Revista Art-emis
Constantin (Bâzu) Cantacuzino - un as al aviaţiei române PDF Imprimare Email
Comandor (r) Dr. Vasile Florea   
Miercuri, 15 Februarie 2012 16:07
Constantin Bâzu CantacuzinoAşa cum se ştie, aviaţia română a fost cunoscută şi remarcată de-a lungul timpului pe plan internaţional, strălucind prin contribuţii remarcabile la progresul tehnic mondial, ca urmare a inteligenţei şi eforturilor unor inventatori şi constructori de aparate de zbor precum Aurel Vlaicu, Traian Vuia şi Henri Coandă, dar şi prin curajul, îndemnarea, spiritul de sacrificiu şi măiestria unor piloţi de excepţie care, în cele mai grele încleştări din istoria românilor, s-au acoperit de glorie nepieritoare înscriindu-şi numele în panteonul eroilor neamului. Unul dintre aceştia, un adevărat maestru al marilor performanţe aeriene pe care le-a închinat cu generozitate şi un impresionant spirit de sacrificiu apărării spaţiului aerian al României Bâzu Cantacuzino a fost şi va rămâne un nume de referinţă în istoria aviaţiei române, notorietatea sa fiind unanim apreciatăîn ţară în străinătate chiar şi de adversarii din crâncenele confruntări aeriene la care a participat, de fiecare dată fiind învingător. Cu toate că poziţia socială i-ar fi oferit posibilitatea să se sustragă, aşa cum din păcate au procedat unii conaţionali, de la marile riscuri pe care le presupunea participarea la război, sentimentul patriotic a fost incontestabil, mai puternic şi, cu un devotament exemplar, s-a avântat în cele mai aprige misiuni. Arborele său genealogic îşi are rădăcinile puternic ancorate în istoria neamului românesc. înaintaşii săi au fost domnitori, înalţi dregători, oameni de ştiinţă şi cultură sau lideri de marcă ai unor partide politice tradiţionale. Bunicul din partea tatălui celebrului pilot Bâzu, a fost Gheorghe Grigore Cantacuzino-Nababul, ministru şi prim-ministru în timpul domniei regelui Carol I, iar tatăl, Mihai Cantacuzino, după obţinerea doctoratului în drept şi litere la Paris, s-a consacrat unei active cariere politice îndeplinind funcţii importante în viaţa publică: deputat de Ialomiţa, primar al capitalei şi ministru de justiţie în guvernul condus de Ion C.I. Brătianu între lunile decembrie 1916-ianuarie 1918. A încetat din viaţă într-un tragic accident de automobil pe valea Oltului între Călimăneşti şi Sibiu.
Mama lui Bâzu Cantacuzino, Maria (Maruca) aparţinea unei vechi, influente şi apreciate familii de boieri moldoveni, Rosetti Tescanu, de la care a primit o moştenire genetică valoroasă şi o educaţie aleasă în spiritul dragostei faţă de valorile naţionale şi de oamenii de pe meleagurile natale din zona Tescanilor pe care nu i-a uitat niciodată şi pe care îi prezintă atât de sugestiv şi afectuos în cartea sa „Umbre şi lumini" apărută la editura „Aristarc" din Oneşti. Maruca era unanim apreciată şi respectată în societatea românească la cele mai înalte niveluri sociale şi, mai ales, intelectuale, prin inteligenţa sa ieşită din comun, profunzimea gândirii, naturaleţea şi sinceritatea ei, precum şi pentru rafinamentul bazat pe temeinice cunoştinţe teoretice. Mama celebrului aviator era o bună cunoscătoare a operei lui Eminescu şi a celor mai reprezentativi poeţi englezi. Ea l-a inspirat ăn mod hotărâtor pe marele nostru muzician George Enescu în creaţia sa artistică, cei doi căsătorindu-se ăn anul 1936 la opt ani după decesul lui Mihai Cantacuzino. Fiu al soţilor Mihai şi Maria Cantacuzino, Bâzu, s-a născut la Bucureşti la 15 noiembrie 1905. ăncă din anii adolescenţei şi tinereţii, dotat cu deosebite calităţi fizice şi intelectuale (cunoştea limbile franceză, engleză şi germană), a ăndrăgit unele sporturi extreme a căror practicare nu era accesibilă decât celor cu posibilităţi materiale deosebite, motociclism, automobilism, hochei pe gheaţă, patinaj şi, ăn final, zborul acrobatic. Tânărul polisportiv urmează studii superioare la Bucureşti şi Viena, iar la 17 ani ăncepe să practice cu pasiune hocheiul pe gheaţă, mai întâi ăn Elveţia şi apoi ăn România. La vârsta de 25 de ani concurează la un important raliu automobilistic pe ruta Paris-Bucureşti, reuşind să parcurgă distanţa dintre cele două capitale ăn 44 de ore, timp foarte bun pentru etapa respectivă. Pe tânărul Bâzu îl atrăgeau ănsă cu forţa irezistibilă a unui uriaş şi puternic magnet tainele cerului şi albastrul de necuprins ăn care roiau păsările de oţel şi aluminiu ce brăzdau semeţ ăntinderile fără sfârşit ale văzduhului. Hotărât să devină pilot, se înscrie în 1930 la şcoala de specialitate „Mircea Cantacuzino", iar în 1933 a fost brevetat ca pilot de turism. Dorinţa sa însă de a înfrunta curajos riscurile, mergea mult mai departe, până în zona periculoasă, dar, atât de atractivă şi de spectaculoasă a acrobaţiei aeriene, o adevărată artă a cărei tentaţie l-a vrăjit şi l-a determinat să se specializeze în acest domeniu.

În 1935 a obţinut brevetul de pilot de linie al aviaţiei civile, în iarna lui 1937-1938 a urmat cursurile de zbor fără Bückner B.U. 133 Jungmeistervizibilitate ale companiei Lares, iar puţin mai târziu s-a calificat la şcoala de perfecţionare de la Buzău ca pilot de vânătoare. Pilotând un aparat de fabricaţie germană, Bückner B.U. 133 Jungmeister, de dimensiuni mici, Bâzu participă la numeroase concursuri şi mitinguri reuşind să câştige în 1939 campionatul de acrobaţie aeriană. S-a remarcat în special în domeniul zborului acrobatic la mică înălţime cât şi în raiduri, urmărind să realizeze (şi-a realizat) zboruri de performanţă. în acest scop a cheltuit sume importante de bani procurându-şi aparatele de zbor corespunzătoare. Ca angajat în aviaţia civilă, Bâzu a fost pilot de linie la companiile Lares (1938-1941) şi Taris (1946-1948), îndeplinind funcţia de pilot-şef al acestor companii precum şi pe cea de director al Aerobazei Băneasa. În anul 1939 a câştigat premiul I şi cupa Ionel „Ghica" pe un traseu lung de 1560 km. Traversând de două ori munţii Carpaţi pe o vreme nefavorabilă. Pe 27 iunie 1935, cu un avion Caudron 430, a parcurs distanţa Bucureşti-Paris fără escală în 6 ore şi 24 de minute cu o viteză medie de 312 km/h. Pe 26 oct. 1936 parcurge aceeaşi distanţă (1900 km) în sens invers, în 5 ore şi 40 de minute, iar în noiembrie, cu acelaşi avion, parcurge distanţa Bucureşti-Amsterdam în 6 ore şi 13 minute. Pe 15 iun. 1937 încearcă să doboare recordul mondial de viteză, cu acelaşi aparat de zbor, pe o distanţă de 1500 km. Pe traseul Paris-Tunis-Paris-Bucureşti, dar, din cauza unei pene la motor, tentativa a eşuat obligându-l la o aterizare forţată. În anul 1939, împreună cu George Valentin-Bibescu - preşedintele Federaţiei Aeronautice Internaţionale - a executat un zbor pe traseul Bucureşti-Moscova şi retur, în vederea stabilirii unei legături aeriene în estul continentului european.
La declanşarea războiului, ofiţer de rezervă fiind, a solicitat să meargă pe front ca pilot de vânătoare. În această calitate, din iulIE 1941 până în mai 1945, Bâzu a luptat pe ambele fronturi, îndeplinind funcţiile de comandant de escadrilă şi de grup de vânătoare. S-a dovedit un luptător dârz şi neînfricat, un bun cunoscător al luptelor aeriene. A îndeplinit 600 de misiuni de luptă şi a obţinut 60 de victorii aeriene în 211 bătălii, fiind singurul pilot românt cu o asemenea performanţă. Pe data de 25 aug. 1944 a fost însărcinat de guvernul român cu transportul unor documente militare importante în Italia la Fogia, la baza Forţei a 15-a americane, ducând în fuzelajul avionului şi un ofiţer american fost prizonier în urma prăbuşirii cu avionul în zona Ploieşti. S-a strecurat la joasă înălţime, fără aparatură radio, la care renunţase pentru a-l putea transporta pe ofiţerul american şi a aterizat cu precizie pe aerodromul de la Fogia, survolând Iugoslavia şi Marea Adriatică. Pentru curajul dovedit în numeroasele misiuni averiene, pentru cele 60 de victorii omologate, Bâzu a fost decorat cu înalte distincţii de război: „Virtutea Aeronautică" în toate clasele şi ordinul „Mihai Viteazul" clasele I şi a-II-a. După terminarea războiului, şi-a reluat activitatea la compania Lares. Văzându-şi speranţe înşelate, ca urmare a politicii noului regim instalat în România, la capătul unui zbor cu pasageri în Italia, la Milano, a predat avionul copilotului pentru a-l readuce în ţară şi nu s-a mai întors. A continuat să zboare în aviaţia civilă franceză şi spaniolă fără a-şi mai putea revedea patria. În Spania şi-a continuat cu aceeaşi pasiune cariera de zburător participând la numeroase acrobaţii aeriene. La 8 mai 1954 a participat ăn localitatea Catrio Comandor (r) Dr. Vasile FloreaVentos la un miting aviatic unde a oferit unei asistenţe înmărmurite de emoţia, demonstraţii de măiestrie în pilotaj în zbor razant cu pista, la o înălţime de 10 m deasupra solului.
Sănătatea celebrului pilot începuse însă să se degradeze. Internat într-un spital pentru o intervenţie chirurgicală, Bâzu Cantacuzino moare pe masa de operaţie la 26 mai 1958 la vârsta de 53 de ani, fiind înmormântat într-un cimitir din Madrid, departe de ţara căreia i-a adus importante servicii atât în timp de pace cât şi în timp de război.

Comandor (r) dr. Vasile Florea
Note bio-bibliografice

Dr. Vasile Florea, a lucrat 25 de ani din carieră în învăţământul militar de aviaţie. În prezent este şeful catedrei de ştiinţe economice la o facultate din Bacău ce aparţine de Universitatea „Alma Mater" din Sibiu. A absolvit Universitatea Naţională de Apărare şi Academia de Studii Economce din Bucureşti. Are titlul ştiinţific de doctor în economia militară obținut în anul 1995. De-a lungul anilor a scris 15 manuale în domeniul științelor socio - umane şi a publicat 10 lucrări de specialitate, de management și de psihopedagogie. A publicat, o culegere de studii şi articole pe care le publicase în diferite reviste şi ziare în ultimii trei ani. Este implicat în viața publică şi socială, participă le sesiuni de comunicări ştiinţifice, simpozioane, emisiuni de radio şi televiziune. footer