Revista Art-emis
Un general sovietic - oaspete nepoftit la Bucureşti PDF Imprimare Email
Lt. col.(r) Dr. Petre Opriş   
Miercuri, 28 Septembrie 2011 12:43
Opris PetreLa 15 aprilie 1989, generalul-colonel Vasile Milea i-a trimis lui Nicolae Ceauşescu un raport secret, prin care îl informa că generalul de armată Piotr Gheorghevici Luşev[1], comandantul-şef al Forţelor Armate Unite, a hotărât eliberarea din funcţie a reprezentantului său pe lângă armata română, generalul-colonel G.G. Borisov. Acesta urma să fie înlocuit cu generalul-locotenent Alfred Grigorievici Gaponenko. În documentul trimis preşedintelui României, ministrul Apărării Naţionale a precizat: „Raportez că în Statutul Forţelor Armate Unite şi al Comandamentului Unificat (art. 8) se prevede că reprezentanţi ai comandantului-şef se pot găsi în armatele statelor participante la Tratatul de la Varşovia «cu acordul guvernelor». Ca urmare, la numirea acestora, în anii 1972, 1976, 1980 şi 1988 s-a comunicat Comandamentului Unificat că Guvernul R.S. România nu şi-a manifestat dorinţa şi nu intenţionează să ceară reprezentanţi ai comandantului-şef"[2]. În condiţiile respective, soluţia problemei a venit chiar din partea celui îndrituit să o găsească, generalul-colonel Vasile Milea: „Propunem şi respectuos Vă rugăm a aproba să comunicăm generalului de armată Luşev P.G., aşa cum am procedat şi la înlocuirile anterioare, că Guvernul Român nu şi-a manifestat dorinţa şi nu intenţionează să ceară reprezentanţi ai comandantului-şef pe lângă Armata R.S. România, iar în legătură cu venirea la Bucureşti a generalului-locotenent Gaponenko A.G. că nu avem obiecţii"[3].
Totodată, ministrul Apărării Naţionale i-a trimis lui Nicolae Ceauşescu o fişă cu datele biografice ale generalului sovietic numit în funcţia de reprezentant al comandantului-şef al Forţelor Armate Unite pe lângă armata română. În vârstă de 58 de ani şi membru al PCUS, acesta era absolvent al Academiei Militare a Trupelor de Blindate şi al Academiei Marelui Stat Major al Forţelor Armate ale URSS. De-a lungul carierei sale, generalul-locotenent Alfred Grigorievici Gaponenko „a îndeplinit funcţii de: comandant de divizie, şef de stat major de armată, prim-locţiitor al şefului statului major de regiune militară, şef de direcţie în Marele Stat Major. În 1987 a fost numit locţiitor al şefului Direcţiei Principale de Operaţii din Marele Stat Major"[4].

Nicolae Ceauşescu a citit raportul ministrului Apărării Naţionale şi recomandarea primită de la Ion Coman. Apoi, a aprobat ca generalul de armată Piotr Gheorghevici Luşev să fie informat că guvernul României nu a solicitat vreun reprezentant al comandantului-şef al Forţelor Armate Unite pe lângă armata română, însă nu există obiecţii faţă de „venirea la Bucureşti a generalului-locotenent Gaponenko A.G."[5]. Răspunsul respectiv constituie o dovadă concludentă a faptului că Nicolae Ceauşescu îi considera musafiri nepoftiţi pe toţi generalii sovietici trimişi în misiune în România, fără o solicitare expresă din partea sa.
______________________
[1] La începutul anului 1989, autorităţile sovietice au adus la cunoştinţa liderilor statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia faptul că mareşalul Viktor G. Kulikov urma să fie înlocuit din funcţia de comandant-şef al Forţelor Armate Unite. În locul său era propus generalul de armată Piotr Gheorghevici Luşev. Acesta deţinea deja funcţia de prim adjunct al ministrului Apărării al URSS. Schimbarea respectivă a fost acceptată de Nicolae Ceauşescu, mai ales că liderul român avusese la 28 mai 1987, la Berlin, o reacţie extrem de critică la adresa propunerilor făcute de mareşalul sovietic. Astfel, în cursul reuniunii Comitetului Politic Consultativ al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, Nicolae Ceauşescu s-a opus, în prima fază, reducerii concomitente, „până la un nivel suficient, raţional", a forţelor armate ale NATO şi ale ţărilor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. Principiul propus atunci de mareşalul Viktor G. Kulikov a fost în cele din urmă acceptat de liderul român, la aceeaşi reuniune de la Berlin. De asemenea, se cuvine să amintim faptul că Nicolae Ceauşescu a intenţionat încă din toamna anului 1973 să propună sovieticilor numirea unui general român în funcţia de comandant-şef al Forţelor Armate Unite. Această informaţie inedită provine din stenograma şedinţei Prezidiului Permanent al CC al PCR, desfăşurate la 15 octombrie 1973. Cu acel prilej, a avut loc următorul dialog între Nicolae Ceauşescu, generalul de armată Ion Ioniţă (ministrul Apărării Naţionale) şi Gheorghe Rădulescu:
„Tov. Ion Ioniţă: A doua problemă este că acest comandant, (mareşalul sovietic Ivan Ignatievici – n.n.) Iakubovski, a împlinit cei şase ani.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Păi, să facem prin rotaţie! Principiul acesta este hotarât.
Tov. Gheorghe Rădulescu: Să nu ne pună un bulgar, că este mai rău.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Acum punem un român".
Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare: A.N.I.C.), fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 152/1973, f. 18-19. Petre Opriş, România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991), Editura Militară, Bucureşti, 2008, p. 322.
Dorinţa liderului PCR nu s-a îndeplinit, preşedintele sovietic Leonid Brejnev impunându-l în continuare, în funcţia de comandant al Forţelor Armate Unite, pe mareşalul Ivan I. Iakubovski. Acesta a decedat trei ani mai târziu, la 30 noiembrie 1976, în cursul exercitării celui de-al doilea mandat la conducerea militară a alianţei. Succesorul său, mareşalul Viktor G. Kulikov, a îndeplinit până la capăt cele două mandate de şase ani care i-au fost încredinţate (1977-1989). La expirarea termenului de exercitare a comenzii (ianuarie 1989), acesta a fost înlocuit în funcţie de generalul de armată Piotr G. Luşev, după ce sovieticii l-au înştiinţat şi pe Nicolae Ceauşescu despre schimbarea comandanului-şef al Forţelor Armate Unite.
[2] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 5/1989, f. 61.
[3] Ibidem.
[4] Ibidem, f. 62.
[5] Ibidem, f. 60.
footer