Motive de îngrijorare Imprimare
Lector Univ. Dr. Valentin Stuparu   
Miercuri, 23 Noiembrie 2011 08:35
Lector. univ. Valentin Stuparu- Fragment din volumul „Pe urmele terorii" -

Legat de importanţa lumii musulmane, lume care, din păcate, oferă resurse (umane, materiale etc.) şi adăpost grupărilor teroriste, fără a fi singura „lume" care face acest lucru, merită scoase în evidenţă câteva aspecte menite să atragă atenţia că lupta împotriva terorismului va fi o luptă grea, şi de lungă durată. Tăria fundamentalismului islamic va fi dată, în viitor, de fanatismul religios şi resursele materiale şi umane. Referindu-ne la fanatismul religios, precizăm că martirismul izvorât din fanatism, spre exemplu, pare o cale de acces spre paradis pentru teroriştii şiiţi şi este o moarte dorită, pe deplin conştientizată, iar acela care face din moarte un simbol al dragostei, trăieşte şi este aici printre noi, iar acela care alege dezonoarea pentru a-şi salva viaţa nu este decât un respingător mort-trăitor. Iată cum, prin citirea selectivă a preceptelor Coranului, liderii fundamentalişti au reuşit să justifice acţiunile teroriste, prezentându-le ca pe un mod de viaţă. Poate tocmai în acapararea întregii vieţi sociale, spirituale, economice, politice şi culturale a individului, familiei şi societăţii constă eroarea construirii sistemelor fundamentalist-islamice care, în opinia noastră, va duce mai degrabă la decăderea decât la mărirea acestora, în viitor. Cât de aproape este acest viitor este greu de spus, din câteva motive care oferă încă putere lumii islamice, lume de provenienţă majoritară a terorismului. Primul motiv este acela că majoritatea rezervelor mondiale de petrol se află în subsolul ţărilor musulmane, petrolul constituind pentru acestea o armă strategică.

Petrolul este hrana civilizaţiei moderne: circa 40% din totalul consumului mondial de energie este asigurat în momentul de faţă de către această resursă naturală. El a înlocuit cărbunele din poziţia de resursă energetică privilegiată cam la mijlocul secolului nostru şi nu există semne că o altă resursă îl va detrona din acest rol cheie. Dimpotrivă, rolul său va creşte, pentru că va creşte considerabil consumul mondial de energie. Evaluările experţilor în domeniu arată că până în 2020 consumul de energie electrică şi termică va creşte cu 75%. Petrolul prezintă un deosebit potenţial strategic şi datorită unei particularităţi sesizate cu acuitate de Abdulaziz Al-Sowayegh şi evidenţiate de noi pe harta de mai jos.

Este vorba despre „separaţia geografică între regiunile cu rezerve şi producţie mari de petrol, pe de o parte, şi de regiuni unde consumul este ridicat" [1]. Astfel, petrolul a devenit o marfa de schimb majoră care domină, nu doar prin calităţile intrinseci, comerţul şi viaţa politică internaţională.Harta Europa-Asia

Importanţa strategică a petrolului poate fi discutată cel puţin în două planuri. Primul plan este acela că întreaga evoluţie tehnologică din ultimele decenii conferă acestei resurse un rol privilegiat, în sensul că instituie un gen de dependenţă faţă de combustibilii fosili, în special de petrol. Spre exemplu. din cele 3,2 miliarde tone de petrol produse în 1996, statele puternic industrializate au consumat trei pătrimi, cea mai mare parte a lor fiind provenite din import. Astfel, prima zonă importatoare de petrol din lume este Europa occidentală (40-45%), urmează America de Nord (25-30%), estul şi sud-estul Asiei (în principal Japonia). De remarcat că, în ultimii ani, atât Europa Occidentala, cât şi Statele Unite au căutat să îşi diversifice sursele de aprovizionare cu petrol şi, acolo unde a fost posibil (S.U.A.), să îşi intensifice producţia internă. Datele oferite de Abdulaziz Al-Sowayegh arată că, în 1980, Japonia depindea de importurile de petrol în proporţie de 75%, America în proporţie de 41%, dintre care 47,3% petrol arab, Franţa 90%, dintre care 75% petrol arab, Germania federală 98%. Prin urmare, 70,7% din importurile europene de petrol erau reprezentate de petrol arab (Arab Petro-politics).
Al doilea plan îl reprezintă faptul că superconcentrarea excesivă a rezervelor de petrol ale globului se află în Orientul Apropiat, adică în ţările aflate în zona de întâlnire a Asiei cu Europa şi Africa: Turcia; Cipru; Siria; Liban; Israel; Arabia Saudită; Yemen; Egipt; Sudan, iar în Orientul Mijlociu: Irakul; Iranul şi Afganistanul. În ultima vreme, graniţa dintre cele două noţiuni se estompează şi această arie geografică este denumită fie Orientul Apropiat, fie Orientul Mijlociu, în fiecare din aceste denumiri fiind cuprinse toate ţările menţionate.

tabel-1Repartiţia geografică a rezervelor sigure de petrol pe Terra[2]

Evident că principala resursă petrolieră a lumii, Orientul Mijlociu, prezintă şi alte avantaje. Petrolul din această regiune are o vâscozitate redusă, se află la adâncimi foarte mici (în medie între 300 şi 2000 m), concomitent cu o foarte bună plasare geografică a zăcămintelor, în proximitatea Golfului Persic. Toate acestea fac din petrolul exploatat aici un produs competitiv, mai căutat decât cel produs din alte zone ale lumii şi creează un atu formidabil ţărilor din zonă, conferindu-le nu numai o putere economică prin vânzarea petrolului, dar şi o influenţă politică cu certe dimensiuni strategice. Aşa cum subliniază şi C. W. Henderson „în timpul războiului din Golf (1991), S.U.A. şi-au putut pune în valoare superioritatea tehnicii militare tocmai datorită bunei aprovizionări cu petrol"[3]. În conflictul din 1973 dintre Israel şi unele state arabe, SUA au fost vulnerabile la presiunea pe care o reprezenta ameninţarea cu instituirea embargoului de către statele arabe. În acel moment, S.U.A. importau aproximativ jumătate din consumul lor de petrol din această regiune. În carte nu vorbim doar de ţările din Orientul Mijlociu, ci şi de lumea islamică. Este foarte instructiv de relevat că descoperirile de noi rezerve pe teritorii din afara lumii islamice sunt departe de a diminua importanţa acestui avantaj indiscutabil al Islamului. Nu putem face, în acest context în nici un fel abstracţie de zăcămintele din zona Mării Caspice „care ascund rezerve de gaze naturale şi petrol faţă de care cele din Kuweit, Golful Mexic sau Marea Nordului par nesemnificative".[4] Astfel, cifrele din tabelul de mai sus referitoare la zona reprezentată de fosta U.R.S.S. cu 15 ani în urmă sunt de mult depăşite. Descoperirile spectaculoase făcute în ultimii ani în această regiune situează Marea Caspică printre marile regiuni deţinătoare de rezerve petroliere, alături de Golful Persic/Golful Mexic/Sahara etc. Cu Marea Caspică se învecinează şi Rusia, este adevărat. Da, aproape trei pătrimi din vecinătăţile acestei mări sunt formate din ţări islamice sau cu preponderenţă islamică: Azerbaidjan, Iran, Turkmenistan, Kazahstan. În spaţiul Asiei de est şi sud-est, Indonezia, deci tot o ţară musulmană, deţine considerabile rezerve de petrol. Mai recent, privirile dar şi armatele unora dintre marii consumatori de petrol s-au îndreptat către Africa unde au şi apărut sondele şi petrolierele marilor companii ale lumii. De ce ? Pentru că Africa are şi ea o pondere de 7,21% din rezervele mondiale de petrol, fapt ce a declanşat deja aşa-zisa bătălie pentru acest petrol. Iar pentru ca accesul pe continentul negru să se facă mai uşor, au izbucnit şi revoltele africane care s-au întins apoi către Peninsula Arabă. Nu cumva aceste revolte au fost provocate şi apoi controlate de către mai marii şi puternicii lumii interesaţi în ale petrolului ?

Mai jos, prezentăm interesele marilor consumatori şi comercianţi ai lumii pentru petrolul african:
- S.U.A. pentru Delta Nigeriei (un sfert din importurile sua); Angola, Algeria (stat pivot), Egiptul (stat pivot) şi Guineea;
- China pentru Sudan, Somalia şi Angola;
- Rusia pentru Nigeria, prin „Gazprom";
- Pentru Congo concurează Italia, prin „Eni", Coreea de Sud, Marea Britanie, prin „Burren Energy" şi India.
Al doilea motiv, nu mai puţin important, îl constituie creşterea demografică. Dacă analizăm evoluţia lumii islamice din ultimele decenii, putem spune, fără teama de a greşi: creşterea. demografică este vectorul geopolitic principal care conferă importanţa pe care acest spaţiu o are în lumea de astăzi şi de mâine. Profund marcată de dorinţa de a avea un standard ridicat de viaţă şi de a oferi copiilor cât mai multă bogăţie, într-o lume a şomajului şi concurenţei de multe ori viciate de dorinţe oarbe de a acumula bani, dar şi a democraţiei în care divorţul se realizează cu uşurinţă, spulberând cuplurile familiale şi marcând negativ generaţiile următoare, familia occidentală tinde să aibă un număr tot mai mic de copii, în timp ce familia musulmană cu o cultură şi o religie oricum fondate pe sărăcie şi credinţa în bogăţia şi frumuseţea lumii de apoi devine tot mai numeroasă (9-10 copii) creind acea presiune demografică menită să rupă graniţele civilizaţiei musulmane şi să împingă valuri de populaţie musulmană către alte civilizaţii şi îndeosebi către Rusia şi Europa profund angrenată în răspândirea democraţiei de tip occidental la nivelul întregului glob. Populaţia Rusiei, spre exemplu, descreşte într-un mod alarmant, în anii democraţiei scăzând cu aproape 20 de milioane. Zece ani în care fiecare familie să nască 3 copii i-ar trebui Rusiei pentru a stopa scăderea populaţiei. În plină criză mondială în care Rusia încearcă cu greu să se regăsească pe poziţia de actor cu un rol împortant în piesa globalizării ce se joacă pe „Marea tablă de şah" a lui Brzezinscki şi sub bagheta spiritului predictiv al lui Huntington, majoritatea familiilor ruse nu-şi doresc însă mai mult de un copil. Să nu uităm că Rusia, nu numai că este foarte aproape de Europa, dar reprezintă şi o bună parte din ea.
Şi mai alarmant este faptul că statisticile arătau, în octombrie 2009, că în zonele musulmane ale fostei U.R.S.S. dar şi ale actualei Rusii natalitatea este de trei ori mai mare faţă de zonele ortodoxe locuite în proporţie de aproape 100¬¬¬% de populaţie rusă pură.

În Europa, sub cupola respectării drepturilor omului, procentajele de populaţie musulmană au atins deja şi 10% în unele ţări, previziunile nefiind prea optimiste. Este greu de prevăzut cum va evolua situaţia în condiţiile în care sunt tot mai clare semnele că naţionalismul, extremismul, rasismul şi xenofobia vor prolifera în Europa. Acestor tare ale civilizaţiei li se va opune cel mai probabil terorismul. Masacrul norvegian produs de atentatorul Anders Behring Breivik a demonstrat însă că terorismul poate fi un aliat pentru naţionalism, extremism, rasism şi xenofobie dar şi un rezultat al acestora. Cu atât mai periculoasă devine această presiune demografică a lumii musulmane pentru alte civilizaţii cu cât generaţiile tinere de musulmani născuţi în Occident sau în afara lumii musulmane mai cad încă sub influienţa elementelor fundamentaliste, ulterior, fiecare musulman îndoctrinat ducând cu el un coran „prelucrat", pe care îl murdăreşte de sânge, în dorinţa oarbă de a-l impune, semenilor de altă credinţă împreună cu care îi este dat să trăiască.

Un al treilea motiv îl constituie aderenţa, până la fanatism pe care religia islamică o are la populaţie, fără a oferi prea mari satisfacţii materiale. Ea este considerată, din punctul de vedere al numărului de adepţi, a treia religie pe plan mondial, cu peste 1,5 miliarde de persoane de confesiune islamică şi ar trebui să menţină sub control politic între 15,9 % şi 17,9 % din populaţia globului, aşa cum arată tabelul următor, chiar dacă nu s-a dovedit a fi cel mai realist. Ieşirea din realitate constă în faptul că, probabil, Huntington nu a luat în calcul faptul că lumea occidentală nu va asista, cu mâinile încrucişate la extinderea controlului politic al lumii islamice ci, dimpotrivă, va angrena un întreg arsenal de mijloace şi metode pentru extinderea controlului propriu. Şi realitatea reprezentată de noi prin cifrele bolduite şi colorate în albastru arată că a făcut-o bine.

Părţi din populaţia lumii aflate sub controlul politic al civilizaţiilor
1900 - 2025 (în procente)[5]Tabel 2
Totodată, din 120 de ţări în care există comunităţi musulmane, în 46 musulmanii reprezintă majoritatea locuitorilor (o cincime din populaţia globului), iar în alte 18 o minoritate influentă. Un număr de 50 de ţări afro-asiatice sunt reunite în Organizaţia Conferinţei Islamice (OCI), între acestea aflându-se şi Bosnia-Herţegovina şi Albania. În 28 de state islamul este recunoscut drept religie oficială. Pentru a ne edifica mai bine asupra fanatismului religios, subliniem faptul că dintre cei 560 de deţinuţi eliberaţi, până în 2010, de la Guantanamo sau alte locuri de detenţie, 20% au revenit la activităţi teroriste. Dintre aceştia, 21 sunt yemeniţi, 14 fiind eliberaţi sub administraţia Bush iar 7 sub administraţia Obama[6]. Ce i-o fi motivat să se întoarcă în lumea terorismului ? Or fi avut oare motive s-o facă ? Nu cumva detenţia i-a radicalizat şi mai mult ? Sunt încă multe aspecte de lămurit privind definiţia terorismului dar şi justeţea luptei antiteroriste duse tot prin mijloace violente menite să inducă imaginea răspunsului la violenţă prin violenţă amplificată şi coordonată de puteri statale. Până la lămurirea acestora, să nu confundăm islamul cu terorismul şi să nu căutăm teroriştii numai în lumea islamică. Ei sunt mult mai aproape de noi decât se spune.
--------------------------------------
[1]  Abdulaziz Al-Sowayegh, Arab Petro-Politics, Editura Teora, Bucureşti, 1998,  p. 25, www.euractiv.com
[2]  B. Negoescu şi Gh. Vlăsceanu, Terra, geografie economică, Editura Humanitas, Bucureşti, p. 172.
[3] C. W. Henderson, International Relations. Conflict and Cooperation at the Turn of the 21st Century, www.globalsecuritz.org
[4] Z. Brzezinschi, Marea tablă de şah. Supremaţia americană şi imperativele sale geostrategice, Editura Enciclopedică, Bucureşti,  p. 42.
[5] Datele sunt preluate de Samuel Huntington de la Naţiunile Unite, secţia „populaţie" şi publicate în cartea „Ciocnirea Civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale", p. 122.
[6]  Mike Mount, CNN, 12 ian. 2010. footer