Revista Art-emis
O prietenie politică: Nicolae Ceauşescu - Yasser Arafat PDF Imprimare Email
Lt. col.(r) Dr. Petre Opriş   
Sâmbătă, 03 Decembrie 2011 21:24
Dr. Petre OprişLa 5 iulie 1989, Yasser Arafat, liderul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, a sosit la Bucureşti, într-o scurtă vizită la prietenul său politic, Nicolae Ceauşescu. Între cei doi conducători exista de multă vreme o simpatie reciprocă, iar analiştii politici şi militari doreau să afle care erau motivele şi legăturile secrete care stăteau la baza relaţiilor dintre România şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (O.E.P.). Pentru a înţelege cum s-a manifestat prietenia dintre preşedintele României şi liderul O.E.P., avem posibilitatea să utilizăm astăzi o serie de documente din fosta arhivă a C.C. al P.C.R. Astfel, putem afla, de exemplu, faptul că, în prima parte a lunii aprilie 1981, Nicolae Ceauşescu a aprobat „solicitarea adresată conducerii P.C.R. de a accepta la tratament medical în ţara noastră, peste numărul de locuri aprobat OEP-ului, primirea lui Mohamed Nasser, secretar general adjunct al acestei organizaţii („Al-Saika", organizaţie palestiniană de orientare pro-siriană – nota P. Opriş), cu soţia (...) Cheltuielile necesare pentru cazare, spitalizare şi transport intern să fie suportate din fondurile C.C. al P.C.R."[1]

Un concediu neobişnuit

Câteva luni mai târziu, la 7 august 1981, Tudor Postelnicu a trimis lui Nicolae Ceauşescu nota nr. 000434, clasificată „Strict secret de importanţă deosebită", care avea următorul conţinut: „Raportăm că, cu acelaşi prilej, HANI HASSAN, evocând bunele relaţii pe care le are cu ţara noastră, precum şi condiţiile de deplină securitate, mai adresează următoarea rugăminte faţă de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român:
- Să se permită ca în perioada 10-31 august a.c., familia acestuia compusă din 6 persoane, să fie primită într-o staţiune pentru odihnă şi tratament. (Preferă staţiunea Eforie şi apoi Timiş)
- Faţă de cele raportate vă rugăm ca în cazul în care se acceptă cele solicitate, Secţia gospodărie de partid şi Secţia relaţii externe ale C.C. al P.C.R., să asigure cazarea, precum şi mijloacele de transport pe timpul şederii familiei respective în ţara noastră.
- Hani Hassan relatează că el personal va sosi la Bucureşti la 15 august a.c., după sosirea familiei, respectiv 10 august.
- Organele noastre vor lua măsurile care se impun pentru asigurarea securităţii pe care a solicitat-o în mod insistent.
- Cele raportate în prezenta notă, Hani Hassan susţine că nu le-a discutat cu Biroul O.E.P. de la Bucureşti, urmând ca acesta să fie informat numai după sosirea familiei în staţiune"[2].
Nicolae Ceauşescu a pus pe acel document o rezoluţie compusă dintr-un singur cuvânt („Da"), apoi a semnat „N.C.". La 8 august 1981, Cancelaria C.C. al P.C.R. a trimis o adresă lui Tudor Postelnicu, ministru de Interne, precum şi lui Virgil Cazacu şi Mihai Gere. Şeful Secţiei Relaţii Externe ale C.C. al P.C.R. şi cel al Secţiei Gospodărie de Partid au fost anunţaţi că „s-a aprobat să se asigure cazarea, la staţiunile Eforie şi Timiş, precum şi mijloacele de transport necesare, în perioada 10-31 august a.c., pentru Hani Hassan, împreună cu familia sa, compusă din 6 persoane, care urmează să vină în Republica Socialistă România pentru odihnă şi tratament"[3].

Militanţi palestinieni, în spitalele româneşti

După doi ani şi jumătate, la Comitetul Central al P.C.R. s-a primit o notă din partea reprezentanţei Organizaţiei pentru Nicolae Ceauşescu şi Yasser Arafat, 1988Eliberarea Palestinei la Bucureşti „prin care roagă să se aprobe primirea la tratament medical în ţara noastră a unui număr de cinci militanţi palestinieni aparţinând grupului de însoţitori ai preşedintelui Arafat"[4]. În calitate de şef al Secţiei Relaţii Externe a C.C. al P.C.R., Miu Dobrescu i-a trimis o notă lui Nicolae Ceauşescu, la 22 februarie 1984, prin care l-a informat despre solicitarea palestiniană. Acesta a aprobat cererea respectivă, precum şi pe cea referitoare la primirea unui alt oaspete palestinian, generalul-colonel Ziad El Athrash. Acesta urma să efectueze la rândul său un tratament medical în România.[5] În luna iulie 1984, reprezentanţa OEP la Bucureşti a solicitat lui Nicolae Ceauşescu „aprobarea pentru primirea la tratament medical şi odihnă, în ţara noastră, a lui Mohamed Ghoneem, membru al Comitetului Central (Birou Politic) al organizaţiei Al-Fatah, şi a lui Abdel Razah Al Yahia, director general al Departamentului Politic al O.E.P., cu soţiile"[6]. Liderul suprem al P.C.R. a fost înştiinţat de Ion Stoian despre cererea respectivă. Totodată, şeful Secţiei Relaţii Externe a C.C. al P.C.R. a menţionat că „prin planul de relaţii externe al C.C. al P.C.R. s-a aprobat să se acorde Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, pentru 1984, 10 locuri la odihnă şi tratament medical, unor militanţi palestinieni şi 4 locuri la odihnă unor cadre ale conducerii OEP"[7].

La 26 iulie 1984, Ion Stoian a primit din partea Cancelariei C.C. al P.C.R. o adresă prin care era înştiinţat că Nicolae Ceauşescu a fost de acord cu primirea în România a celor două cadre din conducerea O.E.P. la odihnă şi tratament medical.[8] Un an mai târziu, la 13 iulie 1985, Ion Stoian a trimis o notă lui Nicolae Ceauşescu, referitoare la „rugămintea conducerii O.E.P de a accepta primirea în ţara noastră a 25 militanţi palestinieni, răniţi în timpul luptelor din taberele palestiniene din Liban şi de a se acorda un ajutor în medicamente şi materiale sanitare care să fie trimis în Liban"[9]. După ce a analizat situaţia respectivă, preşedintele României a aprobat „primirea, în ţara noastră, a 15-20 militanţi palestinieni pentru tratament medical", precum şi „acordarea unui ajutor în valoare de 100.000 lei (exclusiv ambalarea şi costul transportului), constând în medicamente din producţie românească: antimalarice, antibiotice, calmante, vitamine, dezinfectante, pansamente, truse medicale de teren, termometre, tensiometre etc. (...) Cheltuielile ocazionate de primirea la tratament a militanţilor palestinieni şi de procurarea şi expedierea ajutorului medical vor fi suportate din Fondul de Solidaritate Internaţională"[10]. Cazul respectiv nu a fost singular. De exemplu, în luna ianuarie 1977, Nicolae Ceauşescu a fost rugat de Yasser Arafat să aprobe „venirea în România, pentru tratament medical (transport şi îngrijire) a cinci palestinieni din conducerea Secţiei militare a O.E.P., răniţi în timpul luptelor cu forţele falangiste"[11]. Preşedintele României a fost de acord cu solicitarea respectivă, iar de la Cancelaria C.C. al P.C.R. a fost trimisă o informare lui Teodor Coman – ministru al Afacerilor Interne, generalului de Securitate Nicolae Doicaru şi lui Ştefan Andrei – ministru al Afacerilor Externe.[12] De obicei, cheltuielile efectuate de spitalele militare din România cu oaspeţii palestinieni au fost achitate prin Fondul de Solidaritate Internaţională. Acesta era alimentat cu sume provenite din taxele şi impozitele plătite de cetăţenii români, fără înştiinţarea acestora în legătură cu modul de cheltuire a banului public.

După 12 ani, la sfârşitul lunii februarie 1989, Ion Coman i-a trimis lui Nicolae Ceauşescu un raport al ministrului Apărării Naţionale, însoţit de propria sa recomandare, în scopul aprobării „cererii Ambasadei Statului Palestina la Bucureşti privind pregătirea gratuită în Academia Militară, începând din anul 1989, a doi ofiţeri palestinieni, pe o durată de 3 ani şi asigurarea locuinţelor necesare pentru ei şi familiile acestora"[13]. Ion Coman preciza faptul că România urma să suporte în întregime cheltuielile de pregătire a ofiţerilor palestinieni, de circa 547.500 lei, din Fondul de Solidaritate Internaţională. Propunerea a fost aprobată de Nicolae Ceauşescu şi, la 2 martie 1989, de la Cancelaria C.C. al P.C.R. a fost trimisă o adresă lui Ion Coman şi Vasile Milea pentru a fi înştiinţaţi despre acea hotărâre.[14] În raportul adresat la 27 februarie 1989 lui Nicolae Ceauşescu, generalul-colonel Vasile Milea a menţionat şi faptul că „în prezent se află la pregătire, gratuit, în Academia Militară, 6 ofiţeri palestinieni, împreună cu familiile, cărora le sunt asigurate locuinţe"[15]. Extrapolând cheltuielilor propuse de Ion Coman şi Vasile Milea la întregul grup de ofiţeri palestinieni aflat la Academia Militară în anul 1989, putem afirma faptul că Nicolae Ceauşescu a oferit cu generozitate prietenului său politic, Yasser Arafat, un ajutor nerambursabil în valoare 2.190.000 lei. Liderul P.C.R. a afirmat în repetate rânduri că unul dintre principiile fundamentale ale politicii externe româneşti era cel referitor la neamestecul în treburile interne ale altor state. Însă acest principiu era afirmat de Nicolae Ceauşescu doar în cazurile în care liderii politici străini criticau regimul comunist de la Bucureşti, nu şi în momentele în care liderul suprem al P.C.R. sprijinea în mod secret, sub diferite forme, Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei sau alte grupări revoluţionare din Asia, Africa sau America Latină.
----------------------------------------------
[1] Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare: A.N.I.C.), fond C.C. al P.C.R. – Secţia Gospodăria de Partid, dosar 13/1981, f. 2.
[2] Ibidem, f. 35. Pentru a nu se face confuzie între Hani al-Hassan şi Ali Hassan Salameh, precizăm următoarele: Primul a fost lider al filialei din Republica Federală Germania a organizaţiei „Al-Fatah" şi, apoi, consilier pe probleme de securitate al lui Yasser Arafat. În momentul sosirii sale în România, în luna august 1981, Hani al-Hassan era ambasador al OEP la Teheran. Cel de-al doilea palestinian, Ali Hassan Salameh, cunoscut şi sub numele de cod Abu „Hani" Hassan, a fost în anul 1972 şeful structurii de operaţii a organizaţiei palestiniene teroriste „Septembrie Negru", implicată în uciderea a 11 cetăţeni israelieni (cinci sportivi, patru antrenori şi doi arbitri) care participau la Olimpiada de la München, precum şi a unui ofiţer de poliţie vest-german (5 septembrie 1972). Câţiva ani mai târziu, Abu „Hani" Hassan a fost asasinat de agenţi ai MOSSAD (Beirut, 22 ianuarie 1979). În primul său volum memorialistic, fostul general de Securitate Ion Mihai Pacepa l-a prezentat pe Hani al-Hassan sub numele de cod „Annette" şi a adăugat la biografia (parţial veridică) a acestuia, în mod eronat, operaţiunea organizată de Abu „Hani" Hassan la München, astfel: „El-Hassan este prietenul meu personal cel mai devotat şi colaboratorul meu cel mai apropiat, deşi este cunoscut numai ca unul din consilierii mei, a spus [Yasser] Arafat (la Bucureşti, în luna octombrie 1972 – nota P. Opriş). Totuşi, puţini oameni ştiu că el conduce o întreagă reţea de spionaj internaţional. [...] El e acela care, doar cu câteva luni în urmă, a pregătit răspunsul nostru la decizia Comitetului [Internaţional] Olimpic de a nu permite unei echipe de atleţi palestinieni să participe la Olimpiada de la München. El e creierul care a pus numele organizaţiei noastre pe prima pagină a ziarelor de pretutindeni.
[Yasser] Arafat se referea la masacrarea a 11 atleţi israelieni în ziua de 5 septembrie 1972 de către o echipă de terorişti ai OEP la Jocurile Olimpice de la München. [...] Până la sfârşitul anului 1976, Hani Hassan a fost recrutat formal ca agent român, pe baza rapoartelor consilierilor relevându-i-se slăbiciunea pentru banii occidentali. La indicaţia personală a lui Ceauşescu, a primit un nume de cod feminin, „Annette". Dosarul său de la DIE arată că a încasat periodic sume mari de bani, între 2500 şi 10.000 $ bani gheaţă, şi că informaţiile sale au fost deosebit de interesante. Analiştii de la DIE, de exemplu, au găsit o bogăţie de date în cantităţile imense de benzi înregistrate, rezultând din continua interceptare de către OEP a liniilor telefonice care străbăteau estul Beirutului. [...] Cu toate acestea, cea mai importantă contribuţie a lui „Annette" a fost enorma cantitate de arme occidentale furnizate DIE, mergând de la puşti automate până la tancuri. [...] În anii '60, Hassan a studiat ingineria în Germania de Vest şi a devenit preşedinte al Uniunii Studenţilor Palestinieni din Europa şi al câtorva sindicate muncitoreşti afiliate". Ion Mihai Pacepa, Orizonturi Roşii. Amintirile unui general de securitate, Editura Venus, Bucureşti, 1992, p. 25-26; 30; 40. Din păcate, mărturia lui Ion Mihai Pacepa despre Hani al-Hassan a fost considerată suficientă de istoricii din Occident. Aceştia au redifuzat-o fără a verifica dacă informaţiile oferite de fostul general de Securitate sunt reale sau false. Vezi, de exemplu, Christopher Andrew, Oleg Gordievski, KGB – Istoria secretă a operaţiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov, Editura ALL, Bucureşti, 1994, p. 385-386; Vasili Mitrokhin, Christopher Andrew, Arhiva Mitrokhin, vol. II, Editura Orizonturi, Bucureşti, 2006, p. 243.
[3] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Secţia Gospodăria de Partid, dosar 13/1981, f. 33.
[4] Ibidem, dosar 1/1984, f. 4. În aceeaşi perioadă, secretarul general al Frontului Democratic pentru Eliberarea Palestinei – Nayef Hawatmeh (însoţit de soţia sa), secretarul C.C. al F.D.E.P. – Djamil Hilal, şi activistul D. Ali urmau să efectueze o vizită în România. Aceştia au solicitat C.C. al P.C.R. să se asigure „transportul internaţional pe ruta Bucureşti-Aden pentru tovarăşii Nayef Hawatmeh, soţia sa şi D. Ali şi pentru Djamil Hilal pe ruta Bucureşti-Damasc". Ibidem, dosar 3/1984, f. 2.
La 15 februarie 1984, Nicolae Ceauşescu a aprobat solicitarea respectivă, costul biletelor de avion pentru oaspeţii palestinieni fiind acoperite din fondurile C.C. al P.C.R. Ibidem, f. 1-2.
[5] Ibidem, f. 3; 5.
[6] Ibidem, f. 23. Generalul-locotenent Abdel Razah Al Yahia (cunoscut şi sub numele de Abu Anas) a fost, începând din anul 1969, consilier militar în Comitetul Executiv al OEP şi, timp de cîteva luni, a îndeplinit funcţia de şef de stat major al tuturor forţelor palestiniene (1970-1971), fiind un apropiat colaborator al lui Yasser Arafat. În perioada 1984-1991, Abdel Razah Al Yahia a fost membru în Comitetul Executiv al OEP, apoi a condus comitetele de securitate ale OEP, în cursul convorbirilor din anul 1993 dintre reprezentanţii OEP şi cei ai Israelului.
[7] Ibidem.
[8] Ibidem, f. 22.
[9] Ibidem, dosar 7/1985, f. 4.
[10] Ibidem.
[11] Ibidem, fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar 3/1977, f. 4.
[12] Ibidem, f. 3.
[13] Ibidem, dosar 7/1989, f. 17.
[14] Ibidem, f. 19.
[15] Ibidem, f. 18. footer