Revista Art-emis
Repeti?ii desuete PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Sùmbătă, 05 Noiembrie 2011 20:58
Ion Maldarescu
„Televizorul este un drog ce creeaz? dependen?? ?i nu este mai pu?in nociv decât opiul, heroina sau alt narcotic".


Televiziunea este o modalitate subtil? de control al min?ii, la fel sau chiar mult mai nociv? pentru organism decât oricare alt drog. Drogurile constituie o amenin?are la adresa ordinii sociale, televiziunea este îns? un drog esen?ial care creeaz? dependen??, transformându-ne într-un fel de mutan?i, alternâdu-ne nivelul de cuno?tin?? ?i de con?tiin??, facilitându-ne evadarea din vicisitudinile realit??ii cotidiene, în altele mult mai grave ?i deformatoare. Pentru noua metod? de sp?lare a creierelor, românii (dar nu numai ei) sunt hipnotiza?i, folosindu-se tehnici subtile, care, cuplate cu efectul televizorului asupra undelor creierului, fac s? par? infantil? ingeniozitatea celor mai erudi?i psihologi. Ce ?i-ar putea dori mai mult un guvern sau o alt? organiza?ie decât o mas? de zombie u?or manevrabili?

În anul 2006, televiziunea postdecembrist? (a?a zis) Român? ?i „liber?"... de no?iunea adev?rului, a realit??ii ?i a bunului sim? , TVR 1, a „organizat" ?i a pus în scen? un serial de spectacole sub incitantul generic „Mari români", menit s? îndeplineasc? „misiunea imposibil?" de a selecta, în ordinea importan?ei, primii zece mari români din istoria neamului. Realizat ?i regizat execrabil - se pare, inten?ionat - cu comentatori neabilita?i pentru astfel de judec??i de valoare, circul televizat s-a str?duit (?i a reu?it) s? se situeze foarte departe de ceea ce sugera genericul. Moderatorii-prezentatori, „dota?i" sub orice barem al profesionalismului - un fel de „maneli?ti" sui generis - au contribuit substan?ial la e?ec, astfel încât emisiunilor dedicate acestui subiect s? li se potriveasc? m?nu?a binecunoscutei reclame de bâlci: „Pe afar?-i vopsit gardu'... în?untru-i leopardu'..." În locul unor prezent?ri sobre, echidistante ?i documentate, spectatorii din întreaga lume au asistat la o bufonerie de proast?, de lamentabil? factur?. Compl?cându-se în jocul murdar al parodierii a tot ce înseamn? no?iunea de ROMÂN, unii pretin?i intelectuali s-au prostituat f?r? jen? în v?zul a milioane de spectatori, documentarele lor din categoria „Opera de trei parale" descalificându-i din start. De ce revin dup? atâ?ia ani asupra contestatului sondaj televizat? Pentru c?, în ultima vreme, spectacolul s-a repetat, dar la o alt? scar?, cu un alt raport, cu alt scenariu, cu alt? regie ?i cu al?i actori. De la microfonul înaltei institu?ii, a doua cl?dire ca m?rime din lume - construit? din ordinul ?i sub directa supraveghere a primului pre?edinte al ??rii - numit? ast?zi Parlamentul României, ultimul fost rege Mihai a dat un nou ?i trist spectacol. Piesa de teatru a avut ca spectatori, al?turi de b??tina?ii-aplaudaci ai cl?dirii, o serie de purt?tori de titluri nobiliare, un fel de „floarea cea vestit? a Apusului", adu?i cu arcanul de, m? rog, a?a-zisa, „Casa Regal? a Republicii România". Dac? în 2006 nu am avut timpul necesar pentru a viziona toate reprezenta?iile sfertodocte din serialului celor zece pentru România, acum r?bdarea mi-a fost pus? la grea încercare de sunetele greu articulate ale unui om ajuns la vârsta senectu?ii. Vocea vorbitorului ?i sunetele emise pe o frecven?? pu?in accesibil? auditoriului ?i auzului meu, au atins pragul unei perceptibilit??ii extrem de incoerente. Din p?cate, Senectutea Sa nu ?i-a c?rat, o dat? cu anii, ?i bagajul demnit??ii pierdute prin tr?dare în urm? cu 67 de ani, iar despre con?inutul mesajului - nu tocmai original, cum se afirm? cam prin toate mediile - nu voi comenta, ar fi de prisos. S? fi fost un act de les-ex-majesté? Las pe al?ii mai aviza?i decât mine s? r?spund?, dar e p?cat s?-?i ba?i joc de un om în etate.Mihai ISpectacolele-circ din 2006 au fost grote?ti. Documentarul despre ?tefan cel Mare a fost stropit abundent cu ketchup de c?tre însu?i autorul-interpret, chipurile, pentru redarea aspectului „sângeros" al luptei, acela?i personaj puf?indu-?i, printr-un pai, fumul de ?igar? asupra machetei cu solda?i de plumb. În înalta sa ne-în?elepciune, maestrul a crezut c? va reda mai sugestiv atmosfera b?t?liei de carton. Am r?mas cu un gust amar. În f?c?tura cu preten?ii de film documentar despre Mare?alul Ion Antonescu, istoricul-„avocat al ap?r?rii" mare?alului (etichetat astfel de c?tre prezentatoare), s-a comportat lamentabil da capo al fine, asem?nându-se pân? la identificare, cu „avocatul ap?r?rii" din procesul-simulacru al Ceau?e?tilor. „Calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose!".[1] El a reu?it astfel s? interpreteze celebra „arie a calomniei", nu la fel de talentat ca Don Basilio, dar la fel de calificat ca B?rbierul din Sevilla. În cazul s?u, marea minciun? r?mâne doar „adev?rul lui", trunchiat ?i scos din contextul evenimentelor vremii. „Machiavelismele" fac parte integrant? din contemporaneitate, nu-i o noutate pentru nimeni. Nu exclud posibilitatea ca spectacolul s? fi constituit proba pentru ocuparea fotoliului de ?ef al diploma?iei române?ti, oferit ulterior. V? mai aminti?i, cred, de acel „Yes-man", campion al gafelor de pe scena interna?ional?.

Un alt istoric-comentator-f?c?tor-de-documentare pomenea, cu acela?i prilej, de cunoa?terea „în întreaga lume" a „românului" neao?, Richard Wurbrandt. Dac? s-ar fi efectuat un sondaj, risc aprecierea c? nici 0,01% dintre români nu auziser? pân? atunci de personajul în discu?ie. Concluzia logic?: lista nu a fost constituit? dup? voturile telespectatorilor, ci la „comand?". Ca s? înscrii în lista primilor zece mari ROMÂNI un alogen-flotant pe meleagurile române?ti, un profitor al înv???turii de la ?coala kominternist? moscovit? ?i al oportunit??ilor prilejuite de „r?sturnarea situa?iei", un om care nu a f?cut nimic pentru români, este nevoie de mult tupeu; dar nu el este de vin?. A?a or fi gl?suit „indica?iile pre?ioase" venite din sfere str?ine de interesele neamului românesc (ca ?i personajul în cauz?). Am remarcat atunci pe Internet urm?torul comentariu: „Tocmai am v?zut emisiunea TV de joi seara despre Mari români cu «confruntarea» Eminescu - Wurbrandt. Pân? la urm?, Florin Iaru - unul dintre prezentatori - ?i-a c?lcat pe suflet ?i a afirmat: „... cvasitotalitatea voturilor pentru pastor vin din U.S.A. ?i anume de la câteva comunit??i penticostale, în care probabil marea majoritate a «fra?ilor» nici m?car nu ?tiu unde e România pe hart?." Cum o fi aflat, nu ?tiu, dar n-am spus-o eu. Ca s? introduci un astfel de personaj în lista MARILOR ROMÂNI, ignorând martiriul lui Constantin Brâncoveanu, mi se pare de-a dreptul o mâr??vie, o insult? nemeritat? la adresa poporului. S? a?ezi pe Românul etern Mihai Eminescu în aceea?i balan?? cu „românul" temporar, Richard Wurmbrand, mai mult decât atât, acesta s?-i devanseze ca pozi?ie pe Mihai Viteazul, pe Mare?alul Ion Antonescu, pe Alexandru Ioan Cuza, pe Mircea Eliade, pe Constantin Brâncu?i ?i de ce nu, pe Nadia Com?neci (i-am numit numai pe cei din lista final?), mi se pare mai mult decât absurd, incalificabil. Este chiar condamnabil! Dintre cele vizionate, doar documentarul actorului Mircea Diaconu s-a înscris în decen?a obligatorie, ce se impunea fa?? de marile personalit??i ale istoriei românilor, cu „luminile" ?i „umbrele" lor. Îmi amintesc un fapt foarte „curios", constatat atunci când am încercat s? votez pentru unul dintre cei zece. Am sunat la num?rul de telefon indicat pe ecran ?i... surpriz? - robotul mi-a comunicat: „Post telefonic deranjat temporar". Crezând c? am gre?it, am format num?rul de mai multe ori, de fiecare dat? primind aceea?i replic?. M-am a?ezat în fa?a tastelor, dorind s? transmit votul la adresa electronic? afi?at? pe ecranul televizorului. Ce crede?i? Dup? ce am scris adresa, mi-a ap?rut anun?ul „pagina este în revizie". Ce ghinion pe capul meu!?! M? întreb câ?i vor mai fi fost în situa?ii similare? Acestea se petreceau în timp ce pe ecranul televizorului, procentele „votan?ilor" se modificau cu rapiditate... No comment! Primii zece mari romani

În vara acestui an, 2011, odat? cu rememorarea celebrului ordin al Mare?alului Ion Antonescu „Osta?i, v? ordon: trece?i Prutul!", s-a declan?at o încrâncenat? ?i desuet? campanie pro-monarhist?. Senectutea Sa, „Mihai-?i-atât", disp?rut? vreme de decenii din via?a românilor, a fost adus? în aten?ia lumii ca o veche pies? de muzeu, ar?tat? precum „Clo?ca cu puii de aur" ?i urcat? pe un tron imaginar. Copil fiind, „Majestatea sa" a fost condus de al?ii, acum, în a doua sa copil?rie, istoria se repet?. Chiar dac? m? repet, nu comentez respectul datorat unui om aflat la vârsta senectu?ii, ci nemeritatele elogii aduse unui fost monarh, neloial neamului românesc. Tr?im într-o lume nou?, doar c? nu este nici mai bun?, nici mai s?n?toas? decât cea dinainte. De fapt, ea începe s? semene din ce în ce mai mult cu „vremurile întunecate", cu gloate de analfabe?i care se supun autorit??ii unui nou tip de „lumina?i". Circul organizat de institu?ia public? TVR, pl?tit? din taxa impus? contribuabilului român, este de neacceptat. Prin presta?ia sa, Parlamentul României ?i posturile na?ionale de televiziune au demonstrat ?i în 2006 ?i în 2011, c? nu sunt decât noi instrumente de sp?lare a creierelor ?i de îndobitocire premeditat? a românilor.
-----------------------------
[1] „Calomnia?i, calomnia?i, ceva tot va r?mâne!" Beaumarchais, B?rbierul din Sevilla – act.II, scena 8. Cuvinte din faimoasa tirad? a lui Don Basilio, care l-a inspirat pe compozitorul italian Rossini s? compun? celebra „Arie a calomniei".

footer