Revista Art-emis
Glasul pamântului PDF Imprimare Email
Dwight Luchian Patton, S.U.A.   
Miercuri, 09 Mai 2012 14:15
GlobalizareDând curs „glasului pământului" şi nu „glasului raţiunii", mi-am petrecut un bine meritat concediu în ţara în care am văzut lumina zilei, în pământul căruia i-am purtat, îi port şi-i voi purta un respect deosebit, indiferent de forma de guvernamant sau coloratura politica a celor care s-au perindat la conducerea statului s-au sunt factori decizionali, deşi un elementar test de inteligenţă ar demonstra ca nu au „dotarea" cerebrală corespunzătoare pentru a trasa coordonatele socio-politice şi economice optime, menite să propulseze România la alte nivele de confort şi civilizaţie.

Marginalizarea valorilor fiind o practică curentă la nivel planetar, România s-a încadrat perfect în această politică, având la nivelul administraţiei prezidenţiale, parlamentului, ministerelor şi a majorităţii factorilor decizionali, persoane care se regăsesc perfect în postulatul omului politic American de origine engleză, Thomas Paine, de la care ne-au rămas în „Viata Raţiunii", următoarele cuvinte: „arta guvernării a fost întotdeauna monopolizată de cei mai mari ignoranţi şi cei mai mari pungaşi-şarlatani indivizi ai umanităţii." (The trade of governing has always been monopolizes by the most ignorant and the most rascally individuals of mankind).

Este inadmisibil ca la după mai bine de 20 ani de la aşa zisa revoluţie, poporul român să regrete vechiul sistem şi revoltator de mulţi să afirme, că trăiau mai bine înainte de 1989 !?! Cu actualul fond de incompetenţi, condiţie esentială pentru a ocupa o funcţie decizională, vă asigur că anul 2089, ne va găsi în aceeaţi dezastruoasă situaţie. Nimeni, dar absolut nimeni, nu realizează că avem mai multe instituţii guvernamentale decât sunt necesare, avem cei mai mulţi parlamentari din lume în raport cu populaţia şi teritoriul ţării şi armate de paraziţi care trăiesc din munca puţinilor care-şi mai expun fizicul pe altarul muncii. Deşi am plecat structurat mental să mă simt excelent şi să mă simt acasă, deşi cel puţin în acte figurez „acasă" în Boerne, Texas şi Anaheim, California, nu pot să nu remarc aberanţa preturilor, al căror nivel este de 5-10 ori mai mare decât in Statele Unite ale Americii. Când un doctor sau cadru didactic câştigă între 200-300 dolari lunar, te întrebi, pe bună dreptate, cu ce trăiesc aceşti oameni?

Istoria a dovedit că românii sunt un popor tolerant, dar până şi toleranţa are o limită şi nu poate atinge cotele personajului Biblic Iov, încercat de Dumnezeu şi nu de un preşedinte jucator, care se joacă cu soarta unui popor ajuns în pragul disperării şi la limita răbdării. Pentru că am făcut referire la personajul Biblic Iov, nu pot trece sub tăcere faptul că în august 2010, locuinţa mi-a fost vizitată de un grup de „admiratori", care şi-au însusit agoniseala celor 43 ani de căsnicie. Asta în ţara tuturor posibilităţilor, în „Land of the free and home of the brave". Mi-am reamintit instantaneu cele regăsite în Iov cap.1, versetul 21: „gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pămantului transilvan. Domnul a dat şi Domnul a luat - binecuvantat fie Numele Domnului." Aşa că m-am resemnat şi sunt în asteptarea justiţei... Divine, Poliţia Americană şi Laboratorul Criminalistic, sositi la locul crimei, căutând să-mi explice că nivelul ridicat al criminalităţii care impinge populaţia la acte antisociale extreme, este generat de situaţia economica precară în care se găşeste America. Măi, fir-ar să fie, suntem în Bujumbura-Burundi sau Anaheim-California?

În toată aceasta perfectă dezordine, m-am simţit acasă, locul unde toţi ne întoarcem cu plăcere. Probabil aceasta a fost şi raţiunea pentru care, bunii mei prieteni John şi Mary Marinoiu, după peste jumatate de secol de peregrinari prin lume, s-au întors acasă, la Sighişoara, oraş supranumit candva Perla Ardealului şi ilustrat magnific de Lucia Demetrius, în „Orasul de pe Târnave." Înclin să cred că edilii frumosului oraş Transilvan, vor căuta să păstreze aceasta frumoasă reputaţie, iar bunii mei prieteni nu vor regreta decizia luată, sau mai bine zis dictată de „glasul pământului."
M-am bucurat de compania unor intelectuali de exceptie, profesori, istorici, care menţin vie flacăra românismului în momente foarte critice, când apartenenţa Transilvaniei la România este din ce in ce mai mult contestată iar forte ostile au tabere de instrucţie în perimetrul Transilvan.

Desi ştiu că cer imposibilul celor de la guvernare, faceţi un efort intelectual insuportabil şi citiţi - cei care nu aveţi probleme cu limba română sau germană - cartea Achtung Europa, scrisă la 1930 de Thomas Mann. Poate se mai găseşte cineva cu uşoare urme de creier, să realizeze pericolul în care ne aflăm. În rest, se asistă pasiv la scurgerea de inteligenţă spre alte meleaguri iar noţiunea de patriotism este pe cale de dispariţie. Pentru că se continuă a se gândi eronat, lucru care generează decizii eronate la nivelul tuturor eşaloanelor puterii, cu actualul fond decizional, lucru explicabil, îmi permit să revin la câteva filosofii, preluate din Talmud, care după umila mea părere reprezintă o filosofie aparte, un cod de legi şi un îndreptar comportamental, care ar trebui studiat şi aplicat de populaţia globului, indiferent de denominaţia religioasă de care aparţine.

Deci:
Fii atent la gândurile tale, pentru că ele vor deveni cuvinte. Fii atent la vorbele tale, pentru că ele vor deveni fapte. Fii atent la faptele tale, pentru ca ele vor deveni obiceiuri. Fii atent la obiceiurile tale, pentru că ele vor fi caracterul tău. Fii atent la caracterul tău, pentru ca el va fi destinul tău. footer