Revista Art-emis
Despre ra?iunile ?i tehnica loviturilor de stat - 23 august 1944 PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu   
Duminică, 21 August 2011 14:41

Buzatu GheorgheINEDIT ?I ?OCANT!

Cel pu?in într-o privin??, istoria s-a dovedit darnic? cu mai to?i tiranii secolului XX, ?i nu numai... Lenin, Stalin, Mussolini, Hitler ?.a. n-au dus lips? de conjura?ii ?i lovituri de stat ori de palat, în care ei au fost implica?i, fie ca simpli conspiratori, fie ca subiec?i ori ca autori, fie, de preferin??, ca victime. Ilustrul publicist italian Curzio Malaparte le-a predat la timp elementele de baz? ale fenomenelor, inclusiv acest principiu fundamental, preluat de la L.Tro?ki, care preferase s? insiste asupra aspectului tehnic al problemei: „Pentru a prelua puterea într-un stat modern este nevoie de o trup? de asalt ?i de speciali?ti: echipe de oameni înarma?i, afla?i sub comanda unor ingineri"[1]. Cu astfel de „ingineri", nici n-a fost de mirare c? înv???ceii au devenit cu timpul, ei în?i?i, „mae?tri" în domeniu. Potrivit lui Tro?ki, o insurec?ie se traduce printr-o „lovitur? de pumn dat? unui paralitic"[2], în vreme ce Ignazio Silone, alt specialist reputat în materie, a descoperit chiar o „art?" a înf?ptuitorilor. Unul dintre personajele sale preferate ?i mult stimate, un anume Toma Cinicul, a dezv?luit „scenariul", în sensul c?, în ultimul act al unei lovituri de stat, este preferabil s? survin? fapta care „umple de onoare întreaga na?iune ?i deschide larg por?ile happy end-ului"[3].

De?i lec?iile ?i sfaturile n-au lipsit, surprin?i pe valul evenimentelor, autorii loviturilor de stat s-au prezentat - vai! - cu... lec?iile nepreg?tite, nefiind în m?sur? s? probeze când ?i cum se d? o lovitur? de stat? Dac? exist? lovituri de stat patriotice, sau antina?ionale; progresiste, sau retrograde? Cât de mult se prelungesc consecin?ele în timp ?i spa?iu ale puciurilor ?i, în egal? m?sur?, cât cost? ele, în bani ?i mai ales în vie?i omene?ti? Survin de regul? acelea?i situa?ii nedorite: uzurpatorii ofer? de regul? exclusiv r?spunsuri optimiste, pentru a se constata apoi c? nimic nu-i sigur sub soare. Excludem situa?iile în care, asemenea unor reac?ii în lan?, un puci antreneaz? un altul, iar dictatorii, prin?i în saraband?, ofer? întocmai spectacole binecunoscute în istorie în care tronurile ori scaunele se pr?bu?esc unul dup? altul! În aceast? serie s-a înscris ?i puciul de la 23 august 1944, care a fost departe de-a se fi dovedit unul sut? la sut? „curat", a?a cum au inten?ionat demolatorii lui Antonescu. Ei s-au str?duit s? dovedeasc? c? a fost o lovitur? de stat „f?r? probleme", chiar patriotic? ?i progresist?, populat?, în viziunea lor, doar cu eroi „pozitivi", iar în privin?a urm?rilor, ele nu au putut fi decât... luminoase.

S? recunoa?tem c? în anul de gra?ie 1944 în România, zei sau semi-zei de-ar fi ac?ionat, dar nu a fost posibil cât timp lumea era cuprins? în fl?c?ri. România, ?ar? beligerant?, era disputat? de atâ?ia, deopotriv? înving?tori ?i învin?i. Binevoitori ?i în?eleg?tori, românii îns? au ?inut pentru multe decenii data de 23 august 1944, când s-a proclamat capitularea în fa?? Armisti?iului oferit de Stalin ?i alia?ii s?i anglo-americani, drept... zi na?ional?, pentru ca numai finalmente s-o includ? în rândul celor marcate de doliul na?ional; cum a fost în esen?? mereu ?i r?mâne pân? ast?zi[4]. Potrivit documentelor de care dispunem, în 1943-1944 Mare?alul Antonescu a cunoscut în profunzime toate preg?tirile opozi?iei ?i ale Casei Regale vizând retragerea României din Ax? ?i instaurarea, în condi?ii interne ?i interna?ionale propice, a unui cabinet Constantin S?n?tescu. De?i, cum s-a men?ionat, pân? în ultimul moment, s-a p?strat ca alternativ?, la insisten?ele liderilor „istorici" Iuliu Maniu ?i Dinu Br?tianu, ?i varianta unui cabinet Antonescu. Mare?alul, gra?ie îndeosebi notelor ?i „surselor" S.S.I.-ului, în baza rapoartelor Direc?iei Generale a Poli?iei ?i ale Inspectoratului General al Jandarmeriei[5], a avut cuno?tin?? de toate ac?iunile, „la zi", ale tuturor adversarilor politici, inclusiv comuni?tii. Motivele pentru care n-a reac?ionat au fost numeroase, dar, în prima ordine, a prevalat convingerea-i intim? (nefondat?) cum c? problemele aflate pe agenda zilei se puteau rezolva numai cu el ?i prin el, ceea ce a constituit, dup? cum au dovedit-o derul?rile ulterioare, o eroare de propor?ii pentru un ?ef de guvern ?i de stat. Nu a func?ionat nici principiul c? adversarul politic intern va fi ac?iona reticent ?i cu un înalt sim? de r?spundere, mai ales dat? fiind gravitatea situa?iei generale a ??rii ?i necunoa?terea problemelor. De acest lucru ?i-a dat seama mai degrab? inamicul, precum, de exemplu, în septembrie 1944, când delega?ia român? reprezentând noile autorit??i instalate dup? demiterea lui Antonescu, fiind convocat? la Moscova pentru semnarea Armisti?iului cu Na?iunile Unite, liderul comunist Lucre?iu P?tr??canu s-a dovedit intrigat pe motiv c? V. M. Molotov ?i URSS nu se manifestau aceea?i „receptivitate" fa?? de trimi?ii Bucure?tilor la capitolul unor concesii admise României ?i în privin?a c?rora delega?ii lui Antonescu fuseser?, anterior lui 23 august 1944, asigura?i. R?spunsul primit din partea demnitarului sovietic, pe cât de sec, pe atât ?ocant ?i de real: „Pentru c? Antonescu reprezenta poporul român, iar dv. (nu reprezenta?i decât) o aventur?!"[6].

Pe de alt? parte, Mare?alul - defec?iune de viziune ori efectele mediului balcanic bucure?tean? - nu a pus mare pre? pe valoarea membrilor „Opozi?iei" ?i nici pe ?ansa lor de reu?it?. Din multitudinea de documente, re?inem rezolu?ia lui Antonescu pe un raport al S.S.I. din 23 iunie 1944, intitulat „Not? cu privire la chipul în care apreciaz? Maniu posibilit??ile de armisti?iu ale României". Era exact cu dou? luni înaintea puciului, iar Mare?alul, luând act de manevrele persoanelor implicate în preparative, le prezicea, f?r? pic de re?inere, un „rol de ciocli care se preg?tesc s? moar? omul ?i s?-i ia în primire cadavrul! Frumos, foarte frumos ?i mai ales patriotic rol ?i-au asigurat". Cât prive?te moralitatea comploti?tilor, ni?te „p?ioase", ei reprezentau „toate zdren?ele (care) s-au adunat de vânt la col?uri de strad? ?i gunoaie" [7]. Pentru desf??urarea r?zboiului mondial în ansamblu, luna august 1944 s-a dovedit a fi fost una dintre cele mai bogate în evenimente militare ?i politico-diplomatice decisive pentru determinarea cursului ostilit??ilor într-un sens unic - pr?bu?irea Germaniei ?i, deopotriv?, a celorlalte state r?mase fidele Berlinului. În context, România nu a constituit o excep?ie, mai ales din perspectiva confrunt?rii dintre cele dou? grupuri de armate care se înfruntau în zon? - Fronturile 2 ?i 3 Ucrainene, din partea URSS, ?i Grupul de Armate German „Ucraina de Sud" în cadrul c?ruia ac?ionau ?i trupele române (în total, aproximativ 2.000.000 de oameni). În vara anului 1944 apropierea uraganului a devenit iminent?. La 23 mai 1944, în ?edin?a guvernului, Mare?alul Antonescu a subliniat cum c? „ „pe front se prevede în curând dezl?n?uirea furtunii". General-colonel Hans Friessner, la pu?in timp dup? ce preluase comanda Grupului de Armate „Ucraina de Sud" ?i numai cu patru zile înaintea ofensivei sovietice în zon?, s-a declarat convins c? sovieticii urmau s? loveasc? între Prut ?i Siret. ?i, în adev?r, în zorii zilei de 20 august 1944, dup? succesele în serie repurtate de Armata Ro?ie în toate sectoarele Frontului de Est, pe „verigile" care legau ?inuturile Careliei de acelea ale Ucrainei apusene, Fronturile 2 ?i 3 Ucrainene s-au pus în mi?care în cadrul opera?iunii Ia?i-Chi?in?u. A fost una dintre cele mai mari ofensive declan?ate în cursul celui de-al doilea r?zboi mondial ?i, în func?ie de rezultat, una „dintre cele mai reu?ite"[8]. Întrucât, avându-se în vedere c? dup? numai trei zile s-a produs cotitura României în r?zboi, iar în zona Chi?in?ului Hitler a pierdut pentru a doua oar?, ?i atunci definitiv, Armata a 6-a german?, desf??ur?rile militare din zon? au deschizând U.R.S.S.-ului „poarta Balcanilor" ?i, nu mai pu?in, a Europei Centrale. Totul a c?p?tat, în viziunea unuia dintre cei mai de seam? istorici militari ai veacului XX, l-am numit pe faimosul istoric militar ?i strateg britanic Sir Basil Liddel Hart, propor?iile unui nou Stalingrad[9].

Insuccesele trupelor germane ?i române au fost rapide ?i tulbur?toare[10]. Între 20 ?i 22 august 1944, Mare?alul însu?i s-a deplasat în zona frontului, la Bac?u, la Comandamentul Armatei a 4-a române ?i la Tg. Ocna, la Statul Major al lui Friessner. Pericolul ce se profila asupra României era imens - t?v?lugul sovietic amenin?a îns??i inima României, Capitala ?i zona petrolifer?, ambele de însemn?tate vital? pentru continuarea r?zboiului. Este adev?rat c? Mare?alul Antonescu mai dispunea de câ?iva „a?i în man?et?" pentru a mai spera s? r?stoarne cumva cursul opera?iunilor militare, dar, în primul rând, n?d?jduia s? st?vileasc? ofensiva inamicului pe aliniamentul Foc?ani - N?moloasa - Br?ila. Pentru aceasta, l-a avertizat Mare?alul pe Friessner, la 22 august 1944, se impunea ca, prin eforturi conjugate, trupele germane ?i române s? bareze înaintarea Fronturilor 2 ?i 3 Ucrainene înainte ca ele s? ating? faimoasa linie de ap?rare, pentru c?, în caz contrar, România avea s? fie „pierdut?". Conduc?torul statului român a dezvoltat un atac fulminant la adresa Înaltului Comandament german în privin?a modului în care nu reu?ise s? organizeze ap?rarea României[11], pentru ca, finalmente, s? cuteze a prevedea cu deplin? luciditate: „F?r? Mare?alul Antonescu, România ar fi poate ast?zi o jertf? a anarhiei ?i a puterilor du?mane Germaniei"[12]. Era îns?, deja, prea târziu!

Ajungem la episodul cardinal - arestarea Antone?tilor. Din radiografia zilei de 23 august 1944 , desprindem urm?toarele: La 23 august 1944, în epicentrul evenimentului - arestarea Antone?tilor (la Palatul Regal din Calea Victoriei) s-au aflat cel pu?in 30 de persoane, care, ulterior, au depus m?rturii, verbal ori în scris[14]. Calitatea surselor, în func?ie ?i de aceea a oamenilor, difer? ?i, se în?elege, valoarea probelor este inegal?. „Izvorul" Ioan de Mocsonyi-Styrcea este (asemenea personajului, care în 1947-1963 a r?v??it închisorile comuniste) execrabil, deci inutilizabil; altele sunt aproximative, atestând clar dorin?a autorilor de-a se propulsa tardiv pe roluri marcante în desf??urarea faptelor (în ordine, D. D?m?ceanu, Emilian Ionescu, C. S?n?tescu, a?adar, to?i militari); nu lipsesc probele dezinhibate (Lucre?iu P?tr??canu, Bellu Zilber), nici cele dezlânate (Emil Bodn?ra?, C. Agiu), dup? cum nici altele „fardate" ?i voit studiate (Regele Mihai, diploma?ii de la Curte). În categoria, rar?, a m?rturiilor sistematice ?i precise le includem pe cele datorate lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gh. I. Br?tianu, Mihai Antonescu, Gheorghe Barbul, Grigore Gafencu ?i Eugen Cristescu, iar în cea de excep?ie, cuprinzând relat?ri ?i declara?ii prompte ?i exacte, unele chiar adnotate (chiar dac? în închisoare), care rezist? tuturor confrunt?rilor, se înscriu toate materialele bucurându-se de girul Mare?alului Antonescu. Faptul nu este întâmpl?tor, de vreme ce, în 1944-1946, era cel dintâi interesat de aflarea ?i stabilirea adev?rului. Este un element remarcabil, care recomand? precis sursele fundamentale, de la care trebuie s? pornim ?i la care s? revenim în analize. Dintre documentele ce poart? semn?tura Mare?alului, distingem ca fiind de o valoare excep?ional?:
- Documentul intitulat „Însemn?ri din celul?", a?ternute într-o agend? din 1930 a Regelui Carol II, chiar în seara demiterii (aprox. între orele 21 ?i 23), dup? ce Mare?alul ?i Mihai Antonescu au fost încuia?i în a?a-zisa camer?-safé a Casei Noi. Documentul, ?inut ascuns vreme de decenii, a fost scos la lumin?, în 1980, de c?tre Gh. Teodorescu (fost în garda Palatului) ?i se p?streaz? în original.
- Detaliile furnizate de I. Antonescu în cursul interogatoriilor conduse de Avram Bunaciu, la 15 ?i 20 aprilie 1946, în cadrul preg?tirii procesului „Marii Tr?d?ri Na?ionale" din 6-17 mai 1946. De re?inut c? ex-mare?alul a rev?zut ?i corectat, cu acribie ?tiin?ific?, toate filele dactilografiate ale interogatoriilor ?i, în unele cazuri, nemul?umit, a solicitat s? fie re-audiat. A?a s-a întâmplat cu textul primei audieri pe tema 23 august 1944, când pe marginea interogatoriului din 15 aprilie 1946 a consemnat:
„Declara?iile (mele) nu sunt înregistrate total ?i nici în propriile fraze (exact). De aceea apar atât de incoerente. Mare?al Antonescu"[15].

În consecin??, Avram Bunaciu l-a chemat pe de?inut la un nou interogatoriu, la 20 aprilie 1946, din care extragem fragment care urmeaz?. Juxtapus textului amintit al „Însemn?rilor din celul?", textul ne ofer?, f?r? discu?ie, descrierea cea mai complet? ?i veridic?, exact? a desf??ur?rii audien?ei istorice de la Palat din 23 august 1944 (aproximativ între orele 15,15 ?i 17,30) . S?-l parcurgem: „[...] Mergând la Palat [în dup?-amiaza de 23.8.1944], l-am g?sit pe culoare pe d-l Mihai Antonescu ?i am mers împreun? la Rege. Am v?zut în curte tancurile pe care mi le ceruse s? se apere de nem?i. ?evile erau îndreptate spre cas?. Atunci, în fa?a lui Mihai Antonescu ?i S?n?tescu, i-am spus c? nu mai e nimic de f?cut ?i c? a?tept?m numai un r?spuns de la domnul Clodius ?i scrisoarea partidelor politice. S?n?tescu se scoal? ?i spuse: «Vi le aduc eu». Regele a ie?it din camer? ?i dup? o jum?tate de ceas s-a reîntors cu un pluton de solda?i din garda Palatului[17] cu revolverele în mân?. Surprins, am spus: «Ce înseamn? aceasta, Majestate?». În timpul acesta m-a luat de coate un maior (Anton Dumitrescu) pe care l-am f?cut «mi?el». Lui S?n?tescu i-am spus: «Nu ?i-e ru?ine, d-tale, om b?trân, s?-l pui pe Rege, un copil, s? fac? astfel de lucruri neuzitate?». Dup? ce S?n?tescu mi-a spus: «Sunte?i arestat fiindc? nu a?i vrut s? face?i armisti?iu» ?i i-am r?spuns «Cum îndr?zne?ti s? afirmi c? nu am vrut s? fac armisti?iu?», Regele a trecut în alt? camer?. Dup? aceasta S?n?tescu a f?cut semn solda?ilor s? ne scoat? (din „Salonul Galben"). Am fost b?ga?i într-o cas? de fier în care-?i ?inea (presupun) d-na Lupescu bijuteriile. Era o înc?pere mic?, lipsit? de fereastr?, f?r? scaune. Am stat pân? la 4, când a venit d-l «Ceau?u»[18] care ne-a dus într-o cas? de la periferie (în Bucure?ti) unde am stat 8 zile (pân? 30 august 1944), când ru?ii ne-au ridicat ?i dus la Moscova"[19].

Ce se desprinde, în mod sigur, din textul de mai sus, care repet?m, trebuie coroborat cu Însemn?rile din celul? ale Mare?alului, precum ?i cu alte m?rturii? Neputând cuprinde totul, vom proceda selectiv, re?inând esen?ialul ?i surprinzând mobilul faptelor întâmplate:
- În 22-23 august 1944, Antonescu luase ferm decizia de a încheia Armisti?iul cu Na?iunile Unite, lucru comunicat ?i, deci, bine cunoscut comploti?tilor.
- I. Antonescu fusese rugat de frunta?ii partidelor istorice (Iuliu Maniu, Dinu Br?tianu, I. Mihalache, Gh. I. Br?tianu, C. Titel Petrescu) s? conduc? el opera?iunea de semnare a armisti?iului.
- Mare?alul fusese ferm convins pân? atunci c? retragerea României din Ax? ?i semnarea armisti?iului trebuiau realizate numai dup? avertizarea lui Hitler. De altfel, în seara de 22 august, revenind de pe frontul din Moldova, el i-a exprimat precis lui Carl Clodius, pe care l-a primit la Pre?edin?ia Consiliului de Mini?tri din Bucure?ti, inten?ia ca România s? se desprind? de Ax?, precizându-i c? mai a?tepta r?spunsul Berlinului înc? 24 de ore, pân? la 24 august 1944, orele 18,00. Dar, în clipa în care, la Snagov, în 23 august 1944, aproximativ la ora 11,00, Ion Antonescu a c?zut la în?elegere cu Gh. I. Br?tianu, în prezen?a lui Mihai Antonescu, vice-pre?edintele Consiliului de Mini?tri ?i titularul Externelor, ca istoricul s?-i aduc? o „scrisoare de garan?ie" semnat? de liderii istorici în sensul c? ei erau de acord cu condi?iile armisti?iului (cedarea provinciilor istorice din Est în folosul U.R.S.S., desp?gubirile de r?zboi etc.), din acel moment, a?adar, Mare?alul s-a declarat dispus s? nu mai a?tepte „acordul" lui Hitler.
- De „scrisoarea de garan?ie", Antonescu avea nevoie la vizita anun?at? telefonic de la Snagov Palatului Regal pentru ora 15,00, de fa?? fiind chiar Gh. I. Br?tianu. La rândul s?u, istoricul se angajase ferm s? aduc? documentul pân? la ora 15,00 dar, nefiind posibil, s-a deplasat la Pre?edin?ia Consiliului de Mini?tri din Bucure?ti, în jurul orei 15,00, pentru a-i face cunoscut lui Mihai Antonescu acordul deplin al liderilor istorici, urmând s? prezinte „scrisoarea de garan?ie" în cursul serii, pentru a fi difuzat? prin radio. Putem presupune c? Mihai Antonescu nu l-a în?tiin?at imediat pe Mare?al asupra acestei comunic?ri, dat fiind, probabil c? avea s-o fac? la Palat, unde aveau s? se întâlneasc? în minutele urm?toare la Rege, unul (Mihai Antonescu) ajungând mai devreme, iar cel?lalt (Ion Antonescu) cu oarecare întârziere. Ne conducem dup? condica de audien?e la Rege, aflat? în p?strare la Biblioteca Academiei Române, unde se men?ioneaz? „intr?rile" la Palat: Mihai Antonescu - ora 15,00, Ion Antonescu - ora 16,15.
- Mihai Antonescu, care, înainte de sosirea Mare?alului, s-a întâlnit cu Regele ?i generalul Constantin S?n?tescu pre? de 20 minute, le-a expus aceast? „desf??urare de for?e", precum ?i inten?ia de-a pleca cu avionul la Ankara pentru a negocia cu Alia?ii, mai ales c? în 22-23 august 1944 f?cuse patru interven?ii diplomatice oficiale ?i urgente prin Ankara.
- Regele l-a rugat pe ministrul de Externe s? r?mân? la Palat, urmând a reveni o dat? cu Mare?alul, când acesta avea s? ajung? în Calea Victoriei.
- Aceast? pauz?, de numai 30 de minute ?i care s-a ivit întâmpl?tor, avea s? le fie fatal? Antone?tilor, dar iat? cum ?i de ce:
- Suveranul, reîntâlnindu-se în r?stimpul cu colaboratorii s?i, în biroul regal de lucru din Casa Nou?, situat vizavi de Salonul Galben, unde aveau s? fie primi?i ?i aresta?i Antone?tii, a fost sf?tuit de comploti?ti s?-l preseze pe Mare?al s? semneze imediat armisti?iul.
- Este posibil ca Mihai Antonescu s? nu-l fi în?tiin?at pe Ion Antonescu de acordul verbal adus de Gh. I. Br?tianu la Pre?edin?ie înainte de ora 15,00, de?i nu credem[20]. Admi?ând c? l-a în?tiin?at, Mare?alul mai mult ca sigur a apreciat gestul ca insuficient ?i, de aceea, în cursul ultimei audien?e la Rege, nici nu l-a avut - dup? cum deducem din „Însemn?rile din celul?" - în considera?ie. Numai a?a se explic? cum, venit pentru a discuta solu?ia Armisti?iului, Mare?alul a respins sugestiile ?i solicit?rile presante ale Regelui în direc?ia unui armisti?iu imediat. În plus, Antonescu venise la Rege ca s?-l informeze, iar nu s?-i raporteze ori s? realizeze ceva (armisti?iul!) împreun?. Înainte de orice, Mare?alul nu era omul - nici chiar în acele momente cruciale - care s? asculte recomand?rile Suveranului, un „copil", cum l-a calificat de altfel în cursul întrevederii, iar aceasta pentru c? în problema armisti?iului Conduc?torul avea deja planul s?u ?i n-a admis sugestiile venindu-i din partea „cuibului de vipere" de la Palat.
- Din aceste contradic?ii ?i neîn?elegeri avea s? rezulte, pu?in dup? ora 17,00, respingerea de c?tre Mare?al a sugestiilor Regelui, iar, finalmente, arestarea Antone?tilor!
- Care era deosebirea de solu?ii între cele dou? tabere - comploti?ti ?i victimele posibile ale invers?rii de situa?ii? Una enorm?, ?i anume:
- Regele ?i echipa sa apreciau c? era suficient s? se anun?e arestarea Antone?tilor ?i întoarcerea armelor, pentru ca Alia?ii - iluzie de?art? - s? se gr?beasc? s? ofere României Armisti?iul, ?i înc? în cele mai bune condi?ii! Or, se cunoa?te prea bine, nu avea s? fie a?a. N-a fost admis nici un Armisti?iu, iar presa interna?ional? („Times", „New York Times" ?.a.) de a doua zi s-a precipitat a vorbi despre capitularea României , care, efectiv, se produsese.
- I. Antonescu urm?rea, dimpotriv?, ca s? se încheie efectiv un Armisti?iu, pentru un anume segment al frontului, ?i ale c?rui consecin?e, mult mai favorabile decât ale unei capitul?ri de genul celei men?ionate, ar fi fost incontestabil pozitive!

În aceasta a constat esen?a faptelor desf??urate. Imediat, trupele sovietice au ocupat România, ele fiind literalmente „aduse", iar guvernul Constantin S?n?tescu, tocmai instalat, surprins ?i dezam?git, avea s? protesteze cel dintâi împotriva situa?iei intervenite. Efectele loviturii de stat, departe de-a fi fost „convenabile", începur? s? se repercuteze chiar împotriva comploti?tilor ?i, în perioada imediat urm?toare, deopotriv? cei victorio?i ?i cei învin?i la 23 august 1944, aveau s? suporte din plin consecin?ele de cataclism ale unui act istoric înf?ptuit în prip? ?i prost conceput. Era, poate, r?zbunarea istoriei, la care aveau s? se refere Ion Antonescu, în deten?ie la Moscova ori la Bucure?ti (1944-1946)? Sau, dup? cum au întrev?zut victimele complotului, „blestemul Mare?alului"?! Nu ?tim, cu toate c? raportul de cauzalitate nu era nicidecum fantezist. Ast?zi, în temeiul documentelor ?i a extinderii distan?ei care ne separ? în timp sau de „ oamenii cari au fost" (dup? expresia fericit? a inegalabilului Nicolae Iorga), este posibil s? conchidem c? la 23 august 1944 a intervenit tr?darea! Fie numai pentru c?, de exemplu, în acel moment, ?ara era înc?, a?a cum a fost oricând dup? 22 iunie 1941, într-un r?zboi na?ional, pentru eliberarea Basarabiei ?i Bucovinei de Nord, premis? a refacerii României Mari, ?i pentru distrugerea comunismului. Or, din clipa urm?toare arest?rii echipei Mare?alului Antonescu ?i anun??rii „Armisti?iului", s-a produs ocupa?ia brutal? a Armatei Ro?ii. De unde pân? atunci România fusese un satelit al Germaniei, în acel moment s-a declan?at, în plus, procesul comuniz?rii for?ate a ??rii, iar Armata Român? a fost trimis? pe Frontul de Vest f?r? ca Bucure?tii s? primeasc? - cel pu?in în compensa?ie, precum Italia - statutul de cobeligeran??. Oricât de scump? ne-ar fi obiectivitatea, implicarea unor personaje în desf??urarea unor fapt nefaste, cu grave consecin?e immediate ori str?b?t?toare în timp peste decenii, nu trebuie în nici un fel s? întunece judecata istoricilor.

[1] Cf. Curzio Malaparte, Tehnica loviturii de stat, Bucure?ti, Editura Nemira, 1996, p. 99.
[2] Cf. Ignazio Silone, ?coala dictatorilor, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1992, p. 144.
[3] Ibidem, p. 148.
[4] Aurel Sergiu Marinescu, O contribu?ie la istoria exilului românesc, vol. 5, Bucure?ti, Editura Vremea, 2005, p. 15.
[5] Vezi Arhivele Na?ionale ale României. Arhivele Istorice Centrale, Bucure?ti (în continuare, se va cita ANIC), fond Pre?edin?ia Consiliului de Mini?tri – Serviciul Special de Informa?ii, dosar 6/1940; idem, dosar 10/1943; idem, dosar 25/1943; idem, dosar 64/1943, vol. I-II; idem, fond Pre?edin?ia Consiliului de Mini?tri, dosar 244/1944.
[6] Aurel Sergiu Marinescu, O contribu?ie la istoria exilului românesc, vol. 5, p. 18-19.
[7] ANIC, fond Pre?edin?ia Consiliului de Mini?tri – Serviciul Special de Informa?ii, dosar 30/1941, f. 73. Vezi, de asemenea, Mircea B?lan, Istoria tr?d?rii la români, II, edi?ia a II-a, Timi?oara, Editura Eurostampa, 2002, p. 402 ?i urm.
[8] Henri Michel, La Seconde Guerre mondiale, II, Paris, PUF, 1969, p. 209.
[9] B. H. Liddell Hart, History of the Second World War, London, Cassell, 1971, p. 585.
[10] Platon Chirnoag?, Istoria politic? ?i militar? a r?zboiului României contra Rusiei Sovietice. 22 iunie 1941-23 august 1944, edi?ia a IV-a, Ia?i, Editura Fides, 1998, p. 328-329.
[11] Ibidem, p. 338-342.
[12] Ibidem, p. 342.
[13] Vezi Gh. Buzatu ?i colaboratori, Istoria unei zile, Ia?i, Editura Academiei, 1979.
[14] Gh. Buzatu, coordonator, Mare?alul Antonescu la judecata istoriei, p. 274-278; Eftimie Ardeleanu, Armata ?i actul de la 23 august 1944, în mss. (referat la doctorat, aprilie 2000); Alexandru O?ca, Protagoni?tii actului de la 23 august 1944. Dest?inuiri contemporane, în „Revista Istoric?", Bucure?ti, t. XV, nr. 5-6/2004, p. 27-42; Gh. Neac?u, ed., 23 august 1944 în arhivele comuniste, Bucure?ti, Editura Majadahonda, 2000; general-maior M. Varia, 23 august 1944. Studiu, Bucure?ti, 1993 (xeros); relatarea generalului Aurel Aldea (editor Claudiu Seca?iu, revista "22", nr. 34/1998, p. 8-9); relat?rile lui Corneliu Coposu (apud Gh. Oni?oru, Instaurarea regimului comunist în România, Bucure?ti, 2002, p. 118-120) ?i Gh. Br?tianu (apud Gh. Buzatu, Claudiu Seca?iu, Din arhiva istoric? a României contemporane, I, în "Anuarul Institutului de Istorie ?i Arheologie ", Ia?i, t. XXII/2, 1985, p. 679-684; Traian Golea, Actul de la 23 august 1944, v?zut de Regele Mihai ca autor. Critici: Horia Sima, Pamfil ?eicaru, C. W. Forester, Hallandale/Florida, Studii Istorice Române?ti, 2001; Gh. Buzatu, Cezar Mâ??, Comploti?tii de la 23 august 1944. Câteva biografii paralele, în Gh. Buzatu, V. F. Dobrinescu, Horia Dumitrescu, coordonatori, România ?i al doilea r?zboi mondial, Foc?ani, Editura DMPress, 2000, p. 297-337.
[15] Arhiva CNSAS, Bucure?ti, fond 40 010, "Tribunalul Poporului", 1946, vol. 44, f. 108.
[16] Cf. ?i relatarea lui Ion Mihalache, dup? declara?ia lui Eugen Cristescu din 14 aprilie 1946 (apud Cartea Alb? a Securit??ii, I, p. 259).
[17] Ad?ugat de ex-mare?al în text.
[18] Emil Bodn?ra?.
[18] Arhiva CNSAS fond 40 010, vol. 44, f. 169-170; cf. ?i Procesul Mare?alului Antonescu, vol. 3, editor Marcel-Dumitru Ciuc?, Bucure?ti, 1998, p. 444-445.
[20] În varianta I a interogatoriului din 20 aprilie 1946, Ion Antonescu a t?iat fraza urm?toare privind promisiunea lui Gh. I. Br?tianu de-a reveni cu "scrisoarea de garan?ie": „N-a sosit nici el [Gh. I. Br?tianu], nici Mihalache pân? la ora 3, când aveam audien?? la Rege" (Arhiva CNSAS, fond 40 010, vol. 36, f. 84-85).
[21] Vezi Gh. Buzatu, ed., Românii în istoria universal?, vol. II/2, Ia?i, 1988, passim.

footer