Revista Art-emis
Condiţionalul optativ PDF Imprimare Email
Teodor Brucar   
Duminică, 09 Octombrie 2011 14:16
Brucar Teodor
Dacă tot e week-end de toamnă şi te simţi excedat de muncă, de probleme, de viaţă, de gânduri, de nori si vâltori şi dacă poţi merge mai departe fără să te decompensezi stând cu ochii pe cerul camerei sau şi mai rău pe sticla televizorului, dacă miroase fatal a versatila zacuscă, persuasiva gogonea sau infatuatul gogoşar, dacă s-au aprins gutuile în ferestre şi frunzele mai păstrează amintirea păsărilor, dacă simţi că-ţi pierzi fructele bucuriei şi ploaia vine ca o promisiune a renaşterii, dacă în toamna vrajbei lor te întorci spre tine şi te regăseşti mai împovărat cu un an şi poate mai înţelept cu o viată, dacă Ingerul te priveşte de dincolo de stele încercând să şteargă ceaţa aşezată peste Pământ ca şi când ar mângâia trupul de sare al iubitei, dacă lumina dimineţilor e pergamentoasă şi nu-ţi vine să laşi perna plină cu vise, dacă simţi că eşti locuit şi înghesuiala e prea mare, dacă Kipling ar fi scris „If” pe când Vivaldi - Preotul Roşu mai compunea un concert pentru „orfanele” de la Ospedale della Pietà din narcisista Veneţie şi dacă „niciodată toamna nu fu mai frumoasă sufletului nostru bucuros de moarte” , atunci, poate vei înţelege că dacă nu-i doar o conjuncţie introductivă pentru condiţional optativ.

Hirsut

Aproape că nu-l observa nimeni. Privea în gol şi aşa nemişcat părea o nălucă înfiptă între şoseaua de intrare în oraş şi calea ferată spre libertate, poate că era rodul poveştilor maidanului de la marginea urbei care începea brusc cu un bloc hidos. Ploaia rece nu mai contenea de câteva zile şi apa îi curgea pe tot corpul costeliv. Un abur uşor, ca o impresie, i se ridica din greabăn. Un cal alb, sfios şi hirsut, în diluviul unei toamne năuce şi păcătoase, păscând gunoaie, pierdut sau abandonat în vâltoarea unei civilizaţii de plastic, din care nobleţea a plecat de mult. Era ca o părere, ca armăsarul sleit al unuia dintre cavalerii Apocalipsei, cu oasele gata să-i străpungă pielea sângerândă şi măreţia rănită de moarte. Părea visat, un cal alb ca un semn greu de tălmăcit. Auzea poate vuietul unui galop de copite de oameni venind dinspre caldarâm, nechezatul cailor putere de pe şoseaua inundată, vacarmul vocilor unor fiinţe de neînţeles, prea agitate, prea dintr-o altă lume. Aştepta un stăpân sau maşina abatorului cu gândul la amintirea câmpiei ascunsă sub asfalt, beton şi sticlă sau, poate, ca şi noi, o tipsie cu jăratic pe care sfârâie prima ninsoare.
footer