Revista Art-emis
Viaţa ca o iluzie şi clipa, ca destin PDF Imprimare Email
Dr. Nicolae Balaşa   
Duminică, 17 Octombrie 2010 13:28

Balasa Nicolae„Un secol de semn şi semnificaţie este îndeajuns. Suficient nouă şi suficient sieşi. Timp de peste o sută de ani, am tot căutat şi aici, în simbol, adevărul. Nu l-am găsit! Sau nu am găsit tot ce ne-am poftit noi! Cum s ar zice, nu am câştigat mare lucru! Dar de pierdut? În primul rând, povestea! Iar măreţia omului stă tocmai în puterea de a povesti şi a se lăsa povestit.” - scriam, în urmă cu câţiva ani, pe coperta exterioară a romanului „Mătăniile Alexandrei”,Ed. Newest, Tg. Jiu, 2008, revoltat de spusa lui Friedrich Wilhelm Nietzsche (n. 15 octombrie 1844, Röcken - d. 25 august 1900, Weimar) şi a postmodernismului : „vremea marilor naraţiuni a trecut”. Adevăr? Fals? Sau, acum, sub ochii noştri, şi una şi alta, un fel de amestec contextual, praf în ochi, când vrei să mai scurtezi poporului („prostimii!”) vederea? De?! La astfel de întrebări, ermetismul e păgubos şi, raportat la cititorul cu puterea în mână, poate deveni el însuşi (emetismul, că celălalt, dacă e, e!), sabia de deasupra capului sau, mai nou, cătuşele instituţiilor cu ,,ochi pentru fiecare” (dintre noi) şi „o ureche pentru toţi”. Şi, totuşi, în virtutea ideii că „tot ne-am apucat de bătut câmpii”, vom continua cu speranţa creionării gândului ce nu dă multora, de ceva timp încoace, linişte, dar mai ales, pace! Din acest motiv, revenind la poveste, o să spunem că şi ea, povestea mea, a ta, în genere a noastră, a tuturor, [că, doar oameni suntem (români, maghiari, ţigani, evrei, tătari, albi sau negri, nu are importanţă!)], depinde (mai în glumă, mai în serios), de una, de alta, dar mai ales de perspectivă... şi, apoi, de interpretare, că doar de-aia suntem în post-post modernism [din acest motiv trebuie să şi postim, (noi, prostimea, tot timpul), în partea asta de lume, mai ceva decât în Săptămâna Mare! Nu?], şi de re-re-interpretarea pentru că tot nu e doar o chestiune de modă, ci un fel de a trăi.

Mai întâi trebuie să recunosc faptul că Nietzsche a avut dreptate. Genialitatea (nici pe departe vreun scaun statal!) şi structura gândirii continentale i-a permis concluzia. Friedrich Daniel Ernst Schleiermacher (November 21, 1768 – February 12, 1834), un conaţional (din Silesia-Prusia), „îi deschisese ochii” predicând (Schleiermacher studiază mai întâi teologia), despre aflarea adevărului, chiar şi a adevărului suprem. Autorul menţionat anterior, indică, în acest sens, mai întâi, textele biblice, şi, după aceea, inscripţiile din antichitate. Drept metodă de cercetare, Schleiermacher recomandă hermeneutica, structurată tot de către el, într-o carte cu acelaşi nume, metodă ce se extinde şi capătă, pe alocuri, în timp, caracter de ştiinţă. Lui Schleiermacher îi urmează, pe linia hermeneuticii şi comprehensivităţii (universal umane), Wilhelm Dilthey (n. 19 noiembrie 1833 - d. 1 octombrie 1911) istoric, sociolog, filosof, Hans-Georg Gadamer (n. 11 februarie 1900 - d. 13 martie 2002), filozof german cunoscut pentru opera sa monumentală (magnum opus) din 1960, Adevăr şi metodă (Wahrheit und Methode). şi, mai târziu Martin Heidegger (n. 26 septembrie 1889, Meßkirch/Baden - d. 26 mai 1976, Freiburg im Breisgau). Toţi, tot nemţi! Ultimul, adică Heidegger, cu o contribuţie covârşitoare asupra reconsiderării Fenomenologiei şi a repuneri Finţei în discuţie (după aproape 2000 de ani). Tot mergând pe firul gândirii umanităţii (şi nu al unei istorii întâmplător sau după inters împărţită), convinşi de faptul că măreţia omului stă tocmai în puterea de a povesti şi a se lăsa povestit, dezamăgirea ne copleşeşte. Totul, timp de peste 100 de ani, devine semn şi semnificaţie. Abia la începutul secolului XIX, în 1921 când Ludwig Josef Johann Wittgenstein (n. 26 aprilie 1889, Viena - d. 29 aprilie 1951, Cambridge/Anglia), publică celebra lucrare Tractatus Logico-Philosophicus, ne mai vine inima la loc. Şi asta doar pentru faptul că autorul proclamă o nouă perspectivă asupra a tot. „Lumea este tot ce se întâmplă. Lumea este totalitatea faptelor, nu a lucrurilor”. În consecinţă, gândim noi, fapta presupune (pe lângă multe altele) şi acţiune, iar acţiunea, imediat prezentului consumat, devine poveste. Cu alte cuvinte, (speculativ vorbind – trăgându-ne focul pe turtă), lumea noastră este povestea noastră. Povestea comunicată!
Filozofi
Dar, pentru că tot a venit vorba de comunicare, merită amintit şi numai faptul că şi ea, comunicarea, împarte, etapizează şi tematizează timpurile. Prima perioadă, cea a existenţei, susţinea că în această lume a schimbărilor, a inconsistenţei, există ceva real, ceva consistent şi persistent, succesorul de fapt şi de drept al sacrului, absolutul, temeiul, principiul. Cea de-a doua tematizare, cea a cunoaşterii, reduce realul la ceea ce este cunoscut, conform formulei: a fi înseamnă a fi cunoscut. Sensul celei de-a treia tematizări, a comunicării, reduce realul la ce poate fi comunicat sau semnificat, sau la limbaj. Cu alte cuvinte, la Cuvânt, la purtătorul de noi în lume. Şi asta de când lumea. „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi cuvântul era Dumnezeu” - versetul 1.1 din Sfânta Evanghelie după Ioan, spune tot. Doar noi trecem pe lângă El, de-aiurea, cu capul între umeri! ...Şi beţi, şi chiori, şi surzi! Revenind la poveste, sau altfel zis, la noi şi lumea noastră spusă, încercăm să pătrundem acolo, în ea, să ne luăm de undeva, să ne desluşim, să ne înţelegem, punându-ne drept cârmă, sensul vieţii. Sensul şi perspectiva, pe un fundament ce ar trebui să fie omul. La general vorbind, toată flecăreala de mai înainte se poate reduce la un singur cuvânt: ontologie sau, mai pe înţelesul tuturor, povestea firească a omului, şi, într-o oarecare măsură, a umanităţii sale. Aceasta ar trebui să fie marea noastră poveste! În caz particular, când povestea mea, a ta, a noastră, a tuturor, dacă vrem ca iar să generalizăm, e fabricată în laboratoarele nu ştiu căror guverne, servicii mondiale, sau, de te miri ce fel de minţi (mai mult sau mai puţin întunecate!), devine un fel de non-poveste, în care omul, din personaj, ce-i drept, decăzut din primordii şi Dumnezeire, devine un fel de s...a calului în vârful dealului şi preş de sters la intrarea în „Banbu” sau „Golden Blitz” [prima, cârciumă, zice-se, de lux (în limbajul de mahala, de fiţe), de pe Dorobanţi, în România, ultima, tot din România, demolată doar pentru a răsări alta pe măsura gusturilor (cărora nu le-a fost prescris postul) din post-post-modernism]. Drept argument la spusa mea de mai înainte, aş aminti, în treacăt, doar cele rostite de către David Rochefeller, preşedinte de onoare al Consiliului pentru Relatii Externe, preşedinte al Comisiei Trilaterale şi membru Bilderberg, în septembrie 1994: „Suntem în zorii transformării globale, nu mai avem nevoie decât de o criză majoră, adecvată, şi naţiunile vor accepta noua ordine mondială”; şi vorbele de „duh” de prin anii `50, trâmbiţate, în faţa Senatului, de către Paul Warburg, un alt membru al Consiliului pentru Relaţii Externe: „Vom avea un guvern mondial, fie că vă place, fie că nu. Singura întrebare este dacă el va fi creat prin cucerire sau consimţământ.” . Şi criza, uite, c-a sosit! Ce nu vine când vrea cine trebuie să vrea?! N-o mai fi mult şi vine şi guvernul! Dacă nu o fi pe aci şi nu-l vedem noi! Mda! Totul e cu putinţă câtă vreme şi vânzărorii de iluzii, (în termenii actuali, creatorii de gusturi), îşi fac treaba. De la ei citire, taxa pe prostie (la rang de principiu), materia primă, în fabricile de făcut bani! Iar cei ce trebuie să ştie această chestiune, ştiu! Şcoli „înalte”, de stat sau particulare, universităţi cu renume, s-au transformat, peste noapte, în prăvălii întelectuale. Licenţe, pe valută, şi diplome, la kilogram!... Şi apoi, la cules de dude te miri pe unde, în lume, că, pe la noi, a dispărut până şi creşterea viermilor de mătase! Prostia, suferinţa umană! Viaţa, ca iluzie şi clipa, ca destin. Dar asta e un alt fel de poveste!

Nicolae Balasa - prezentareNICOLAE BĂLAŞA - SCURTĂ PREZENTARE

- Doctor în filozofie; Teza de doctorat: „Comunicare şi înţelegere” , 2004. Consiliul Naţional al Audiovizualului, Bucureşti

Lucrări publicate:
- „Blesteme”, roman, Editura Spirit Românesc, Craiova, 1995;
- „Pe apa sâmbetei”, roman, Editura Horion, Craiova, 1998;
- „ Organizarea şi funcţionarea mass media în Oltenia”, Editura Spirit Românesc, Craiova, 2000;
- Comunicare şi natura înţelegerii umane, Revista Lamura
- „La început a fost cuvântul” (Antologie a Societăţii Scriitorilor Olteni), Editura Societăţii Scriitorilor Olteni, 2001, „Pe apa sâmbetei” , ediţia a II a;
- „Text şi discurs” - Analele Universităţii din Craiova, 2005;
- Comunicare şi Înţelegere, Editura NEWEST, Târgu Jiu, 2005;
- Medalionul Literar - Structură permanentă de cultură şi educaţie, Puntea Frântă şi căderea spre niciunde - fragment, Comunicare şi înţelegere, Editura Ramuri, Craiova, 2006;
- Puntea Frântă şi căderea spre niciunde, roman, Editura NEWEST, Târgu Jiu; republicat integral, în săptămânalul socio-cultural Timpul, Gorj;
- Tipuri de discurs, Revista de Sociologie, Universitatea Craiova, 2007;
- Mătăniile Alexandrei, roman, Editura NEWEST, Târgu Jiu, 2008, republicat integral, în săptămânalul socio-cultural Timpul, Gorj; fragmente publicate în revista de cultură Destine Literare - Toronto, Canada;
- Vămile apocalipsei, roman, Editura NEWEST, Târgu Jiu, 2009, republicat integral, în săptămânalul socio-cultural Timpul, Gorj, începând cu nr 454;
- Acvariul cu fâţe, roman, Editura NEWEST, Târgu Jiu, 2010; se publică, în serial, în revista de cultură Destine Literare şi Observatorul - Canada.

Referinţe critice: Alexandru Olaru, George Sorescu, George Popescu, Marius Ghica, Lucian Cherata, Alexandru Spînu, Dumitru Micu, Emil Mladin, Marian Barbu, Mariana Medrega, Mircea Canţăr, Gabriela Mladin, Gabriela Păsărin, Mircea Pospai, Dan Lupescu, Ovidiu Ghidirmic, C. M. Popa, Ioana Pârvulescu, Tudor Nedelcea, George Geafir, Alex Cetăţeanu, ş.a. (Prezentare şi grafică - Ion Măldărescu)

footer