Revista Art-emis
Hârtia e răbdătoare... PDF Imprimare Email
Wilfried Lang   
Marţi, 03 Aprilie 2012 23:04
Wilfried H. Lang„Las' că ştim noi mai bine !"

Articolul pe care vi-l prezentăm a fost publicat în ianuarie 2005, dar este la fel de actual şi la nivelul anului 2012, dovadă că situaţia nu s-a schimbat prea mult în România. (Redacţia ART-EMIS)

În cotidianul „România liberă" din 25 noiembrie 2004 a apărut articolul: „Progres economic, când ?" în care, pe de o parte, am afirmat că fără investiţii masive, de ordinul zecilor de miliarde de Euro în infrastructură şi in¬dustrie, economia românească nu poate realiza nici un progres eficient şi simţitor pentru populaţie. Pe de altă parte am arătat că indiferent cine se va afla la conducere, se va lovi de aceeaşi problemă primordială, dar şi de principiu, anume totala lipsă de resurse financiare corespunzătoare, necesare pentru promovarea obiectivelor esenţiale, sus-amintite. Personajele politice din 1993, nişte secretari de stat, ale căror nume nu mi le mai amintesc (probabil oricum „acoperite"), precum şi după aceea, domnii Emil Constantinescu (1995), Victor Ciorbea (1997) şi Ion Iliescu (2002), cărora, în cadrul unor convorbiri personale, am încercat să le explic în mod logic singura soluţie pentru ieşirea din impas a economiei naţionale, fie că nu au vrut să înţeleagă, fie că nici nu au realizat cât de precară este sta¬rea economica şi socială a naţiunii. Între timp, acea primitivă expresie „Las' că ştim noi mai bine!" s-a dovedit a fi un dezastru pentru societatea românească, din toate punctele de vede¬re, probând în acelaşi timp şi faptul că factorii de decizie nu numai că „nu au ştiut-o deloc mai bine", dar au şi împiedicat pe alţii să dreagă lucrurile în mod eficient. Guvernul ţărănist-liberal din anii 1996-2000, în care românii puseseră atâtea speranţe, a excelat doar prin certuri interpartinice şi lozinci ridicole, cum au fost acelea cu „strângerea curelei" şi „terapia de şoc". Într-o discuţie particulară, domnul Ciorbea mi-a răspuns atunci: „Aveţi dreptate în ce spuneţi, dar dacă aş face eu asta, primii care mi-ar sări în cap ar fi cei din propriul meu partid!". Oricum, chiar oamenii lui l-au subminat după aceea, astfel încât doar caruselul schimbului de miniştrii şi al remanierilor de guvern, a mai rămas într-o mişcare sesizabilă. Dar şi cei care au urmat după aceea au ignorat toate considerentele economice majore, scurgându-se astfel alţi patru ani, în care economia românească a pierdut între 21-23 milioane de dolari pe zi, prin simplă inactivitate, neglijenţă şi proastă gospodărire. Deci, în concluzie, toate propunerile mele practice au rămas fără nici un ecou. Vorba aceea: „Las' că ştim noi mai bine!". Şi din nou s-au apucat acum românii să spere că va fi mai bine, primele semnale, însă, demne de luat în consideraţie, nefiind chiar încurajatoare. Astfel noul Ministru al Finanţelor (din ianuarie 2005 - n.r.), domnul Ionuţ Popescu, de altfel excelent teoretician în materie de finanţe, s-a apucat să promită - cam pripit - o reformă fiscală şi o cotă unică de impozitare, care ar dori să o pună în aplicare chiar de la 1 ianuarie 2005. Doar exprimarea unei asemenea intenţii, însă, ar trebui să ne dea de gândit şi iată de ce: În ţările cu o administraţie financiară bine consolidată, chiar exemplară, cum ar fi Franţa, Olanda sau Germania, cu o tradiţie economică de secole, o astfel de măsură administrativă ar dura între 6 luni şi un an. Deci, cum ar putea actuala Românie, cu un sistem fiscal zdruncinat şi o organizare statală cât se poate de şubredă, să execute un asemenea act de forţă, mai ales în preajma sărbătorilor? Toate acestea fiind nişte iluzii a unor „factori de decizie" fără experienţă organizatorică şi administrativă, lipsiţi de asemenea de prudenţa politică necesară pentru propagarea unor asemenea măsuri. Nu mai vorbim de lipsa condiţiilor practice, cum ar fi de exemplu o reţea computerizată a secţiilor de admi¬nistraţie fiscală sau măcar a tipăririi de formulare corespunzătoare pentru contribuabilii vizaţi.

O altă chestiune fundamentală rămânând resursele financiare pentru acoperirea, atât a acţiunii de executare propriu-zisă a noii legi, cât şi în special a fondurilor din care ar urma să se plătească pensiile mărite şi să se suporte pierderile ce se vor naşte din impozitarea generală redusă? Speranţa că „baronii" şi „mogulii" se vor grăbi să-şi plătească impozitul, doar pentru faptul că acesta ar fi mai redus acum, nu poate fi decât o himeră. La fel de naivă este ideea că se va putea reduce corupţia cu ajutorul unui corp de control, compus din oameni cu salarii mizerabile şi poliţişti la fel de prost plătiţi, care de azi pe mâine ar urma să devină modeşti şi cinstiţi, nelăsându-se ademeniţi de şperţurile grase, pe care le-ar putea încasa doar prin închiderea unuia, sau la nevoie chiar a ambilor ochi. „Stimate domnule ministru, corupţia nu se poate reduce realmente decât prin bunăstare, şi pentru a ajunge la bunăstare vă trebuiesc investiţii masive în industrie şi agricultură, care nu pot veni decât din Occident, în special din partea celor pe care strămoşii Dvs. i-au jefuit cu ocazia Legii nr.119/48 (Naţionalizare). Privatizarea, oricum, diletantică până în prezent, în cadrul căreia Statul Român vin¬de obiecte care nici nu-i aparţin, nu va contribui la naşterea unui climat de încredere şi seriozitate faţă de marii miliardari occidentali, potenţialii investitori majori sau strategici, cum le ziceţi în România." Iar în ceea ce priveşte consilierii de specialitate, de care nu se poate lipsi nici un ministru şi care de obicei sunt recrutaţi din clientela de partid, doar dornici de un serviciu bine plătit, dar fără pricepere şi experienţă reală, aceştia vă vor mai da de furcă pe viitor. Pe de altă parte, trebuie recunoscut că nici specialiştii occidentali, obişnuiţi şi crescuţi în cu totul alte condiţii decât cele din România, nu vă vor fi de prea mare folos. În concluzie, va trebui să vă formaţi oameni proprii pentru proiectele de perspectivă şi poate să mai şi ascultaţi pe cei cu o experienţă de câteva decenii în materie de finanţare şi coordonare a industriei. Atunci poate „nu veţi şti, dar foarte probabil veţi face totul mai bine!".

Notă: Din păcate, n-a fost să fie! (Redacţia ART-EMIS)

footer