Revista Art-emis
Constructivismul în învăţământ PDF Imprimare Email
Prof. dr. Nicholas Andronesco   
Miercuri, 17 August 2011 17:49
Andronesco NicholasÎn multe feluri, învăţătura modernă se schimbă către o mai mare abordare constructivistă ori falibilistă datorită lucrărilor unor filozofi şi psihologi ca Vigotsky, Wittgenstein, Lakatos, Polya şi Ernest. Fiecare a propus variaţiuni pe aceeaşi temă: copiii învaţă prin acţiune şi cercetare. Întreaga învăţătură este conectată şi se întâmplă prin înţelegere personală, conexiunile fiind sădite în subconştientul nostru şi în cunoaşterea dinainte. Constructivismul se rupe radical de fundaţiile realismului empiric, care revendică a codifica realitatea în termeni de substanţă şi fenomene care sunt independente de observatorii implicaţi. Astfel acţionând, acesta contrazice vechile credinţe ce susţin că faptele vorbesc prin ele însele, cunoaşterea este reflecţia realităţii ontologice şi că, în mod obiectiv, limbajul se referă la acestă realitate (Larochelle, Bednarz, & Garrison, 1998, p.5). Chiar domeniul constructivismului este văzut la o scară mai largă. „În miezul lui, constructivismul este o filozofie a învăţării care oferă perspective despre cum oamenii-toţi oamenii-învaţă tot timpul". (Clements, f.d., p.1). Cei ce învaţă constructivist nu sunt singuri în călătoria lor. Au un mediu înconjurător de învăţare, oameni cu care comunică şi, foarte important, ei trebuie să construiască propriul lor limbaj şi înţelesuri. Este o înţelegere cibernetică a mediului înconjurător cu feed-back între lumea de afară şi cea din interiorul celor ce învaţă. „Construind propria lor cunoaştere" nu implică faptul că studenţii construiesc ideile lor în isolare. Mai degrabă, expresia înseamnă că o persoană nu poate, în mod simplu şi direct, să transmită cunoaşterea prin intermediul cuvintelor în mintea unei alte persoane. Cineva poate să spună cuvinte cu o înţelegere intenţionată, dar, cei ce învaţă activ, trebuie să creeze propriile lor înţelesuri pentru cuvintele ce le aud (Clements, f.d., p.2).

Unii oameni de ştiinţă merg mai departe, dând teoriei constructiviste credit pentru construirea cunoaşterii fundamentale. Învăţarea poate fi inspirată de filozofia descoperirii şi înţelegerii. Matthews (f.d.) compară costructivismul în învăţare cu marea teorie a unificării (câmpurilor) în fizică. Deşi constructivismul a început ca o teorie a învăţării, şi-a extins progresiv dominaţia, devenind o teorie a predării, a învăţării şi o teorie pentru cunoaşterea personală şi cunoaşterea ştiinţifică. Într-adevăr, constructivismul a devenit versiunea „marii teorii a unificării (câmpurilor)" pentru învăţare (Matthews, f.d., p.1). Whitney–Smith (f.d.) merge mai departe, asociind cibernetica şi constructivismul. Din această căsătorie între cibernetică şi constructivismul social putem aştepta noi metode în învăţare şi chiar în filosofie pentru a ne referi la consistenţa dintre teorie si practică. Cibernetica este ştiinţa comunicării şi controlului în animal şi maşină. Mulţi ciberneticieni moderni sunt constructivişti. Ciberneticienii şi constructiviştii susţin că tratează cu conversaţii şi metode noi pentru a structura mediile înconjurătoare; că au metode de gândire care vor schimba lumea. Implicând aceasta, ciberneticienii şi constructiviştii trebuie să predea cu o metodă care să restructureze clasa traditională. Ori, ca să o spunem mai deschis, ciberneticienii si constructiviştii trebuie să fie consecvenţi în teoria şi practica lor (Whithney-Smith, f.d.p.1). Privind constructivismul radical, Duit exprimă: „Constructivismul radical anume este unul epistemologic, o teorie a cunoaşterii, mai precis, o teorie a cunoaşterii „experimentale." Această cunoaştere este văzută ca o tentativă umană de construire pe baza cunoaşterii deja existente" (Duit, f.d., p.3). Cele trei principii cheie ale constructivismului radical sunt după cum urmează:
1. Cunoaşterea nu este primită în mod pasiv, ci este construită de subiectul cunoscător.
2. Funcţia gândirii este adaptativă şi permite începătorilor să construiască explicaţii viabile ale experienţelor.
3. Procesul construirii este întotdeuna înrădăcinat în cadrul social din care individul face parte (Duit, f.d., pp.3-4).
Constructivismul în învăţare are chiar aplicaţii mai largi. Acesta-i cazul arhitecturii, ştiinţelor medicale, ştiinţelor politice, sporturilor, care folosesc constructivismul în creşterea unui student educat în mod constructivist. Donald Schön aduce cititorului metode şi tehnici constructiviste generoase, probleme, contradicţii în învăţare, dileme şi soluţii în învăţarea arhitecturii. Privind profesioniştii, Schön (1987) exprimă: „Ca să potrivească o problemă bine formată la teoriile şi tehnicile familiare lor, ei trebuie s-o construiască din materialele unei situaţii, care este, ca să folosim termenul lui John Dewey, „problematică" şi problema problemei cadrului nu este bine definită" (p.4) şi „... reflecţia-în-acţiune a profesionistului este o vedere constructivistă a realităţii cu care profesionistul are de-a face – o vedere care ne ajută să înţelegem cum profesionistul construieşte situaţiile practicii sale" (Schön, 1987, p.36).
[f.d. – fără dată]

- va urma - footer