Revista Art-emis
Neamul Românesc în pericol PDF Imprimare Email
Eugen Zainea   
Miercuri, 10 Octombrie 2018 22:59

Eugen ZaineaEşecul scandalos al referendum-ului pentru definirea exactă în Constituţie a căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie ar trebui să fie un duş rece pentru orice român care mai are pretenţia să fie considerat responsabil pentru soarta acestei ţări, a poporului ei şi, la urma urmei, pentru viitorul copiilor şi nepoţilor săi. Unul care ar trebui chiar să trezească minţile şi conştiinţele adormite, fiindcă n-ar fi exclus să nu mai existe multe alte asemenea avertismente înaintea loviturilor decisive menite să lichideze ceea ce a mai rămas din tradiţiile şi identitatea naţională, din ataşamentul la valorile fundamentale pe care s-au constituit şi consolidat acest popor şi spiritualitatea sa. Unul dintre popoarele, nu multe, care s-au născut ca popoare creştine. Şi nu oricum, ci într-un creştinism de origine apostolică.

Se cuvine să analizăm rapid cauzele adevăratei tragedii consumate în aceste zile şi să desprindem neîntârziat concluziile care se impun.Una dintre primele concluzii este că referendum-ul acesta se constituie într-un model de eşec conceptual. Fiindcă într-o bătălie (căci eram conştienţi că va fi o bătălie pe viaţă şi pe moarte, dat fiind atacul bezmetic la care sunt supuse credinţa creştină ortodoxă şi Biserica Neamului Românesc în ultimii ani) trebuie să-ţi aşezi aşa cum se cuvine forţele, să anticipezi tăria, mijloacele şi mişcările adversarului. Şi, mai ales, să ai claritate desăvârşită în acţiuni.

Ceea ce a fost punctul de plecare în înfrângerea consemnată duminică seara a fost exprimarea, cel mai probabil voit bălmăjită, a întrebării. Aceasta trebuia să fie cât mai concisă şi cât mai explicită şi clară. Trebuia ca întrebarea să facă referire la obiectul modificării Constituţiei. Căsătoria ce nu poate fi acceptată şi înfăptuită decât între un bărbat şi o femeie. Ceea ce permitea chiar şi semianalfabeţilor să înţeleagă ce ar însemna un DA sau un NU.

Ambiguitatea, cred voită, a întrebării a dat posibilitatea adversarilor să speculeze perfid pe alte posibile scopuri ale consultării electorale decât cel real. Este însă adevărat că motivul principal al eşecului nu este acesta. Realitatea este că politicianismul şi-a pus în ultimii 30 de ani atât de apăsat amprenta pe orice proces electoral încât alegătorul s-a obişnuit să nu iasă la vot, indiferent despre ce ar fi vorba şi cât de important ar putea fi pentru existenţa lui şi viitorul copiilor şi nepoţilor săi, decât dacă este tras de mânecă, eventual repetat. Şi nu oricum şi de oricine, ci de un aparat de propagandă de partid. (Şi, ceea ce este încă şi mai grav şi mai condamnabil, eventual şi dacă „i se dă ceva"!). Lucru care, de această dată, nu s-a întâmplat. De această dată, trasul de mânecă nemaiexistând, ca de obicei, avem motiv să afirmăm că au ieşit la vot doar cei care au făcut-o din adevărată şi pură conştiinţă civică. Aşa că ar trebui nu să ne lamentăm că "au fost aşa de puţini".

După 30 de ani de spălare temeinică pe creiere şi în condiţiile unei minciuni neruşinate şi flagrante privind Registrul Electoral Central cu cei aproape 19 milioane de votanţi, în situaţia în care orice analiză pe date concrete şi de necontestat (rezultatele credibile ale ultimului recensământ antedecembrist, care atestau existenţa a 22,8 milioane de români, coroborate cu raportările lunare ale statisticii pe singurele documente care sunt total opozabile şi credibile, cele ale evidenţei lunare a născuţilor vii şi ale decedaţilor!) demonstrează că populaţia României este la acest moment sub 20 de milioane de locuitori, din care cel puţin 4 milioane sunt sub vârsta de 18 ani, beneficiari ca atare de alocaţie de stat pentru copii. Deci maximum 16 milioane de votanţi, din care cel puţin 3 milioane sunt plecaţi în străinătate iar, din aceştia, Registrul a identificat şi menţionează în Diaspora circa 600 de mii (restul, cel mai probabil, neavând statut clar în ţările în care se află).

Rezultă că în Registru, în mod obiectiv, nu ar trebui să se regăsească decât circa 13,6 milioane de persoane care îşi pot exercita în mod legal şi efectiv dreptul de vot. Nu cifra halucinantă care ne este comunicată înainte de fiecare consultare electorală. Şi, dacă tot am ajuns la acest punct, pun public Biroului Electoral Central, Autorităţii Electorale Permanente şi Registrului Electoral Central o întrebare simplă. La care aş vrea şi un răspuns. Cu circa 10 zile înainte de referendum, cifra din Registru comunicată era de circa 18, 9 milioane. În mod stupefiant, în seara de luni, la ora 17,00, la anunţarea rezultatelor definitive, cifra scăzuse la 18,280 milioane! Pentru o asemenea diferenţă înregistrată în numai 10 zile, cineva ar trebui să dea explicaţii. Poate câteva zeci, eventual sute sau mii din cei 18, 9 milioane de votanţi de la începutul lui octombrie or fi murit între timp. Dar nu mai mult de o jumătate de milion! Vorba lui Pristanda: „Câţiva i-o fi dat vântul jos". Dar nu aşa de mulţi!

Or, în aceste condiţii, dacă din 13,6 milioane de votanţi reali, au votat netraşi de mânecă aproape 4 milioane, (din conştiinţă civică!). adică aproape 30%-observaţi că, în realitatea cifrelor celor adevărate, cvorumul a fost aproape atins!-, înseamnă că ar trebui să fim, sincer şi fără glumă, mândri că 30% din românii cu drept de vot mai au încă ceea ce se cheamă conştiinţă civică.

Realitatea tristă este că, de partea partizanilor referendumului, aproape că nu a existat mobilizare. Partidele care au votat în parlament - P.S.D., A.L.D.E., chiar şi P.N.L.-ul „european" al circarului jalnic Ludovic Orban şi până şi caricatura lui Băsescu! -, dacă referendum-ul ar fi fost reuşit, şi l-ar fi trecut ca merit la palmares. Altminteri, au declarat, cu neruşinată ipocrizie că „nu s-au implicat, ca să nu-l politizeze"! Ca şi cum votul dat în Parlament pentru organizare ar fi din spuma mării, nu un vot politic!

Dacă va fi fost vreo propagandă, o fi fost din partea Bisericii. Care, însă, şi ea, a aşteptat ca problema asigurării cvorum-ului-că procentul votului cu DA ! nu s-a gândit nimeni că ar putea fi mai mic de 85-90%, cum s-a şi dovedit a fi!-să fie rezolvată, ca la orice proces electoral, de aparatele de partid. Veşnica (şi nesfânta) delăsare românească. Numai că acest păcătos obicei românesc a dat naştere unui pericol mortal. Acum nu mai este în discuţie atitudinea acestui popor faţă de căsătorie care nu poate fi decât între bărbat şi femeie, fiindcă aşa a rânduit însuşi Dumnezeu! (Care după ce l-a creat pe Adam, a creat o Evă, nu un John! Dacă ar fi dorit ca lucrurile să arate aşa cum vor globaliştii rotschild-ieni, l-ar fi creat pe om hermafrodit, sau ar fi făcut ca el să se înmulţească precum organismele unicelulare, sau ca râmele, prin diviziune, altfel e greu de înţeles cum unui Adam şi unui John, or unei Eve şi unei Mărioare ar fi putut să le ceară să se înmulţească şi să umple pământul!)

Acum, însă, propaganda greţoasă a „progresiştilor" euroatlantici a scos din mânecă grozăvia (care a putut apărea în „Cotidianul", o publicaţie echilibrată şi responsabilă, sub semnătura lui Ioan Buduca, altminteri un om citit şi un analist în general respectabil, care a afirmat că rezultatul referendum-ului poate fi interpretat ca o lipsă de interes a populaţiei pentru subiectul pus în discuţie şi că, bănuieşte domnia sa, dacă referendum-ul ar fi fost despre căsătoriile homosexuale, s-ar fi prezentat la vor 50% dintre alegători. Or, dacă aşa o grozăvie poate să apară în „Cotidianul", să ne mai mire că ea este promovată de penibilul tabloid „Libertatea", care titrează că biserica a întrebat şi poporul a răspuns, concluzia mâzgălitorilor de hârtie de la fiţuica numită fiind că poporul credincios român „a dat o lecţie de toleranţă bisericii ortodoxe"!). Numai că, aparent, orice ins superficial, luând lucrurile în pripă şi fără să-şi mai folosească şi creierul, fie el chiar şi spălat de Libertatea, îşi poateNo gay închipui că noi, românii, ne-am autodefinit duminică seara ca un popor de drogaţi şi de homosexuali sau lesbiene! Ceea ce este profund fals. Demonstraţia aberaţiei fiind în însăşi proporţiile votului exprimat de cei aproape 4 millioane de votanţi. Care vorbesc despre opinia asupra respectivului subiect a poporului român.

Problema este însă foarte serioasă şi nu poate fi tratată cu superficialitate, privită cu la fel de obişnuita băşcălie românească. Ar fi ultima mare prostie pe care am mai putea-o face ca popor. Titlul acestei luări de poziţie nu este exagerat şi alarmist. Într-o Europă care a luat-o razna de-a dreptul, în care s-au întors pe dos valorile civilizaţiei care încă se mai numeşte (dar, sincer vorbind, nu prea mai înţeleg de ce se mai numeşte aşa!), "europeană", în multtrâmbiţatul euroatlantism condus de alcoolici ca Junker, de psihopaţi ca Tusk sau Stoltenberg, care are neruşinarea să le vorbească zilele trecute studenţilor belgrădeni despre faptul că N.A.T.O. i-a bombardat în 1999 (inclusiv cu muniţie interzisă de convenţiile internaţionale, bombele cu înveliş de uraniu sărăcit, care au dus la o incidenţă teribilă a cancerelor în ultimii 20 de ani în ariile de utilizare, inclusiv în zona Severin-ului din România, fiindcă astfel de muniţie a fost folosită peste Dunăre la Pancevo, dar şi, în oraşe, cu bombe cu fragmentaţie) ca să-i apere de „criminalul" Miloşevici, fără să le mai explice şi de ce. Ca urmare a acestei griji şi protecţii, au omorât nişte mii de bieţi civili sârbi, definiţi cu cinică imbecilitate drept „pagube colaterale" şi de ce „criminalul Miloşevici", după ce a fost asasinat în închisoarea Curţii Penale Internaţionale (pe care Curte, acum câteva săptămâni, preşedintele Trump declara explicit că Statele Unite n-o recunoasc!), a fost, după mulţi ani, achitat de aceeaşi onorabilă Curte, într-o Europă în care preşedintele „social-democraţilor" (evident nedemni de acesastă denumire) europeni ne felicită pentru votul „responsabil" de la referendum, în care în numele PSD, în Parlamentul European se pronunţă caricaturi trădătoare şi nulităţi notorii precum Cătălin Ivan sau Corina Creţu, România trebuie să-şi ia cu hotărâre şi neîntârziat soarta în propriile mâini.

Astăzi, când la nivelul Europei şi al Statelor Unite doctrinele politice nu mai au nicio relevanţă, când principalele unelte ale duşmanilor civilizaţiei creştine sunt cei care se pretind „de stânga", deci care ar trebui să apere adevăratele drepturi şi libertăţi, cele ale majoritarilor, nu ale minorităţilor agresive, cei care ar trebui să apere viaţa, care nu se poate naşte din homosexuali, lesbiene şi transexuali, cu regret mă văd nevoit să declare că nu ne mai putem considera reprezentaţi de partidele zise „tradiţionale". Ca om structural de stânga, îmi e ruşine că, prin ipocrita „neimplicare, ca să nu politizeze", P.S.D. a favorizat implicit propaganda anticreştină. Propagandă care, anticreştină fiind, este, implicit, antiumană. Fiindcă conduce la extincţia civilizaţiei şi a vieţii pe pământ.

Este nevoie de o forţă politică nouă, care să apere cu adevărat valorile sfinte pentru care au luptat şi s-au jertfit, la nevoie, pe câmpurile de luptă, zeci de generaţii de înaintaşi, istoria bogată şi glorioasă a acestui popor, tezaurul de cultură pe care el l-a dăruit omenirii prin geniile sale, demnitatea, independenţa şi suveranitatea României. O forţă politică cu adevărat naţionalistă şi patriotică. Or, trebuie să constatăm că, după ce au fost distruse în aceşti 30 de ani industria, agricultura, şcoala şi educaţia tinerelor generaţii, armata naţională, unica instituţie naţională care mai rezistă încă în picioare este Biserica Neamului. Tocmai fiindcă ea se află sub un teribil asediu şi asalt şi pentru a nu avea şi ea soarta celorlalte instituţii naţionale spulberate, Biserica Ortodoxă Română trebuie să iasă din rezerva pe care şi-a impus-o şi este obligată de gravitatea momentului să facă politică! Politica Bisericii lui Dumnezeu şi a Neamului Românesc! Acum! Mâine s-ar putea să fie prea târziu.

Evident, ar fi fost bine ca lucrurile să nu se arate într-o asemenea gravitate şi ca Biserica să-şi poată vedea în principal de vocaţia ei liturgică şi de cea misionară. Dar să nu uităm că după tragedia pe care au cunoscut-o Germania şi Italia după al doilea război mondial, ele au putut renaşte şi au fost reconstruite de partidul creştin democrat al lui Konrad Adenauer şi de aliaţii creştin sociali bavarezi ai lui Franz Joseph Strauss şi de creştin democraţii italieni ai lui Alcide De Gasperi.

În acest moment, care este de gravă cumpănă, Biserica Ortodoxă Română trebuie să analizeze inclusiv experienţa pe care am citat-o anterior şi care a dus la renaşterea a două naţiuni şi să-şi assume responsabilitatea faţă de poporul român inclusiv prin asumarea unei decizii nu foarte uşor de luat.

Dincolo de atacurile de până acum, să mai amintesc că, după referendum, un rătăcit, pe nume Vasile Popovici din Timişoara, profesor universitar (dar, ce să ne mai mire, doar profesor universitar a fost şi Gabi Oprea şi nu numai el!) şi fost ambasador român (nici de asta nu ne mai prinde mirarea, după preşedinţia lui Băsescu şi a lui Iohannis, cu ambasadori precum „teologul" de jacuzzi Bakonsky, autoproclamatul specialistul în cannibalism şi ambasador al lui Băsescu în Finlanda, Cătălin Avramescu, George Maior, Dan Mihalache, ambasadorul lui Iohannis la Londra, Motoc, soţul soţiei sale şi atâţia alţii ca ei...) cere, nici mai puţin, minunatului înalt ierarh Ioan Sălăgean, Mitropolit al Banatului şi om care a ţinut sus flamura ortodoxiei româneşti în secuime să părăsească scaunul metropolitan şi să se retragă la mânăstire! Un motiv în plus pentru decizii radicale ale ortodoxiei române, dacă mai doreşte ca peste mai puţin de o generaţie, acest popor să mai fie creştin.

Un partid care să se bazeze pe 15.000 de preoţi (şi am convingerea că marea majoritate sunt preoţi din vocaţie şi chiar cunosc un număr dintre aceştia), pe măcar 3.000-4.000 de călugări şi călugăriţe ar putea deveni în câteva luni o forţă irezistibilă pe scena României. Nu am nici cea mai mică îndoială că unui asemenea partid i-ar deveni membri şi activişti bună parte din cei peste 3,5 milioane de români care s-au prezentat la vot din conştiinţă civică şi au votat DA !Acest popor derutat şi trădat de pseudoelitele lui politice are, în acest moment de mare cumpănă, o nevoie disperată de un asemenea partid. De acest partid. Partidul Bisericii lui Dumnezeu şi al Neamului Românesc.

9 octombrie 2018

Grafica - I.M.

footer