Revista Art-emis
Despre trecutul recent PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu   
Duminică, 22 Ianuarie 2012 19:10
Prof. univ. dr. Buzatu Gheorghe„Istoria nu-i o religie. Istoricul nu accepta nici o dogma, nu respecta nici un lucru interzis, nu cunoaste tabů-uri. El poate sa deranjeze. Istoria nu este tot una cu morala. Istoricul nu are rolul de-a exalta ori de-a condamna, el explica. Istoria nu este sclava actualitatii. Istoricul nu aplica trecutului schemele ideologice contemporane si nu introduce in evenimentele de odinioara sensibilitatea prezentului. Istoria nu-i tot una cu memoria. Istoricul, intr-un demers stiintific, colectioneaza amintirile oamenilor, le compara intre ele, le confrunta cu documentele, cu obiectele, cu urmele existente, si stabileste faptele. Istoria tine cont de memorie, dar nu se reduce la ea. Istoria nu este un domeniu juridic. Intr-un stat liber, definirea adevarului istoric nu apartine nici Parlamentului, nici autoritatii judiciare. Politica statului, chiar animat de cele mai bune intentii, nu este politica istoriei." („L´Histoire", Paris, no. 306/Janvier 2006).

Pentru o corect?t? ?i obiectiv? evaluare a evenimentelor care au condus la declan?area celui de al doilea r?zboi mondial, un rol capital revine istoricilor. Ei au c?derea s? studieze evenimentele în complexitate a lor, sine ira et studio, ?i s? le comunice opiniei publice. În acest sens, unul dintre cei mai aprecia?i istorici români, domnul profesor univ. dr. Gheorghe Buzatu, prezint? o relatare despre Situa?ia României din preajma celui de-al Doilea R?zboi Mondial ?i urm?rile pactului Ribbentrop-Molotov cu nefasta lor influen?? asupra def??ur?rii a evenimentelor.

Spectacolul a devenit - cine ar fi crezut ? - mai mult decât incitant... acum, dup? mai bine de 70 de ani, de la izbucnirea conflagra?iei mondiale din 1939-1945. Când, cum era firesc, cei mai mul?i dintre noi ne asteptam, precum s-a întâmplât la nivel mondial în 1989 sau în 1999, la identificarea, în sfâr?it, a unui moment al adev?rului, încheiat cu un bilan? edificator al responsabilit??ilor supreme pentru declan?area ostilit??ilor în septembrie 1939, iat? îns? c? zilnic asist?m la etalarea unor noi „puncte de vedere", care de care mai... originale, mai... agresive, dar ?i mai tr?snite ?i mai absurde, c?, totodat?, în dezbateri, alt?dat? predominant istoriografice, intervin nenum?ra?i ?i nea?tepta?i „grei"- nicidecum dintre istorici, ci ?efi de stat ?i de guverne, diploma?i ?i militari, anali?ti politici ori, mai mult, institu?ii diplomatice ?i parlamentare, unele chiar de informa?ii ?i contrainforma?ii etc., etc. Cum era de a?teptat, precum ?i alteori în trecut, în centrul dezbaterilor se afl? problema rolului ?i locului Pactului Hitler-Stalin sau Ribbentrop-Molotov de la 23 august 1939 în determinarea cursului evenimentelor în direc?ia r?zboiului pentru început european, iar apoi mondial, prin atacarea Poloniei de c?tre Germania, la 1 septembrie 1939, iar la 17 septembrie 1939 ?i de c?tre URSS. În aceast? disput?, surprins? în detalii de mass-media, adeseori istoricii sunt pu?i „la col?", cel mai adesea mai abitir decat în?i?i agresorii din 1939, ori se arunc? în joc „arme noi", adic?... documente secrete, care, desigur, ar putea satisface momentan guvernele ?i preten?iile lor de putere, dar nu ?i pe speciali?tii în domeniul trecutului recent.

Pentru ace?tia, înc? din decembrie 2005, faimosul Apel al unor reputa?i istorici francezi (Alain Decaux, Marc Ferro, Pierre Milza, René Rémond ?.a.), intitulat Libertate pentru istorie, a limpezit - fapt r?mas necunoscut politicienilor ! - deja lucrurile, în sensul c? a stabilit elementele definitorii, permanentele scrisului istoric modern, demonstrând c?: „Istoria nu-i o religie. Istoricul nu accepta nici o dogma, nu respect? nici un lucru interzis, nu cunoa?te tabů-uri. El poate s? deranjeze. Istoria nu este tot una cu morala. Istoricul nu are rolul de-a exalta ori de-a condamna, el explic?. Istoria nu este sclava actualit??ii. Istoricul nu aplic? trecutului schemele ideologice contemporane ?i nu introduce în evenimentele de odinioar? sensibilitatea prezentului. Istoria nu-i tot una cu memoria. Istoricul, într-un demers ?tiin?ific, colec?ioneaza amintirile oamenilor, le compar? între ele, le confrunt? cu documentele, cu obiectele, cu urmele existente, ?i stabile?te faptele. Istoria ?ine cont de memorie, dar nu se reduce la ea. Istoria nu este un domeniu juridic. Într-un stat liber, definirea adev?rului istoric nu apar?ine nici Parlamentului, nici autorit??ii judiciare. Politica statului, chiar animat de cele mai bune inten?ii, nu este politica istoriei" („L´Histoire", Paris, no. 306/Janvier 2006).

Istoria celui de-al doilea r?zboi mondial în ansamblu a fost marcat?, firesc, de o sum? de date importante. ?i, totu?i, numai una prezint? o semnifica?ie aparte, în sensul c?, f?r? a trimite la vreun eveniment notoriu din perioada 1 septembrie 1939 - 2 septembrie 1945, dimpotriv? l-a precedat, dar intra în discu?ie dat fiind c?, pur ?i simplu, l-a determinat de o manier? categoric?. Este în discu?ie, cum am precizat, faimosul Pact Hitler-Stalin sau Ribbentrop-Molotov, dup? numele ministrilor de externe desemnati de c?tre cei doi dictatori pentru a-l negocia ?i semna în noaptea de 23/24 august 1939 la Kremlin ?i care, de atunci încoace, de?ine o întâietate indiscutabil? în privin?a tuturor superlativelor negative ale defunctului veac al XX-lea: cel mai catastrofal, cel mai controversat, cel mai nenorocit, cel mai odios, cel mai sumbru ?i cel mai plin de consecin?e document. Istorici de faim? mondial? ai conflictului din 1939-1945 (Arnold Toynbee, A. J. P. Taylor, Pierre Renouvin, Edward H. Carr, Maurice Baumont, Donald Cameron Watt, Jean - Baptiste Duroselle, Andreas Hillgruber, Henri Michel, Ernst Nolte, William L. Shirer, A. M. Nekrici, Stephane Courtois) s-au exprimat de mult în acest sens, iar studiile recente, întemeiate pe dezv?luirile de ultim moment ale arhivelor secrete, i-au confirmat pe deplin. Re?inem un singur exemplu: opinia categoric? expus? de un istoric polonez în sensul c? Pactul de la 23 august 1939 ?i protocolul s?u secret deopotriv? au servit drept fundament pentru izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial. Fapt remarcabil, România a fost una dintre cele dintâi victime ale sistemului european odios introdus de Pactul Hitler-Stalin. Ceea ce, de fel, n-a constituit un temei de recunoa?tere, dimpotriv?, un impuls pentru a-l repudia cu violen??, la 22 iunie 1941.

Relativ la cursul evenimentelor în direc?ia datei fatidice de 1 septembrie 1939, studiile de specialitate datorate unor prestigiosi istorici din intreaga lume conchid c?, în determinarea faptelor spre finalitatea cunoscut?, s-au dovedit hot?râtoare tendin?ele de expansiune teritorial? ?i ideologic? ale puterilor revizioniste - în ordine: Germania, U.R.S.S., Italia si Japonia. Pe de alt? parte, liderul celui de-al III-lea Reich, Adolf Hitler, nu ar fi putut s? „arunce" lumea în r?zboi, dac? nu ar fi beneficiat, în sensul cel mai deplin al cuvântului, de avantajele faimoasei politici de conciliere promovat? dupa 1933 de cabinetele de la Londra ?i Paris fa?? de Germania nazist?, ?i care, cum se ?tie, a culminat cu întelegerea de la München din septembrie 1938. Deopotriv?, în momentul decisiv, mai precis în luna august 1939, Hitler a beneficiat decisiv de cotitura survenit? în politica generala a U.R.S.S.: de la negocierile angajate cu Marea Britanie ?i Fran?a pentru bararea agresiunii fasciste în Europa, inclusiv pe cale militar?, la apropierea fa?? de cel de-al III-lea Reich, concretizat? la 23 august 1939 într-un pact bilateral de neagresiune. Având în vedere atât con?inutul documentului care, cel pu?in momentan, regla în felul s?u „conturile" dintre cele dou? puteri reprezentând for?ele ireconciliabile ale comunismului ?i ale fascismului, cât ?i consecin?ele sale, imediate ?i de perspectiv?, Tratatul de neagresiune sovieto-german a avut un rol fatal pentru destinul p?cii europene ?i mondiale. De vreme ce, gra?ie Pactului, Hitler a devenit arbitrul indiscutabil al p?cii europene, atunci când el nu mai dispunea în repertoriul s?u decât de o singur? solu?ie - r?zboiul! Elocvent în acest sens a fost dialogul liderilor diplomatici ai Germaniei ?i Italiei din 11 august 1939, atunci când contele Galeazzo Ciano (ministrul de Externe italian - n.r.) s-a interesat de preten?iile reale ale Berlinului la adresa Poloniei: „Ei bine, ce dori?i dumneavoastr? în definitiv - Coridorul polonez sau Danzigul?", l-a chestionat ministrul de Externe al Italiei pe omologul sau german, Joachim von Ribbentrop. Replica acestuia din urma a fost in consens cu politica promovat? de Führerul Adolf Hitler: - „... Noi vrem r?zboiul!" (William L. Shirer).

Derularea evenimentelor în linie dreapta în direc?ia izbucnirii celui de-al doilea r?zboi mondial a fost marcat? de acordul de la München din 29 septembrie 1938 ?i de Pactul Hitler-Stalin din 23 august 1939. Dintre marii istorici care au investigat „Münchenul", re?inem pe Maurice Baumont, Pierre Renouvin, J.-B. Duroselle, A. J. P. Taylor, Telford Taylor, Klaus Hildebrand, Jiri Hochman, M. S. Hitchins, Martin Gilbert ?i Richard Gott. In opinia lui Telford Taylor, acordul din 28 septembrie 1938 a constituit „un punct crucial al istoriei moderne", în vreme ce, potrivit celebrului istoric britanic A. J. P. Taylor, prin voin?a liderilor guvernelor Germaniei, Italiei, Marii Britanii ?i Frantei, în capitala bavarez? sistemul de la Versailles „a fost nu numai ucis, ci ?i înmormantat". Comparativ cu Münchenul, Pactul de la 23 august 1939 încheiat la Moscova a fost ?i este mult mai aspru judecat de istorici, iar aceasta, evident, în raport cu rostul s?u nemijlocit în sacrificarea p?cii ?i deschiderea c?ii spre declan?area celui de-al doilea r?zboi mondial. Vom aminti, în acest sens, demonstra?iile ?i concluziile conving?toare expuse de cunoscu?i istorici ?i kremlinologi, precum, în primul rând: Michel Heller ?i A. M. Nekrici, A. J. P. Taylor, Donald Cameron Watt, William Carr, William L. Shirer, Pierre Renouvin, Maurice Baumont, Alan Bullock, Sebastian Haffner, Wolfgang Leonhard, P. M. H. Bell, V. M. Falin, N. V. Zagladin, Gabriel Gorodetscky, David Fisher ?i Anthony Read. Punctele de vedere exprimate, dincolo de unele nuan?e, explicabile date fiind unghiul ?i momentele abord?rii problemei, concord? în mod tulbur?tor. Michel Heller si A. M. Nekrici, de pild?, descifreaz? c?, la 23 august 1939, „o cotitur? s-a produs realmente în istoria Europei ?i a lumii - Uniunea Sovietic? a deschis poarta r?zboiului mondial semnând Pactul cu Germania (subl. ns.)", în vreme ce cunoscutul ziarist ?i istoric american William L. Shirer a consemnat c? Stalin, „inamicul mortal" al lui Hitler, „a f?cut posibil?" decizia acestuia de a ataca Polonia la 1 septembrie 1939. Maurice Baumont, membru al Institutului Fran?ei, nu i-a contrazis pe cei cita?i, dimpotriv? - a sus?inut ?i el - Pactul de la 23 august 1939 „a incurajat puternic pe Hitler sa ri?te declan?area „marelui conflict" (subl. ns.)", ceea ce ?i marele istoric Pierre Renouvin re?inuse, anume c? „Pactul de la 23 august 1939 a fost acela care a decis soarta pacii (subl. ns.)". Alan Bullock, cel dint?i biograf de celebritate mondial? al lui Hitler, observa c?, mul?umit? Pactului cu Stalin, Führerul a c?p?tat „mâinile libere" pentru a putea invada Polonia în 1939, f?r? nici un fel de riscuri.

Un alt aspect, examinat în detaliu, este acela al pre?ului cu care Hitler a smuls, in 1939, lui Stalin, semn?tura lui Molotov pe Pactul de neagresiune. ?i în aceast? privin??, în prezent, lucrurile sunt clare. Condi?ia finaliz?rii negocierilor, desf??urate în cea mai mare tain?, a fost încheierea unui protocol adi?ional secret, în conformitate cu care Berlinul recuno?tea în „sfera de interese"a Kremlinului - mergându-se pân? la acordarea „dreptului" de ocupa?ie - mai multe state sau por?iuni de state, incluzând ori vizând Finlanda, ??rile Baltice, Polonia ?i România. Lucrurile fiind de-acum bine cunoscute, vom face apel la recunoa?terile unor speciali?ti. Revenim, prin urmare, la Michel Heller ?i A. M. Nekrici, atât de categorici ?i de aceasta dat?: „Dup? ce U.R.S.S. a semnat protocolul secret în privin?a sferelor de influen??, Germania ?i-a v?zut asigurat spatele în Est. Calea atacului împotriva Poloniei era deschis?". William L. Shirer insist? în a demonstra cum, prin „târgul cinic", „sordid" cu Hitler, Stalin „a dat semnalul unui r?zboi scontra Poloniei care, dup? toate probabilitatile, avea s? ia propor?iile unui conflict mondial". În ce-l privea, istoricul rus N. V. Zagladin, confirmat de apari?ia la Moscova a pseudo-jurnalului lui V. M. Molotov, conchidea f?r? ?ov?ire: „În asemenea condi?ii istorice concrete -august 1939 -, Hitler a fost mai interesat în neutralizarea U.R.S.S.-ului decât Uniunea Sovietic? în neutralizarea Germaniei. Aceasta s-a ?i reflectat în semnarea protocolului secret, propus Germaniei ca anexa la Pactul de neagresiune ?i care delimita sferele de influen?? în Europa de Est. U.R.S.S., dup? cum i se p?rea lui Stalin, neriscând nimic, dobândea posibilitatea s?-?i extinda teritoriul, rec?p?tând ceea ce pierduse în cursul r?zboiului civil. Practic, Stalin, încheind târgul cu Hitler, a aprins lumina verde pentru agresiunea fascist? în Europa. Aceasta alegere reflecta concep?ia sovietic? despre interesele U.R.S.S. ?i despre prioritatea c?rora s-a vorbit înc? de la Congresul al XVII-lea al P.C. (b) al U.R.S.S. din ianuarie 1934. Semnificatia generala si consecintele dezastruoase pentru Romania ale protocolului secret în discu?ie au fost evidentiate ?i de istoricii români: Viorica Moisuc, Valeriu Florin Dobrinescu, acad. Florin Constantiniu, Ioan Scurtu.

Nu demult, investigând tema România sub Imperiul Haosului (1939-1945), Bucure?ti, Editura RAO, 2007, am apreciat vigoarea ?i logica argumentelor lui Pamfil ?eicaru, cel mai mare dintre ziari?tii români ai veacului trecut. Având în vedere c?, oriunde ?i oricum, evenimentele trebuie examinate ?i expuse cu obiectivitate în înl?n?uirea lor cauzal?, trebuie s? admitem c?, dac?, la început, au fost Pactul Hitler-Stalin ?i Protocolul s?u secret (articolul 3), din acestea au rezultat în chip logic ?i necesar, la 26-27 iunie 1940, notele ultimative ale URSS succedate, din partea României, de evacu?rile Basarabiei, ale nordului Bucovinei ?i ?inutului Her?a, apoi de subscrierea dictatelor de la Viena (30 august 1940) ?i Craiova (7 septembrie 1940). România Mare a e?uat, iar R?zboiul Refacerii Unit??ii Na?ionale, care i-a urmat, a fost st?vilit, urmare a capitul?rii ?i tr?darii de la 23 august 1944, când - consider? Pamfil Seicaru (1950) - „Statul român s-a pr?bu?it". ?i, tot pe atunci, el observ? c? România se dovedise în general dup? primul razboi mondial un factor neglijabil al oric?rei „politici de insurec?ie împotriva geografiei ?i a istoriei, politic? ini?iat? de cei care jucau cartea ruseasc?. Ast?zi poporul român expiaz? concluzia politicii f?cute de la 1919 pân? la 23 august 1944". Iar, pentru a ne opri aici, acela?i a re?inut (1952), în termeni adecva?i, aceasta realitate de for?? ?i blestem a evolu?iei noastre contemporane: „Tot ce s-a abatut, dup? 23 august 1944, asupra nenorocitei noastre patrii era virtual cuprins în actul loviturii de stat" (1952). Tot ce-i posibil ca un atare punct de vedere, expus tran?ant, dar cu sinceritate, s?-l intrige pe cititor, dar, cu obligativitate, el nu este nici apocaliptic, nici istoric, cum ar fi putut s? se exprime insu?i Pamfil ?eicaru. ?i aceasta pentru simplul motiv c?, acolo, în str?funduri, unde se face istoria, cei „mici" - dup? expresia lui N. Iorga - aveau deja presentimentul dezastrului. Iat? de ce, consider?m finalmente, avem toate temeiurile s? punem ?i s? repunem oricând în discu?ie semnifica?ia datelor de 23 august - 1939 si 1944, ambele catastrofale prin consecin?ele pentru România, ?i nu numai. În context, reclamata orientare de Realpolitik nu se explic? decât în cazul factorilor de putere ce, fie în 1939, fie în 1944, au ob?inut avantaje indiscutabile ?i pe care - indiscutabil - urm?resc s? le permanentizeze, ceea ce în politic? a fost ?i r?mane imposibil.

Not?: Comentariul a fost acordat agen?iei de ?tiri Agerpres ?i publicat în revista ART-EMIS, cu acordul distisului profesor univ. dr. Gheorghe Buzatu footer