Revista Art-emis
22.000 de evrei arşi de vii la Antena 3 PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ion Coja   
Sâmbătă, 07 Aprilie 2012 05:32
Prof. Univ. Dr. Ion Coja22.000 de evrei arşi de vii la Antena 3 de Adrian Ursu

Petre Burlacu: Domnule profesor Ion Coja, v-am sunat să vă uitați la emisiunea lui Adrian Ursu despre cei 22.000 de evrei arşi de vii la Odesa şi alte fapte „reprobabile" din istoria României. Aţi urmărit emisiunea?

Prof. Univ. Dr. Ion Coja: Am văzut-o şi îmi pare tare rău că am văzut-o! Atâta mizerie sufletească la oameni tineri, care-şi mai zic şi istorici, este un spectacol tare trist, deprimant!... Adrian Ursu, care a tunat şi i-a adunat pe toţi la un loc - de unde i-o fi scos?!, mi se pare că mi-a fost student. Dacă nu mă înşel, încerca prin '90-91 să fie băgat în seamă de Marian Munteanu şi nu reuşea. Făcea pe junele naționalist!... Iată ce s-a ales de el!... Aduci în emisiune şi-l laşi pe unul ca regizorul acela din Timişoara - te rog să nu-i rosteşti numele!, îl laşi să spună necontrazis de nimeni că românii au ucis la Odesa 22.000 de oameni nevinovați! I-au ars de vii, cică! Un imbecil!, în toate sensurile cuvântului, inclusiv cel etimologic, din latină!... Ai altă părere?

P. B.: Dacă-mi permiteți să fac o comparație, care mi-a venit în minte urmărind emsiunea, e ca şi când, peste 40 de ani, să zicem, alt regizor s-ar apuca să se documenteze pentru un film prin care să demonstreze cum că la Timişoara, în decembrie 1989, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu au fost ucişi 60.000 de oameni...

I.C.: Nu-i rea comparaţia! Se potriveşte, numai că un asemenea film despre crimele lui Ceauşescu s-ar putea întemeia cât de cât pe niscai documente, şi nu orice documente, ci documente emise de un tribunal, cel care l-a judecat pe Ceauşescu! Ce vreţi sursă documentară mai autorizată?!, va zice peste 40 de ani acel regizor imbecil! Mai uşor demonstrezi că au existat cei 60.000 de morţi de la Timişoara decât cei 22.000 de la Odesa...

P. B.: Nu vreți să fiți mai clar?

I.C.: Adică, depre cei 60.000 de morţi de la Timişoara există menţiuni contemporane serioase, credibile, în emisiunile de la Europa Liberă, în presa din 22-25 decembrie 1989 şi la procesul amintit... Suficiente dovezi! Despre cei 22.000 de morţi de la Odesa, nu există decât o singură mențiune - una singură!, din octombrie 1941, de sorginte sovietică, privind uciderea a 22.000 de evrei la Odesa, arşi de vii, săracii!... Pentru cei 60.000 de români omorâți la Timişoara, soţii Ceauşescu au plătit cu viaţa!... Ce nu se ştie este că pentru cei 22.000 de evrei de la Odesa, evrei inventați, au plătit cu viața 22.000 de prizonieri români foarte adevăraţi, foarte reali! Din ordinul lui Stalin! Cât era Stalin de obişnuit cu execuţiile în masă, a simțit că e prea de tot ce s-a întâmplat la Odesa şi a ordonat aceste represalii, în reciprocitate... Aşa a crezut el că o face, în reciprocitate! Au omorât românii 22.000 de evrei, cetăţeni sovietici, atunci să moară şi 22.000 de prizonieri români!...

După o vreme lucrurile s-au lămurit: cifra de 22.000 era o invenție a unui corespondent de război evreu. Alt imbecil! Frate geamăn cu regizorul nostru! Se zice că Stalin, când a aflat adevărul, ar fi ordonat executarea mincinosului!... Aşadar, pentru uciderea a 22.000 de flăcăi români, a plătit cu viaţa un singur individ, un singur evreu!... Iar asta se cheamă anti-semitism românesc! Funciar şi irepresibil!... Demascat fără cruțare la Antena 3! Păi nu ajungi aşa anti-semit oricât te-ai abţine?!... Minciuna iresponsabilă a unui nemernic a produs 22.000 de victime nevinovate! Despre moartea celor 22.000 de români ucişi aiurea, care a îndoliat sute de mii de suflete în România, de a căror moarte s-a cutremurat şi sufletul marelui asasin Stalin, despre acei morţi să facă un film neisprăvitul de la Timișoara! Îi dau eu banii pentru film!

P. B.: Regizorul invitat de Adrian Ursu se plângea că nu are susţinere financiară ca să-şi termine filmul! A fost pe la Comunitatea Evreiască, pe la Guvern şi n-a impresionat pe nimeni cu proiectul său cinematografic.

I.C.: A bătut greşit la poarta Comunității Evreieşti din România. Sunt şi acolo câţiva mincinoşi, nu zic ba!, de la care prietenul lui Ursu spera la o finanţare, dar acei evrei nu-s mincinoşi proşti, ei ştiu bine cât să întindă coarda! Ei ştiu bine cât este de mincinoasă povestea de la Odesa. Se făceau de râs dacă finanţau filmul acelui amărât... Însuşi faptul că nefericitul nu găseşte finanţare pentru un film depre cele 22.000 de victime ale criminalului de Ion Antonescu ar trebui să-l pună pe gânduri! Dacă ar fi fost adevărată această poveste macabră, se făceau de mult zece filme! Nu unul!

Desigur, au existat represalii asupra populației civile după ce la Odesa a sărit în aer clădirea comenduirii militare românești. Asemenea represalii sunt însă permise de legile războiului! Civilii, în spatele frontului, nu au voie să se dedea la atacuri aşa-zis de „partizani"! Pentru asemenea acte legea recunoaște răspunderea colectivă şi represaliile sunt legale şi legitime!

Pe frontul de vest, în 1944, pentru uciderea unui ofiţer canadian de către un civil german în spatele frontului, au plătit cu viața 15.000 de germani. Ţine minte acest raport: 15.000 la 1. Şi nimeni nu-i acuză pe autorii acelui măcel că au fost criminali de război... Aşadar, chiar să fie adevărată povestea cu cei 22.000, ea ar trebui raportată la contextul istoric!... Şi abia apoi să faci o judecată! Să te pronunţi!

P. B.: De tema emisiunii ce părere aveţi? Mă refer la încercarea de demitizare a istoriei noastre, care abundă, ziceau acei tineri, în mituri a căror cercetare îndeaproape scoate la iveală cu totul alt adevăr...

I.C.: Domnule, a face istoriografie, a reconstitui trecutul istoric al neamului tău, este - simplu spus, a vorbi despre părinţii tăi!... Când vorbeşti altora despre părinţii tăi, eşti tentat, în modul cel mai natural cu putinţă, să vorbeşti despre partea frumoasă a vieţii, a personalităţii lor. Câteodată numai această parte ţi-e cunoscută!... Despre bunicii mei am auzit multe poveşti frumoase, şi ele au rămas în sufletul meu!... Mergând în timp mai înapoi, avansezi păstrând în suflet această predispoziţie pentru partea frumoasă şi onorabilă a lucrurilor, a faptelor strămoşeşti! Această subiectivitate, acest parti-pris, este absolut normal, firesc întru totul. În toate culturile lumii se manifestă această subiectivitate. A reproşa mentalului românesc, a reproşa manualelor de istorie şi mai ales filmelor istorice că sunt „partizane", este o prostie specifică unor frustraţi, cum se vedea bine că erau toţi invitaţii lui Adrian Ursu! Să vii şi să încerci să scuturi de orice subiectivitate interpretarea faptelor şi evenimentelor istorice este o întreprindere sortită eşecului!... E ca şi cum ai încerca să stai în lumina soarelui şi să nu laşi nicio umbră.

P. B.: Nu vi se pare că de o vreme a apărut un fel de modă a denigrării istoriei noastre?

I.C.: Nu e o modă, ci o strategie! În care se înscriu, unii fără să-şi dea seama, alţii plătiţi, o sumedenie de istorici, de aşa-zişi istorici. Nu m-aş referi acum decât la cei tineri, precum ipochimenii de la Antena 3. Încerc să-mi aduc aminte ce era în capul meu la vârsta lor! Era, desigur, multă dorinţă de afirmare!... De a mă face remarcat!... Cel mai vizibil este cel care se manifestă în răspăr, împotriva curentului. Faci valuri mai mari atunci când te pui de-a curmezișul! Mi-aduc bine aminte că, în mare măsură, această pornire m-a determinat să iau cuvîntul în multe adunări şi să mă pronunţ în contradicţie cu toţi cei care vorbiseră până la mine!... Imediat deveneam centrul atenţiei! ...Am fost deseori un veritabil trouble fête, cum mi-a spus George Ivaşcu, la centenarul naşterii lui Tudor Arghezi, când l-am pus la punct pe Geo Bogza, demascându-l că este un ins profund imoral, nedemn să rostească vreun cuvânt de bine despre poet la acel ceas de sărbătoare! Unii m-au certat pentru acea intervenţie, alţii, în frunte cu Edgar Papu, m-au susţinut cu încântare. Geo Bogza a fost un mare pezevenghi, un depravat, şi nimeni nu îndrăznea să i-o spună în faţă!... I-am spus-o eu, în 1980, şi mi-aduc aminte că m-a stimulat ideea scandalului care va fi astfel provocat... Deh, tinereţe...

Dar nu te pui de-a curmezişul când eşti un nimeni, un necunoscut! Şi nici nu eşti invitat la TV să te arăţi critic neîndurat când nu ai în spate nimic! Nici operă, nici activitate publică! Ci doar ambiție găunoasă şi dorinţa penibilă de a fi băgat în seamă!...

P. B.: Credeţi că explicaţia acestui „trend" demitizant se rezumă la factorul tinereţe? Domnul Djuvara nu este chiar aşa de tânâr!

I.C.: Te înşeli! Domnul Djuvara este foarte tînăr pentru conştiinţa publică românească, atunci când vorbim de marii români din Occident sau cât de cât importanţi. Dacă Djuvara murea la vârsta la care a murit Mircea Eliade sau Horia Vintilă, azi nu ştia nimeni de el. Cu cărţile scrise în Franța nu-şi crease nicio faimă în România. Şi exact asta a vrut prin cărţi sale - altminteri foarte bine scrise, stilistic vorbind, să atragă atenţia asupra sa, să facă valuri!... Prin idei şi interpretări forţate. Dacă e adevărat că în august 1944 făcea parte din serviciul de cifru al Guvernului - parcă aşa l-am auzit spunând, atunci asupra persoanei sale se deschide o perspectivă foarte „nasoală": trădarea de la 23 augut a fost în primul rând a celor de la serviciul de cifru, pe care Ion Antonescu îi disprețuia pe faţă şi de mai multe ori încercase să-i risipească, dar de fiecare dată le-a sărit în apărare regele, mult mai înţelegător cu metehnele contra firii pe care le cultivau mai toţi angajaţii acelui servici. Rolul homosexualilor în actul de la 23 august 1944 este un subiect încă necercetat! Iată: un tînăr istoric, în căutarea faimei, poate aborda acest subiect! Ce de valuri va face!... Să se tot înece în ele!

P. B.: Vă mulţumesc pentru aceste interesante...

I.C.: Aş mai zăbovi câteva clipe... Când eşti tânăr, la începutul unei cariere intelectuale, ai sentimentul că te-ai născut prea târziu! Că n-ai avut norocul să te naşti cu un secol în urmă, când încă nu fuseseră făcute atâtea descoperiri „epocale"! Ai sentimentul net că marele descoperiri s-au făcut, marile creaţii s-au înfăptuit, marile adevăruri au fost rostite, iar tu nu prea mai ai ceva important de făcut! Nu ţi-a mai rămas mare lucru! Firimituri de la masa altora!...

Vreau să-i încurajez pe tineri, indiferent de domeniu. Dar mai ales în domeniul istoriografiei trebuie ştiut că mai sunt multe de descoperit şi de aflat! Că s-au adunat multe teorii greşite sau chiar cu bună ştiinţă false, mincinoase. Da, e cazul să şi demitizăm, când se sare calul! Dar ce te faci când constaţi că sunt ignorate capitole întregi de istorie românească glorioasă?! Căci sunt mult mai multe momentele de excelenţă românească ignorate sau ascunse, în raport cu momentele pe care istoricii le-au interpretat excesiv de binevoitori, din perspectiva unui partizanat jenant!... Mi-ar fi uşor să dau sfaturi de acest fel unui tânăr filolog, pentru un tânăr istoric nu m-aş încumeta totuşi!

P. B.: Dacă tot aţi deschis acest subiect, trebuie să propuneţi câteva subiecte! Pentru a fi cercetate în viitor.

I.C.: Iată, eu, ca descendent din familii de ciobani, de mocani, mândru de aceste obârşii, am nenumărate date care privesc rolul ciobanilor mocani, transhumanţi. Teritoriul românesc, de limbă română, s-a extins spre Est, dincolo de Prut, de Nistru, prin aceşti ciobani. Este mare asemănare între două îndeletniciri aparent total diferite: ciobanul şi corăbierul! Mocanii, când plecau din Mărginimea Sibiului cu oile la iernat, plecau ca nişte flote pe câmpie: sute de turme cu mii de oi fiecare, cu „personal" numeros, bine înarmaţi ca să facă faţă primejdiilor de pe traseul care îi ducea până la porţile Constantinopolului sau până în Crimeea. Transistria are o componentă românească importantă venită din Ardeal, nu din Basarabia! Eugen Doga, marele compozitor, este ardelean la origine, prin bunicii săi! Sate de mocani au fost identificate chiar şi în Caucaz!...

În aceeași ordine de idei aş aminti şi amplul subiect care priveşte rolul românilor în istoria popoarelor cu care ne învecinăm. E vorba atât de rolul unor personalităţi, al unor români ca indivizi de excepţie, veritabili eroi în istoria altor popoare. Nu numai Iancu de Hunedoara! Sau Nicoară Potcoavă!... Ar fi vorba şi de contingente compacte de români de rând, care, prin asimilare, au devenit polonezi sau sârbi ori ucrainieni, nu mai zic unguri!... Dintr-un astfel de sat de moldoveni, care în timp au devenit polonezi, se trăgea şi Ioan Paul al II-lea, iar Sfîntul Părinte ştia bine asta!... Istoricii noştri nu se grăbesc să studieze obârşiile marelui Pontif. Dacă ar fi fost un mare criminal, probabil că se găseau istoricii români „de-mitizanți" care să-i evidențieze originile româneşti...

Repet ce au mai spus şi alţii: există un proiect de distrugere, de destructurare a României, a neamului românesc. (Termenul destructurare, extrem de profesionist, de exact, l-a propus domnul Ilie Bădescu, mare român...) Acest proiect se bazează pe distrugerea, în prima etapă, a conştiinţei de sine naţionale. Cum? Prin inocularea în suflete a ruşinii că eşti român. Aceasta a fost tema şi ţinta emisiunii de la Antena 3. Să ne facă să resimţim jena, iar nu mândria de român... Este adevărat, urmărindu-l pe Adrian Ursu şi pe invitaţii săi, ascultându-i şi privindu-i pe fiecare în parte, am trăit acest sentiment de jenă... Chiar la intensitatea maximă: jena că cei ce se prostituau pe sticlă contează, statistic vorbind, ca
inşi, ca persoane, ca oameni... Aşa i-am resimţit, ca pe nişte rebuturi umane, care rataseră şansade a fi români...

A consemnat Petre Burlacu footer