Revista Art-emis
Antisemitism sau antiromânism ? PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ion Coja   
Duminică, 04 Martie 2012 02:55

Prof. Univ. Dr. Ion Coja

Unde sunt evreii care nu sunt ca Silviu Brucan?


Sunt aproape douăzeci de ani de când fac, zi de zi, eforturi disperate să nu cedez anti-semitismului și să caut, iar când nu găsesc, să inventez dovezi că nu toți evreii sunt ca Silviu Brucan sau ca Jean Ancel ori ca Andrei Oişteanu, ca Radu Ioanid sau Andrei Cornea ori Aurel Vainer! Dar unde sunt evreii care nu sunt ca Silviu Brucan sau ca Jean Ancel ori ca Andrei Oișteanu, ca Radu Ioanid sau ca Andrei Cornea ori Aurel Vainer?! Ce simplă este viaţa pentru românul antisemit! Nu e zi lăsată de la bunul Dumnezeu să nu i se ofere pe tavă încă o dovadă sau chiar mai multe în aceeaşi zi despre răul făcut nouă, românilor, ba de un evreu nenorocit, ba de altul, uneori în bandă asociaţi, caz în care îşi trag alături şi câțiva parteneri români dintre cei mai neaoşi. Circulă pe Internet un filmuleț cu un evreu, Shimon Peretz, fost prim ministru în Israel, care declara la o întâlnire de mafioţi, că ei, mafioţii evrei, au cumpărat Manhattanul, Polonia, Ungaria şi România. N-au trecut multe zile şi am primit un vast material intitulat „Doi ani de când Israel a cumpărat România" cu date concrete, cu numele evreilor descurcăreţi care au preluat rolul statului român prin aşa-zisa dezetatizare sau privatizare. O bună, cea mai bună parte din ce a fost proprietatea statului român şi a „întregului popor muncitor" este acum proprietatea unor evrei. După câteva zile găsesc acel material într-un ziar, publicat pe două pagini. Într-un singur ziar. Restul presei din România tace cu nemernicie pe acest subiect tabu! Mai trec câteva zile şi mă întâlnesc cu un procuror, îl întreb dacă este ceva adevărat în aceste materiale semnate de „Adevăratul Serviciu de Informații" (sau cam aşa ceva) şi procurorul confirmă: la majoritatea tunurilor ilicite care s-au dat în România capitalistă profitorii au fost „investitori" evrei. Exemplele pot continua, exemple de fapte şi împrejurări în care îngăduința şi cumsecădenia noastră românească este pusă la grea încercare. Constat în jurul meu, la tot mai mulţi tineri îndeosebi, generalizarea sentimentului că nici nu te poți aştepta la altceva de la evrei. Mă simțeam tare, bine înarmat sufleteşte, ca să nu cad în acest păcat. Totdeauna m-am simţit capabil să gândesc nuanţat, fără generalizări comode şi pripite, pe fiecare ins asupra căruia mă pronunț să-l judec cu prudenţă şi numai pentru faptele sale, judicios probate. Deunăzi însă, pentru prima oară m-am simțit vulnerabil! Am simțit că nu mai pot la infinit să susțin public că nu toți evreii sunt ca Silviu Brucan. Repet, unde sunt evreii care nu sunt ca Silviu Brucan? Şi de unde să ştim noi că aceşti evrei mai există de vreme ce nici unul dintre ei nu iese în faţă şi nu se dezice de Silviu Brucan & compania de anti-români?!

Ce s-a întâmplat? Mai întâi s-a întâmplat că la emisiunea Tv a domnului Tudor Barbu, invitatul său, profesorul Mircea Coşea, fost ministru al privatizării, a făcut o dezvăluire teribilă, cumplită: Legea 15, emisă de guvernul Petre Roman, lege care a decis cum să se desfăşoare privatizarea economiei româneşti şi a avuţiei statului român, nu a fost lucrată de nimeni din guvern, nu a fost elaborată de experţii noştri, din guvern sau din Parlament, ci a fost adusă şi depusă pe biroul lui Petre Roman de către Silviu Brucan! Informația a fost reluată și comentată a doua zi împreună cu domnul Constantin Cojocaru. Aşadar, nu este o vorbă oarecare, ci o dezvăluire care pur şi simplu îţi taie răsuflarea. Cine a conceput Legea 15? Cine a impus, cu ajutorul lui Silviu Brucan şi Petre Roman, modul în care să se producă privatizarea în România? Cui trebuia să-i folosească această lege? Cine şi ce interese sunt în spatele acestei trădări? Nu pot să nu-mi aduc aminte de comédia jucată pe 22 decembrie 1989 de cei doi, Silviu Brucan şi Petre Roman, când primul se prefăcea că-l ia la rost pe tinerelul în pluover roşu, cu vorbele „Dar tu cine mai eşti?" Adică cominternistul şi trădătorul de Ţară, Silviu Brucan, se purta ca şi când nu ar fi avut cunoştință de trădătorul Valter Roman, că este tatăl lui Petre Roman, la fel de cominternist şi de trădător. L-am criticat deseori pe Petre Roman, l-am acuzat de multe, considerându-l principalul vinovat pentru o bună parte din neajunsurile și eşecurile noastre, dar tot timpul am „sperat" că explicaţia ar sta în lipsa de experienţă, în incompetenţa şi precaritatea sa morală. Nu am acceptat argumentele celor care susţin că Petre Roman, cu premeditare şi cunoașterea exactă a efectelor, a dus o politică prin care s-a declanşat şi în parte s-a înfăptuit distrugerea economiei româneşti. Acum însă îmi dau seama şi, la rândul meu, susţin cu tărie că nu există altă explicație pentru felul cum a guvernat Petre Roman, decât intenţia sa de a distruge economia României, de a lovi cât mai devastator în valorile societății româneşti, intenţie pe care a slujit-o în cadrul unui program care - cel puţin parţial conceput de alţii - în altă parte, nu în clădirea Guvernului României. Cumva în Israel? Ipoteză năucitoare, pe care mi-o sugerează, fireşte, alocuțiunea lui Shimon Peretz, după regula cui prodest?, coroborată cu apartenenţa celor doi, Silviu Brucan şi Petre Roman, la comunitatea etnică evreiască. Întreb public: comunitatea evreiască, din România şi de pretutindeni, se simte solidară cu cei doi, cu opera lor malefică? Se simte solidară cu evreii care „au cumpărat România"? Informaţia că privatizarea în România, care ne-a adus atâtea nenorociri, s-a făcut după un proiect de lege conceput fără implicarea autorităților româneşti, proiect de lege adus de evreul cominternist Silviu Brucan foarte probabil din străinătate, nu poţi să n-o raportezi la declarația lui Shimon Peretz şi la alte dovezi cu privire la evreii care „au cumpărat România". Legătura este perfect logică, se impune de la sine şi poartă un nume: conspirație împotriva României, a intereselor vitale româneşti!

A doua întâmplare este legată de Maximilian Katz, beneficiarul unei aşa-zise fundaţii sau asociaţii preocupată de „monitorizarea antisemitismului din România". Nu mai întreb pe ce bani ai statului român funcționează escrocheria! Acest nefericit, pe care Dumnezeu l-a însemnat cu toate dovezile degenerării umane, a găsit de cuviinţă să reclame direcţiei festivalului de film de la Berlin prezentarea în cadrul festivalului a unui film românesc inspirat din lupta partizanilor din munți, a partizanilor anti-comunişti. Cică partizanii din munţi ar fi fost antisemiţi! Pentru orice om normal şi mai ales pentru orice cetăţean român, lupta dusă de aceşti partizani constituie un capitol glorios de istorie, fără pereche în istoria rezistenţei anti-comuniste din Europa. Afirmaţia lui Katz că aceşti partizani au fost anti-semiţi pentru că erau toţi legionari, este inexactă, dar şi mai inexactă este afirmația că legionarii au fost antisemiţi! I-am cerut doamnei Lia Benjamin, mare historiografă anti-legionară, dovezile antisemitismului legionar şi mi-a răspuns după ani de scociorît literatura şi arhiva legionară cu un text de o pagină şi un pic... Mai multe dovezi nu a găsit! Pe lângă legionari au mai luptat în munţi şi ţărănişti, ca Aurel Şeitan, de exemplu, rudă cu subsemnatul. Iar mulţi dintre partizani nu au fost membrii niciunui partid. Au fost români şi punctum!, ceea ce era suficient ca să determine crezul şi comportamentul lor eroic! Protestul adresat organizatorilor de la Berlin, protest semnat nu numai de Katz, ci şi de reprezentantul evreilor victime ale Holocaustului, nu poate fi interpretat altfel decât ca un gest anti-românesc neruşinat, un act de adversitate făţişă faţă de valorile fundamentale ale poporului român. Pentru asemenea atitudine în alte state - bunăoară în Israel - se practică, cu bună îndreptăţire, expulzarea neobrăzaţilor!

Tot un Katz – nu ştiu dacă acelaşi, în 1993 a făcut o golănie şi mai mare. În urma unei propuneri care a fost corect cântărită de juriul de acordare a premiului Nobel pentru Pace, a intrat în faza finală a selecției şi propunerea ca prestigiosul premiu să fie acordat foştilor deţinuţi politici din România, pe motivul că în ciuda suferințelor nedrepte îndurate înainte de 1989, aceştia nu au cerut răzbunare, pedepsirea foştilor călăi etc., ci au acționat după 1990 ca un factor de stabilitate socială, de reconciliere națională etc. Ei, bine, încercând a se face un oarecare loby în Statele Unite în sprijinul candidaturii românești, ne-am trezit cu reacţia energică şi bine susţinută logistic, a unui Katz, care pretindea că protestează în numele „tuturor evreilor", revoltaţi la ideea că prin acest premiu ar putea fi onoraţi şi legionarii, care, cum se ştie, au dat cel mai mare număr de deţinuți politici. Nu ştiu dacă acest loby evreiesc anti-românesc a determinat juriul să prefere altă candidatură decât cea românească, dar faptul în sine te pune în faţa aceleiaşi întrebări: unde sunt evreii care nu sunt ca acest Katz? Unde sunt evreii capabili să se dezică de Petre Roman, de Silviu Brucan, de mafioții pe care îi felicita primul ministru israelian că au reușit „să cumpere România"?... Mai există asemenea evrei? Dacă există, de ce nu li se aude vocea? Eu cam ştiu de ce nu li se aude vocea şi le acord acestor compatrioți circumstanţele atenuante cuvenite, odată cu sincera mea compasiune. Sunt tot mai mulți românii care, revoltaţi de comportamentul „iudaic" al unui Silviu Brucan sau Radu Ioanid, simplifică lucrurile şi trag concluzia valabilă pentru un număr tot mai mare de situaţii: nu „antisemitismul" românilor produce suferințe printre evrei, ci antiromânismul evreiesc, activ şi riguros organizat, produce din ce în ce mai mari prejudicii şi suferințe românilor. Faptul că acest anti-românism nu este caracteristic decât pentru „unii evrei" începe să conteze tot mai puțin în comparaţie cu efectele catastrofale şi tot mai vizibile ale ingerinţei „evreilor" în viaţa noastră. Pasivitatea „celorlalți evrei", a evreilor-evrei, a evreilor-Oameni, neputinţa sau teama lor de a lua atitudine publică în această chestiune, nu va întârzia să-i determine pe români să conchidă că avem de-a face cu o complicitate evreiască generalizată. Complicitate la care aderă, din nefericire, aproape întreaga noastră clasă politică, al cărei anti-românism vizibil și tenace are un singur efect pozitiv: mai reduce din vinovăţia „evreilor", împărţind cu aceştia răspunderea pentru starea de dezastru naţional în care am ajuns.

Post scriptum:

Un coleg din Vatra Românească, după ce a citit textul de mai sus, mi-a pus următoarea întrebare: Nu cumva din aceeaşi sursă cu legea 15/91 provine şi textul Ordonanței de Urgenţă nr. 31 din 2002, prin care se interzice orice punere la îndoială a crimelor de care a fost acuzat regimul mareşalului Ion Antonescu?! Drept care întreb şi eu public: care sunt experții români care au lucrat la amintita ordonanţă? Dacă dumnealor cred că au făcut un lucru bun prin acea ordonanță, să aibă bărbăţia de a-şi declina identitatea. Măcar pentru a ştii dacă şi acest text nu a fost importat din Israel. În acțiunea noastră de descurajare a antisemitismului din România avem nevoie de această certitudine.

footer