodernistă PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Şerban C. Andronescu (+)   
Joi, 11 Noiembrie 2010 15:10
Prof. Univ. Dr. Şerban C. AndronescuUnii literaţi români se află în euforia dadaistă. Înfiinţată la Zürich (Elveţia) în timpul primului război mondial, de către Tristan Tzara (numele de naştere Sami Rosenstock) din Moineşti, care nu e o „creaţie" exclusivă a lui Tzara, dar „nu ar fi devenit niciodată ceea ce a devenit fără eforturile de popularizare ale lui" (după R. Huelsenbeck). Mişcarea Dada constituie o degradare, o batjocorire a tot ceea ce a însemnat vreodată cultură.

Dadaiştii contestau orice creaţie artistică sau literară de până la ei, luau în derâdere filozofia, muzica, morala, creştinismul, ridiculizau femeia cinstită şi elogiau tot ce era kitch; în acest fel s-a mai făcut un pas către contracultură. Iată un exemplu edificator recomandat de Tzara, poeţilor:

Luaţi o foarfecă, luaţi un ziar şi începeţi să tăiaţi cuvinte. Băgaţi tăieturile într-o pungă, apoi scoateţi, una câte una aşa cum vă vin la mână, lipiţi-le pe o hârtie. Aţi făcut o poezie!".

cântul unui dadaist/ care avea dada de dor/ istovea al său motor/ care avea dada de dor./ cântul unui biciclist/ ce era dada de dor/ ce era deci dadaist/ ca toţi dadaii de dor./ beţi apă de rândunel/ spălaţi-vă acadelele-n cişmea/ dada/ dada/ mâncaţi viţel."

DadaismeÎn anul 1916, la primele manifestaţii de la Zürich, asistenţa a aruncat în ei cu ouă clocite, fluierându-i. Dadaiştii aveau însă bani, deşi nimeni nu le cumpăra produsele. Sfidând protestele, au continuat să se manifeste public, până când asistenţa s-a diluat, ignorându-i. Mişcarea lor şi altele asemănătoare au rămas cunoscute în artă, în literatură şi în muzică sub numele general de contracultură, iar în domeniul educaţiei a fost catalogată drept contraeducaţie. Oamenii conştienţi au întors întotdeauna spatele unor astfel de manifestări şi curente decadente, considerându-le nulităţi pretenţioase şi dăunătoare. Sunt numeroşi cei care ştiu că se pot câştiga foarte mulţi bani din contracultură, având aceleaşi surse de finanţare ca şi cele care îl subvenţionau pe Tzara, în vremea primului război mondial.

În România, dadaismul este reactualizat, iar sprijinitorii şi adepţii sunt tocmai aceia care au menirea de a promova adevratele valori ale culturii româneşti. Astfel a fost posibilă înfiinţarea, la Bucureşti, a Radio Free Dada în emisiunile căruia, prezentatorul strigă, urlă, Tristan Tzarascoate sunete neinteligibile şi se auto-pedepseşte de orice aşa zisă „Tzara-thustra". A fost confecţionată şi o medalie jubiliară pentru sărbătorirea a o sută de ani de la naşterea lui Tristan Tzara, aşezându-l pe treaptă de egalitate cu creatorul de artă autentică Constantin Brâncuşi, părintele sculpturii moderne. Desigur, pentru candidatura la premiul nobel, Uniunea Scriitorilor din România a propus un dadaist, pe Gellu Naum !

Şerban C. Andronescu (Fost Preşedinte al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România - Filiala Americană)
Bucureşti, 1997

Notă :
Articolul a apărut în publicaţia „Pandurul" nr. 15/1997 (serie nouă). Întrebare retorică de actualitate: să fie o simplă coincidenţă similitudinea „neînţelepciunii" şi a prostului gust dintre creaţiile promovate de dadaism, „operele de artă" expuse pe simeze de reprezentanţele I.C.R. de la New York sau de la Berlin în anii trecuţi şi inepţiile obsedant-pornografice ale unor aşa-zişi „poeţi" hip-hop de conjunctură? Vă las pe Domniile Voastre să cugetaţi şi să apreciaţi. (Ion Măldărescu)

Grafica - Ion Măldărescu
footer