Revista Art-emis
Noaptea Sfântului Andrei - Legende şi superstiţii PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Sâmbătă, 26 Noiembrie 2011 00:09

Maria Diana Popescu - iarna

 

Sărbătoarea Sfîntului Andrei este ultima din calendarul toamnei şi prima din alaiul sărbătorilor creştine de iarnă. Apostolul Andrei, primul Evanghelist venit pe teritoriul geto-dacilor în misiunea de creştinare a neamurilor, înscris de Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în calendarul bisericesc, a fost proclamat „Ocrotitorul României” în 1997. Martirizat în anul 60, a fost răstignit la Petras, lîngă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în forma de X. Perpetuate de-a lungul vremii, de numele sfîntului sînt legate o serie de tradiţii religioase, dar şi obiceiuri şi credinţe laice, provenite de la sărbătorile tracilor, ale romanilor şi dacilor. Încă din cele mai vechi timpuri imaginaţia românilor a născut legende şi superstiţii, poveşti cu strigoi, moroi, pricolici sau fiinţe nepămîntene malefice, obiceiuri care se respectă şi azi în unele zone ale ţării. „Sîntandrei“ sau personificarea lupului, a fost o divinitate geto-dacă peste care creştinii au suprapus imaginea Apostolului Andrei, Cel Întîi chemat, care s-a bucurat de mult respect în faţa divinităţii precreştine, numele zeului uzurpat, pierzîndu-se în negura timpului.

Tradiţia spune că în ajunul Sfîntului Andrei trebuie să respectăm următoarele:

- Nu se pleacă la drum lung, nu se împrumută nimic din casă sau din curte, nu se dă nici de pomană, altfel în anul viitor vom avea parte de pagubă. Nu se mătură, nu se dă gunoiul sau cenuşa afară din casă, nu se coase, nu se toarce, nu se împleteşte lînă, nu trebuie să ne pieptănăm, nu se lucrează în casă sau în curte. Făcîndu-se semnul crucii, se unge cu usturoi poarta, ferestrele, uşile, clanţele, hornurile, scările, boii şi vacile la coarne, cleştele, mobila şi toporul. La ţară se astupă hornul sobei, fereastra şi pragul uşilor, pentru a îndepărta strigoii. Se consumă usturoi, se unge cu el pe frunte, pe piept, pe spate, pe la încheieturile trupului. Pentru ca spiritele rele să nu se cuibărească în casă, toate oalele şi cănile trebuie întoarse cu gura în jos. Sînt cunoscute de asemenea, din diferite zone ale ţării, practici de previziune meteorologică pentru anul care va veni, utilizîndu-se 12 cepe aferente fiecărei luni ale anului, puse la loc sigur şi lăsate pînă la Crăciun. Cepele care s-au stricat indică lunile ploioase ale anului. Cele încolţite profeţesc luni favorabile rodului.

Multe ritualuri se fac pentru atragerea iubirii: fetele pun sub pernă un fir de busuioc sfinţit, iar în vis va apărea iubitul. La miezul nopţii, în camera întunecoasă, între două oglinzi, cu două lumînări aprinse în mîini, priviţi în oglinda din faţă pentru a vedea imaginea iubitului reflectată în oglinda din spate. Tot în ajunul Sfîntului Andrei, cei ai casei pun grîu la încolţit. Dacă pînă în seara Anului Nou grîul va creşte înalt şi frumos, anul viitor va fi îmbelşugat. Se pregătesc bucate cu mult usturoi, se pune un ram de măr în apă, iar dacă înfloreşte pană la Sfîntul Vasile, este semn că anul următor va fi un an rodnic. În plus, peste 150 000 de români poartă numele sfînt şi îşi sărbătoresc onomastica. Pe lîngă aceste pline de frumuseţe tradiţii, românii merg la biserică să cinstească pe Cel care a urmat şi a însoţit pe Mîntuitorul nostru Iisus, pe drumurile Ţării Sfinte, Cel care a fost martor al faptelor minunate săvîrşite de Domnul şi, mai presus de toate, a văzut patimile Domnului, a plîns moartea Lui şi s-a întărit în credinţă prin bucuria Învierii Sale.

Poetul român Vasile Alecsandri redă în poezia „Noaptea Sfântului Andrei, Iaşi, 1857 , semnele evidente ale unui haos în mişcare, culminînd cu Noaptea strigoilor, o noapte de spaimă, cînd ordinea se deteriorează, spiritele morţilor ies din morminte şi se luptă la răscruci de drumuri cu strigoii vii. Legenda spune că aceştia fură din gospodăriile oamenilor limbile de la meliţă, coasele, furcile, pe care le folosesc în luptă pînă la cîntatul cocoşilor, cînd dimensiunea şi spaţiul pămîntean se purifică, spiritele morţilor se întorc în mormînt, sufletele strigoilor revin în trupurile şi în paturile părăsite fără să ştie. Se spune din popor, că a doua zi se pot depista strigoii vii după rănile de pe faţă, căpătate în timpul luptei din noaptea Sfîntului Andrei.

„Iată-l, iată Satan vine/ Răzbătând prin verzi lumine,/ Pe-un fulger strălucitor./ Umbre, stăfii despletite,/ Cucuveici, Iele zburlite,/ Şi Rusaliile pocite/ Îl urmează ca un nor./ Voi cu suflete curate/ Cu credinţi nestrămutate,/ Oameni buni, femei, copii,/ Voi creştinelor popoare,/ Faceţi cruci mântuitoare,/ Căci e noaptea-ngrozitoare,/ Noaptea Sfântului Andrei...”

 


footer