Revista Art-emis
Sforăitoarea declarație ungurească urmată de grave fapte antiromânești PDF Imprimare Email
Corneliu Florea, Canada   
Duminică, 16 Septembrie 2018 16:47

Semnatarii-declaratiei-de-la-Budapesta-1989Un grup de 12 unguri naționaliști, iredentiști și revanșarzi și cinci români regățeni, un basarabean și un evreu comunist, toți bătuți de vânturile vremurilor printre străini, au semnat la Budapesta o declarație antiromânească ignobilă, adică ticăloasă. Neagu Juvara - aromân, diplomat, rămas în străinătate după 1944; Paul Goma român basarabean, scriitor, deținut politic, exilat după 1977; Virgil Ierunca - român vâlcean, literat, s-a autoexilat la Paris în 1947; Monica Lovinescu - bucureșteancă, pariziană din 1947, comentatoare la REL; Bujor Nedelcovici - avocat bârlădean, scriitor, ajuns în străinătate în 1987; Vladimir Tismăneanu - comunist, fiul nomenclaturistului evreu Tismeninski; Doru Braia - bucureștean, plecat din România în 1987 la REL, ziarist.

Nici un român ardelean, nici o analiză temeinică a declarației întocmită de unguri. Nici faptele istorice ale Unio Trium Nationum din 1437, care a impus monstruoasa subjugare a românilor ardeleni, ce a durat și s-a amplificat timp de cinci sute de ani – ei fiind nemeși, românii iobagi și slugi - nici intențiile revoluționarilor lui Kossuth din 1848 -1849 de alipirea Ardealului la Ungaria, nici agresiunea comunistului evreu, Bela Kun, împotriva unirii neamului românesc, nici ocupația ungurească și atrocitățile lor barbare împotriva românilor ardeleni în Nord-Vestul transilvan din 1940-1944, nu le-a dat nici cea mai mică tresărire în cuget, sau să gândească analitic ce semnează, cu cine semnează.

Ex-rex-ul care a semnat, contra avantaje, propria abdicare, a semnat şi Declaraţia de la Budapesta.

La 4 iulie 1989, ungurii și românii semnatari îmbrăcați de sărbătoare, cu protocolul regal buchisit și cu bune maniere, de circumstanță, până în vârful urechilor, s-au prezentat la reședința ex-rex-ului Mihai din Elveția, să-i ceară și „majestății sale" înalta sa semnătură. Ex-rex-ul care și-a semnat, contra avantaje, și propria demisie, semnează și această declarație antiromânească. Ce mai conta, pentru ex-rex încă o semnătură, după ce l-a arestat pe Mareșalul Ion Antonescu, și-a lăsat, fără remușcări, 170.000 de militari români prizonieri la sovietici, iar restul armatei a pus-o la dispoziția glorioasei Armatei Roşii, care ne-a ciuntit națiunea, a ocupat și a jefuit țara prin dictatura comunistă impusă cu forța.

Înainte de 1989 am trăit și profesat 17 ani în Ardeal și nu am simțit nici o criză acută; am comunicat lejer și eficient, cu maghiarii.

Ex-rex-ul, un alt josnic trădător al românilor din secolul al XX-lea, semnează orișice, fie și împotriva identității și integrității României, chiar și numai, pentru o tinichea de agățat în piept. De data aceasta a semnat Declarația de la Budapesta: „Noi, români și unguri, considerăm că libertatea și propășirea celor două popoare pot fi realizate și garantate numai într-un cadru politic pluralist de respectare integrală a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului". Înălțător de supra democratic pe hârtie!"...dictatura ceaușistă a creat o situație de criză acută, care împiedecă comunicarea dintre români și maghiari". Criză acută?! Eu, sub dictatura ceaușistă am trăit și profesat 17 ani în Ardeal și nu am simțit nici o criză acută; am comunicat lejer, și eficient, cu maghiarii. Știam că mulți nu ne iubesc, dar public nu-și manifestau resentimente, ura. „Dialogul început astăzi între noi dorește să învingă aceste piedeci și să stabilească bazele unor relații normale între cele două națiuni care s-au format în același spațiu geografic. „Semnatarii români, de dragul adevărului istoric, puteau cere semnatarilor maghiari să evite această frază falsă, contrafăcută, perfid introdusă, dar ei, săraci cu duhul și simțire patriotică, au semnat din toleranță prost înțeleasă.

Semnatarii români habar nu aveau de complementaritatea ungurească, au luat-o drept glazura democratică, au aplaudat și au semnat în turmă.

Știind cu ce ignoranți ai istoriei și problemelor ardelenești au de-a face, maghiarii au mers mai departe, și așa, doar de-a reamintire trecutului, le-a spus că „soluționarea conflictelor (care conflicte?, cine le-a generat?) nu pot veni de la revizuirea frontierelor". Bine țintită, reamintirea revizuirii frontierelor de către semnatarii unguri, care prin criza acută au adus declarația la conflicte și mai departe, la ce este cu adevărat în mintea și voința lor: revizuirea frontierelor! Dar, nici de data asta, în mintea semnatarilor români nu s-a aprins vreun beculeț, beznă! În această situație semnatarii maghiari au mai făcut un pus strategic pentru scopul lor secular: „Transilvania a fost și este un spațiu de complementaritate și trebuie să devină un model de pluralism". Semnatarii români au rămas cu gura căscată, habar nu aveau de complementaritatea ungurească și au luat-o drept glazura democratică a declarației, au aplaudat și au semnat în turmă, în frunte cu ex-rex-ul, după care s-au alăturat și alții turmei. Ungurii au câștigat din nou, au mai făcut pasul iredentist, revizionist mimând democrația acelui moment istoric.

La 22 decembrie 1989, a izbucnit barbar ura antiromânească a ungurilor; a urmat segregația, revizionismul, purificarea etnică prin izgonirea românilor!

Trec peste reacțiile și ripostele ardelenilor ce au suferit cumplit istorica complementaritate ungurească între 1940-1944, au motive întemeiate de neîncredere în declarațiile ungurilor, trec și peste replicile apărute în articolele specialiștilor și a bine cunoscătorilor maghiarizări și iredentismului unguresc și mă opresc la realitatea istorică din decembrie 1989, în Ardeal. Nu trecuseră nici șase luni de la semnarea mult trâmbițatei declarații democratice, prin care ungurii semnatari erau plini de arzător pluralism, de respectarea integrală a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în Transilvania numai pentru ei. În fapt, în spațiul lor de complementaritate, în 22 decembrie 1989, a izbucnit barbar ura lor antiromânească; segregația, revizionismul, purificarea etnică prin izgonirea românilor!

Fapte

În secuimea maghiarizată, dintr-odată românii au devenit din nou, „budos olah" și vor fi uciși cei care vor manifesta opoziție față de „revoluția secuiască". Și revoluția secuiască a ucis pe : Coman Dumitru, locotenent colonel, lovindu-l în cap cu ranga, apoi l-au linșat în stradă. Mort fiind, a fost aruncat în curtea spitalului. Pe Gabor Szekely subofițer de miliție l-au omorât în bătăi pentru că a vrut să-și ajute nașul, care era român. Uciderea bestială a maiorului Aurel Agachi, a făcut înconjurul lumii. L-au ucis cu bestialitate și i-au profanat cadavrul în stradă, băgându-i în gură un șobolan. Soția sa și frații ei, de etnie secuiască, au vrut să-i ridice cadavrul din stradă dar au fost amenințați, pentru că s-a organizat un marș al victoriei secuiești împotriva românului, în care ei, învingătorii, treceau scuipând și lovind cadavrul.

Secolul al XX-lea, al „pluralismului unguresc în spațiul secuiesc de complementaritate".

În comuna Dealul, șeful de post, Cheuchișan Liviu, a fost bătut groaznic, muribund fiind au început să-l belească și să-i dea foc. Soția sa cu cele două fetițe au rămas în casă, căreia i s-a dat foc, le-a salvat, în ultimul moment, un Om, un secui.
Șeful de post din Zetea, Dănilă Gabriel, a fost hărțuit de o gloată revoluționară, bătut, înjunghiat și la urmă un maghiar complementar i-a scos pistolul din toc și l-a împușcat în cap, era căsătorit cu o unguroaică, aveau o fetiță.
În Cristurul Secuiesc, plutonierul major Ferencz Emeric și-a pus la adăpost colegii români, pentru care a plătit cu viața, fiind înjunghiat mortal de către etnicii săi.
Iată faptele „cadrului pluralist, iată dialogul" și nici o reacție din partea semnatarilor unguri, nici un protest din partea semnatarilor români, nici o retragere de semnătură.

În Decembrie 1989, în secuimea maghiarizată au fost distruse, parțial sau total, 38 sedii de Miliție și Securitate, vandalizate, jefuite, distruse 200 de locuințe ale românilor, ce au lăsat totul refugiindu-se îngroziți, 100 de ofițeri și subofițeri au fost agresați, bătuți, spitalizați, conform Raportului Comisiei Parlamentare. În acea iarnă, 4.000 de români au fost forțați să plece imediat; începea exodul românilor din România în România. Revoluția secuiască ucise și complementaritatea pe hârtie a mult trâmbițatei Declarații de la Budapesta.

U.D.M.R. a apărat ferm, cu mult tupeu coetnicii pentru agresivitatea, bestialitatea, uciderile comise afirmând: „omorurile intră în sfera actelor revoluționare".

Ion Marcel Ilici Iliescu și Petre Roman-Neulander erau ocupați cu mușamalizarea ucișilor de la București, nu aveau vreme și de „complementaritatea" din Ardeal, cu epicentrul în secuimea de mult maghiarizată. Conducătorii uniunii ungurilor din România, și-au zis imediat democrați (U.D.M.R.) și au pus placa suferințelor etnice datorită lui Ceaușescu și-a Securității sale. De asemenea și-au apărat ferm, cu mult tupeu coetnicii pentru agresivitatea, bestialitatea, uciderile comise cu: „omorurile intră în sfera actelor revoluționare". E drept, istoria revoluțiilor e plină morți, de uciși din furia oarbă a momentului, dar după zilele înfocate ale revoltelor, răzvrătirilor apar schimbări cumpănite, rezonabile, chibzuite, reparatorii. Nu în „complementaritate pluralistă democrată" a secuilor maghiarizați, care au hotărât continuarea discriminării, segregației și purificării etnice.

„Aici, în Odorhei, trebuie să se vorbească numai ungurește!"

Pentru acest scop de complementaritate ungaro-secuiască au hotărât: „dacă nu plecați în 24 de ore vă linșăm!" Și au început cu insulte și injurii directe în public și instituții, amenințări prin orice mijloace, molestări, segregație la toate nivelurile, scoaterea limbii române din administrație, iradierea a tot ce era românesc din viața publică. „Să nu vă mai vedem aici!..." Astfel au declanșat exodul populației românești din secuimea maghiarizată în următorii ani. 30.000 de romani au plecat, datorită terorii intensive și susținute, lăsându-și bunurile personale în urmă. Ca urmare a acestei situații ce a determinat exodul românilor din spațiul majoritar ungaro-secuiesc a apărut Asociația românilor alungați din Covasna, Harghita, Mureș care prin delegații s-a adresat, justificat și argumentat, președințiilor (Ion Marcel Ilici Iliescu, Emil Constantinescu) guvernului (Petre Roman, Văcăroiu, Ciorbea) parlamentului (Bârlădeanu, Năstase) fără nici un rezultat, repet fără nici un rezultat scontat, doar audiențe sterile și proiecte moarte. Toți cei de mai sus, enumerați, deveniseră dependenți de pachetul de voturi al U.D.M.R., trădând statul național unitar român, trădând românii ardeleni. Nici o deosebire între ei și cei ce au semnat „Declarația de la Budapesta".

„Transilvania în întregime ei - ca o unitate intangibilă - trebuie pusă sub stăpânirea Sfintei Coroane ungare". (Arpad Goncz)

S-au scris multe articole și studii pertinente, adevărate, s-au scris cărți întregi despre tragedia românilor din Ardeal, au fost boicotate, obstrucționate, excluse din actuala mass media românească dominantă de politicul corect; un zid în fața adevărului! În schimb, în 1996, la Târgu Mureș, la Casa de Editura „Mureș" a părut Revendicările ungurești, scrisă de președintele Ungariei, în exercițiu, Arpad Goncz, care știa bine despre „Declarația, - complementaritate pe hârtie - de la Budapesta", așa că a scris și semnat: „...Națiunea ungară ține în modul cel mai ferm la dreptul ei de proprietate asupra întregii Transilvanii. Nu va exista niciodată o generație de unguri dispusă să renunțe la acest sfânt drept istoric. Națiunea ungară este gata ca în orice clipă să ia arma în mână pentru a-și exercita acest drept, sacrificându-și chiar viața în luptă" (pag.86). „Într-o singură problemă nu putem face concesii: Transilvania în întregime ei - ca o unitate intangibilă - trebuie pusă sub stăpânirea Sfintei Coroane ungare" (pag.110).

Trăim realitatea faptelor ungurilor, chiar și acum, în Anul Centenarului Unirii Neamului Nostru.

Emil Constantinescu a fost entuziasmat de Arpad Goncz, l-a primit la Cotroceni în 1997, între timp citise, pe nerăsuflate, revendicările ungurești pentru care, recunoscător, i-a oferit cea mai mare distincție a statului: „Steaua României"! Comentariile-s de prisos pentru ardelenii români ce trăiesc ipocrizia ungurească de la Marea Unire din 1918 și nu se așteaptă la altceva din partea lor în viitor. Cât privește criticele și acuzațiile pertinente la adresa guvernanților României din 1990 sunt inutile, nu le penetrează carcasa nesimțirii, ei nu știu decât să aservească tot ce este străin și-s puși să prade, vândă și trădeze țara și națiunea. În concluzie, de ce să ne luăm după declarațiile ungurilor când vedem și trăim realitatea faptelor lor, chiar și acum, în Anul Centenarului Unirii Neamului Nostru.

Grafica - I.M.

footer